La fotbal, la Chefereu - poezie în grai bănăţean

Ieri, la bertu Gugulanu, stând aşa, la una mică,
Iaca, şine crez' că vine?… Dracu gol dă Ghiţulică.
S-aşăză şî el la masă ş-uice-aşa, dîintr-un nimic
Înşepu să zdrăngănească la un capăt de băgic:

-Haida, haida Chefereu’! îşi trânci pă jios căşiula,
Astăz vrem să-i baţ' pă ăşcia barem cu vr’o Şapce-Nula.
-Şe-i cu cine?!-l întrăbai, zbieri ca bou’ la căsap…
Du-ce la Jăbel ‘năpoi, să ce cauce pî la cap.

-Hai măi nano, c-am sărit măi-năince poarta şcolii,
Că-i meci: Chefereu’ nostru cu ştudenţî dî la Poli.
Şe să faşi, ce puni cu prostu?! Făr-o vorbă m-am şî dus,
N-apucai să fac nişi plata că mă luă măido pe sus.

Ş-apăi mă băgă nepotu pîn butoara dî la gard
Dă-m venea d-aşa ruşine ca tăşiunili să ard.
Când colo, potop de lume…N-am văzut atâţa, baş,
Numa pî la Sfântu’ Gheorghe, la negeia dîn Oraş.

Şî-ncepură, frace, jiocu!… Parc-erau cuprinş dă draşi
C-alergau dup-o surducă douăzăşi dă tolomaşi.
Lilă-n dunji cu picăţăle erau ăi dîn Cimişoara
Iar a noşcii, înfloraţ, cum îs prunii primăvara.

Io n-am prişeput, mă frace: cum surduca o-ajiunjeau
Nu ţ-o luau, ba chiar în şiudă cu pişioru-n ea dăgeau!.
Dăgea unu, dăgea altu… Mă miram d-aşa prostie
Şî-i spusăi lu Ghiţulică: -Io mă pro-ntorc la răchie!

Că nu-mi plaşie jiocul ăsta, fir-ar forma lor clonţoasă!…
Tot măi bine îi la bert cu uiejili pă masă.
-Uico, stai nu te prostî! Mă luă atunşi, copilu
Şi-mi crişi în cîcea vorbe, dă fotbal cam care-i şpilu’.

Şică d-aia bat surduca, să le baje gol în poartă
Ş-ăla-n negru nu îi popă, ăla-i pus ca să-i dăspartă.
Iar d-aud cumva: Haut, haut! nu-i vr’un câne care zbiară,
Haut îi când beşica albă vre să iesă pân-afară.

M-aşăzai la loc pă trepce, fi’ndcă să-ndârjîsă jiocu,
Să-ndîrjîsă şî nepotu suduindu-le nărocu.
Dup-o vreme,-un cheferist subţîrel prăcum un fus
Proţăpi surduca-n aţă dă săriră toţ în sus.

Să ţucau de numa-numa… Ghiţă-şi azvîrli căşiula:
-Uico, şe ce miri ca prostu, doar conduşi cu Unu-Nula!
Zvîrle-ţ păstă cap căşiula, bucură-ce, du-ce bolii,
Dă nu vrei să iei bătaie, c-ăşcia cred că ţîni cu Poli!

Şe să fac? Sării dodată ca dăscîncicu-n giochi
Şî numa-l aud pe unu: -Aoleu, m-ai scos un ochi!
-Taşi odată, gură spartă, nu măi faşe pă nebunu,
Că doar nu-i vreo greutace să vez meciu şi cu unu!

Nu mă scoace dîn sărice, că dă-ţ trag vr’un pumn în nas
Ce învârţ ca titirezu preţ dă jiumăta dă şeas!
Cînd colo, năcaz, nu alta: Golu ni l-or ănulat,
Fi’ndcă picicotul nostru şică-n opsai l-or aflat.

Ţîn-ce-atunşi urări dă mamă, şchipături, fluierături,
Suduieli, ocări cu carul şe ieşau dîn mii dă guri.
Ba năcazul şî măi mare că-mi pierdui căşiula bună,
Cum o aruncai prea tare n-am putut s-o prind în mână.

Şî măi mult: ăi de la Poli, pînă meciu s-o gătat,
Le-o cam copt-o lu a noştrii: trii goluri, pă loc, le-o dat.
Ş-am plecat tot suduindu-i, nu c-o luarăm cu Trii-Nula,
Cât că mă omoare baba fi’ndcă m-am pierdut căşiula.

poezie de Sorin Olariu din La Poşmândre - Antologie de poezie în grai bănăţean
Adăugat de Sorin Olariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La fotbalu' dă muieri - poezie în grai bănăţean

Numa’ staţ’ şi m-ascultaţ’ şe-am păţît alaltăieri
Când m-or luat nepoţî' mei la fotbàl d-ăl dă muieri:
-Vino uico, hai cu noi, dă nu vrei să-ţ’ pară rău,
Că jioacă fecili noaşce cu Moldova Chişînău!

