Adio! La Bucureşti

un timp am fost atât de apropiaţi amândoi
încât îmi aminteam episoade din copilăria ta
şi visam visele tale
şi când tu îţi mâncai curcubeul la lactobarul de lângă scala
eu schimbam feţe - feţe...
un timp am fost atât de fericiţi amândoi
încât stăteam la facultate în aceeaşi bancă
şi fondul de ten de pe fruntea ta mi se părea mai important pentru omenire
decât marile descoperiri geografice.
şi apoi treceam dizolvând în culoarea de televizor în culori a umbrelei
magazinele cu frapé-uri, furouri şi doftorii din pasaj
cei o sută cinci zeci şi patru de centimetri ai tăi
măturau asfaltul în faţa noastră
şi spintecau cu lanternele întunericul bulevardului
în dreptul teatrului foarte mic
şi îţi cărau în memeorie alte glasuri, alte încăperi...

dar s-a sfârşit, s-a sfârşit! de-acuma cu care amant
te mai împleticeşti pe sub stele, pe sub bolovanii de diamant?
de-acum patina timpului aproape-a virat
pe patinoarul părului tău patinat.
adio!
adio!
Adio!
la revedere, dragoste, în toamna aceasta!
de-acum amorul nostru sparge asfaltul pentru lucrările de canalizare
ca să ne asigure o existenţă decentă.
vreau să-ţi mai spun
că aseară s-a prăbuşit de singurătate
romarta copiilor.

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio

Adio tu, adio soare,
Adio, dulce îmbrăţişare,
Adio dorul meu cel sfânt,
Adio, crudule Pământ,
Adio, suflet necurmat,
Adio, plâns nemângâiat ;
Adio, viaţă cum te ştiu,
Adio, suflul cel mai viu,

Astăzi te las, nefericit,
Rămân să stau unde-am venit
Ca să răspund la ce-ai cerut
Când n-ai ştiut ce ai avut
Şi ai întors ce-i cuvenit
Să-ţi stea în suflet, fericit,
Doar pentru că în calea ta
Aşteptai flori spre Golgota.

Adio, sărutare grea,
Adio, alinarea mea,
Adio, vânt de neîntors,
Adio, sentiment nestors,
Adio, bucurie dulce,
Adio, gând ce nu se smulge ;
Adio, timp ce stai pe loc,
Adio tu, adio foc.

Ce fericit te-am căutat
Şi cum pe răni mi-ai apăsat
Să vindeci locul unde-ai vrut
Să-ţi laşi veninul ce-a durut,
Ca mai apoi, aici, pe loc
S-aşezi cuţitul nu în toc,
Ci în torace să-l înfingi
Cercând ca inima s-atingi.

Adio, suflul cel mai viu,
Adio, viaţă cum te ştiu,
Adio, plâns nemângâiat,
Adio, suflet necurmat,
Adio, crudule Pământ,
Adio, dorul meu cel sfânt,
Adio, dulce îmbrăţişare,
Adio tu, adio soare...

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ADIO SINCER, EUROPA!

Îţi spun adio, Europa,
Adio Timermans şi Weber,
Sună în Ierihon trompeta,
Adio cremvurşti şi cu lebăr.

Din goticele abatoare,
Nici un şoric mai cumsecade
Şi asta tare mă mai doare,
Că-n gurile de nătăfleaţă
Nici mălăiaţa nu mai cade.

Te înjunghiară mişeleşte,
Exodurile de fanatici,
Cu ordine sunând nemţeşte,
Extremele prefabricate,
În agenţii cu inşi plasmatici.

Perfidul Albion prin brexit,
A şters-o celtic, englezeşte,
Gaulaiteri cu magister dixit,
Din Indiile Olandeze,
Mă fac să spun, Doamne fereşte!

Îţi spun adio, Europa,
Adio, să-ţi fie de bine!
Eu sunt demult, tot Europă,
În plaiurile carpatine.

