"Anomalie normală"
Că e nebun, nu dau crezare,
Acelor zvonuri, dar constat,
Că tipul e puțin sonat,
Zicând că mă-sa-i fată mare
Și totuși, semne de-ntrebare
Se nasc în mod inopinat
Că-n logică n-a derapat,
Nu sunt și alte probe clare
E totuși o justificare,
Așa cum el a explicat,
Dar lumea nu-i dă ascultare
-E-un obicei cam perimat-:
Și-o mamă este fată mare,
Când e copilul înfiat!
sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Oarecum sonate (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Curiozitate
- Fată mare, fată mare,
Ai crescut, sau mi se pare?
- Tare te înșeli, bădică,
Mare-am fost când eram mică...
epigramă de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate bine (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ireal itinerant
Dezbracă teii de floare
trupul tău prea ireal
trupul tău de fată mare
înflorind pe-al nopții val
Trupul tău prea ireal
care totuși parcă este
nufăr tragic tras la mal
dintr-o magică poveste
Care totuși parcă este
trupul tău de fată mare
pe pământ ultima veste
dezbracă teii de floare
Trupul tău ca o poveste
care nu-i atunci când este
poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Explicație maternă
Printr-o banală întâmplare,
Adela, rumena fetiță,
Tot se-ntreba la grădiniță,
Cum este când ești fată mare?
Ea admirase cu candoare,
Pe câte-o tanti cu fustiță,
Cu pedichiură și codiță,
Și tocuri cui ispititoare
Dorind urgentă rezolvare,
Îi puse mamei o-ntrebare
Iar buna mamă, cu răbdare,
Fetiței sale îi explică:
Iubita mea, tu, fată mare,
Ești doar acuma, când ești mică!
sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate bine (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
De carte infiat...
Ochiul lucid al Cărții îmi disecă
Și îmi traduce gându-nnoitor
Cartea îmi este înger păzitor.
Eu sunt copilul tău, Bibliotecă.
De Carte înfiat, de ea crescut,
Simt, tainic, glasul Cărții când mă cheamă.
Cu drag, îi zic Bibliotecii mamă,
Și pentru ea sunt sabie și scut.
Norocul e mereu altundeva,
Dar niciodată nu e prea departe
Zgârcit cum este, totuși ne împarte
Câte puțin din avuția sa...
Când vine ziua norocoasă-a mea,
Aș vrea să cred că m-a visat o carte...
sonet de Maria Gonta (15 martie 2016)
Adăugat de Maria Gonta

Comentează! | Votează! | Copiază!

Fată mică, fată mare
Femeia-i eterna poveste,
Pe care o dorim noi, fiecare
Și care, din păcate, nu mai este
O fată mică... fată mare.
epigramă de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Lui Ionel Iacob-Bencei - Care, prin epigrama "După reproșuri", promite că pentru însurătoare face curte la o fată mare, în ciuda faptului că tatăl său prevede finalul că este mai mare curtea decât fata
Cu tâlc zise al tău tată
Ca să slobozești pe fată,
De-ți puneai mintea cu ea,
Fată mare rămânea.
epigramă de Valeriu Ene
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Asigurare de viață
Cum viața semne de-ntrebare
Ne pune fără eleganță,
Să am o bună siguranță,
M-am dus să-mi fac asigurare
Ideea rezonanță are,
Și rudele de circumstanță
S-au bucurat cu nonșalanță
C-or să profite fiecare
De-o fi să plec spre "alte zări",
Ei totuși nu pot profita
C-am fost luat la întrebări:
- Amice, nu mai insista,
Noi nu-ncheiem asigurări,
La vieți de câine, ca a ta...
sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Oarecum sonate (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
"Timiditate"
Ea nu-i femeie oarecare!
Sfioasă ca o fată mare,
Se rușinează din nimica,
Prostituata... Virginica.
epigramă de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate rău (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Obicei demodat
De se iubea copila lui "Cutare",
Până la nuntă, era mare vină.
Azi, de ce-ar fi mireasa fată mare,
Când nici pădurea nu mai e virgină?!
epigramă de Mihaela Banu din volumul de versuri Bolta-și răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!
La întoarcerea de pe litoral
Au plecat să stea la mare
Mama mare și-o nepoată,
Prima s-a întors tot mare,
Iar a doua numai fată.
epigramă de Ionel Jecu din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nepotisme și nepoți
Azi în politică, cinismul,
Aduce peste noi netoți
De granguri mari, perverși nepoți,
E-o plagă mare nepotismul
Ei au uitat de mult civismul,
Și îi catalogăm ca hoți,
Iar uneori ca mafioți,
A dispărut patriotismul
Dar sunt și semne de-ntrebare
Vizând nepoți, iar eu socot,
Cu analiza de rigoare:
Să îi blamez pe toți nu pot
Căci până și Ștefan Cel Mare,
A fost la rândul său, nepot.
sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Puțin sonate (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Și totuși...
