Unde eşti?

Niciodată nu voi mai dansa
aşa cum n-am dansat cu tine
deşi, în joacă, timpul înscris-a
predestinatu-ţi nume pentru mine.

Nu ştiu când ne vom întâlni
sau de ne vom cunoaşte vreodată,
ales eşti tu, din urmă sau dintâi,
niciunul sau acelaşi înc-o dată.

E prea târziu să fim o întâmplare
deşi e chiar devreme să insişti
cu-atâtea mii de vorbe întâmplătoare
ce-ascund pretextul laşităţii că exişti.

poezie de Luminiţa Suse din Sacrificiul mirării (2002)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Eşti supărată rău pe mine?
Stela: Ar fi trebuit să fiu, însă se pare că nu pot. Şi ce-i de făcut în situaţia asta, domnule comandant? Ce măsuri să iau?
Lucian: Deci, nu eşti supărată?! Deloc?
Stela: Ţi se pare ţie cumva că aş fi supărată?! În cazul ăsta, e evident că nu mă cunoşti deloc. Sper să nu afli niciodată cum aş reacţiona dacă aş fi cu adevărat supărată, mai ales pe tine.
Lucian: Hmm... Sună ameninţător! Iar în cazul ăsta, sper să nu aflu niciodată cum e când eşti supărată. Mai ales pe mine.
Stela: Ar fi spre binele tău, frumosule! Şi vreau să-mi cer scuze de la tine, dacă într-adevăr ţi s-a părut că aş fi fost prea dură cu tine când ţi-ai revenit, deşi evident că m-am bucurat că ţi-ai revenit, dar sper să înţelegi de ce am procedat astfel. Însă nici atunci n-am fost foarte supărată, deşi puţin, da, pe moment, ceea ce era absolut normal, pentru că în ruptul capului, niciodată nu m-aş fi aşteptat la aşa ceva, mai ales din partea ta! Am mari pretenţii de la tine! Serios!
Lucian: Înţeleg... Nu trebuie să-ţi ceri scuze. Având în vedere faptele, ai fost chiar prea blândă cu mine.
Stela: Şi vezi, ce nu fac eu pentru tine? În loc să dorm liniştită, stau cu tine pe puntea principală, timp de patru ore, să te păzesc.
Lucian: Crezi că aş avea nevoie de pază?
Stela: Cu siguranţă, da!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel iubirii dintâi

Deşi iubiţi n-am fost vreodată
Te port prin vise uneori;
Era o dragoste curată,
Privirea ta îmi da fiori.

Să ascultăm privighetori
Aş fi dorit să vii odată;
Deşi iubiţi n-am fost vreodată
Te port prin vise uneori.

Cu inima descătuşată
De anii mei rătăcitori
Tu eşti iubirea căutată
În viaţa mea de-atâtea ori,

Deşi iubiţi n-am fost vreodată.

rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ani(vers)are

iarăşi demonul toamnei,
printre frunze de foc
îmi adaugă anii
îmi ştirbeşte noroc
mă întreb pentru cine
fie ploi, fie vânt
fie rău, fie bine
mai exist pe pământ?!

am venit prea devreme
deşi cred că târziu
cu-adevăr în poeme
ce nici singur nu-l ştiu
am venit dintr-o lume
ce-şi trimite-n solii
nu doar bulgării humei
ci şi suflete vii...

am venit într-o toamnă
cu rafale de vânt
ce culcau printre poame
meteori la pământ
am venit pentru tine
am venit pentru ea
pentru raza din mâine,
pentru neaua din stea

am venit prea târziu
deşi cred - prea devreme
ca să pot să mai fiu
genial în poeme
orişice eu v-aş spune
vouă, celor din glastre
mult prea mulţi mor legume
prea puţini flori albastre...

poezie de Iurie Osoianu (22 septembrie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu totdeauna, Doamne, eşti cu mine

Tu totdeauna, Doamne, eşti cu mine
şi nici o clipă singur nu mă laşi.
Puterea Ta e taina ce mă ţine
din cei dintâi la cei din urmă paşi.
Tu nu laşi, nici nu mă uiţi vreodată.
Străbat cu Tine munţi înalţi şi lunci.
Eu n-am să văd nici moartea niciodată,
ci eu voi fi ascuns în Tine-atunci.