Fă, tu să-mi scrii, să nu fii proastă,
Că telefon nu am la munte,
Dar avem poştă sub o coastă,
Cu post-restant şi geamuri multe.

O vreme oi mai sta prin preajmă,
Că sincer, n-am unde mă duce
Şi-oi bea în cinstea ta agheazmă,
Cu zaibăr negru demi-dulce.

Adio sincer Europa,
Adio sincer, Notre Dame,
Un haida-de, şi-un tropa-tropa,
Îţi spun de-acum, bonsoir madame!

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio sincer, Europa!

Îţi spun adio, Europa,
Adio, Timmermans şi Weber,
Sună în Ierihon trompeta,
Adio, crenvurşti şi cu lebăr.

Din goticele abatoare,
Nici un şoric mai cumsecade
Şi asta tare mă mai doare,
Că-n gurile de nătăfleaţă
Nici mălăiaţa nu mai cade.

Te înjunghiară mişeleşte,
Exodurile de fanatici,
Cu ordine sunând nemţeşte,
Extremele prefabricate,
În agenţii cu inşi plasmatici.

Perfidul Albion prin brexit,
A şters-o celtic, englezeşte,
Gaulaiteri cu magister dixit,
Din Indiile Olandeze,
Mă fac să spun, Doamne fereşte!

Îţi spun adio, Europa,
Adio, să-ţi fie de bine!
Eu sunt demult, tot Europă,
În plaiurile carpatine.

Fă, tu să-mi scrii, să nu fii proastă,
Că telefon nu am la munte,
Dar avem poştă sub o coastă,
Cu post-restant şi geamuri multe.

O vreme oi mai sta prin preajmă,
Că sincer, n-am unde mă duce
Şi-oi bea în cinstea ta agheazmă,
Cu zaibăr negru demi-dulce.

Adio sincer Europa,
Adio sincer, Notre Dame,
Un haida-de, şi-un tropa-tropa,
Îţi spun de-acum, bonsoir madame!

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ce zâmbet fără de încredere aleargă în ochii tăi când mă apropiu să-ţi spun adio! Şi dacă adeseori am făcut-o, desigur că ai gândit că mă vei revedea peste puţină vreme.

Aceeaşi părere avut-am şi eu în adevărul gândului meu, căci zilele primăverii se întorc an cu an, luna ne părăseşte pentru a ne găsi din nou şi florile copacilor îmbobocesc de cum începe an nou. Şi poate chiar că acel adio ce ţi-l spuneam nu era decât la revedere.

Păstrează-ţi o clipă această iluzie. Nu te grăbi s-o îndepărtezi. Când îţi spun că te părăsesc pentru o veşnicie, primeşte-mi vorba ca plină de adevăr şi lasă din ochii tăi să picure ploaia de lacrimi şi să întunece, pentru o clipă doar, adâncul ochilor tăi.

Şi apoi, când voi reveni, să surâzi cu toată răutatea cu care-i vrea.

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Grădinarul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

,, Adio, râsete, şi adio, jigniri. Nu am să vă mai văd, nici voi n-o să mă mai vedeţi. Şi adio înflăcărare, adio, amintiri."

Javier Marias în Mâine în bătălie să te gândeşti la mine
Adăugat de Renata D
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, maiestate!

Un rege surghiunit, fără de ţară
Prin scăpătări de timpuri zbuciumate
Ce s-a purtat mereu cu demnitate,
Ai fost, în viaţa ta deloc uşoară,
Astral apus pe bolta milenară;
Adio, cale lină, maiestate!

N-ai să mai baţi străin la altă poartă,
Eşti mult prea sus, în zări îndepărtate,
Unde nu-s uşi de inimi încuiate,
Nici furtişag adus la rang de artă,
Iar conştiinţa nu-i o vorbă moartă;
Adio, cale lină maiestate!

