Amiază adormită...

Amiază adormită, scăldată-n must solar…
E ora-n care moartea mă bântuie bizar,
Strângându-mi fruntea-n cercuri concentrice de foc,
Şoptindu-mi că-i aproape al ei nefast soroc.

Bondari muiaţi în aur se zbenguie-mprejur,
Sau gânduri negre minţii îi caută cusur?
Ce-mi bâzâie în creier atât de obsedant,
Ce gând plin de otravă mă soarbe spre neant?

Ce pur e ceru-albastru, şi ceasul plin de miere!
Făcute-s, parcă, acestea s-alunge orice durere;
De ce mi-e mie, oare, din naştere sortit
Să-mi fie clipa neagră şi gândul otrăvit?

…Zadarnică zvâcnire şi prea-banal răspuns
La întrebări rostite, de veacuri, îndeajuns…
De ţi-e sortit albastrul – în el vei adăsta
Şi de ţi-e amar paharul, amarul vei gusta.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pământului, bând şi tânguind pentru jalea ţărânii

Atunci când pătimirea-n lume s-a ivit,
grădina sufletului s-a părăginit
şi bucuria cântecelor a pierit, s-a veştejit.

Că viaţa e neagră,
dar moartea mai neagră!

Stăpân vremelnic ăstei vetre primitoare
cât are-mbelşugare,
în crama adăpostitoare
cu vinul auriu
şi alăuta mea alăturea mă ţiu!

La locul lui e zbârnâitul strunei când goleşti paharul.
Asemeni îndeletniciri stârnesc întotdeauna harul.

Paharul plin
cu vin
pe-ndelete sorbit
la ceas chibzuit
e mai preţuit
decât oricare altă avuţie
pe astă pământeană-mpărăţie.

Că viaţa e neagră,
dar moartea mai neagră.

O fi albastrul slăvilor înţelepţească veşnicie...
dar rostul ţărânei cât o să mai ţie,
ca floare să răsară
în orice primăvară?

Tu, omule nătâng, de ce te socoteşti?
Doar nu ţi-e-ngăduit alt veac să mai trăieşti
în putredă deşertăciunea lumii!

Priveşte numai spre adâncul lumii
atunci când bate raza lunii:
jos pe-a` mormintelor ponoară
o iazmă hâdă se strecoară,
ce hăuleşte,
tânguieşte,
văicăreşte,
iar adierea însăşi mierea vieţii iroseşte.

Acum, dragi oaspeţi, pregătiţi-vă, bând vinul,
sfârşească-se odată chinul,
amarul,
paharul
golindu-l pân` la fund, şi istovind suspinul...

Că viaţa e neagră,
dar moartea mai neagră!

poezie de Li Tai Pe, traducere de Adrian Maniu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul tău

îţi luneci palma în cercuri de plăceri,
răzvrătindu-ne: deja ţi-e seva în leagănul meu
când umed bate ceasul fluidelor
şi mereu în decor mi-e norul ascendent şi semnul tău
în care ploaia stă invers, aşa cum ţi-e locul,
ca o pavăză crescută-n mine.
într-adevăr, toată lucrarea ce-am adunat-o
pare grea şi întruparea iubirii e pământescul doar
din visul ce îmi ascunde zborul spre lăsarea zilelor,
cum mâine, metalică, aşa cum mă ştii
din cele şapte zile pot curge înroşindu-ţi
albastrul şi patima
în valul topitor al ochiului.

poezie de Ana Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu şi-a ta iubire

Eu mă călătoresc străin
De toat-a ta iubire,
De mine e pământul plin
Şi nu-i sunt împlinire.

Pierit mi-e graiul de atunci
Când m-ai sortit uitării ;
De-aveai în mare să m-arunci
Era mai acătării!

Pe ochi o ceaţă mi s-a pus
De multă lăcrimare ;
Precum venit-am, eu m-am dus...
De ce-ai vrut asta oare?