Ş-am plecat la meci dă fece cu Ghiţucă şî Păngele
Socotind c-atunşi când gată, schimbă bluzăli-ntră iele,
Ba de-avem noroc cu troaca, ne-am ghingit atunşi ca hoţî’,
S-ar pucea, dă dragu’ nostru, să îş’ schimbe şî chiloţî’.

Şî ne-am pus tăman în faţă, jios pe scamn, cum să cuvine;
Păi, dă-i vorba dă vreo ţâţă, să vegem cum îi măi bine.
La-nşeput, ieşîră-afară ălea dă la Chefereu…
Nişte gloabe una ş-una, cum ar fi măgariu’ meu.

Că d-o luam cumva pă babă ş-o puneam la dăzbrăcat
Pă lângă aşa mârţoaje ai fi zis că-i Miss Banat.
Şî-n sfîrşit ieşiră, uico, fecili dîn Chişînău…
Parc-erau făcuce-n şiudă, ca să-ţ’ facă sânje rău!

-Ptui… Bătu-m-ar să mă bată! nechezai io, ca un cal,
Cred că înşepînd dă mâne mă apuc şî dă fotbàl.
Şi porniră iuce jiocu’… Dă-i cu craşii în surducă
Pînă când, după o vreme, văd că una îi pă ducă.

Sta trâncită jios pă iarbă că ş-o dat d-a curi-n cap
Şî zbiera de numa-numa’ ca viţălu' la căsap.
Io-i şopcii lu’ Ghiţulică: -Asta naşte pîn’ la pauză!
Da dă unge, că-i d-a noastră… Toace îs la minopauză.

-Păi şe-i aia minopauză?…Măi Ghiţucă, zî-m’ odată!
-Minopauză-i, uico dragă, când muierea îi iertată…
Şî-nşepu mitanu-al doilea: Ţîn-ce-atunşea tămbălău
Că sări drept la arbitru una dî la Chişînău:

-Vreu pinalti…dă-m’ pinalti! o ţînea ea sus şî tare.
-Nu să poace, nu-i nişi vorbă, îi răspunsă prostu-ăl mare.
-Mândro, lasă-l pă nărodu’, îi strîgai, că îndăsară
Am să-ţ’ dau io un pinalti să ce ţână pîn’ la vară!

Ş-uice-aşa, fu gata meciu’… Cu Ghiţucă şî Păngele
Aşteptam, că una-două schimbă bluzăli-ntră iele.
Când colo, dădură mîna, să ţucară şî…atît,
Dă-mi venea să fac ca trenu’ dup-un meci aşa urît.

-Măi Ghiţucă, măi Păngele, m-am luat atunşi dă ei,
N-am vazut nişi crac dă ţâţă ş-am măi dat şî zăşe lei.
-Stai măi uico, stai o ţîră, c-am vorbit c-un fotograf
Să ne ducă pîn’ la ele să ne deie-un autograf.

Şî-uice-aşi, ţîne-ţ’ căşiula… Ţ-am găsît-o, du-ce bolii,
C-ai pierdut-o dă vreo lună dă la meciu’ ăl cu Poli,
M-o-ngesă pe cap Ghiţucă, iar Păngele, alt becheri
Îi dădu lu’ moalăr banii ca să bea vr’o două beri.

Şi intrarăm păste fece, dă-mi veni să cad pă space
Când văzui io şe-i-năuntru… mic cu mare dăzbrăcace.
Da’ să vez’ atunşi năcazu’… lucrătură dîn proţap,
Că mi să-njiupiră, frace, şî-m’ cărară pumni în cap.

Şe năroc c-avui căşiula, fi’nc-o grasă roşie-n buşi
Îmi dădu-n cap autografe cu un toc dă la păpuşi.
Iară Ghiţă cu Păngele când văzură-aşa o trabă
M-or lăsat pe mîna lor ş-or încins-o-n mare grabă.

Ş d-abia am măi scăpat, că-m’ dădură pă tot anu’…
Nişi nu şciu cum d-am ajiuns înăpoi la Gugulanu’.
Cît dă meci, şe să vă spun io?!…S-o gătat cu Nula-Nula
Şi chiar dac-am luat bătaie, bine c-am găsît căşiula.

poezie de Sorin Olariu din La Poşmândre - Antologie de poezie în grai bănăţean
Adăugat de Sorin Olariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâmplare dântr-un sat (poezie în grai bănăţean)

Păvălică-a lu Scovardă şî ortaca lui, Florica,
Or plecat în lumea largă, la Cicago-n Ameríca.
Ş-acolo, cum nu făcură, cum făcură, ţuşe-i tata,
S-or îmbogăţît pă rupce dă-ntorc banii cu lopata!

D-aia, Dumnezău să-i ţână, că nepotu Păvălică
An dă an să-ntoarşe-n ţară dă Sântămăria Mică.
Strânje lumea la negeie, parcă-i popa la altari,
Să ne deie la tot natu câce-o sută dă dolari.