Fără regat, onoruri, măreţie
Deşi prin drept erau a tale toate,
Ai acceptat pretinsa libertate
A celor ce-şi doreau democraţie
Gonindu-te să pleci în drumeţie;
Adio, cale lină maiestate!

Chiar prin trăirea ta, aşa pribeagă
Şi confruntat cu-atâta răutate,
Iubirii tale public declarate
Pentru acei ce încă te reneagă
I-ai dat temei prin conduita-ntreagă;
Adio, cale lină maiestate!

De-acum, lăsând în urmă toate cele,
Primeşte-n dar cununi de nestemate
Nepământeşti, ce nu-ţi vor fi luate,
Moştenitor de loc fără de rele,
Ca cetăţean al cerului cu stele;
Adio, cale lină maiestate!

Astăzi, pe când te odihneşti în pace,
Ţi-aduc prinos de gânduri strecurate
Prin limpezimi de lacrimi picurate
Că naţiunea-n somnul morţii tace,
Că România în ravagii zace;
Adio, cale lină maiestate!

poezie de Ionel Adrian Gugea (5 decembrie 2017)
Adăugat de Ionel Adrian Gugea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ceea ce mă priveşte, pe lângă multe alte ciudăţenii ale minţii mele — mă gândesc uneori ce preţios aş fi ca material de studiu pentru un psiholog, chiar pentru un psihiatru, dar n-am de gând să-mi vând pielea atât de ieftin —, senzaţiile de deja vu m-au însoţit constant în viaţă, din fericire nu atât de des încât să nu le mai dau atenţie.

Mircea Cărtărescu în De ce iubim femeile
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, pleacă barza!

Adio, pleacă barza, prea departe
să vină vreodată înapoi,
se-anunţă vremuri grele şi deşarte,
iar vântul umblă trist în cracii goi.

Se lasă duhul iernii peste case,
ne suflă-n ciorba veche şi-n iaurt,
din lungul drum al verilor lăptoase
rămâne groapa-ngheţului în scurt.

Pe uliţi, moşi cu limba dezlegată
se-ntind în faţa nunţilor, vestind
sfârşit etern a tot şi dintr-o dată,
în balele zadarnicului jind.

Blestemele ies singure din babe,
ca mâlul din vulcanii noroioşi,
iar fetele, în lipsă de podoabe,
îşi ţin la gât şiraguri de gogoşi.

Se pun sub lacăt uşile spre stradă,
se bate-n cap de poartă câte-un cui
şi-n geamuri mici începe să se vadă
cum tremură plutonul de gutui.

În fiece clipită parcă sună
pe dealul serii buciumul de laş,
ce-anunţă,-n chip de datină străbună,
retragerea, urmaş după urmaş.

E timp, de-acum, prea dulcea mea iubire,
să facem tot ce-avem de săvârşit,
pierzându-ne-n deplina contopire.
Adio, pleacă barza! În sfârşit...

poezie de Daniel Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio Copilărie

Copilăria mea a fugit la patru ani
c-o fetiţă mare şi-un cârd de golani

distih de Costel Zăgan din Distihuri rebele (1 iunie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din nou singur

soare cu dinţi la intersecţia din Doamna Ghica.
ne-a îngheţat la toţi pielicica.
trotuarul curat scânteiază ca mica.

trec pe lingă farmacie, cofetărie şi loto-prono.
viaţa mea e pe stereo sau pe mono?
fredonez în gând din lenon şi yoko ono.

oh, soare, în tehnometalul din colţ
reverşi miliardul tău ieftin de volţi,
oh, soare, soare galben printre nori dezinvolţi!

din nou singur
din nou visând la...
am acum o femeie şi voi avea un copil
şi din nou singur.
voi mai trăi o vreme, voi fi trist pentru mărunţişuri.
noaptea, venind spre blocul meu, voi privi stelele
şi voi încărunţi
şi nu voi înţelege mai mult ca acum.
nu sunt diferit de alţii, cum am crezut.
m-am înşelat.
vor trece anii, corpul se va uza, vor apărea boli
şi oricât de fericit voi fi fost va veni un moment
când voi spune: adio.