Cum Cerului să mă închin
Că-mi dat-a moştenire
Pământul cu atâtea plin
Dar nu şi-a ta iubire?

Eu mă călătoresc supus
Atât cât mi-e veleatul,
Ca mine poate alţii nu-s
Când vrei iubi pe altul.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desfăşurarea prost orânduită a planului bine orânduit al vieţii face ca rareori cel chemat să vină şi rar se întâmplă ca omul ce ţi-e sortit să-l iubeşti să apară la ceasul potrivit iubirii.

Thomas Hardy în Tess d'Urberville
Adăugat de Alexandra David
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

De ce-mi baţi în inimă?
Mă zguduie, mă doare.
Nu-ţi e milă?
De ce-mi furi ziua senină?

De ce-mi fierbi sângele şi trupul?
De ce-mi sapi mormântul?
Şi nu vrei să-mi asculţi cuvântul,
Dorul şi gândul.

De ce tot te ascunzi printre surzi?
Printre lacrimi, şi plângi.
Şi te minţi printre veacuri
Şi lacrimi fierbinţi.

De ce tot mă respingi?
Mă alungi, şi mă renegi.
Te pierzi în trecut
Fără de cuvânt.

De ce doar întrebări fără răspuns?
De ce doar soare-n apus?
De ce atâtea tăceri?
Şi drumuri spre nicăieri.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De eşti credincios şi onest, ce ţi-e sortit va fi curând al tău.

Stephen Karcher în Oracolul Kuan Yin
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând spre tine...

Doar uneori mă voi gândi de tine
singurătăţii n-am să-i cânt amarul.
gust strop cu strop plăcerea din paharul
prea plin de-acum, iubire
mi-este bine!
în cinstea ta să-mi cânte lăutarul.
ciocnesc şi beau şi beau încă o dată,
de-această stare beato~minunată
îţi mulţumesc!
(şi-n gând rostesc: Măgarul!)

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomnie II

O pasăre de noapte îmi ţipă la fereastră –
Veghind ca insomnia, spinoasă buruiană,
Să nu se ofilească, dintru a minţii glastră –
Şi, ochii-mi, să nu pună, cumva, geană pe geană.

Se aud în noapte greieri, iar vântul lin adie,
Salcâmii-şi storc parfumul pe târgul prăfuit...
Din depărtări, furtuna, trimite - drept solie –
Un tunet stins, lugubru – mai mult un mormăit.

Ce namilă hidoasă îmi pare neagra noapte!
Şi-n creier îmi pătrunde, adânc şi dureros,
Şuvoi de gânduri negre, dojenitoare şoapte,
Ce-mi spun că-n viaţa-mi stearpă, nimic nu e frumos.

O, pasărea aceasta, ce-şi ţipă disperarea –
Sau, poate, fericirea-şi vesteşte, cu mult sârg -
Îmi tot aduce-aminte că nu-mi găsesc cărarea
Şi-mi cere, insistentă, cu moartea să fac târg.

Strivit de plumbul zilei, de silnicia ei,
Încerc, fără nădejde, odihna să-mi găsesc...
Dar, pasărea îmi strigă, cu deznădejde: "Hei,
Nu mai urzi speranţe, ce-oricum, se risipesc!"

Nu mai urzesc speranţe, nici amintiri nu am –
Mi-e trecerea prin lume – aproape de sfârşit...
Afară, vijelia, pornită-i pe bairam –
Salcâmi se zbat, în noapte, cu geamăt tânguit.