Ş-uice-aşa, ne adunarăm, cum făşeam dă nişce ani,
Babe, moş, copii dă ţâţă, să ne deie iară bani.
- Draji săceni, înşepe-a spune, cum stăcea suit pă bină,
Că oprisă lăutaşî, la bisărică-n grăgină,

Şciţ voi, fata me, Doiniţa, o intrat la facultace
Să să facă doftoriţă, ş-acolo-s cam scumpe toace.
D-aia, fincă anu ăsta cheltuielili-s cam mari,
Iaca-i musai să vă dau numa şinşizăşi dă dolari.

Ţîn-ce-atunşi potop da zarvă, suduieli, fluierături,
Cum ieşau bătu-le-ar focu, dân spurcacili dă guri:
- Hoţu, hoţu!... Pringeţ hoţu!... zbiară baba lu Topală,
C-ăsta vre pă banii noşcii ca să-ş ţână proasta-n şcoală!

folclor românesc
Adăugat de Sorin Olariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşina dă păstă drum

Dup-un an dă zâle fripce, năduşâce şî amare
S-o gătat d-acuma şcoala ş-o venit văcanţa mare!
Ş-uice-aşa, că dă trii zâle nepoţălu Ghiţulică
Îş petreşe-n sat văcanţa, la bunic şî la bunică.

Doar să şcie-n toată ţara că nişiunge, Doamne bace!
Nu-i aşa o viaţă faină cum îi viaţa dî la sace.
Iar spră sară, stând la şină, dup-o-ntragă zî dă jioacă,
Îl întrabă Ghiţulică pe bunicu-su, moş Toacă:

- Bunule, de ce vecina, aia mica, ştirbă, grasă,
Toată seara se dezbracă, iar perdeaua e netrasă?
- Cum dă şe? să râsă moşu, cum dă şe, nepoace dragă?
Fincă-i sângură, săraca... n-are şine să i-o tragă!

poezie de Sorin Olariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prost crescut

Oamini buni, mă ascultaţ!
Să vegeţ şe nărozâie
Am avut la Cimişoara,
La varuţu în gostâie.

M-am fost dus câta-n vacanţă
La Ionică lu' Şândari,
Neam gin scurt, c-aşa să zâşe,
Că ni-s verişori primari.

Cum am fost ajiuns acolo
Mă chici în soba mare,
Tuşa Veta, iut cu oala
Să îmi geie ge mâncare.

Am mâncat cum îi măi binie,
Vro trii bliduri mari ge zupă,
Un dărăp ge carne fiartă
Ş-un meşpais mare cu nucă.

Nişi n-am mestăcat cum trăbă,
Că varuţu cum îi prost
M-o şî luat afar' la jioacă,
Să ne jiucăm fără rost:

- Hai vărule, du-ce naibii!
Mă prinsă ge mână binie,
Şî mă scoasă pă porciţă...
Drept în drum o dat cu minie,

Ş-am plecat măi mereuţ
Pe-acolo să ne jiucăm,
Când colo ne zâşe-o babă
Că nu şcim să salutăm.

Io i-am fost zâs: Bună zâua!
Da' varuţu prost crescut,
Nu i-o fost zâs baş nimica
Numa' că s-o prefăcut.

După şe s-o făcut sara
Am plecat la iel acasă,
Că ne-o chemat tuşa Veta
Ne-o chemat, cu drag la masă,

Da' să vez comege mare
Că la uşă cu un bât,
O venit baba urâtă
Şî pă loc ne-o fost pârât:

- Mă, Vetuţo, tu n-ai mince!
Ge matuşa s-o fost luat,
Cum l-ai crescut pă Ionică?
Că az' nu m-o salutat.

Când o auzât matuşa,
Pă varuţu meu, Ionică,
L-o batut cu târnu', frace...
O dat în iel fără frică,

L-o batut gin vina babii,
O dat în iel ca în tobă
Şî dupaia drept pegeapsă
L-o închis să şce' în sobă,

Iar ge-atunşea, oamini buni,
Ge-atunşea şî tot întruna...
Şî cân' trăşe p'ângă cânie,
Văru zâşe: Saru'mâna!

poezie de Claudiu Românu (18 iulie 2017)
Adăugat de Claudiu Românu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum îl cheamă pră veşinu?

Într-o sară baba Chiva şî cu moşu ei Văsîlii,
Şăd pră scaun în şofru mare, şî ghijăsc dă cîcea dzîlii.
-Audzî babo, dzîşe moşu, nu şciu şe mi s-o-ntâmplat,
Pră moş Ion, veşinu nostru, nu şciu cum l-o fi chemat?

Aşa rău să mă zăuit, parcă n-am şciut vrodată,
Trăbă să îi întrăb baba. Ia să ies până la poartă.
Poace-o văd pră subpărece, ori măturând pră afară,
Gi rostît la marva toată o fi gata, acuma-i sară.

Uice-o văd, vine acuma, are două cănţi cu apă,
Pentru vaşili dîn ştal, să duşe şî le adapă.
- Tu Mărio, vino-aişea, că i-o m-am buzumenit,
Ş-aşa rău să mă zăuit, nişicum n-am măi pomenit.