adio tinereţe, adio viaţă, adio imagine, gust, miros, adio spaţiu
adio structuri, energii, adio timp
şosele şi magazine
adio dragoste
adio cristina
şi visul va fi gata.
din nou singur, gândindu-mă la...

oh, soare, la Fortuna au cartoane cu ouă
abia se târăşte 109
şi mi-au îngheţat în mânuşi lăbuţele amândouă.

trec fermecat prin gangul bălai.
viaţa mi-o amplific prin staţia de tramvai
şi-o aud în blocurile de sub sky.

părul mi-e rece ca apa-ngheţată
un balkanar trece ca o săgeată
are ţurţuri cafenii sub motor, sub prelată...

mă văd în uşa de sticlă a farmaciei 111:
sunt zgribulit, neras, cu faţă suptă.
sunt din nou singur.
(unde e ea?)
la fiecare bifurcaţie am ales.
m-am angajat pe o stradă neagră.
de-acum nu mai am ce alege.
e drumul final.
am vrut să fiu un om bun şi în parte am reuşit
dar nu mi-a ieşit să fiu un om înţelept
şi nu am priceput mare lucru.
am văzut un film cu o locomotivă apropiindu-se
şi locomotiva a năvălit în sală.
mi-a fost teamă că voi ajunge adolescent
şi am avut oroare de maturitate.
acum mă plimb şi visez...
de-acuma totul e hotărât.
e drumul final.

cabine de telefon sunt trei şi albastre.
alături ţiganca vinde zambile albastre.
la electrice în vitrină sunt albaluxuri albastre.

şi iar acasă. nu am scrisori.
liftul mă suie la 8, lângă nori.
am cumpărat numai napolitane şi flori.

ce linişte e în apartament.
şi sunt dungi groase de soare pe bibliotecă, pe pick-up...
îmi fac un ness într-o ceşcuţă de Iena.
sunt singur.
mi-e somn.

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Clara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio

Stiind ca azi n-ai zis nimic,
Nici ieri nu a fost diferit,
De maine nu stiu ce sa zic,
Sa nu imi spui c-ai suferit.

Orgolii, episoade reci,
Apoi imi spui ca-ti este greu,
Prin cate ai trecut si treci,
Conteaza oare ce simt eu?

De ce-ar conta? Tu stii mai bine,
Nu-i egoism, nu vrei sa risti,
Atunci cand n-oi mai fi cu tine
Te rog frumos sa nu insisti!

Lasa-l asa, incet sa fuga,
Timpul o rezolva ceva,
Am fost candva iubirii sluga,
Insa-n alt timp, altundeva.

Nu pot sa imi las garda jos,
Stiu ce urmeaza si nu vreau,
Un suferind, intors pe dos,
Sa stau, sa plang, sa strig, sa beau..

Iubita mea, asa sa fie,
Ia si ignora-ma cat poti,
Tacerea ce mi-o dai tu mie
Fii sigura ca stii s-o porti.

Orice minut ma intareste,
Nu mai cedez ca-n alte dati,
Cand vei simti ca iti lipseste
iubirea mea, sa nu-mi arati.

Fii fericita pe-acest drum,
Nu o sa mai intreb de tine,
Aceste versuri mi le-asum,
Adio si ramai cu bine!

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad B
Comentează! | Votează! | Copiază!

La adio

Se află litere şi farduri
Şi nişte munţi sunt între noi
Dosare-nchise, triste garduri
Şi nici n-o să mai vină apoi.
În pragul iernii absolute
Sărută-mi tâmpla albă, hai
Şi-apoi scufundă-te şi du-te
În orizontul altui grai.

Nici nu pot nimic să-ţi spun
Pe curând sau rămas bun
Apăru, numai nu, la adio tu.