Cu Tine-n rând străbat în zori cărarea,
cu Tine-n rând veghez în ceas târziu,
când Tu mă mustri, simt în piept mustrarea
şi când Te bucuri, totdeauna ştiu.

Nu sunt decât un abur ce se-nalţă,
un fir pe praf îndrăgostit de-o stea.
Dar tu mi-ai pus în suflet o speranţă
ce nimeni altul nu mi-o poate da.

Au fost odată şiruri de păcate,
dar sângele salvării a spus: "NU".
Oricâte-au fost, eu le-am uitat pe toate,
şi bine ştiu că le-ai uitat şi Tu.

Sunt fericit, chiar dacă vrei să sufăr,
când valuri vin şi vânturi grele bat.
Plutesc pe ape ca un fir de nufăr
pe care Tu-l păstrezi mereu curat.

Îţi mulţumesc că eşti cu mine-n lume,
Îţi mulţumesc că mă iubeşti mereu,
Îţi mulţumesc că Tu mi-ai dat un nume,
că sunt al Tău... şi Tu eşti Dumnezeu.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire târzie

E prea târziu să recunosc,
Că te iubesc ca prima dată
Şi mai ales mi-e greu să-ţi spun:
Eşti cea mai minunată fată!

,, E prea târziu'' e-un fel de-a spune!
Un suflet tânăr am în piept
Şi chiar de nu mai sunt un june,
Tot te iubesc şi te aştept!

Desigur, merg cu greutate,
Nu mai alerg ca altădată,
Le fac mai pe-ndelete toate,
Dar cred în tine, dragă fată!

Şi duc în spate nişte ani
Frumoşi, buni şi dumnezeieşti...
Deşi sărac şi fără bani,
Sunt sigur că tu mă iubeşti!

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există oameni care sunt cu înverşunare împotriva mea. Nu m-au văzut vreodată, nu au citit nicio carte de-a mea, nu m-au ascultat niciodată, nu ştiu ce fac şi totuşi sunt cu înverşunare împotriva mea. Uneori este surprinzător. Chiar şi pentru a fi împotrivă trebuie ca mai întâi să fii aproape, să cunoşti, să priveşti, să observi. Ei nu m-au văzut vreodată. Dacă ne-am întâlni pe stradă ar trece pe lângă mine deşi mă urăsc de moarte.

Osho în Autobiografie
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi de orgoliu

m-am născut ca să ofer iubire
dar n-am primit ce-am dăruit
iar îngerii mei se ceartă
şi trag de mine
când în sus când în jos

mă rog să câştige cel alb
deşi cel negru se joacă cu inima mea
ameţită de falsa credinţă din jur

printre impusele tăceri
se ascund viori plângând
la colţul laşităţii

o aripă se desprinde
deşi se mai zbate încă
să mă ocrotească dar...

sângele roşu colorează urmele paşilor pierduţi în nămolul dezamăgirii

acum doar masca urii se hlizeşte peste chipul scăldat în lacrimi de orgoliu

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş răsări ca iarba...

Aş răsări, ca iarba, din palma ta de soare
Să te mai văd, iubite, o dată cum te ştiu,
Dar încă am zăpadă pe umeri şi mă doare,
Că nu ştiu de-i devreme, sau poate, prea târziu

Să mă trezesc din somnul tăcerilor albastre
În care mă simt bine şi n-am răspuns de dat,
Când mă întrebi, iubite, de cântecele noastre.
Eu nu mai cânt, vioara, de cântec, s-a lăsat.

Curg sevele prin mine şi răscolesc nocturne,
Ameţitoare patimi şi nu mai ştiu de pot,
Să mă mai nasc vreodată din clipe taciturne
Şi clocotul de vină, din mine, să-l mai scot.

Sunt vinovată, Doamne, că mor încă o dată,
Când primăvara strigă, dar eu nu o aud.
Sunt încă iarnă albă, de lacrimi suspendată
Şi-aş răsări ca iarba, de verde să asud.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea devreme!

De ştii ceva şi nu îmi spui!
Tu preferi să taci!
Nu eşti în grija nimănui!
Doar cum vrei, tu faci!

Poate acum e prea devreme,
N-ai cum să-nţelegi!
Greşelile în viaţă,
Cu lacrimi ţi le stergi!

Totul este aşa cum este!
Cine-n lume te opreşte?
Măsori cerul cu pământul!
Măsori vorbele cu gândul!

