Motivație
Un cavaler și-o fată mare
S-au dus la iarbă verde, grasă;
Nu era week-end sau zi mare,
Însă erau părinții-acasă!
epigramă de Mihai-Gabriel Voinea din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Rugă estivală
Când ies puștoaicele-n plimbare,
Cu fusta de o palmă doar,
Eu supărat că palma-i mare
Zic: Doamne, fă-mă trotuar.
epigramă de Mihai-Gabriel Voinea
Adăugat de Mihai-Gabriel Voinea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pretenții
- Ce să fac să-ți plac, Mărie,
Ce-mi lipsește, spune-mi dar?
- Te-aș iubi, măi Irimie,
Însă nu ai celular!
epigramă de Mihai-Gabriel Voinea din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Demascare
Românul încă mai zâmbește,
Că doar se trage din Păcală,
Stomacul însă dovedește
Că aparențele înșeală!
epigramă de Mihai-Gabriel Voinea din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Bocet în stil popular
Foaie verde salbă moale,
freamătă Piteștiu-n vale,
plângând după-o fată mare,
cum e luna când răsare.
Zorii zilei când privește,
lacrimi varsă și-o topește
și-ncet moartea o răpește.
Foaie verde iarbă mare,
lumânare, lumânare...
a-nchis ochii fata mare.
E frumoasă, logodită,
nunta fetii pregătită
și-a închis ochii negătită.
Toată lumea lăcrimează,
plânge mirele și-oftează,
că mireasa nu e trează.
O, pământ, pământ mănos,
te blestem, făceate-ai os,
că răpești un chip frumos.
De-l primești, oprește-ți apa,
nu-mi uda rogu-te fata,
că te mărunțesc cu sapa.
Drag flăcău cu ochii pară,
trage dricul mai la scară,
să scoatem mireasa afară,
ca s-o ducem cu alai,
dincolo de acest plai
ce-anghițit mult of și vai.
Foaie verde măr mustos,
s-a stins chipul luminos
și-a căzut cu steaua jos.
Verde foaie de cătină,
mult ascunzi în tine tină,
lume tânără, bătrână
și copii de-un an și-o lună!
poezie de Constantin Păun din Rime primare (2011)
Adăugat de Constantin Păun

Comentează! | Votează! | Copiază!
La întoarcerea de pe litoral
Au plecat să stea la mare
Mama mare și-o nepoată,
Prima s-a întors tot mare,
Iar a doua numai fată.
epigramă de Ionel Jecu din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimic nu poate fi mai trist pe lume decât un copil suferind fără să plângă.
Mihai-Gabriel Voinea
Adăugat de Mihai-Gabriel Voinea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Apropo de extinderea facultăților cu taxă
De la ASE până la Drept,
Criteriile s-au schimbat:
Nu trebui' să fii deștept,
E destul să fii bogat.
epigramă de Mihai-Gabriel Voinea din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Odă
Primăvară, te iubim!
Și firește-ți mulțumim,
Căci doar tu ne dai căldură
Fără să plătim factură.
epigramă de Mihai-Gabriel Voinea din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua recoltei
Pădurea a primit un val
De oameni, aerul să-i soarbă...
A fost un mare festival
La iarbă verde!... Care... iarbă?
epigramă de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Lui Ionel Iacob-Bencei - Care, prin epigrama "După reproșuri", promite că pentru însurătoare face curte la o fată mare, în ciuda faptului că tatăl său prevede finalul că este mai mare curtea decât fata
Cu tâlc zise al tău tată
Ca să slobozești pe fată,
De-ți puneai mintea cu ea,
Fată mare rămânea.
epigramă de Valeriu Ene
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeilor
Mai aveți oare-n mintea voastră
Acele vremuri vechi în care
Priveați întâi la fața noastră
Și nu, ca azi, la... buzunare?
epigramă de Mihai-Gabriel Voinea din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Comparație cu o colegă care se îmbracă în fustă mini
Când își etalează trupul,
Râde chiar și soarele;
Eu iau notele cu capul,
Iar ea cu picioarele!
epigramă de Mihai-Gabriel Voinea din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Fată mică, fată mare
Femeia-i eterna poveste,
Pe care o dorim noi, fiecare
Și care, din păcate, nu mai este
O fată mică... fată mare.
epigramă de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Frunză verde foi și-o fragă
Frunză verde foi și-o fragă
Răsai lună, răsai dragă,
Să se vadă prin livadă,
Să cosim pelin și iarbă,
Să-i dăm calului să roadă...