De ce să-ţi spun la revedere
N-aş mai avea nici un motiv
"Adio" drepturile-şi cere
Că te-am pierdut definitiv.
Şi de la mine până la tine
Cuvântul însuşi va-ngheţa
Nici să te strig nu ştiu prea bine
Iubita mea, pierduta mea.

Când te-am văzut ultima oară
Ştiai şi tu, plângeai şi tu
Şi-ai plecat cu tot cu gară
Nici tren nu mai există, nu.
Eu m-am întors încă o dată
Voiam să vin pe urma ta
Dar unde-i linia ferată
Parcă a luat-o cineva.

Eu ţi-aş mai spune amănunte
Destinul de-aş putea să-l schimb
Iubita mea de peste munte
Iubita mea de peste timp.
Pe cea de-atunci n-o voi găsi-o
Şi eu acela am murit
Sub cinic nuclear adio
Noi bietul cuplu pârjolit.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă mohorâtă

E atât de mohorată toamna asta fără tine,
Încât şi verdele în frunze sângeriu se stinge,
Pe aripe de vânt plutesc acum destine,
Iar prin clepsidre triste, dorul se prelinge.

Măsor de-acuma timpul în frunzele căzute,
Şi-n gânduri ce gonesc necontenit spre tine,
Îţi spun adio, ceasornic cu ore şi minute,
Măsor de-acuma timpul cu frunze şi suspine.

Plouă cu amintiri pe poteci triste, rătăcite,
Peste singurătatea-mi desfrunzită şi adesea pală,
Îmi picură pe suflet cu frunze seci, zbârcite,
Ce cad rostogolindu-se pe-a timpului spirală.

poezie de Paul Aelenei din Gingăşii de Toamnă (2019)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot

Când ai plecat, mi-au devenit pustii
şi nopţile, şi zilele, şi tot;
te-am implorat, de poţi, să îmi revii,
dar singurul răspuns a fost: "Nu pot!".

Te-ai dus în alte lumi, ai părăsit
tot ce-am clădit în visurile-n doi,
în timpul când credeam că m-ai iubit,
dar... eu visam cât pentru amândoi.

Iertare? Pentru ce? Îmi amintesc
doar clipele în care-a fost frumos,
acelea când spuneam că te iubesc
şi-ţi ascultam cuvintele, pios.

Ce va mai fi? Nimic! Am hotărât
că nu mai eşti. E simplu: nu exişti!
Decât "Nu pot!", e mai frumos. Atât!
Nu cred în ochii verzi ce-mi spun că-s trişti.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio

adio crângului copilăriei,
se face ziuă
şi îmi iau rămas bun
de la această lume mică,
învelit în mantaua lui
somnul îşi ia adio
de la vise,
lăsând sufletul
ca o paiaţă părăsită.
îmi iau adio
şi de la oglinda
în care mi-am lăsat masca.
adio zorilor,
te sărut, râule,
că tu m-ai învăţat ce e curgerea,
adio, fetiţa mea dragă,
tu mi-ai spus prima dată
că delirul dragostei noastre
e un zbor de fluturi
spre oaza de vis.
spinări de întuneric
alunecă peste noi,
urmărindu-ne
ochiul păsării de noapte
în care vom pieri.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (10 octombrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio

Îmi spui adio,
Este uşor să te joci cu cuvintele,
Când plouă.
E uşor a spune adio,
Cuvântul de ploaie,
Cuvântul de plumb,
Cuvântul nenorocit
Care risipeşte culorile,
Care transformă curcubeul în ceaţă,
Într-o negură a sufletelor pierdute,
Care transformă iubirea în ură.
Este uşor a spune adio,
" Adio", este legitimaţia de călătorie
Spre infern,
Este biletul de tren către nicăieri,
Pe care mi-l pui noaptea în poştă,
Biletul ieftin de autobuz către niciunde,
Este biletul doar dus,
Pe care,
Mi l-ai cumpărat cu banii tăi...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima zi