Chiar de-ţi place cum vorbesc?
N-am timp de stat, dar stau cu tine!
Şi de spun că te iubesc,
Încredere tu n-ai în mine?

Din somn mă trezesc, fără să ştiu
Dar ştiu că sunt în somn!
Şi tu eşti lângă mine
Mai bine dorm!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de mult mă iubeşti?

Într-un colţ de univers,
am vrut să mă cuibăresc în braţele tale,
fiindcă ai apărut în calea mea
tocmai când mă rătăcisem
printre nişte pantere care
habar n-am ce căutau în drumul meu...
dar, când să mă apropii de tine,
am alunecat: poate de emoţie...
sau poate m-a împins cineva...
nu m-am lovit, dar
cred că m-am ridicat prea încet şi
cred că tu te grăbeai către o bisericuţă
săpată, de secole, într-o stâncă...!
Şi mai cred că acolo te aşteptau zeii,
pentru închinăciunea ta zilnică!
Apucasem să-ţi văd, doar o clipâ, faţa:
păreai trist, dar cred că erai doar îngândurat...
erai obosit, dar păreai plin de iubire...!
Te-am petrecut cu privirea, o vreme,
şi am spus încet, doar pentru mine, că,
deşi nu te cunosc, te iubesc atât de mult...
Dar erai prea departe ca să mă mai auzi!
Pe urmă nu te-am mai văzut...
Cât de rău îmi pare că
nu te-am strigat să vii înapoi...
Dacă te-aş întâlni vreodată în vis
te-aş întreba:
cât de mult m-ai iubit atunci?
Atunci când, spontan, dezimvolt
şi atât de natural,
mi-ai întins braţele ca să mă ocroteşti,
deşi, ştiai precis,
că n-o să mă poţi atinge...
că n-o să mă poţi atinge atunci...
şi... niciodată!

poezie de Iulia Mirancea (10 noiembrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou cu sunet

In dreapta nu din întâmplare
acolo pe inima de sus
îi crescuse o cetate pentru adăpost

Avea un anume fel de a-mi spune
că-l dor iubirile înainte de vreme
că el de fapt nu s-a născut
ci aşteaptă undeva sub o cruce să-şi ridice capul

Alte cruci nu ştiu câte aşteptau să crească
şi cu cât timpul trecea
cu atât se făceau tot mai neînsemnate
în drumul atârnat peste lume de jos în sus
ştia bine că trebuie să le ducă în spate pe toate
erau atât de amare încât şi astăzi
deşi nu se vede timpul aşteaptă gârbovit
între coarnele literei psy

Din vreme în vreme
işi aduna culorile apoi aiurit cum era
le aşeza la întâmplare în sertarul veşniciei
şi acesta tot neglijent deschis
Dacă privesc cu băgare de seamă
cred că stă să cadă un cuvânt sau o textilă
o cârpă pentru şters pete de amintiri

Am uitat să vă spun
obsevasem textura a două inimi necoapte
una pentru prea devreme alta pentru prea târziu

Despre spini n-am să amintesc
mi-au încrustat deja ochii erau multe de văzut pe tabla aceasta de sah
în care autorul îşi plimbă oval viaţa

trece o femeie?
n-am observat-o
iartă-mă nu am ochiul format

poezie de Lavinia Micula
Adăugat de Hadrian Rudean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între târziu şi prea devreme

De-i prea târziu, sau prea devreme
Şi totuşi ai găsit iubirea,
Chiar dacă nu-i simţi împlinirea,
Primeşte-o-n suflet, nu te teme!

Gustată ea se vrea pesemne
Şi –mpărtăşită cu simţirea,
De-i prea târziu sau prea devreme
Şi totuşi ai găsit iubirea.