Calul roade și nechează,
Mândra plânge și oftează.
Taci mândro nu mai ofta,
Că-oi veni și mi te-oi lua:
Când o crește nalba-n casă
Și-o bătea cu floarea-n masă:
Când o creștr grâu-n tindă
Și-o bătea cu spicu-n grindă.
folclor românesc, din satul Pinu, comuna Brăești, județul Buzău
Adăugat de Girel Barbu

Comentează! | Votează! | Copiază!
"Anomalie normală"
Că e nebun, nu dau crezare,
Acelor zvonuri, dar constat,
Că tipul e puțin sonat,
Zicând că mă-sa-i fată mare
Și totuși, semne de-ntrebare
Se nasc în mod inopinat
Că-n logică n-a derapat,
Nu sunt și alte probe clare
E totuși o justificare,
Așa cum el a explicat,
Dar lumea nu-i dă ascultare
-E-un obicei cam perimat-:
Și-o mamă este fată mare,
Când e copilul înfiat!
sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Oarecum sonate (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
De ziua ei
Bun, atent și cavaler,
I-a luat un colier
Și-o splendoare de cercei,
De pe noptiera ei.
epigramă de Mihai Danielescu din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Fir necunoscut
Ieșind din verde fir ai apărut
Fată transparentă din zefir
Iarbă verde fir necunoscut
Ochii frunze verzi de trandafir
Apari zâmbitoare din frunză
Mergi pe iarba verde necosită
Pălăria ta e verde și confuză
Păsările-ți cântă ție ești iubită
Fir de iarbă trestie mlădie
De mijloc te as prinde odată
Îți sărut urechea cu o melodie
Iubirea mea-ți o dărui ție toată
Eu nu știu, ești adevărată fată
Sau ești verdele din vânt turbat
Iluzie ce în vis și gând se arată
Mă păcălește dar sunt bărbat
Am să te pândesc pe înserat
Îmbrăcat în verdele broscoi
Stau pitit la margine și însetat
Oare cine-i mai isteț din noi
De ești fata ce am visat mereu
Am să-ți cad chiar la picioare
Sufletul îți dăruiesc chiar eu
Te sărut și-ți cer acum iertare
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau odată un moșneag și-o babă; și moșneagul avea o fată, și baba iar o fată. Fata babei era slută, leneșă, țâfnoasă și rea la inimă; dar, pentru că era fata mamei, se alinta cum s-alintă cioara-n laț, lăsând tot greul pe fata moșneagului. Fata moșneagului însă era frumoasă, harnică, ascultătoare și bună la inimă. Dumnezeu o împodobise cu toate darurile cele bune și frumoase. Dar această fată bună era horopsită și de sora cea de scoarță, și de mama cea vitregă; noroc de la Dumnezeu că era o fată robace și răbdătoare; căci altfel ar fi fost vai ș-amar de pielea ei.
Ion Creangă în Fata babei și fata moșneagului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ale tinereții valuri
Stau pe plajă-ntinși la soare,
Un flăcău și-o fată mare;
Cum lăsatu-s-a-nserarea
Mare mai era doar marea.
epigramă de Mircea Ionescu-Quintus din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
La serviciu
Un cavaler a fost cu schema,
Dar s-a rezolvat problema -
A căzut tot în picioare:
Are sus pe unul mare.
epigramă de Mihai Danielescu din Concursul "Unde nu e cap, e vai de picioare" (februarie 2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!