Daca vei voi
Cea din urma zi
Sa o traim macar pe ea frumos.
Sa plecam in munti
Unde nu sunt punti
Unde merg si vulturii pe jos.
Sa avem niste vin
Sa dormim putin
Sub anestezii de cavernet
Eu sa te ascult
Si tu sa taci mult
Sa ne depanam viata incet.
Dupa atata timp
Nu pot sa ma schimb
Totusi trebuia sa ma cunosti
Si la cap de zi
Pentru a sfarsi
Plangem amandoi ca niste prosti.
Poate ca-s naiv
Dar te mai cultiv
In Antichitati de sentiment
Piesa noastra in doi
Va avea apoi
Un tarziu zadarnic happy-end.
Eram numai doi
Zilnic numai noi
Drum nici inainte nici `napoi
Cum s-a intamplat
De s-a adunat
Si e toata lumea intre noi.
Rani atatea am
Ca un cal in ham
Care trage greu un car de spini
Si am sa merg la targ
Si am sa imi vand cu sarg
Toate ranile la cap de timp.
Ne mintim mereu
Unul tu sau eu
Are in mana ultimul atu.
Trec la suferinzi
Murmur in oglinzi
La adio la adio tu.
Nu se mai aud
Pasari de la sud
Un curent polar le strabatu
Ca-ntr-un trist halou
Iti rostesc din nou
La adio la adio tu.
Ce a fost a fost
Ce va fi va fi
Uite ca a venit
Ultima zi .

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio

De ce să dislocăm iluzii
Când noaptea-şi cântă insomnia
Şi când tăcerea-i mână-mână
Cu răzbunarea şi beţia?

De ce sa mai cream din stele
Noi lumi, din praf de ploi
De ce să ne mai ardă gândul
Că încă mai există "noi"?

De ce să nu îţi număr paşii
Şi tu pe-ai mei când voi pleca
Adio spus din buza nopţii,
Adio, eu te voi uita.

poezie de Andrada Ianosi
Adăugat de Mira Donescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin în toamnă

Adio, vine toamna,
Am încuiat de dimineaţă
Toate lacătele inimilor frânte de cu vară,
Îmi adun cuvintele din bruma
De pe marginea drumului
Şi mă mut la tine să-ţi povestesc
Despre destin...

Adio, vine toamna,
Ajută-mă să mai car nişte vreascuri
Din celălalt capăt al Pământului.
Nu mă întreba despre vreme,
Eu ştiu despre destin.
Ascultă buletinele de ştiri,
Ascultă ţiglele de pe case cum se învechesc,
Eu pot doar să-ţi povestesc
Despre azilurile de noapte,
Despre gări fără trenuri,
Despre iubire,
Despre casele de nebuni,
Despre singurătăţile lumii,
Despre destin.

Adio, vine toamna,
Scrii cuvinte de dragoste pe frunze,
Pe frunze de bronz.
Ajută-mă să dobor plopii uscaţi
Care au crescut bizar între mine şi tine,
Spinii otrăviţi dintre mine şi tine,
Sârma ghimpată dintre mine şi tine,
Eu am să te ajut să înţelegi
Că totuşi vine toamna,
Că inimile se frâng,
Vreau să-ţi spun povestea
Despre destin...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea singurătate

Am sufletul plin de clor fără tine
şi cu vorba mea am decolorat luna,
ca şi cum niciodată nu ar fi fost.
Nu ştiu cum sunt şi eu,
Doamne,
aşa albă îmi par,
încât
cuvântul meu trece ca un aer, fără
să cunoască urechile vieţii.
Trec mai departe, cântec sfânt
venit de-acum de la mine pentru tine.
Am sărit peste vorbe,
am trecut peste gânduri
şi am ajuns în sfârşit în pragul
inimii tale
şi stau şi aştept
să se deschidă poarta,
să intru în cea mai veselă
vorbă.
Mă întinerise ochiul tău crud
din care culoarea tremură verde.

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!