Poem BAROC UNU

Bucaţi imense dintr-un zid de flori,
Cu mila darimate de zorii unei zile
De care-mi aminteam ca de culori
Aduse-n noaptea cruda de camile

Pe-acele vagi carari sau iluzorii
Drumuri care cadeau pe-un colţ de cer
Scrisnind în ritmul tandru al culorii
Care destrama visul în voaluri de mister

Nebun de-ar fi Olimpul, i-ar lepada pe zei?
Nicînd infiorarea acelor jocuri pure
Nu va sminti gindirea grotestilor atei
Care stiau in taina din glorie sa-si fure

Si prefacuţi în stane ningeau pe cer cu stele
Povestile porcoase aveau un iz divin
Atunci cind din zapada confectionau inele
Urlau de fericire si disperaţi beau vin

Si iata ca poemul isi trage peste pintec
Un voal plin de sfiala fecioarelor perene
In care nu patrunde nici izma unui cintec
Cind ele dorm suave şi goale intre perne.

poezie de Ioan Lila
Adăugat de Oana Vasile
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau tot

Vreau tot, sa stiu ca tot mi-e cunoscut
Cu tot ce-a fost, ce este si va fi
Sa mi se-nsire-n fata, zi cu zi,
Enigmele de-acum si din trecut.
Vreau Sfinxul sa-si dezlege-al lui secret
Gioconda sa-mi explice-al ei suris
Sa aflu tot ce-a fost in paradis
Cu Eva si Adam sa stau la tabiet
Vreau soare, apa, tunete si ploi
Dar si verdeata, dune ca si stinci
Sa urc cu greu, pe coate si pe brinci,
Sa am si nestemate-alaturi de noroi
Atunci, poate atunci, voi intelege viata
Misterul ce se naste ne-ncetat
In ce e pur, curat sau intinat
In zile luminoase sau cind se lasa ceata
Si cind nu va mai fi in fata-mi vreun mister
O voi porni, agale, cintind usor, spre cer.

poezie de Jean Lulu Stern
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ma recunosc,ma regasesc

Ma “recunosc”, caci nu ma pot “cunoaste”
Si nu-nteleg, cind Mi-esti necunoscut,
Cind nu Te vad, m-am cufundat in noapte,
Cind Te gasesc, gasesc un inceput.

Ma recunosc in leaganul din casa,
Ma recunosc si-n plins si-n gingurit,
Ma recunosc si-n cel plecat din casa,
Ma recunosc si-n toate m-am gasit.

Dar cine sint, de unde vin si unde,
Spre ce ma-ndrept, spre ce liman m-avint,
Eu nu cunosc si nici nu pot patrunde,
Iar truda mea e goana dupa vint.

Sint fiul ratacit ce-a fost departe,
Fara parinti, far-casa, doar cu chin.
Sint cel ce se pierduse fara moarte,
Strin de toti si siesi tot strain.

Ma-ntorc acum-napoi si-mi caut dorul.
Te caut iar, si iar ma las gasit.
Iar Te cunosc si-mi recunosc izvorul;
Ma recunosc in Cel ce m-a gasit.

Ma recunosc in trecatorul astazi,
Dar sint flamind de timpul infinit.
Nu stiu ce sknt, dar recunosc in mine
Un Dumnezeu ce-n fine m-a gasit.

Ma recunoasc, caci nu ma pot cunoaste
Si nu-nteleg, cind mi-esti necunoscut;
Cind nu-mi vorbesti, cind negura ma paste
Nu sint nimic, dar SUNT cind Te-am vazut.

poezie de Daniel Branzai
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izbavire

La ceas tacut, intre pamint si cer,
Cind clopotul tariei amuteste,
Cind valul noptii a-nghetat stingher,
Un gind strain in mine se iveste.

Nu-i gindul meu, il recunosc usor
Din viforul ce mi-l strecoara-n suflet,
Din soapta-i cea vicleana-ncetisor
Intinsa cursa pentru al meu umblet.

La ceas tacut, intre pamint si cer
Ingenunchez tacut si-mi strig durerea:
“Parinte ia-mi Tu teama din ungher
Si-n locul ei asterne Tu tacerea”.