Privind la vale cu trăiri extreme,
Constat o evidentă prăbușire,
Ce nu-i de azi, de ieri, ci de o vreme...
Și totuși... mai visez la fericire!
Mai am în gând trecutele ispite,
Scăldate în cascade de iubire,
Ce sunt acum buchete veștejite...
Și totuși... mai visez la fericire!
Mai am în minte leacuri ce se știe,
Că pot preface visul în trăire,
Deși ce-i mort, în veci nu mai învie...
Și totuși... mai visez la fericire!
Mai am în suflet minima speranță,
Că loc mai e de-o minunată știre,
Chiar dacă șandramaua-i în vacanță...
Eu totuși... mai visez la fericire...
poezie de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Fată mare
În pădure pe-o cărare,
Se plimba o fată mare;
Asta-n secolul trecut,
Că de-atunci... au dispărut.
epigramă de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete și Satire (1 aprilie 2010)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Metabolism interzis
De forma unor sâni ți-e sete
a unor sâni de fată mare
să o dezbraci pe îndelete
amețind brusc de mirare
Ce sâni de fată mare
sunt parcă niște porumbei
privirea care-i vede doare
de lacrimi ochii sunt mai grei
Sunt parcă niște porumbei
când o dezbraci pe îndelete
fiebinți cad florile din tei
de forma unor sâni ți-e sete
A unor sâni de fată mare
dar taina lor e-n muguri oare
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme (1 mai 2008)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Fecioara în sejur la mare
Briza mării te desfată,
Plaja-i bună de saltea...
Sunt ispite pentru fată
Să devină... fată grea.
epigramă de Nicolae Brelea din revista "Bolta verde" (octombrie 2009)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Fată mică
Astăzi, spune o bunică,
Nu mai este de mirare,
Când vezi câte-o fată mică
C-a rămas cu burta mare...
pamflet de George Budoi din Gravidia în aforisme, epigrame, poezii, pamflete și satire (31 mai 2017)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Concluzie plauzibilă
Epigramistul Ics-Cutare,
Ce scrie-n stilu-i mioritic,
E acuzat că-i prea prolific
Și naște semne de-ntrebare
De unde-atâta-ndemânare,
O fi vreun protejat politic?
Ori e bigam, un ins atipic,
Ce două muze totuși are?
Prin comportarea-i desuetă,
El provocase o anchetă
Iar analiza ce-l viza
Și practic, dar și teoretic,
A dovedit că muza sa,
"Modificată e genetic!"
sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Oarecum sonate (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeie
Cât de trist este să fii femeie!
Nimic pe lumea asta nu-i mai ieftin.
Băieții, asemeni unor Zei căzuți din Paradis,
Stau sprijiniți de ușă.
Inimile lor înfruntă cele Patru Oceane,
Vântul și praful a o sută de mile.
Nimeni nu-i bucuros când i se naște-o fată:
Prin ea familia nu obține mai multe provizii.
Când crește mare, stă ascunsă-n camera ei,
Temătoare să privească-n ochii unui bărbat.
Când părăsește casa părintească nimeni nu plânge
În grabă, ca norii după ce a stat ploaia.
Își înclină capul și-și ascunde fața,
Dinții apasă pe buzele ei roșii:
Se înclină și îngenunchează de nenumărate ori.
Trebuie să fie smerită până și-n prezența slujnicilor.
Dragostea lui e la fel de îndepărtată ca stelele de pe cer,
Și totuși floarea soarelui întoarce capul după soare.
Inimile lor sunt mai separate decât apa și focul
O mie de răutăți s-au adunat deasupra ei.
Chipul ei însoțește prefacerile anilor:
Stăpânul va găsi mereu alte plăceri.
Odinioară erau substanță și umbră,
Dar acum sunt la fel de îndepărtați ca Hu de Ch'in,*
Deși Hu și Ch'in s-ar putea întâlni mai repede
Decât ființele aflate la o depărtare
Mai mare decât cea dintre Ts'an și Ch'ēn.**
* Două ținuturi din China.
** Două stele.
poezie de Fu Hsüan, 217278, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Fată mare, oare...
Unii zic cu fermitate:
Pentru ea bag mâna-n foc!
Dar întreaga facultate
I-a tot pus-o în alt loc.
epigramă de Sorin Finchelstein din Concursul "Unde nu e cap, e vai de picioare" (februarie 2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzbunare de fată mare
Te ferească soarta ta
De o cruntă răzbunare
Dacă pe o fată mare
O pupi... și o lași așa!
epigramă de Dan Norea din Epi... Gramatica, Catrene prin gaura cheii (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!