Treceri de umbre

Umbrele mele rebele din spatele uşii
ştiau totul despre cine aş fi putut fi,
îl vor îmbrăţişa cu frenezie când vine
îl vor aştepta cu nostalgie de pleacă.

În semispaţiul de dincolo de uşă
fără să privească-nainte revine
fără să privească-napoi va pleca
cu trecutul în cârje şi viitorul în ochi.

Umbrele-mi întâmpină un orb resemnat
şi tot ele-l urmează cu lumina din mine.
Eu rămân zidită în uşă iubind ale lui treceri
şi cheile semispaţiilor, în buzunare de umbre.

poezie de Luminiţa Suse din Sacrificiul mirării
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar existăm...

Când nu existam
umbre întâmplătoare
ne visau certitudini
pe baricade de nisip
la margini de oceane
probabile.

Când credeam că nu existăm
ne inventam
din amintiri rebele
sau din priviri seducătoare
în oglinzi excentrice.

Când speram să existăm,
şoaptele neîntâmplate
sucombau în anonimat
atârnând de lobii urechilor.

Dar, în sfârşit, existăm.
Umbrele ni se ating
şi se alintă pe furiş
la margini de clipe
interzise.

poezie de Luminiţa Suse din Sacrificiul mirării (2002)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec fără răspuns

De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare,
care mi te-ncolăceşti ca un fum, ca o viţă-de-vie
în jurul pieptului, în jurul tâmplelor,
mereu fragedă, mereu unduitoare?

De ce te-oi fi iubind, femeie gingaşă
ca firul de iarbă ce taie în două
luna văratecă, azvârlind-o în ape, despărţită de ea însăşi
ca doi îndrăgostiţi după îmbrăţişare?...

De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
soare căprui răsărindu-mi peste umăr,
trăgând după el un cer de miresme
cu nouri subţiri fără umbră?

De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat,
care-n loc de sunete
goneşte-n jurul inimii mele
o herghelie de mânji cu coame rebele?

De ce te-oi fi iubind atâta, iubire,
vârtej de-anotimpuri colorând un cer
(totdeauna altul, totdeauna aproape)
ca o frunză căzând. Ca o răsuflare-aburită de ger...

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

se preumblă
în cârje lumina
îi rupsesem
cândva fericirea
de a fi un cuvânt suspinat...
un cântec cântat
de privighetorile
noastre neoarbe

se preumblă
în cârje iubirea
fără vulturii ei flămânzi
fără oase

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrele ni se ating şi se alintă pe furiş la margini de clipe interzise.

Luminiţa Suse în Sacrificiul mirării (2002)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec fără răspuns

De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare,
care mi te-ncolăceşti ca un fum, ca o viţă-de-vie
în jurul pieptului, în jurul tâmplelor,
mereu fragedă, mereu unduitoare?

De ce te-oi fi uibind, femeie gingaşă
ca firul de irabă ce taie în două
luna văratecă, azvârlind-o în ape,
despărţită de ea însăşi
ca doi îndrăgostiţi după îmbrăţişare?...

De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
soare căprui răsărindu-mi peste umăr,
trăgând după el un cer de miresme
cu nouri subţiri, fără umbră?

De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat,
care-n loc de sunete
goneşte-n jurul inimii mele
o herghelie de mânji cu coame rebele?

De ce te-oi fi iubind, iubire,
vârtej de-anotimpuri colorând un cer
(totdeauna altul, totdeauna aproape)
ca o frunză căzând. Ca o răsuflare-aburită de ger.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când lumina se ascunde

Mi-e teamă de ziua când n-am să te mai văd
şi uit adeseori să-mi trăiesc prezentul

Mi-e teamă de clipa când paşii mei
se vor opri lângă uşa iubirii noastre, închisă- mută
fără ca eu să mai pot răzbi dincolo de cheie
atunci voi urî toate uşile, cheile, porţile
nopţile ce se vor topi în dimineţi fără tine

Nu vreau să ştiu când
aşteptarea ta se va contopi tristă cu dorurile noastre
iar eu nu voi mai căuta oglinda
în ochii căreia mă făceam atât de frumoasă
numai pentru tine
...................................................................
Dăruieşte-mi maieul tău, iubite
să-ţi simt mirosul în dimineţile pustii
să-mi îmbrac oglinda cu tine
căci fără tine iubite eu sunt goală
lumina fără tine de mine se ascunde...

poezie de Marieta Căprăruşi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am înţeles azi mai limpede ca înainte că totul creşte, pleacă şi trece. E de mirare că oamenii nu pot pricepe asta, îşi transferă toate dorinţele în viitor, fără să le treacă prin minte că viitorul nu stă-n loc, că va trece la fel ca trecutul.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu privire la tabloul lui Delacroix: lupta lui Iacob cu îngerul

Steaua era pe sfârşite,
stingerea sunase şi ea,
cerurile deschise cântau.
Ce ştiau despre stingere
cerurile,
ce ştiau
de lacrimi amare?
Ce ştie
Primăvara
de lăcrămioare?