Iar pasărea, într-una, îmi ţipă, cu mult sârg –
Veghind ca neagra noapte, încet, timpul să-mi cearnă...
Salcâmii-şi storc parfumul pe prăfuitul târg –
Şi n-am nici o nădejde, să pun geană pe geană...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre gânduri

Gândul îmi aduce gânduri
şi le strâng şi le desfac
le aşez apoi în rânduri,
le împart şi cât le tac

Cerul îmi aduce gânduri,
negre, albe şi altfel,
ale nopţilor sunt dese
şi le clatin, cătinel

Ziua e plină de-ntrebări,
unele fără răspuns,
câte oare mai de care,
nu dispar către apus

Gânduri, gânduri, peste gânduri,
fiecare-n colţul lor,
câte oare o să-ncapă,
în străfundul ochilor

Gânduri oarbe, gânduri mate
şi-au atâta incolor,
chiar de-i ziuă sau e noapte,
le aud cântând de zor

Gândul îmi aduce gânduri
mă aglomerează-n cap
fiecare mi-aduc riduri
mă omoară - că le tac

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre gânduri

Gândul îmi aduce gânduri
şi le strâng şi le desfac,
le aşez apoi în rânduri,
le împart şi cât le tac

Cerul îmi aduce gânduri
negre, albe şi altfel,
ale nopţilor sunt dese
şi le clatin, cătinel

Ziua e plină de-ntrebări
unele fără răspuns,
câte oare mai de care
nu dispar către apus

Gânduri, gânduri, peste gânduri
fiecare-n colţul lor,
câte oare o să-ncapă
în străfundul ochilor

Gânduri oarbe, gânduri mate
şi-au atâta incolor,
chiar de-i ziuă sau e noapte
le aud cântând de zor

Gândul îmi aduce gânduri
mă aglomerează-n cap,
fiecare mi-aduc riduri
mă omoară - că le tac

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muşcate de ger

Mi-e frig de mine. Viscolesc.
Mi-e gerul gură care muşcă,
Mi-e noaptea vremea când albesc,
Mi-e dorul fiară-nchisă-n cuşcă.

Ţi-e foc de mine. Dogoreşti.
Ţi-e gura două flori muşcate,
Ţi-e noaptea vremea când roşeşti,
Ţi-e dorul fiară-n libertate.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndoială

Că ne-am iubit – nu-i nici o îndoială
Că ne iubim – ne îndoim puţin...
Căci poate că stupida plictiseală
Ne-a strecurat în suflete venin.

În veacul strâmb şi plin de umilinţe
Şi ros de piedici şi-ncercări groteşti,
Lipsit de sensuri, taine şi credinţe –
E tot mai greu şi tragic să iubeşti.

Şi totuşi, plin mi-e sufletul de tine
Iar inima mea bate-n pieptul tău...
Dar nu mai ştiu de asta-i rău sau bine –
Şi tot mai des mă simt meschin şi rău.

Mă arde-n noapte aspra întrebare
De-i dragoste-ntre noi sau doar un joc...
De nu cumva ne minţim cu ardoare –
Şi-i aşteptăm sfârşitului soroc.

Ce trist ar fi să fie doar minciună
Să fim doar jalnici şi banali bufoni!
În lumea asta – plină de ranchiună –
Pe tabla ei de şah să fim pioni.

... Că ne-am iubit – nu-i nici o îndoială
Că ne iubim – ne îndoim puţin...
Dar poate-i doar o simplă bănuială –
Căci dragostea-i şi miere şi pelin...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, Doamna mea frumoasă...

Tu, Doamna mea frumoasă şi veşnic fetişcană
Şi-n inima-mi fierbinte, mereu, deschisă rană,
Oare-mi mai simţi dorinţa, neostoitul dor
Şi mai simţi, câteodată, un neînţeles fior?

E gândul meu, ce-nfrânge prea-ndepărtate zări –
Şi–n stare să te afle chiar peste mări şi ţări,
Sub cerul plin de stele sau de măreţ azur,
Tu întruchipezi iubirea – în sensul cel mai pur.

Căci, derbedeul care, îţi scrie rânduri vagi,
Flămând este de gura ta cu miros de fragi,
De trupul tău-vioară, căruia fin arcuş,
Aş vrea să-i fiu pe-al vieţii, bolovănos urcuş.

Azi, vreau să las în urmă trecutul meu neclar
Şi să-ţi zidesc palate din gânduri de cleştar
Sau măcar o căsuţă, dar nu din piatră rece –
Ci doar din dor de tine, care nicicum nu trece.