Şciu pră toţi în satul nostru, cum îi cheamă, cum le dzîşe,
Chiar şî pră aia dă nu-s, d-oginesc sub neagra cruşe.
Baş al meu veşin şî precin, Ion, al tău bărbat d-o viaţă,
Să nu-i şciu numele lui! Ş-am vorbit dă gimineaţă.

Stă Măria şi să uită, şî nu-i vine parc-a crege,
Şî-i mirată, şi să strâmbă dă şi-auge şi şe vege.
-Mă Văsîlii, tu eşci prost? Ori vrei ca să râzi dă mine?
Şe-ntrebare îi şi asta? Ion îl cheamă, şciu eu bine.

-Ai dreptace tu Mărio! Cum naiba dă m-am prostît,
Să zăuit că el îi Ion, cu şin´̉̉ beau la asfinţît.
Bine că acuma şciu, că mă făşeam dă ruşîne,
Nu şciam cum să îl strîg să bea răchie cu mine!

poezie de Nicoleta Stavrat (noiembrie 2016)
Adăugat de Nicoleta Stavrat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uica Pătru-n Cimişoara

Într-o zî ge sărbătoare,
Pă moş Pătru-l prinsă sara,
Că o fost la un bocez
În oraş, la Cimişoara,

Şî s-o dus la un hotiel
Să să culşie păstă noapce,
Că-n a doua gimineaţă...
Avea tren la şeasu' şapce:

- Bună sara, doamnă dragă!
Vre'u ca să îm' dai o sobă,
Să mă culc în noapcea asta...
Mă număsc Pătru Carobă!

- Toate sunt cam ocupate,
Dar vă dau... că sunteţi membru,
Vă cazez la un etaj,
Dar dormiţi în pat cu-n negru.

- Nu-i nimica, zâsă uica,
Că şî iel îi năţional,
Da' să mă trezăşci la zâuă...
Că mă duc la personal.

Ajiungând uica în sobă,
Şchipă pă un gejit, frace...
Îl acinje pă dom' niegru
Şî să dă măi la o parce:

- Bată-ce, ge mozomaină!
Tu eşci baş ca o tăşiună
M-am ghingit că doamna aia,
O umblat cu vro minşiună.

Niegrocelu' ş-o dat sama
Că uichiţu' Pătru, nost'u
Îş' cam bace jioc ge iel,
Da' nu şcie şine-i prostu'.

Cân' o dat uica să doarmă,
Niegrocelu' ăsta... tuşi
L-o mânjât pă bietu
Pătru Cu o farbă ge păpuşi.

Şî l-o făcut şî pă iel
Niegru... vai ge capu' lui
Că acu' cân' merje-acas',
Baş că-i râsu' satului.

Cân' s-o făcut gimineaţa,
Doamna l-o sculat la şapce:
- Haideţi domnule, trezirea!
Îl luă doamna pă la space.

Uica Pătru făcu plata
Ş-o plecat în graba mare
Să nu piardă personalu',
C-o încurca foarce tare...

Da' în tren cân' s-o suit,
O văzut într-un ochece
Că îi niegru ca tăşiunea...
Şî să pusă la părece:

- Doamnie, da' şe proastă-i aia!
Râsă uica răspicat,
L-o sculat pă ăla niegru
Şî pă minie... m-o lăsat!

poezie satirică de Claudiu Românu din Uica Pătru gin Domaşnea (19 iulie 2017)
Adăugat de Claudiu Românu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragobecili - poezie în grai bănăţean

Dă trii nopţ ş-o dămijeană dau cu capu dă părece
Întrăbându-mă şe-nsamnă vorba asta, Dragobece?
Unge-am prins-o oare, frace, pă Cotunu nostru-al lung,
La ducheanu lu Ioniţă, o-am şicit-o-ntr-un ţăitung?

O-ntrăbai pă poştăriţă, l-întrăbai pă dom primari,
I-ntrăbai pă domnu dascăl şî pă şăfu lu şândari;
Nima n-o măi auzât-o, toţ m-or azvârlit dărapu:
"Du-ce să ce cauţ la doftor, că măcincă eşci cu capu!"

D-aia ce întrăb pă cine, ţucu-ţ mâna, dom părince,
Şe însamnă Dragobece? Că ce şciu un om cu mince!
- Nu şciu sigur, zâsă popa, dar io crică ce pomeni
Că-i vreun Valentain şî ăsta, da-i venit dî la olteni!

poezie de Sorin Olariu
Adăugat de Sorin Olariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Musca

Nu vreau să produc stupoare,
Nici s-ajung iar de poveste:
Musca, pentru mine este
Cea mai proastă zburătoare ;

N-am nimica personal
Chiar de este vreunul, frate,
Care intră şi se zbate
În vreo balegă de cal,

Sau aşa cum zice-o vorbă,
Precum dumneaei, în grabă,
Doar ca să se afle-n treabă
Se amestecă în ciorbă,

Şi apoi, privind la fapte,
Că pot face-o epopee (!)
Făr’ să aibe vreo idee
Cade-aiurea şi în lapte,

Însă treaba cea mai cea,
De consider musca bleagă,
Când mi-e lumea a’ dragă
Pică proasta-n ţuica mea,

Chiar când trag un păhărel,
Nu-i scot vorbe, numa’ zic,
Cicătelea mi-e amic (?!)
Mă trezesc, aşa, cu el….