Şi fiind obligat
la spelunca din vale,
am spus cuvinte,
am spus injurii,
am cuvântat cuvântări
despre dezolare,
blasfemii, blasfemii,
despre femeia
Pierzare.

Şi cerurile deschise cântau.
Se uită la el, e tot muieratic,
îşi strigă iubirile
şi ce gălăgioase
iubirile sale.
Oh, iubiri,
sărmane iubiri,
în a plângerii vale,
în spelunca
prea plină de jale!
Şi vine timp crud
şi dulce pedeapsă.
Vine un chip fără chip,
vine o voce fără voce,
un sunet fără sunet,
vine o faţă fără faţă,
vine canalia cea luminoasă,
cu aripi mii.
Şi ce ţesătură,
ce scriere cuneiformă,
ce misterioasă,
ce ţepi de arici
în fluturare hidoasă!
Nu mă lupt cu tine
ca
Iacob cu îngerul,
nu mă cosi, nu mă secera,
nu mă cheamă
Iacob,
sunt altcineva.
Făpturile visului meu
sunt preacurate,
mâinile mele sunt obosite,
la piept aşezate.
A sunat stingerea
şi se lasă linişte, linişte.
Şi numai cristali
şi doar minerale
în spelunca din vale.

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre

Aleargă umbrele spre dezintegrare
se aglomerează, purtând armuri de fier,
crezând că astfel vor fi nemuritoare
să fie umbrele oraşului, sau iluzii?
ce ies din crăpăturile de asfalt
sau ninfa ce curge-n viaţă
străpunsă de umbra fără de viaţă.
umbrele încearcă să pună stăpânire
pe planeta Pământ
o secătuesc de vlagă
şi de coroana ceea de vis.
se înşiruesc umbrele-n văzduh
aducând moartea prin coroana invizibilă,
purtată de umbre doar în vis.
este umbra pericol când merge-n faţă?
fără dor şi poate este, las-o în spate
pe ceea care nu merită nimic
priveste Soarele şi umbra se va ascunde de Lumină
în spatele tău ea va fi mereu
alungă umbra de pe puteri terestre
şi iute ea se va topi
că-i ruptă din pământ nu din lumini
şi zace în pămîntul din tei!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără loc

Nu pleca, nu te întoarce,
N-am să plec, nu m-alunga
Simt că pot şi nu se poate
Şi-aici noi şi-alt undeva

Îmi e bine, nu mi-e bine,
Ţie poate ţi-e la fel,
Câte întrebări în mine
Îmi aduc ziua de ieri

Nu pleca sau du-te, pleacă,
Hai! Mai stai! Te rog, rămâi!
Parcă suntem ca o placă
Ce-i zgâriată de un cui!

Nu cunosc o altă viaţă
Fără tine nu exist,
Haide!... Lasă-mă şi pleacă!
Stai aici! Unde te duci?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de limitele formelor, există nemărginirea Lipsei De Formă, care locuieşte în adâncul Infinitului. Întoarcerea la Linişte are loc prin intermediul Liniştii, fără grăbirea paşilor, fără accelerarea procesului. Totul vine de la Sine atunci când te eliberezi de sine. Totul vine de la Linişte, atunci când devii liber de sunet - liber de sunet, continuând să exişti şi să dansezi în lumea sunetului, prin intermediul Liniştii. Dansul atinge forma sa cea mai pură, când dansatorul ascultă Liniştea din spatele sunetului, iar dacă un dansator dansează fiind conştient de Liniştea transcendentă a dansului, toate privirile vor fi atinse de strălucirea dansului său, căci Liniştea vorbeşte prin cel ce o ascultă şi ajunge în inimile celor care îl privesc pe cel ce grăieşte despre Fiirea Nevăzutului.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa Pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai pleca! ...

