Vârful de păr

Întâlnirea lor de lângă lacuri
A ucis şi ultima speranţă,
Nu-şi puteau vorbi nici despre fleacuri.
Între ei, se aşternea distanţă,
Ca-ntre polii lumii nesfârşite.
Stând pe-o bancă, muţi parcă de veacuri,
Amândoi părea că duc în spate
Cuiburile lor abandonate,
Precum două patrii diferite.

Până când, cu-amară ironie,
Ea îi spuse, şi păru s-o doară:
"Numai vârful părului mai ştie
Cum îl mângâiai odinioară".

Şi-nfrângând a inimii văpaie,
Îi mai spuse-acum la despărţire:
"Mâine, coafeza o să-mi taie
Şi această ultimă-amintire".

Iar bărbatul, înmuiat ca ceara,
Gura-ncet pe mâna ei apasă
Şi-o porneşte-n noapte către gara
Împuţită dar prietenoasă.

Dar, în amândoi, chiar stând departe,
Va urla aceeaşi rană vie,
Cea mai dureroasă, fără moarte -
Legătura lor pe vecie.

poezie de Evgheni Evtuşenko
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păream inocenţi

Foşneam amândoi precum pomul sărut,
Cu buzele, frunze timide,
Prea umede parcă în vântul tăcut,
Ce suflă şi-n braţe cuprinde

Păream inocenţi, neatinşi de nimic,
Doar tremur, dorinţă intensă,
Un pic ruşinaţi... dar obraznici un pic,
Şi-o dragoste mare, imensă

Să nu mă întrebi nici de ce şi nici cum,
A fost de ajuns o privire,
A fost un atunci ce a dus la acum,
O mare, nespusă, iubire

Şi chiar dacă pare că mult a trecut,
Atingerea noastră mai ştie,
Aminte aduce de tot ce-am avut
Şi parcă din nou ne îmbie

Foşnim amândoi, aplecaţi peste vremi,
Cu gândul la ziua de mâine,
Tu ştii c-am să vin iar eu ştiu că mă chemi,
Să merg spre apus lângă tine

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus de soare

E ultima zi, e ultima noapte
Când mai stai lângă mine.
Apoi cu dulce şoapte
Ai să-mi spui: Iubitul meu, rămâi cu bine!
E ultima zi, e ultima noaptea
Când îţi spun că te iubesc.
Aş vrea să opresc timpul
Dar, din păcate nu reuşesc.
E ultima zi, e ultima noapte
Când îţi sărut obrazul moale.
Că tu pleci departe, Zeiţa mea cu chip de floare.
E ultima zi, e ultima noapte
Când se mai leagănă frunza pe ram.
Şi eu visez mai departe, că alături te mai am.
Iată a trecut această zi şi această noapte
Şi tu te-ai dus, afară o ploaie rece cade
Şi soarele meu a apus.

poezie de Vladimir Potlog (27 septembrie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare

... Şi tot aşa pe înserate cum e acum – ţi-aduci aminte?
Stam amândoi, acum e anul... noi amândoi! ce dulce-mi sună
În gând când le aud... ce dragă îmbrăţişare de cuvinte!
E-atâta cântec într-o vorbă când ştie gândul să şi-o spună...

Noi amândoi... închide ochii când vei ajunge-aici şi-ascultă
Noi amândoi – acum e anul. – Ce dulce lacrimă şi multă
Închide gândului cărarea când vreau anume să-mi socot
Ce-s eu în aste două vorbe în care singur tu eşti tot...

poezie celebră de Elena Farago din Versuri (1906)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pot fi oriunde pe acest "mic" Pământ, dar niciodată nu voi fi departe de tine; dacă privim amândoi, în acelaşi timp, la aceeaşi lună, simţim că legătura noastră rămâne vie şi puternică, indiferent de distanţă.

Octavian Iordache în Aşteptând-o pe bancă (8 octombrie 2022)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam şi Eva