“De-i sufletu-mi Edenul din-nceput,
Si paznic de mai pus peste gradina,
Asculta-mi glasul binecunoscut,
Ce-ti cere-acum sa ma pazesti de vina”.

“Nu poate mintea-mi paznic sa mai stea,
Cind Furu-i mester mare peste fire,
Sint prea plapind si forta nu-i a mea,
Ci-mi trag puterea din dumnezeire”.

La ceas tacut, intre pamint si cer,
Am oaspeti noi in pajistea gradinii.
temutul gind s-a dus, tilhar stingher,
L-au pus pe fuga … razele Luminii.

poezie de Daniel Branzai
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citcau

Ca si floarea din Ardeal
Frumos sat este Citcaul
De pe-al Somesului mal
Cind iti duci spre sine eul

Si cu flori in primavara
Iata azi cum ne cuprinde
Pe alocuri sa ne sara
Si in farmecu-i ne prinde

Prin gradini aici si-n curti
Magnoliile-nfloresc
In ele ca sa te uiti
Cit de scump satu-mpinzesc

Flori aprinse colorate
Iti imbraca aici privirea
Parca-n aur sunt brodate
Sa-ti amplifice amintirea

Ca o floare din Ardeal
Tot Citcaul iti suride
De-l strabati si urci pe deal
In mireasma-i te cuprinde

Pe aici soseaua trece
Pina insore Baia Mare
Iar Citcaul te petrece
Azi iata in sarbatoare
03-05-2021 Citcau

poezie de Balan Ioan ---- Ioan Daniel --
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parintii se supara cind copiii spun minciuni si uneori se supara de moarte atunci cind spun adevarul.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asculta-ti sufletul

Asculta-ti sufletul,

Cind deznadejdea iubirii te copleseste,
cind neincrederea dragostei te macina,
cind gelozia iti intuneca gindurile,
esti prins in abisul tristetii....
asculta-ti sufletul acela gol si transparent
prin care traiesti fiecare amintire in prezent
si o amplifici la maxim in fiecare secunda a tristetii,
parca vrand sa o separi de ce a fost rau,
de o dragoste uitata, de o gelozie prezenta,
si sa ramai cu o dragoste pura intr-un coltisor de rai,
asculta-ti sufletul caci viitorul te invata cum sa traiesti in lumina sa
in care se oglindesc ratiunea si iubirea trcuta,
dragostea si uitarea,
deziluzia si cugetul clipei in care ai mers mai departe,
numai ele te invata viitorul,
cum sa speri si sa separi ratiunea de iubire
si iubirea de trufie, mergand mai departe spre infinitul vietii....
asculta-ti sufletul.

poezie de Silviu Petrache (11 martie 2005)
Adăugat de Silviu Petrache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina Crăciunului

O mare taină ni se dezvăluie în Ajun
E taina cea de preţ a Sfântului Crăciun.

E-o taină mai presus de fire
Taina Cuvântului jertfire.

E taina Duhului ce prinde trup,
Taina păstorului care păzeşte oile de Lup.

E taina Împăratului care devine rob
Şi taina trandafirului care răsare dintr-un bob.

E taina Soarelui ce stinge nopţi,
Taina Luminii şi-a dreptelor dreptăţi.

E taina păcii ce se aşterne peste lume
Şi taina iubirii ce ne poartă nume.

E-o taină a patimilor pe cruce îndurate
Taină a milei şi a păcatelor iertate.

E taina morţii şi-a vieţii fără moarte
E taina ce sufletul o-mparte.

E taina Raiului ş-a Tatălui de Sus
Taina dumnezeiască a pruncului Iisus!

poezie de Adrian Artene din Colindător la porţile cerului (1 decembrie 2018)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caldura de iulie

Mindru si falnic vine prin vis
Este regina din Paradis
Devine miraj chiar atunci cind apare,
Dar este vis in continuare.
Odata privit te orbeste plapind
Dispare din ochi si apare in gind,
Se pierde in noapte cu ochi lacramind
Cind se trezeste contempla plingind.
E o minune, e un mister
Incerc sa patrund, dar ma-mpiedic si pier.
Este divin tot ce s-a spus
Eu ma trezesc si devin un apus.
Craiasa incearca sa se priveasca,
Cauta surse, deschide destine si vrea sa traiasca,
Dar marele domn din acest Univers
Ii face din ochi si creeaza invers.
Insa destinul dezamageste
Iti face-o favoare si zice:-Plateste!
El e dusman sa nu il credem
Doar plumbul din ochi ne ramine prieten.