Iar acum, nu-i mare sculă,
D-aia nici n-am să vi-l spui,
Sper şi io ca dumnealui
Poate-o simte pe căciulă!....

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia la sate

Sunt aici în Leta Mare,
Beu din apa Letei, dar
Orişicîtă încercare
Să fac versuri, e-n zadar;
Căci de cumva prind a scrie
Vreo mică poezie,
Caut so-ntrerup de loc,
Căci deloc nu am noroc...
Palid fiind de mînia,
Nu pot scrie poezia!

Cînd aş sta să scriu mai bine,
Şi am idei de a lucra,
Ce năpastă-atunce vine
Un fecior ce-mi zice-aşa:
"Domnişorule, pofteşte,
Ca să dăm la porci mălaiu!"
Merg şi cînd re-ntors, fireşte,
Nu mai ştiu ce plănuiam
Palid fiind de mînia
Nu pot scrie poezia!

Cînd uşoară fantezia
Mi-arată un cer plăcut,
Şi eu pînă de a scrie
Toate cîte am văzut:
Un viţel ce e prin curte,
Vine ca să-mi facă curte,
Şi mi-o spune băunînd,
Cum că dînsul e flămînd.
Palid fiind de mînia
Nu pot scrie poezia!

Şi cînd iar mă pun la masă,
Şi a scrie începui:
Iată-o cloşcă vinen-n casă
Cu vreo douăzeci de pui,
Şi-mi făcu zgomot foarte mare,
Apoi cînd voiesc să-i scot,
Cloşca chiar pe masă sare,
Varsă tinta mea de tot.
Palid fiind de mînia
Nu pot scrie poezia!

poezie de Iosif Vulcan (13 mai 1864)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, mama ta împlineşte mâine de abia 45 de ani... Era foarte tânără când ai apărut tu pe lume, în viaţa ei.
Lucian: Da, aşa e... Avea de abia 17 ani, era practic o copilă! N-am înţeles niciodată de ce s-a grăbit atât de mult, de ce s-a căsătorit atât de devreme; practic, nu existau motive.
Lia: Poate pentru că-l iubea prea mult pe tatăl tău şi n-a vrut să-l piardă.
Lucian: Probabil, dar... Avea doar 16 ani! Era pur şi simplu un copil! N-am îndrăznit niciodată s-o întreb de ce... Pentru tatăl meu, nu era deloc prea devreme, el e cu 11 ani mai mare ca ea. Dar putea să aştepte câţiva ani, măcar până la majoratul ei, dacă o iubea cu adevărat!
Lia: Poate, dar priveşte partea bună a lucrurilor. E mult mai bine că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Mai bine? De ce? Care ar fi partea bună a lucrurilor, în toată chestia asta?
Lia: Pentru că, altfel, n-ai mai fi fost tu acum, aici, cu noi. N-ai fi putut participa la această misiune. Ai fi fost poate prea mic la data lansării. N-ai mai fi fost tu comandantul nostru!
Lucian: Mda... Cum să nu?! Ce pierdere dezastruoasă pentru voi! Mare scofală, nu-i aşa?!
Lia: Păi, mare, pentru că, cine ştie cine ar fi fost în locul tău şi cum s-ar fi purtat cu noi... Deci, o iubeşti foarte mult pe mama ta.
Lucian: Da, o iubesc, normal. Dar nu i-am spus-o niciodată, sau cel puţin nu-mi amintesc să-i fi spus şi nici nu m-am străduit să-i arăt acest lucru. De obicei, eram doar foarte încăpăţânat şi nu îi dădeam niciodată ascultare.
Lia: Nu mă surprinde deloc! Acest comportament te caracterizează, în general.
Lucian: Ah, te rog... Nu-i momentul să-mi aminteşti şi tu! Ce-ai vrea, am defectele mele...
Lia: Aşa e, le cam ai.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când îi şeasu fălincat

Bată-l sfinţii pră Fălincă, că o fost plecat dîn sat,
Şî dîn vina lui acuma să vegeţi şe s-o-ntâmplat.
Că îl şciţi voi pră Fălincă, maistoru' şe ce întrabă:
-Şe fălincă are şeasu? Hai că ţî-l repar dăgrabă.

Am vădzut că şeasu meu nu prea merje-i, cam strîcat,
Am dzîs să treacă dă Paşci şî l-oi da la reparat.
Dar iacă-mi făcu figura, mi-e rău doar când mă gîngesc,
Când în fiecare an la Paşci eu imi amincesc.

Pusă-i şeasu ca să sune, gimineaţa pră la şinşi,
Prigăcii şî cotăriţa, ţoali dă-mbrăcat, opinşi.
Că aşa-i la noi în sat, la morţărie ce duşi,
Să dăi pomană la morţi, colaşi şî bomboanţă dulşi.

Şî cum tăbărâtă-am fost, mă pusăi eu la dormit,
N-apucai să cucăi bine, sună şeasu dă trezît.
-Doamne, dar şe noapce scurtă, parc-acuma m-am culcat,
Iuta fug, mă uit afară, nu-i nima. Îi amânat!