Adam şi Eva duc trai pe vătrai,
În vremea-n care stau cuminţi în Rai,
Până când ea netoată, el neghiob,
Tot legănându-se într-un scrânciob,
Crezând că Domnul trage aghioase
Şi n-o să vadă ce se întâmplase,
Ea-ntinse mâna şi luă o poamă
Ce era interzisă, bag de seamă,
Şi-i dete lui Adam o-mbucătură,
Că-l năucise, meliţând din gură.
Nici bine gustul el nu îl aflase,
Că Domnul lângă ei se-nfiinţase
Şi vru să afle de la ei povestea;
De unde vin pornirile acestea.
Eva spuse că şarpele-o-nşelase,
Cu dulci făgăduinţi o încântase.
Luase poama şi momind perechea,
De pe atunci îi apucase strechea.
Cine era de vină nu se spuse;
Ea se cam fofila, el nu ştiuse.
Pe şarpe amândoi au tăbărât,
Că-n treaba asta coada şi-a vârât.
Şi înflorind de zor acea minciună,
Îşi cântau unul altuia în strună,
Până lui Dumnezeu i s-a urât,
Lăsându-l pe Adam cu măru-n gât.
- Voi mi-aţi călcat porunca mult prea iute,
Spunând acum şi vrute şi nevrute.
Nu fapta, cât minciuna gogonată,
Nu pot s-o fac uitată, sau iertată.
Multe pretexte, vorbe în doi peri,
Uitând că nu m-am născut nici eu ieri.
Nu v-a fost bine-n Rai, stând amândoi,
Scutiţi de griji, necazuri şi nevoi.
S-au lamentat: - Nu ăsta-i adevărul,
Ci şarpele ne-a ispitit cu mărul!
Cum Domnul n-a vroit în Rai gâlceavă,
I-a azvârlit pe amândoi în pleavă.

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi un mister, chiar numai unul neatrăgator şi simplu, un mister care e sfială şi tăcere, un mister mic, slăbuţ şi desculţ, dar dă-mi un mister, numai unul!

citat din Evgheni Evtuşenko
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alţi zori... aceleaşi urme în noapte

Zorii se întind între tăcerile noastre
încuviinţate parcă, până şi de Dumnezeu,
într-un târziu... când nimeni
nu s-ar mai încumeta să o ia de la capăt,
străbătând fiordurile sentimentelor îngheţate,
departe, către Atlantida,
lăsate mereu în grija unei alte zi de mâine,
atunci când soarele - probabil că va reuşi
să ne dezgheţe paşii,
în drumul lor spre nemurire...
deşi nici noi nu mai ştim
de ce am ales exilul.

Şi asta, probabil pentru că am plecat deja,
şi nimeni nu-şi mai aduce aminte de noi,
nici măcar această zăpadă târzie,
aşternută - cu nonşalanţă,
peste urmele noastre de dor,
lăsate undeva, departe,
în urma mea,
în urma ta...

poezie de Adrian Lăzărescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Uită de timpul ce creşte între noi,
mă vei revedea în amurg
stea fără noapte,
stând cu genunchii pe cer
ca şi cum ai veni dintr-o rugăciune
să-mi spui despre dorul de om.

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe vremuri jurasem să nu-i mai spun niciodată mătuşă, dar acum socoteam că nu-i nici un păcat să uit şi să calc acel jurământ. I-am prins mâna ce sta întinsă peste cearşaf şi dacă în clipa aceea ea ar fi strâns-o cu bunătate pe a mea, aş fi simţit o adevărată plăcere. Dar firile reci nu sunt aşa de uşor de îmblânzit şi nici antipatiile profunde nu se sting atât de iute. Doamna Reed îşi retrase mâna şi întorcându-şi faţa de la mine, spuse ceva despre noaptea care era caldă. Îmi aruncă iar o privire la fel de îngheţată şi în clipa aceea am înţeles că părerea ei despre mine, sentimentele ei faţă de mine nu se schimbaseră şi nici nu se puteau schimba vreodată. Am văzut în ochii ei de piatră, prin care nu putea răzbate lumina dragostei şi din care nu puteau izvorî lacrimi, că era hotărâtă să mă socotească până în ultima clipă drept tot ce poate fi mai rău, fiindcă de m-ar fi socotit bună, ar fi simţit nu o bucurie mărinimoasă, ci o durere aprigă, o durere de rană adâncă.

citat celebru din romanul Jane Eyre de Charlotte Bronte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În două dimensiuni

firul pe care am fi putut merge
ne unise de-atunci în două dimensiuni;
dacă le-am da la o parte, precum o ceaţă,
şi-acum ca-n ultima zi din viitor,
aceeaşi rană am simţi cum se-nchide.
deja vin de acolo, punte între noi,
fără nimic pe care să poţi merge, atinge
şi orice desfăşurare picură dor precum o aură.
cel mai greu e că-ţi pot lăsa
doar jocul tău de cărţi cu plăcerile şi frumosul
şi orice înţelepciune a iubirii, aşa cum te-am recunoscut,
când timpul se scurge exact acum
suspendându-mi amintirea
în cea dintâi reîntâmplare despre noi.