Vrei lânga mine să rămâi,
Să-mi faci din pieptu-ţi căpătâi?!
Să uit de al tristeţii gând,
Nu mai pleca nicicând, nicicând!
Să-mi fie sufletul senin,
Nu doar o cupă cu venin.
Să mă trezesc sperând, dorind,
Să ard, cu patimă iubind.
Să mă privesc în ochii tăi,
În care tremură văpăi.
Să uit trecutu-mi făcut scrum,
Nu mai pleca nicicum, nicicum!
Spre tine să mă-ntorc râzând
Când ţi-aud glasul implorând:
Eu voi rămane! Tu rămâi,
Să-mi fi iubirea mea dintâi?!
Şi-am să îţi spun cu glas domol,
Fără s-amân, fără ocol,
Cu ochii larg deschişi visând:
Nu mai pleca nicicând, nicicând!

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri

Dacă tu ai pleca...
Răul ar înghiţi sărutul
Simţirea şi nevoia de tine
Recunoscând îndrăzneala de-a iubi.

Cuvintele mele, puţinele...
Întreabă cerul, noaptea, stelele
Pe vântul care se pierde printre nori
Mă pierd şi eu în muzici şi în sfere...

Gândurile îmi muscă carnea
Foşnesc obosite fără sens
Parcă-ar aştepta parcă-ar pleca...
Le mai aud încă glasul sacadat.

Dincolo de orizont de mâine
Şi vagi prezenţe... se voiau prin timp
Dragostea mea persistă dincolo de ieri
Dincolo de îmbrăţişarea promisă ce arde.

Cad clipele albe peste ochii-nduratori
Şi peste trupul meu legănat în lumină
Ard amintirile şi întristările...
Şi patima pe care cu greu am învis-o.

poezie de Teodora Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau regrete

Când tu departe vrei să pleci,
iar eu acasă să rămân,
Când ochii-n lacrimi mi-i îneci,
ascultă vorbele ce-ţi spun:
Du-te, du-te! Dar nu mă lăsa.
Du-te, du-te unde-i casa ta.
Pleacă, pleacă dar nu fără mine.
Pleacă, pleacă, vin şi eu cu tine.
Dacă tu pleci singur ai să rătăceşti.
Vreau să mă asigur că încă mă iubeşti.
Pierdut în lumea mare, uşor mă vei uita,
Din ochi lacrimi amare, faţa îmi vor brăzda.
Nu-ţi mai spun băiete du-te, du-te. Nici să pleci.
Nu mai vreau regrete, iubire vreau în veci.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine aş fie eu fără tine???

Cine aş fi eu fără tine?
Aş fi nebunul fara nume
Căci te-am gasit pe aceasta lume
Pe tine, ce intelegi ale mele glume

Ai lasat in mine adânci urme
Simtirile imi sunt spume
Ce nimeni si nimic nu o sa le curme
Şi-ţi marturisesc ca lumea o sa se surpe

Atunci cand tu nu ai mai vrea pe mine a sa ma asculte
Picioarele desculte vor păşi pe abisuri acute
Te rog sa ierti ale mele defecte multe
Căci in lume sunt vrute si nevrute

Cine ai fi tu fără mine?

poezie de Florin Găman (31 mai 2019)
Adăugat de Florin Găman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul meu

Rău cu rău, dar mai rău fără de rău
Când pierzi rapid şi ultimul bibelou
L-ai ţinut cât ai putut dar în final şi-a luat zborul
Când văd ultimile poze-mi vine să sparg monitorul
Cred că am greşit locaţia, cred c-am greşit-o cu totul
Când tot ce cauţi tu e să atingi făcând nimic topul
Ai distrus totul, tot ce-am realizat până acum
Când te-ai hotărât murind să o iei pe alt drum
Unde te-ai dus când te vreau, am nevoie de tine
Îţi aminteşti când eram amândoi, doar tu şi cu mine
Sub răsărit de soare nu dormisem toată noaptea
Cum dracu puteam să dorm când tocmai învingeam soarta
Dar destinul a decis ca-n scurt timp de lângă mine
Să dispari doar tu, oare de ce te-a ales pe tine
Dumnezeu te iubeşte, nu se gândeşte la mine
Doamne sunt un fiu de-al tău, n-ai încredere în mine
Să am eu grijă de ea, de îngerul tău sublim
De ce totul se pierde atunci când ne îndrăgostim
De ce vrei să iei tot ce e frumos la tine
Ne lasi pe noi fără vreun ţel pe lume
Unde o să găsesc eu alt înger ca ea
N-o să mai văd alta oricât aş căuta
Lumea e mare în ochii mei mici
Sincer alegi prost pe cine să ridici

poezie de AlexShura
Adăugat de AlexShura
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire divină

Trecea un dor pe lângă mine şi l-am privit cum trece,
Sădind în inimă suspine ca şi oceanul rece...
Uitasem despre ce-ai promis, când mă ţineai de mână,
Şi mă predasem unui vis, ce-am vrut ca să rămână.