Ea poate totul să însemne,
Poate fi însăşi fericirea,
Dar va rămâne în poeme
Doar chipul ei şi amintirea,

De-i prea târziu, sau prea devreme.

poezie de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reîntoarcere ....

m-aş întoarce la tine deşi
niciodată n-am fost împreună
orice drum înnapoi aş găsi
orice limbă aşi face-o comună

orice uşă din care-ai ieşi
orice viscol si orice furtună
ca un lup hămesit aş pândi
poate eşti ca şi mine, nebună

poate-om sta amândoi şi -om fugi
în pustia din clarul de Lună
şi vom fi împreună deşi
niciodată n-oi fi împreună...

poezie de Iurie Osoianu
Adăugat de Vasili
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi am să mă prefac în ploaie de vară

Într-o zi am să mă prefac în ploaie de vară, am
să cad în stropi mărunţi pe acoperişul casei tale;
fiecare strop te va striga pe nume până când
îţi vei aduce aminte cine sunt.
Stiu, vei rosti numele atâtor femei încât
privindu-mă mai apoi în ochi ţi se va face ruşine
dar dragostea este un lucru care ni se întâmplă
de mai multe ori fiecăruia.
Ştiu, ştiu, îmi vei spune că pe mine m-ai iubit
mai mult decît pe toate la un loc,
asa suntem noi oamenii avem întotdeauna
câte o minciună la îndemână pe care o rostim
de atâtea ori încât sfârşim prin a o crede.
Dar eu am să aleg să fiu ploaia ta doar
pentru o noapte, n-am să zabovesc mai mult,
vreau să trezesc în tine toate amintirile,
vreau doar ca rana de mine să îţi rămână mereu deschisă,
eu vreau să fiu cutiţul tu rana lui nevindecată;
n-am să mă sfiesc, va fi o noapte în catre va curge mult sânge.
Minte-mă, răscoleşte în tine adânc, sapă, zgârăie, scurmă, ţipă!
Vreau ca durerea ta de mine să fie maximă.
Mă voi preface când îmi spui că mă iubeşti că te cred,
ţi-am pregatit cea mai frumoasă noapte de dragoste,
am gandit totul din timp, va decurge totul perfect,
la fel ca şi o crimă premeditată.
Cu fiecare sărut voi semăna în tine floarea tristeţii,
nici nu ai să simţi cum viata ta se va schimba în rău de azi pe mâine.
Iubirea, da iubirea este un joc plăcut,
de la tine am învăţat asta,
câştigă întotdeauna jucătorul care ştie să măsluiască zarurile,
am avut profesorul perfect,
exerciţiul te învaţă să fii mereu cel mai bun.
Niciodată nu este prea târziu pentru a trăi
cea mai frumoasă poveste de dragoste
şi nimic nu va întrece vreodată dulceaţa răzbunării
chiar dacă în urmă două inimi rănite vor blestema ceasul
în care s-au cunoscut.
Într-o zi am sa mă prefac în ploaie de vară chiar dacă ştiu că am putea împărţi acelaşi nor.

poezie de Valeria Iacob Tamaş
Adăugat de Valeria Iacob Tamaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâine

MÂINE am să te sun,
fiindcă vreau să-ti spun
c-ai venit pe-un drum
acoperit de scrum...
Inaintea ta
si piatra ardea.
Ea nu te-aştepta
Nici nu mai spera.
.
MAINE am sa te sun
chiar de n-am să-ti spun,
nimic din ce-am vrut
E... ca n-am putut.
Pe drum, e încă fum.
Lasă-mă acum,
E si prea târziu,
Să decodez, nu stiu.
.
MÂINE... am sa te sun
şi sigur iti spun
Ce n-am scris nicicum...
Că- mi e dor de tine,
ca-mi e dor de mine
De noi amândoi,
iubiti de Soare
Si mângâiati de ploi...
.
MÂINE... de nu sun,
îţi spun de pe-acum:
Rămân acelaşi val,
ce ritmic, la mal
Revine, in cant,
cât va fi pământ...
Este prea târziu,
nu pot să mai fiu!
Să decodez, nu ştiu.!

poezie de Garofiţa Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avertisment

Eu te previn, iubita mea,
Că într-o zi – cred că-n curând –
De suflet mi-te-voi lega
Că nu vei mai scăpa nicicând.

Te voi lega aşa cum leagă
Pârâu-şi apa de izvor,
Aşa cum leagă-şi lumea-ntreagă
Speranţele de viitor.

Tu Feţi-Frumoşi vei căuta...
Dar tu să ştii – să ştii prea bine
Că sufletu-mi nu te-o lăsa
Să te îndepărtezi de mine.

Te-o ţine-n lanţuri aurii,
Te-o dezmierda cu dulci cuvinte,
Ţi-o umple clipele pustii
Cu mângâieri – să fii cuminte.