poezie de Ana Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tren, o gară, o viaţă

te-am aşteptat în gară iubito
o viaţă întreagă
plecau trenuri grăbite spre vremea de apoi
apoi nu a rămas nimeni în gară, decât noi
treceau trecători, prin noi, pe lângă noi
azi noi nu eram doi
mereu mă întreb, unde eram noi
eram străini, într-o gară de doi
era frig şi era ger, între noi, amândoi
trec trenuri, prin gară, prin noi
eu am aşteptat într-o parte
tu nu ai venit astăzi la noi
un tren, o gară, o viaţă
şi o iubire uitată între noi
te-am aşteptat iubito, într-o gară
în suflet, o chitară ruptă de gânduri
în mână, un trifoi cu trei foi
trenul s-a dus
nu a oprit între staţii
a plecat fără noi
trec timpuri în gara uitată de lume
cafeaua arde pe masă
nu e nimeni acasă
tăcerea, uitarea, zace în noi
iubirea plânge pe-o bancă, iubito
în gara aceea, la margine de noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul nopţii de mâine

Visez că visez... nu-i noapte ca mâine,
Somnul perfid a scos din joben
O floare, un vîrcolac si un câine –
Şi iar îşi începe dansul obscen.

În visele mele singură-s mereu,
Mă tot plimb goală pe peroane de gări –
Uneori mai port o şapcă de jocheu
Ducând timpul la trap între două plecări.

Pe strada prunciei căluţii de lemn
Mă petrec tăcuţi ca-ntr-un film vechi voalat,
Parcul de lângă şcoală ne face semn –
O inimă arsă pe-un copac uscat.

Tot ca prin vis mai zăresc în distanţă
trase de-un car cu ferestre zidite
toate iubirile fără speranţă,
toate dorinţele neîmplinite...

În nopţile mele tu n-ai sosit încă,
Poate nici în ultimul vis n-o să-mi apari
Să-mi descurci părul lipit de tâmplă,
Să-mi acoperi ochii cu reci nenufari.

poezie de Ella Poenaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii nu-şi mai vor părinţii

feţe crispate, deşertice dungi bătătorite
poartă umeri printre pomi uscaţi
în suflete
o mână prinde marginea lumii, caută vieţii
sprijin
din iubirea plecată a mai rămas doar un număr

nu striga munţilor, versuri fără cântec
păsările nopţii, hulpave, sorb inimi vânate
în ceasuri de noapte
în lăcaşul fără linişte, bat bolovanii pământul facerii
ei scot ţipete ciudate
amintirile tale şi-au bătut paşii până la mine

un cer fără aer ne sufocă gândurile laşe
lumini ciudate se sparg în idei sterile, nefecundate
nu trăim în normalul realităţii
un stârc îşi cară în spate povara existenţei
pe o câmpie fără iarbă

un miez de noapte rătăceşte, între ore, singuratic
nu ştie unde să se oprească
unii duc capătul sfârşitului, drept victorie
la bariera din gara fără peron nu mai opresc trenuri
aştept semnalul întoarcerii timpului înapoi
copii nu-şi mai vor părinţii

poezie de Viorel Muha (iulie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Dragostea mea, inima mea e văpaie zi şi noapte cu gândul la întâlnirile cu tine, la întâlnirea ta – ca la întâlnirea morţii nimicitoare. Aş vrea să fiu distrus de tine ca de o furtună. Ia-mi tot ce am, omoară-mi somnul, năruie-mi visele, răpeşte-mă chiar lumii. Fie ca, prin această pustiire şi adevărată despuiere a mea, să întrupăm frumuseţea într-o singură fiinţă...

Vai, dorinţa-mi e zadarnică! Unde oare găsesc speranţa împreunării adevărate, de nu în Tine, Doamne?

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Grădinarul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre noi vor vorbi

unu doi
unu doi
respiraţia în ţara aceea fără vanităţi
mâinile şi trecutul prosper
fără vizieră fără onomatopei de prisos
la rândul nostru
în aceeaşi capsulă a vertijului
neconsolaţi în faţa farfuriei cu supă
impudicul alfabet al anarhiei
până acolo terminăm şi ultima variantă a metempsihozei
refugiul în varul arhaic al timpului
despre noi vor vorbi
farsele involuntare ale absenţei

poezie de Geo Galetaru din Fotografia unei duminici amânate (2018)
Adăugat de B IULIA CORINA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa omului este precum jocul de şah. Nu face deosebire între cel sărac şi cel bogat. Când ajunge la final, sfârşeşte precum pionul şi regele de şah. Amândoi în aceeaşi cutie.