Ce vorbe-ţi scriu, de parcă, în veacul decadent
S-ar zice că sunt tânăr, mereu adolescent! -
Dar nu sunt decât, numai, un biet îndrăgostit,
Ce vrea să lase-n urmă trecutul său smintit.

Şi din căderi prea dese, aproape de neant,
Să salte, să-şi ridice, privirea spre înalt
Şi aprins să te iubească, duios şi-nverşunat –
Iubirea-i măreţie – nu-i, nicidecum, păcat.

Din viaţa mea, preaplină de falsuri şi de ceaţă,
Tu-mi eşti o-nrourată, curată dimineaţă,
Cu care îmi spăl ochii, mereu aprinşi de dor,
Când simt că-i prea fierbinte, de alean, privirea lor.

... Tu, Doamna mea frumoasă, tu veşnic fetişcană –
Pe care-o port în suflet, deschis-arzândă rană,
Mi-e dor de ochii-ţi tandri, de scânteierea lor –
De gura ta mi-e sete – s-o sorb ca pe-un izvor...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua iubirii

E ziua iubirii şi pace
Se-aşează în suflete azi,
Lucesc insipide catarge...
Pământul de cetini de brazi...

Şi dorm pe-aşternutul de stele,
Săruturi de taină şi vis,
Arcaşul iubirilor mele
Cu fluturi de jar m-a atins.

Mi-e inima ta mai aproape,
Aproape ţi-e inima mea,
Nu-i nimeni iubirea să-mi soarbe,
Cât noi împreună vom sta.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?!

De ce ţi-e gura vadul sărutării,
Iar coapsele rotunde dinadins?!
De ce ţi-s ochii lacul necuprins,
Iar sânii-ţi sunt ca fructul desfătării?!

De ce ţi-e glezna zveltă şi firavă,
Cu umblet sprinten, unduios, ştrengar?!
De ce ţi-e părul cu luciri de jar,
Iar pântecul ca o nestinsă lavă?!

De ce ţi-e şoapta miere de albină,
Iar mângâierile-mi reverşi în val?!
De ce plutesc ca-n zbor transcendental,
Pe strunele ce-mi cântă în surdină?!

De ce răgaz nu ne mai lasă timpul,
Ca tu în veci pe nume să mă chemi?!
De ce stă supărat pe noi Olimpul,
Şi toate pier în negura de vremi?!

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sortit

Să-mi dai un gând de-al tău, să-l înfloresc,
Să-mi spui un vis de-al tău, să-l împlinesc,
Dă-mi plânsul, am să ţi-l transform în cântec
Şi rănile iubirii dă-mi, să-ţi vindec!
Nu-mi mai spune că n-a fost să fie,
Iubirea – ştiu – mi te-a sortit mie,
Degeaba-ncerci să fugi pe alte căi,
Al meu eşti, te dau de gol ochii tăi!
Lăsa-ne-vom în voia valului,
Găsind, în doi, liniştea malului,
Fi-voi, dulcea ta briză de mare,
Tu, îmi vei fi colac de salvare!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu orice bâzâie, face miere.

aforism de Boris Marian Mehr din Afurisme
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biografie

Ce mi-e mie, ce ţi-e ţie,
Pagini de biografie,
Ne unesc întotdeauna,
Din două vieţi facem una.

Ce ţi-e ţie, ce mi-e mie,
Tril purtat de ciocârlie
Din aproape spre departe
Că nimic nu ne desparte.

Ce e-n noi în noi rămâne,
Jurăminte-n veci stăpâne,
Trăim unul pentru altul
Consfinţit de Prea-Înaltul.

Soarta care ne-a unit,
Viaţa ce ne-a hărăzit,
Respectăm lumii povaţa:
Eu sunt soţul, tu mi-eşti soaţa.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada lunilor

Ce-mi poţi spune, tu, gerar
Cap de an, bob de cleştar?
O să minţi din nou că anul
Va da belşug cu toptanul?