poezie de Ion Rotari (1 iulie 2009)
Adăugat de Ion Rotari
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Pictăm, cu pensule de suflet, scrisori pe cer...
Scrisori eterne pe care nici timpul şi nici distanţa nu le vor şterge...
Tu scrii poezii cu tăceri şi şoapte în visele mele, alin al nopţilor reci fiindu-mi...
Visând, mă ascund de lume şi le citesc de mii de ori...
Îmi scrii poezii pe pânză de suflet...
cu cele mai calde şi vii culori,
cu flacăra inimii tale...
Mâna-mi de ţărână zvâcnindă se odihneşte în palmele tale...
fiindu-mi raiul în care îngenunchează demonii din carnea mea...
Îmbrăţişez visul ăsta care mă trimite până pe marginea prăpastiei...
însă mă ridic şi zbor în tremurul unui vers, scriindu-te lin...
Semăn cu flacăra unei lumânări care arde uneori timid, alteori în văpaie...
luminând o coală de pergament...
pe care curge numele tău...
În mine arde parcă focul înmănuncheat a două suflete,
care păşesc pe pământ însetate de raiul iubirii...
Toate hainele sufletului meu sunt scuturate de ţărână şi luminate de inima ta...
Tu ai miros de cer...
fiindu-mi ca un sanctuar în care-mi îngenunchez lutul şi-mi înalţ sufletul...
O ploaie de stele care-mi ascunde lacrima...
o muzică cerească...
şi păcatul meu divin, binecuvântat...
Păcatul de-a te atinge cu cântul meu... cu iubirea mea...
şi de-a alerga prin lume, cântându-te...
singurul cântec care-mi dă aripi
şi mă ajută să zbor,
între ţărână şi Cer...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paduri de ger

Ma plimb printre voi ca printr-o cetate
Unde frigul a pus lanturi si peceti
In dreapta si-n stinga stau drept marturie
Doar trunchiuri bolnave, trase prin sageti

E noapte si ninge, sint aici inchisa
Mi-e frig si mi-e ceata, parca as muri
Daca m-ar invinge frigurile noptii
Mi-as trage zapada si m-as inveli.

Ce uituc mi-e gindul, ce strain mi-e ochiul
De toate acestea: departe, neantul.
De ma trezesc miine din aceasta stare
Sint acelasi, omul sau poate sint altul?

S-a-ncarcat padurea de puieti de fag.
S-a cioplit orarul timpului in cuci.
Ah, copacii acestia cu privirea fixa
Cu tristete verde amintind de lunci

Si de primavara pe un cimp albastru
Peste care parca ieri, ma mai plimbam
Ca un cal maiastru ratacit prin spatii
Estompate-n plinsuri strinse amalgam.

Dar ma plimb prin spatii inrosite-n singe
Unde risul moare in scuipat de clown
Unde crima striga din pumnalul ranii
De unde incepe transplantul de pom.

Altoiti si rosii, pomiia acestia pling
Altfel decit ieri, cind mai erau oameni,
Ca niste pesti tac timpul unicorn
Si nasc moartea mortii fara funeralii.

Daca se deschide miine-acest palat
De clestar, in care sint mincat de-nghet
Voi putea eu oare lua cu mine rana
Ce zgindara pana rupta, de poet?

Ah, paduri uscate si cindva umane
Bintuite vesnic de blestem si lacrimi,
Ce farmec va tine intre uscaciune
Si rugi de calugar, chinuit de patimi?

Miine voi fi poate si eu un copac
Cu scorburi cochete pentru cuci hai-hui,
Dar pina atuncea dorm inca sub vreascuri
Si mi-e frig, mi-e foame si-s a nimanui.

Vreau sa-mi cint un cintec despre inorogi
Si despre sori tainici acum la culcare
Despre iubiri ample care s-au uscat
Lasind doar in mine o cerneala moale

Cu care scriu zilnic un jurnal de bord
Pentru pleoape grele si care n-au somn.