Ce pomeneşci c-or fi fost, toţî sătenii pră la morţi,
Că nu văd nişiunu-afară, nu îi nima pră la porţi.
Iau cotăriţa pră mână, încuni poarta şî tot fug,
-Au, da' tare-i amânat, că pră nima nu ajiung!

Când intru în morţărie, beznă! Nişi o lumină nu văd,
Şe să fac, tămîedzî iuta, şî aşcept, mă uit, măi şăd.
Poace vine vrun copil că n-am cui să dau pomana,
Şî n-o pot lăsa la cruşe, să mânie baba Ana!

Cu răipărţu aprind lumina, şî mi-s gata dă plicat,
Şîne şcie când o fost toată lumea dă prîn sat!
Provin acasă. Tot fuga! Mă bag iuta la căldură,
Stau câta să mă-ncăldzăsc şi m-apuc d-o pîrjîtură.

Hai dzîc să văd şî vro şcire, tilivizoru-l pornesc,
Când mă uit nu-mi vine-a crege, nu pot nişi să mă clincesc.
Cât arată şeasu lor? Unu noapcea? Nu să poace!
Înşep eu a trămura şî în mince a socoace.

Nu îi şinşi dă gimineaţă? Am fost noapce-a prîntră morţi!
Acuma-nţăleg eu bine dă şe nu-i lumea la porţi.
Numa eu babă nebună, umblu noapcea prîntră cruşi,
Şine şcie câţi muroni m-or vădzut pră mine-atunşi!

După asta vreo tri dzîli m-o fost rău şi am dzăcut,
Dă frică! Când mă gîngesc la şe Doamne, am făcut.
Altă data eu mă duc, doar pră dzî, când oi pucea,
N-or murii morţii dă foame, aşceptând pomana mea!

poezie de Nicoleta Stavrat (ianuarie 2017)
Adăugat de Nicoleta Stavrat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui mare politician

A fost un mare poli... truc
Şi-a candidat la... balamuc,
De-o vreme nu mai vrea nimic,
Dar a rămas cu-n poli... tic!

epigramă de Mihai Enachi din O antologie a literaturii gălăţene contemporane
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă, cu dragoste

Te mai iubesc?! Ce intrebare-i asta?
Vezi că se ard cartofii, stai să deschid fereastra
De ce-o deschid, păi, tu nu vezi că-i fum?
Ai pus destulă sare, deci, ce mai e acum?

Da, te iubesc, ştii bine, n-am s-o repet şi basta,
Vai, m-am lovit - la dracu'- e vraişte casa asta!
Mă doare mult acuma când ştiu că nu mă crezi,
Sunt rece c-am pus gheaţă, te văd cum tu mă vezi.

Mi-a mai trecut... durerea, nu iubirea!
Vrei să mă prinzi cu vorba, de ce te pierzi cu firea?
Da, te iubesc şi-mi spui că asta-i o minciună,
Că de mai multă vreme nu te consider bună?!

Am spus întotdeauna că tu eşti cea mai bună,
Nu ştiu cum sună asta, hai, spune tu cum sună!
Da, te iubesc, stii bine că nu o fac pe prostul
Mă duc să deschid uşa, sună băiatul nostru!

(din ciclul Amintiri din bucătărie)

poezie de David Daniel Adam (23 iunie 2020)
Adăugat de David Daniel Adam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am dat seama, prea târziu

Mult prea repede-am căzut
Când din flori ai apărut.
Pe spate eu am căzut,
Toată viaţa am zăcut.
Să mă ridic, n-am putut,
Şi m-am transformat în lut.
Poate tu, asta ai vrut,
Când din flori ai apărut.
De-atunci, mult timp a trecut.
Din cenuşă-am renăscut,
Pe tine iar te-am văzut,
Pe spate, n-am mai căzut.
Acum, noroc am avut
Că tu mi-ai dat un sărut.
Viaţa nu mi-am mai pierdut
Şi-am rămas pe acest lut,
Să trăiesc, nu ca-înainte,
Fiindcă m-am învăţat minte.
Atunci când răsari din flori,
Tu nu vrei să mă omori.
Tu vrei doar să mă iubeşti,
Fericire să-mi doreşti.
Viaţa vrei să ne unim
Şi-împreună să trăim.
M-ai convins, acuma ştiu.
Mi-am dat seama, pre târziu.

poezie de Dumitru Delcă (17 ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

E uşor a scrie versuri...

V-o spun, fără băşcălie:
E-un talent, şi-asta pe bune,
Cine versuri poate scrie
Când nimic nu are-a spune!