Sau şopti-vei pe-ocolite
Că ni-s zilele cernite
Că lumea e - cum e ea!
Şi nu ştii ce va urma?

Dar tu, parşiv făurar,
Plin de zloată şi amar,
Cu miros de primăvară
Ce înşeală-n fapt de seară,

O să-ţi cauţi o scăpare
Dând vina pe ursitoare
Că tare te blestemară:
Nici iarnă, nici primăvară?!

Sfiosule mărţişor,
Plin de speranţă şi dor,
Ce faci pieptul să se-nfoaie
Când îţi curg pe văi şiroaie,

Ce trezeşti dorinţe-uitate
Şi gânduri imaculate
Prins la mijloc eşti, fârtate -
Iarnă eşti, pe jumătate.

Somnorosule prier,
Ce-nverzeşti, zâmbind stingher:
Spune-mi, oare zarea noastră
Fi-va neagră, fi-va-albastră?

O, florar plin de candoare,
Îmbrăcat în strai de floare
Cobori raiul pe pământ –
Dar te pierzi curând în vânt.

Ce-mi poţi spune, cireşar,
Cu aroma-ţi de mărar,
Cu cântec de ciocârlii:
Mai poţi da, tu, bucurii?

Furiosule cuptor,
Ce strângi holdele de zor
Şi stârneşti patimi nebune,
Dor de ducă în genune

Nu eşti frate nimănui
Decât, poate, soarelui,
Care ţi-a lăsat zălog
Bun tovarăş: vărul foc.

Dar tu ce-o să spui, gustar
Cu surâsul tău de jar
Cu miros de pajişti arse
Şi cu frunzele-ţi prăfoase?

N-o să poţi spune ceva,
Fiindcă asta-i soarta ta:
Să-nfiripi mereu tristeţi
Şi pâcloase dimineţi.

Ce-mi poţi spune, tu, răpciune,
Lucruri rele, lucruri bune?
Despre bogăţia-ţi mare,
Despre-a omului sudoare.

Dar tu, galben brumărel,
Cu miros de tulburel -
Cu chiote deşuchiate
Şi cântece deochiate

Blestemat eşti, ca să treci
Prin livezi şi pe poteci,
Prin pădure, prin grădină,
Doar pe covor de rugină.

Mocirlosule brumar,
- Frate bun cu făurar -
Nu eşti de nici o ispravă:
Umpli gândul de otravă.

Hei, tu, bătrână indrea,
Unde-i inocenţa mea?
Und' ţi-s sărbătorile
Ce-mi îmbătau zilele?

Tu, gerar şi făurar
Toate, toate-s în zadar.
Mărţişor şi tu, prier
Toate visurile pier.
Voi, florar şi cireşar:
Inima bate mai rar.
Tu, aprinsule cuptor
Nu mă mai minţi de zor –
Toate speranţele mor.
Tu, gustar şi tu, răpciune
Tăcere! N-aveţi ce spune.
Brumărel, brumar, indrea
Toate plecaţi undeva,
Unde tinereţea mea
S-a zdrobit de-un ciob de stea...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avionul

Ai aripi de vultur şi-ţi place să zbori
Că-i vară sau iarnă te plimbi printre nori
Aproape ţi-e cerul albastru de sus
Iubeşti răsăritul, eşti trist la apus.

Eşti iute ca vântul cel veşnic grăbit
Sclipeşti ca un fulger din neguri ieşit
Şi ca o săgeată în aer te-nfigi
Alergi ca la curse când vrei să câştigi.

Ţi-e mare curajul să zbori în văzduh
Priveşti omenirea de parcă eşti duh
Şi munţii semeţi te salută voios,
Iar marea înspumată te-admiră de jos.

Dar oricât de mândru şi liber te crezi
Mai vine şi vremea să aterizezi,
Căci chiar dacă-n aer eşti plin de avânt
Când n-ai combustibil revii pe Pământ.

poezie de Octavian Cocoş (25 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!