Vreau sa dorm sub frunze dara nu sint frunze,
Vreau sa dorm sub stele, dar sint inghetate.
Ma uit iara fix, aiurit spre tine
Ma veghezi, adorm. Mi-e bine, mi-e moarte.

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea dragostei de Constantina Dumitresc

Stau pe poarta sărutului
Cu ochii la stele.
Tronez pe visele petrecăreţe
Rascumpărînd o virtute.
Apa vieţii este iubirea
Născută din puterea Luminii,
Suport al Soarelui destin.

Mireasa muntelui albastru,
Fecioră pururea domnească
Păstrează taina primenirii,
Borangic cusut cu stele,
Năframă pentru dorinţe,
Şal pentru drumuri lungi
Abajur pe un colţ de Lună,
Ospăţ pregătit de mire,
Castă inima durerii
Masurată cu nobleţe
Presărată cu suflare.
O plimbare printre stele
Aşteaptă ostaşii vremii,
Pregătiţi să prindă zorii
Aşternuţi pe o veche umbră.
O lumină e hotarul
Hotărît să mă ocrotească.
Dorm cu stelele în braţe
Şi cu prea iubita-mi fiică,
Legănate de-o Lumină
Care strigă "Noapte bună!"
O privesc năucită...

Pe sertar păstrez o rază
Care stă cu mine în noapte
Presărînd petale verzi
Peste somnul cel veghează,
Lăsînd poarta neschimbată
Precum harul cel curat
Ce se aşterne peste suflet
Păstrînd dorul ca Lumină
Noapte bună!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priviţi...

Priviti in ochii mei
Si veti vedea cit sufar.
Priviti si veti vedea in ei
Un bot de sticla rupta,
O sticla care fara ei
Nu pot vedea nici soare,
Nici luna pe cer sclipind,
Nici mama-n asteptare.

Priviti atent si veti vedea
Cit lacrimi ei au scurs,
Si nimeni nu ma va credea
Cit ochii mei au plins,
Au plins de-a tita dor si asteptare
Au plins, caci numai aveau rabdare,
Au plins, caci nu mai pot vedea
Si a ramas un semn in viata mea.

Priviti acum la soare si la luna
Priviti cit vederea vii buna,
Priviti atent si admirati
Si sufletul va alinati.
Dar cei ce vad doar sumbra noapte
Sa-si reea gindul de la moarte,
Caci va fi o zi data-n din cer
Cind ochii mei si-ai tai vor fi iluminati de Dumnezeu.

poezie de Olga Savciuc (iunie 2005)
Adăugat de Olga Savciuc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce frumoasa este viata
Cind o alini citind ceva
Ce subtire este ata
Cind nu o inparti citind dun ea

Valiusa Sicorschi în Viata
Adăugat de Valiusa Sicorschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mireasă îmbrăcată-n mov

A înflorit în suflet liliacul!
Sunt picuri moi, catifelaţi, lila...
În oglindiri de stele plânge lacul...
Dulce mireasmă... Când te voi avea

La braţul meu de vis, ramură frântă,
Un ametist din veşnicul poem,
Painită-n voal de floare risipită,
Spre sărutarea timpului, te chem.

Voal de lumină, musgravit... prin părul
De flori de liliac, iubita mea,
Mireasă îmbrăcată-n mov, spre stele,
O veşnicie-n vise vom zbura.

Şi-n ochii mei acvamarin, în noapte,
Mireasă-n mov, pe pat de catifea,
Mă vei ademeni cu mii de şoapte...
Şi rouă între buzele lila,

Mă vei sorbi. Eu, crupier de stele
Mă voi lăsa ademenit, pierind
Sub voalul tău de violet, acelaşi,
Ca-n braţe să pot iar să te cuprind.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul

Cind ma certau ai mei, bunicule, mereu la tin' veneam
Ca tu ma ocroteai si numai cu tine ma intelegeam,
O viata intreaga ai adunat
Si ai dat mereu mai mult decat ai luat,
Ai muncit din greu pentru bani stringi cu sudoare, greu,
Pentru cei de acasa, nu pentru tine, ai adunat mereu,
Nu ma parai cind eu fugeam la Disco noaptea pe furis,
Si te minteam merau c-am de-nvatat sau am ceva de scris.
Intelegeai si erai trist, atit spuneai: „da, nu-i nimic".
Merg la bufet sa beau un sprit
Refren
Bunicule, vroiam sa fii cu mine azi la o cafea
Azi cand se implinesc atiti amar de ani de la moartea ta
Pentru ca tu erai cel care cindva ma-ntelegea
Bunicule, ai fost primul meu prieten si nu te pot uita
Bunicule