Probabil, aste vorbe pline
De ceva cald, copilăresc –
Îţi par naive şi puţine –
Dar pot iubi dumnezeiesc.

Căci tu îmi eşti de o mulţime
De ani, iubirea cea dintâi...
Şi vorbe nu-s ca să exprime
Cum te voi face să rămâi

La mine-n suflet şi în gânduri...
Nu prea mult timp – doar cât trăiesc...
Deşi, când scriu aceste rânduri,
Ştiu că şi-n moarte-o să iubesc

Făptura ta... căci tu, iubire,
Mă faci să simt că mai sunt viu –
Nu-mi poate da întreaga fire
Ceva ca tine; o ştii – şi-o ştiu.

Aşa că, te previn, iubită,
Că într-o zi – chiar în curând –
Vei fi cu totu-a mea – şi uită
De Feţi-Frumoşi şi de-orice-alt gând...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te simţi pierdut, priveşte în jurul tău. Îndoieşte-te că ce vezi e adevărat, şi şterge toul, să-ţi rămână apoi o singură certitudine: că tu exişti. Exişti pentru că ai un trup, trupul tău. Eşti chiar tu! Trupul tău e tot spaţiul pe care l-ai străbătut ca să ajungi unde eşti, e şi timpul care a făcut din tine ceea ce eşti acum, timpul pe care tu îl porţi scris în tine, ale cărui cicatrici sunt amintirile tale, iar amintirile sunt gânduri; şi gândurile eşti tu...

citat din Paul Auster
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exişti prin a te cunoaşte pentru că începutul începe odată cu tine, că exişti numai atunci când începi a te cunoaşte mai întâi pe tine, că adevărul începe de la tine. Iată în ce constă puterea gândului.

Camelia Opriţa în Cuvântul deschide gândul omului (2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nume 🍂

Azi...
Am vorbit cu Nemurirea.
Superbă, suplă doamnă,
Spunea atâtea vorbe,
Care parcă... Nu aveau vreun rost
atent, spuse haotic pe dos.

Am vorbit cu ea..
Surprinsă era şi vremea,
În focul toamnei rece
Mă întrebam aievea,
Vorbim aceeaşi limbă?
Acelaşi fior ne trece?
Când ochii reci ni se întâlnesc
În acelaşi timp
În care eu iubesc
Albastru cerului dintr-o iarnă friguroasă
Când trupul ca o umbră
Se simte acasă..

Ce-mi eşti tu? Nemurire?
De ce-mi tot spui că sunt frumoasă?
Eşti tu chiar veşnicie?
De iei cu tine atâta lume,
Şi laşi în urmă
Doar flori,
O umbră,
Un dor
Şi-un nume.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, suntem, în sfârşit, prieteni? Cel puţin prieteni?
Lia: Da, Luci, eu aşa am spus; suntem... Prieteni, desigur... Ţi-am acceptat prietenia, nu-i aşa?! Dar ai trişat cu toastul tău; tu l-ai acceptat pe al meu, deci, logic, nici eu nu te puteam refuza. Oricum, Luci, ştiai deja, doar ţi-am spus data trecută că nu te amăgesc, nu-ţi dau speranţe false, deci, trebuia să te aştepţi că te voi accepta, în cele din urmă. Însă de atunci până acum, nu mi-ai mai propus, deşi ţi-am zis clar că nu mă joc cu tine, că eşti pe drumul cel bun şi că ai şansa ta, la care nu vei fi nevoit să renunţi.
Lucian: Da, ştiu... Nu ţi-am mai propus până acum, pentru că mă temeam că mă vei refuza din nou.
Lia: Să te refuz, din nou?! Nu după ce ţi-am spus că n-am să te amăgesc. Luci, n-am glumit, ţi-am vorbit serios; acum ai dovada, nu mă joc deloc cu sentimentele tale, nici cu tine! Deci, da, te-am acceptat... Eşti prietenul meu, în cele din urmă.
Lucian: Aşa-i. Şi nu contează cum; mă bucur că am obţinut prietenia ta, chiar dacă aş fi trişat cu toastul meu.
Lia: Da, ai obţinut-o, în cele din urmă. Sper că eşti mulţumit. Şi... Să nu mă faci să regret vreodată această decizie.
Lucian: Bineînţeles. Sunt mai mult decât mulţumit. Şi niciodată n-o să te fac să regreţi!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!