Nu mă înţelegeai în vise, ori poate nici n-ai vrut...
Doar jurăminte ce-au fost stinse, când nici n-au început.
Adoarme vuietul de jale în temeri de ascuns...
Când îmi citeam poveşti astrale, ce-au fost de nepătruns.

Mintea, m-am duelat cu ea... doar inimii eu slugă,
Strident durerera mă chema, dar n-am dorit s-ajungă...
Şi m-ai învăluit cu vorbe... şi eu iar am crezut,
Suav iubirea ta din dogme, simţeam cum a scăzut.

Aşa de mult prea însetată, cu aripi fără zbor...!
În firea ce-mi era setată din dragoste să mor...
Şi s-a schimbat totul deodată, doar tu m-ai preschimbat,
Trecutul, depăşita soartă... un alt final mi-a dat.

A ne iubi cu frenezie, cu dragostea dintâi...
Mereu aşa am vrut să fie... cu mine să rămâi!
Povestea nu s-a încheiat, deşi cunosc ce vine...
Căci tu nu ştii, nu ai aflat... despre iubiri divine.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru mine...

*
Ai fost vioară-n toamna mea, ce imi cânta,
Mă linistea, când era furtună si trăznea
Chiar de avea o coarda ruptă si- ncet se-auzea...
.
Ai fost liniştea venită când totul striga,
Raza de lumină când nu îmi era bine
Si atunci, flori de salcâm, înfloreau la mine.
.
Ai fost povestea mea frumoasă, dar şi tristă,
Ca un fluture, printre flori, doar cu o aripă....
Fără să ştiu, că aşa ceva mai şi exista.
.
Ai fost si eşti copacul neclintit, ce uimea,
Câte frunze, an de an, fără efort, avea,
Si spre înalt pe toate le ducea, iar toamna
*
Ele-l lăsau!... Dar pe niciuna nu o regreta.
Şi le uita, cum uită timpul întoarcerea...
*

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată prea

Ţi-am spus:
Hai să împărţim
Nopţile pe lumină
Şi zilele pe întuneric
Să le amestecăm pestriţ
Până rămân fără umbre,
În echilibru,
Ca o cumpănă
Cu braţele egale:
Niciodată prea sus
Niciodată prea jos....
Mi-ai zâmbit:
Hai să ne împărţim
Tu să iei răsăritul,
Când vine,
Eu să-mi colorez amurgul,
Când pleacă;
Să le despărţim
Ca stropii de ulei în apă
Când se întâlnesc din greşeală:
Niciodată prieteni
Niciodată duşmani...

Ţi-am răspuns:
Hai să vezi!
Răsăritul meu cântă
A amurg zdrobit
Şi-a înserare subită.
Amurgul tău îşi plânge
Lumina pierdută
Căci una sunt,
Scobite-n jumătăţi,
Ca sunetul şi ecoul în pustie:
Niciodată prea aproape,
Niciodată prea departe...

poezie de Gabriela Chişcari (3 mai 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne grăbim

Să ne grăbim să iubim, oamenii pleacă atât de repede,
rămân după ei pantofii şi un telefon surd
doar ce e neînsemnat trece lent ca un melc,
ceea ce contează trece cât ai clipi din ochi,
apoi se lasă o linişte obişnuită, cu totul de neîndurat,
precum candoarea cea mai firească născută din disperare
când ne gândim la cineva după ce am rămas fără el.
Nu fi sigur că ai timp pentru că siguranţa este nesigură,
ne ia sensibilitatea aşa cum fiecare fericire
vine alături de tristeţe şi veselie,
precum două patimi totuşi mai slabe decât una,
atât de repede pleacă oamenii precum amuţeşte sturzul în iulie,
precum zgomotul neîndemânatic sau reverenţa seacă;
pentru a vedea cu adevărat, trebuie să închidem ochii,
deşi cel mai mare risc este să te naşti, nu să mori
iubim mereu prea puţin şi mereu prea târziu
Nu scrie despre asta prea des, scrie doar o dată pentru totdeauna
şi vei fi precum un delfin, blând şi puternic
Să ne grăbim să iubim, oamenii pleacă atât de repede
şi cei ce nu pleacă nu se întorc mereu
şi nu ştim niciodată cum să vorbim despre iubire,
dacă prima este ultima sau dacă ultima este prima.

poezie de Jan Twardowski
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!