De vreo lună şi jumate,
Nici o strofă chiar n-am scris,
Rime am, şi pix, de toate,
Ce nu am... nimic de zis,

Însă azi, veni de sus
Parcă o hemoragie
De catrene ce le-am pus
Într-o mică poezie;

Acum, de rimat, rima
Poezia mea vioaie,
Însă mama de-o citea
Nu scăpam fără bătaie,

Dar ce-am zis, că la derută
S-o tromit la un ziar,
Curios cam câţi la sută
Mă vor înjura măcar,

Ori să-mi spună cel puţin
Să mă las, nene, de scris,
Plini de draci şi de venin
Că-n poem nimic n-am zis;

Iată dar c-am fost şocat,
Versurile mele-apoase,
Criticii le-au comentat,
Parcă se înviorase:

Ce metafore, culoare,
Ce imagini paralele,
Ce condei, ce-ndemânare,
(Şi-asta pusă-n ghilimele)

Ce aprecieri, ce stimă,
Viaţa-mi devenise roză,
Una mi-a cerut, sublimă,
Să-i trimit chiar şi o poză,

Fi'ndcă, fără modestie,
E-un talent, şi-asta pe bune,
Cine poate versuri scrie
Când nimic nu are-a spune!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am să uit

"... omul nostru cel vechi a fost răstignit... socotiţi- vă morţi..."
(Romani 6:6 şi 11)

Tot citind în Cartea Sfântă despre farmecul de sus,
De splendoarea nevisată şi de slava lui Isus,
Mă izbi un foc puternic şi strigai cu-nfrigurare:
"Care-i, Doamne, calea către slava Ta nepieritoare?"

Se apropie de mine şi-mi răspunse blând, în şoaptă:
"Betleem pân' la Golgota, asta-i calea Mea cea dreaptă!"
N-am ştiut prea mult ce-nseamnă. Şi văzându-mi de cărare,
Uite-aşa, ca din senin, mă-ncolţi o gloată mare.

Toţi ai mei, copii, nevastă, cunoscut sau chiar străin,
Şi-ncepură să m-apese toţi cu vorbe cu venin.
Nemaiînţelegând nimica, strigai tare: "Aoleu!"
Domnul mă-ntrebă pe dată: "Ce-ai păţit, copilul Meu?"

"Doamne, ăştia-mi trag de haină şi mă lasă gol în lume,
Pe degeaba îmi împroaşcă cu ruşine bunul nume!"
Mă privi blajin Stăpânul şi îmi zise blând, în şoaptă:
"Eşti în iesle? Stai acolo. Asta-i calea Mea cea dreaptă!"

Tot călătorind prin lume, aprig foamea m-a cuprins,
Dar neavând cu ce s-o 'stâmpăr, să fur mă simţeam împins.
Se apropie Stăpânul şi îmi zise blând, în şoaptă:
"Nu te-abate; rabdă numai. Asta-i calea Mea cea dreaptă!"

Mă-ndreptai cu bucurie la ai mei cu vestea bună,
Însă ei, cu ură mare, se luptau să mă răpună.
Aruncat în mare scârbă, jos, pe cea din urmă treaptă,
Auzii şoptind Blajinul: "Asta-i calea Mea cea dreaptă!"

Tot umblând cu-ai mei odată, unu-mi dete un ştergar,
Altul un lighean cu apă, şi-ntinzând picior murdar,
Zise: "Spală-ne, creştine, bine! Asta-i cinstea ce ţi-e dată!"
Iar Stâpânu-mi zise-n taină: "Spală, asta-i calea Mea cea dreaptă!"

Într-o zi se adunară toţi ai mei, şi mic, şi mare,
Şi urlând se sfătuiră într-un gând să mă omoare.
Tocmai când gândeam să fug, să nu stau ca să mă bată,
Îmi şopti blajin Stăpânul: "Mori, căci asta-i calea dreaptă!"

Şi-am murit. Adică-nseamnă că nu m-am îndreptăţit,
Ci-am tăcut, zăcând în balta de ocări, înnămolit.
Dar ce crezi? O pace care nu încape-n vorba noastră
Mă cuprinse-atunci, căci moartea-i calea vieţii-adevărată.

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă pentru mama

Când văd câte-o bătrânică
Prin oraş, c-o geantă grea,
Căutând vreun fiu ori fiică,
Parc-o văd pe maică-mea.

Ce venea şi ea odată,
Când nu mai putea de dor
Şi nu-i poposea la poartă
De vreun an al ei fecior.

Azi m-aş duce-ntr-o suflare
În cel sat îndepărtat
Să-i cad mamei la picioare
Pentru tot ce mi-a cărat.

Mama însă nu-i pe lume
Şi scăpând de-atâta greu,
Doarme somn adânc sub hume
Lângă bunul tată-al meu.

Eu din munca mea năucă
Am în casă tot ce vrei,
Dar nu am măcar o nucă
Sau un măr din mâna ei.

Ce folos că am de toate
Dacă nu mă-nvrednicesc
De mânuţele-i crăpate
Doar un pic să mă lipesc.

Mama mea numai de bine,
Eu de pe acuma ştiu
C-am să vin cândva la tine,
Mai devreme, mai târziu.

