Adio, pleacă barza!

Adio, pleacă barza, prea departe
să vină vreodată înapoi,
se-anunţă vremuri grele şi deşarte,
iar vântul umblă trist în cracii goi.

Se lasă duhul iernii peste case,
ne suflă-n ciorba veche şi-n iaurt,
din lungul drum al verilor lăptoase
rămâne groapa-ngheţului în scurt.

Pe uliţi, moşi cu limba dezlegată
se-ntind în faţa nunţilor, vestind
sfârşit etern a tot şi dintr-o dată,
în balele zadarnicului jind.

Blestemele ies singure din babe,
ca mâlul din vulcanii noroioşi,
iar fetele, în lipsă de podoabe,
îşi ţin la gât şiraguri de gogoşi.

Se pun sub lacăt uşile spre stradă,
se bate-n cap de poartă câte-un cui
şi-n geamuri mici începe să se vadă
cum tremură plutonul de gutui.

În fiece clipită parcă sună
pe dealul serii buciumul de laş,
ce-anunţă,-n chip de datină străbună,
retragerea, urmaş după urmaş.

E timp, de-acum, prea dulcea mea iubire,
să facem tot ce-avem de săvârşit,
pierzându-ne-n deplina contopire.
Adio, pleacă barza! În sfârşit...

poezie de Daniel Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!