Cind povesteai povesti hazlii de prin razboare-n carea-i fost
Povesti pe care dupa ani si azi le mai stiu inca pe de rost
Despre dusmanii cu care luptai fata-n fata
Lunecind printre morti in suierul de glont
Despre bunica povesteai mereu ce glas frumos avea
Cum iti cinta seara la ureche si te coplesea
Era ca o sfintita carte si ai iubit-o pin la moarte
Si judecai mereu tot ce spuneai
Bunicule, dar ochii tai vorbeau si cand taceai.

N-ai fost un supraom, dar hotarit si darz
Si cat ai suferit la nimeni nu te-ai plans
Atent erai cu fiecare si-l mangaiai cu o alinare
Mandru cinstit si nepatat, la nimeni nu te-ai aplecat
Ai spus parearea ta orciuia ce te-ar fi judecat.

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colţ de stea

De unde ai venit la mine?
Din care colţ ceresc ascuns?
Tu mi-ai adus stele cu tine,
Să-mi strălucească când sunt plâns.

Pe drum cules-ai curcubee,
Ca să le văd eu peste tot,
Să-mi curgă rimă din condeie,
Atunci când nu mai simt că pot.

Din care altă galaxie
Te-ai înălţat ca să îmi zbori?
Să-mi pui în suflet poezie
Şi infinituri de culori?

Doar te privesc şi simt o pace
Din care nu mai vreau să plec,
Acolo dragostea nu-mi tace
Şi-n ea vreau timpul să-mi petrec.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai frumos verde...

Ai cel mai frumos verde pe pământ,
Cu el se înveleşte iarba când i–e dor,
Te privesc uimit ca pe un loc sfânt
Când cobor pe coapse la izvor.

Şi–n armonia lui sub pleoape îmi descântă,
Atât de viu, de frumos şi tandru,
Zăpada cărnii pure ce tresaltă
Pe sânul tău ca lujerul de leandru.

Doar în faţa ta acum mă–nclin
Cu sfiala unui val în părul lung,
La cascada unei flori de crin,
Acolo eu trăiesc şi am să mă sting!

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

În visul păcatului

Noaptea albastră mi-a pus în vis păcatul
Tras pe buzele căpşunilor de două buburuze
Identice cu mirosul poienii în care caii pasc
Din părul tău aşchii de foc cernut în spuze.

Noaptea albastră mi-a pus viaţa-n cupa
Vântului din care beau cu inima ecouri
Îngerii ce călăresc pe şeaua anotimpului
In vitrina împodobită cu false bibelouri.

Noaptea albastră pune aripi de încercare
Melancoliei din pista de aer cu braţele goale
Înfipte în spuza plămădită în poezia iubirii,
Peste caii mei buburuzele dau rotocoale.

Visele stivuiesc în cer jar de stele, în poiene
Fire din părul tău înnodat cu regina nopţii
Unde îşi întinde hamacul răbdarea păcatului
Mai albastru decât rătăcita viteză a morţii.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce s-a întâmplat atunci, cum a fost împiedicată făptuirea păcatului monstruos şi inept de a ne vărsa sângele pentru apărarea graniţelor vrăjmaşilor noştri, a acelor graniţe, care de veacuri ne sufoca, a acelor graniţe, care sunt ca nişte tăieturi adânci şi dureroase în corpul viu al naţiunii, a acelor graniţe, care dacă nu vom reuşi să le spulberăm (1), ne vor încătuşa ca zidurile unei temniţe, la umbra cărora viaţa se ofileşte şi se stinge, ce s-a întâmplat atunci o ştim cu toţii!

Nicolae Titulescu în Inima României – discurs din 1915
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viaţa asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Şi nu ştiu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinţilor milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenţi nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopţilor somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ţi mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas şi nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici paşi rătăciţi în lume fără Tine,
Când te caut în nu ştiu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau aşteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!