Mamă, zâna mea frumoasă,
Sper că tu mă vei ierta –
Cum nu iei nimic de-acasă,
Nu ştiu de-ţi aduc ceva...

poezie de Gheorghe Bâlici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă - dulce nostalgie

N-am uitat privirea blândă, cu care tu m-ai primit
Când ajuns acas' la tine, eram tare obosit.
M-ai luat, mamă, de mână şi pe pat m-ai aşezat
Cu căldura-îmbrăţişării, pe frunte m-ai sărutat.
Te-ai aşezat lângă mine, m-ai întrebat cum mă simt,
Eu ţi-am spus că-mi este bine, savurând al tău alint.
Mi-am adus atunci aminte, de copilăria mea,
Când iubirea ta de mamă, niciodată nu-mi lipsea.
Doamne, cât era de bine, când la masă ne chemai.
Ne puneai mâncare-n blide, să mâncăm ne îndemnai.
Unde eşti copilărie? Unde eşti măicuţa mea?
Tot umblând prin ţări străine, greu mă apasă vremea.
Acum, când mă-întorc în sat, găsesc casa părăsită,
Curtea numai are gard, ograda e neîngrijită.
Mi-e dor de tine mamă! Mi-e dor de copilărie.
Dorul către voi mă cheamă, fără voi, viaţa-i pustie.
Port în buzunar la piept, mica ta fotografie,
Semn că încă te aştept, MAMĂ - DULCE NOSTALGIE.

poezie de Dumitru Delcă (10 ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Ah, Luci... Nu ştiu ce să-ţi spun... Dar zău că nu e bine!
Lucian: Off, da, ştiu că nu e bine. Dar ce pot face? N-am nici o putere. Sunt atât de neputincios... Şi atâţia ani pierduţi degeaba? Opt ani din viaţa mea, de iluzii, de speranţe, totul dus, din cauza lui Sid... Cine şi-ar fi putut imagina?! Bine, poate că şi eu am greşit, dar... Uff, mai bine făceam cum îmi spunea mama şi rămâneam acasă; renunţam la misiunea asta afurisită... Era mult mai simplu! Fără complicaţii inutile! Ce rost au toate astea?! Comandantul misiunii... Halal! Sunt jalnic!
Mihai: Uff, Luci... Zău, nu vorbi astfel!
Lucian: Dar cum altfel ai vrea să vorbesc? Când pierd totul printre degete? Când nimic nu-mi merge bine?! Situaţia îmi scapă de sub control. Încerc să mă amăgesc că încă aş avea vreo şansă, dar văd bine că mă amăgesc doar... Ce-mi rămâne? Nimic. Cu Lia n-am nici o şansă. Probabil n-am avut niciodată, doar aşa credeam eu...
Mihai: Ba ai, dar trebuie să-i vorbeşti. Să-i spui odată ce simţi pentru ea! Nu-i atât de dificil. Dacă eu am putut, cu Ly, nu văd de ce n-ai putea şi tu; mai ales tu, Luci! Zău aşa...
Lucian: Da, tu nu vezi ce ar putea fi atât de dificil; normal, pentru tine e greu de înţeles... Cum să-i spun?! De ce? Să mă refuze din nou? Să mă respingă, ca de fiecare dată? Pentru a câta oară? Ce folos?!
Mihai: Ah, de asta te temi tu?
Lucian: Păi, m-a respins de atâtea ori; nici măcar nu mai ţin minte de câte... Mi se pare normal să-mi spună, categoric, "nu"... Dar, nu contează. Mă retrag în rezervă, să n-o lăsăm pe Ly să aştepte prea mult.
Mihai: Da, bine, mergi. Mă găseşti tot aici.
Lucian: Tu, cu computerele astea... Nu poţi să stai mult timp departe de ele!
Mihai: Obişnuinţa, Luci. Obişnuinţa... Şi în plus, pasiunea!
Lucian: Bine. Revin imediat.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă grea

De când mă ştiu n-am detestat
Şi n-am urât iarna mai tare,
Aşa cum astăzi s-a-ntâmplat
Sperând că-i ultima ninsoare ;

O aşteptam întotdeauna
Într-ale ei albe veşminte
Şi să-i fi zis măcar vreuna,
Nu îmi aduc, vreodat', aminte,

Fi'ndcă aşa sunt eu de fel,
De când se cerne prima nea
Şi pân' la primul ghiocel,
Mă aflu în natura mea:

Cum văd că ninge la fereşti,
Mă scarpin vesel pe buric,
Sorbind, c-am rude la Piteşti,
O ţuică fiartă în ibric,

Şi peste-o săptămână, dacă
Va ninge iar, cu vânt şi ger,
Îi fac necaz, scăpând în joacă
Mai multe boabe de piper...

Iar de se pune pe ninsoare
Trei zile-n şir, cum nu-s voinic,
Nici vorbă c-o să mă doboare
Cât ţuica fierbe în ibric!

Şi-i râd în nas privind de sus,
Că stau la cinci, am şi balcon...
De când e ea nu m-a răpus
Chiar făr' să port măcar palton!

Însă acum, ca niciodat'
Mi-e teamă că mă dau învins,
Ingrata iarnă, ne-ncetat
Parcă-n prostie a tot nins,

Şi mă întreb, plin de fiori,
De-ajung în primăvară viu,
Fi'n'că a nins de-atatea ori
De m-a lăsat fără rachiu!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!