Dumitru Delcă (22 iulie 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În curând, maşina albastră se afla din nou în curtea casei lui Lucian. Amândoi coborâră, directorul lăsând din nou cheile în maşină. Iar de data aceasta nu mai reuşi să se împotrivească; acceptă în cele din urmă chiar şi să intre în casă, deşi dânsul cu siguranţă nu-şi dorea aşa ceva... Intrase totuşi, în urma insistenţelor tânărului comandant. Cum să-l refuze, mai ales în acele momente, când el era deja deprimat în urma celor aflate? Se aflau în holul de la intrare. Nero îi recunoscu pe amândoi; chiar şi pe director şi se bucură să-i revadă, însă tânărul său stăpân nu-i acordă aceeaşi atenţie ca în fiecare seară, deşi nici nu-l neglijase complet; totuşi, dulăul se văzu mângâiat mai mult de director, asta doar până ce prinse Rikky de veste despre noul musafir.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâine...

mâine poate-o fi mai bine,
mâine, mâine, unt pe pâine,
mâine cu un pic de soare,
mâine poate nu mai doare

mâine poate o speranţă,
mâine o zi şi-o nouă viaţă,
mine poate răul trece,
mâine văd ce se petrece

mâine mult mai bun ca azi,
mâine foşnetul din brazi
mă va ridica de aripi,
mult mai sus de joase valuri

mâine, mâine, până mâine,
e prea mult şi nu-mi e bine,
până mâine înc-o noapte,
o voi trece, n-am ce face

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Batterton Dobyns

Şi-a fluturat văduva mea fustele
Din Mackinac până în Los Angeles,
Odihnindu-se, îmbăindu-se şi stând câte o oră
Sau mai mult la masă, delectându-se cu supe şi fripturi,
Cu dulciuri savuroase şi cafele?
Eu am fost doborât de tânăr
Din cauza muncii în exces şi a anxietăţii.
Dar chibzuisem totul din timp, caz că se întâmplă ceva,
Plătind conştiincios asigurarea la zi;
Mai erau nişte bani la bancă
Şi un teren în Manitoba.
Dar chiar înainte de-a trece hotarul dintre lumi,
În ultimul meu delir am avut o viziune:
M-am văzut pe mine însumi întins într-o cutie bătută-n cuie
Cu cravată albă de batist şi cu o floare la butonieră,
Nevastă-mea şedea lângă o fereastră
Undeva departe, într-un loc cu vedere la mare;
Părea, în pofida părului alb,
Bine odihnită, rumenă şi grasuţă.
Zâmbea şi-i spunea ospătarului negru:
" Încă o felie de biftec, George.
Poftim, o monedă pentru efortul tău."

poezie de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echilibru-n piruetă

Nu mă tem de ceea ce sunt
Între cer şi vechiul pământ,
Între linişte şi zbuciumare,
Între zâmbet şi-adâncă-ntristare.

Nu mă tem de ceea ce este
Între viaţă şi-o simplă poveste,
Între ochii deschişi ori închişi,
Între cei amintiţi ori nezişi.

Nu mă tem de ceea ce-a fost,
Pietate ori gând fără rost,
Folosinţă ori caz inutil,
Afirmare ori demnul exil.

Nu mă tem nici de ceea ce-ar fi
Pentru încă o noapte şi-o zi
Către care, de mână cu mine,
Tot ce am şi ce sunt, iată, vine!

Nu mă tem de firescul sfârşit
Al iubirilor ce au pătimit,
Nu mă tem de-ntrebări şi răspuns,
Chiar de-n mine, subit, m-am ascuns.

Nu mă tem, nu mă tem, nu mă tem,
Chiar de-ar fi rugăciuni ori blestem!
Nu mă tem de războaie ori pace,
Nici de cel care urlă ori tace.

Nu mă tem nici de proşti ori deştepţi,
Nici de cei care-s strâmbi ori prea drepţi,
Nu mă tem nici de foc ori furtună,
Nu mă tem de-adevăr ori minciună.

Nu mă tem de iluzii ori fapte,
Nici de vise ori praguri de noapte;
Între toate mă-ncumet să fiu
Omul drept, omul sincer şi viu.

Nu mă tem nici de timpul ce-mparte
Câte-o oră-ntre viaţă şi moarte,
Dar mă tem că-ntr-o zi voi afla
Cum ar fi să mă tem de ceva.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!