Verdictele

Nu-n toiul luptei în vremuri de război,
Nu-n forţa norocului şi-a întâmplării,
Îi descoperim pe cei cu-adevărat eroi
Sau îi vedem pe titanii ţării.

Asta se-ntâmplă doar pe timp de pace.
Pe oamenii mării, din nefericire,
Noi îi vedem – ne place, nu ne place –
Doar când vin acasă într-o scurtă învoire.

Ei ne-oferă, inopinat, câteva frumoase zile furate
Din daravelele lor de sânge şi de zbucium crunt;
Dar când se află lângă noi, aproape,
Nu ne putem da seama ce fel de oameni sunt.

Dacă numele lor vor străluci-n istorie pe veci
Agăţate de victorii câştigate sub nişte stele faste
Sau dacă mor anonimi înghiţiţi de-abisurile reci,
În lupta lor ei rămân ascunşi vederii noastre.

Sunt prea aproape de noi pentru-a fi măreţi,
Dar copii noştri vor înţelege când şi cum pe lume
Ne-a fost schimbată soarta, de ce fel de săgeţi
Şi, mai ales, de mâna cui anume.

Ei vor măsura meritul fiecărui ştiut sau neştiut erou,
Noi mulţumindu-ne să fim partea oarbă a privirii...
Însă ştim că trăim pe un pământ născut din nou
Împreună cu toţi salvatorii omenirii.

* Spre deosebire de războaiele din trecutul îndepărtat, purtate cu arme albe, unde eroii erau lesne detectaţi şi cunoscuţi, în războaiele moderne aceştia sunt eclipsaţi de sofisticatele arme moderne, devenind cumva neantizaţi, irelevanţi.

poezie clasică de Rudyard Kipling din din "Război pe mare, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eleanor (către Park): Eu nu cred că respir când nu suntem împreună... Asta înseamnă că atunci când ne vedem luni dimineaţa, e ca şi cum nu aş fi luat o gură de aer de aproape 60 de ore. De asta sunt aşa ursuză şi mă răstesc la tine. Tot ce fac când nu suntem împreună e să mă gândesc la tine, iar când ne întâlnim, să mă panichez. Asta pentru că fiecare secundă e aşa importantă. Eu nici nu îmi mai aparţin mie. Sunt a ta. Şi ce mă voi face dacă te vei hotărî că nu îţi place de mine?

replică din romanul Eleanor & Park de Rainbow Rowell (mai 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marina Civilă

În ciuda a tot ce-au făcut pentru noi,
Rareori le cunoaştem numele. N-au statui.
Presa-i menţionează doar ca pe nişte
"Membri-ai echipajului".
Şi, totuşi, curajul lor înarmează, îmbracă,
Echipează şi hrăneşte-n vremuri de lipsuri şi nevoi.
Ei sunt băieţii noştri care săvârşesc fapte glorioase
În orele-amare de restrişte sau de război –
Sunt oamenii Marinei Civile,-atât se ştie despre ei;
De-îndată ce simt în plămâni pulberea mărilor saline,
Indiferent de cursul navei,
Lacomă, moartea-n preajma lor se-aţine.

Moartea-i urmăreşte de la un port la altul
Din clipa-n care ridică ancora,-n bleu-marin îmbrăcaţi,
De sus, din cabina căpitanului, până jos, la cel mai tânăr mus.
Sunt marinarii care de pe navele lor, neînfricaţi,
Văd cum, de nicăieri şi nefiresc, se ivesc vârtejuri albe
Şi ştiu că-n jur pândesc hulpave submarine.

Deşi n-au arme şi nu pot riposta,
Sfidează soarta potrivnică şi şansele puţine;
Loviţi în toiul nopţii de catran,
Se-aruncă-n apă,-înoată spre plutele de salvare –
Plutesc în derivă pe vastitatea mării, rugându-se de Domnul
Să-i ocrotească,-n El fiind singura lor nădejde de scăpare.

Ne gândim la ei ca la oamenii Marinei Civile.
În ziua victoriei, când se-împart medalii, jerbe şi cununi,
Să nu-i uităm, să nu uităm meritele lor
În îndeplinirea unei nobile şi-anevoioase misiuni.
Când în lume-i din nou belşug, linişte şi pace,
Iar tinerii se-întorc acasă de pe mare,
Când din negre găuri, de vulpi, ies la lumină
Prietenii care ne-au rămas – mai puţini ca la plecare,
Când de pe cer flăcăii coboară pe pământ,
Să ne-amintim de ei. În asemenea zile
Să-i pomenim cu recunoştinţă pe tinerii
Îndrăzneţi care-au navigat sub drapelul Marinei Civile.

poezie de Edgar A. Guest, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni şi flori

Oamenii sunt precum florile....
E plină lumea de flori,
De oameni şi... OAMENI.
La fel ca florile, trăiesc şi mor
Atât cât le este dat să trăiască..

Cunosc oameni ca florile perene;
Aceştia sunt prietenii mei.
Trec ierni vin primăveri,
Iar ei sunt lângă mine.
Nu au nevoie decât să-i ţin aproape
Aşa cum florile trebuiesc udate,
Din când in când să nu se usuce.

Alţii sunt ca nişte buruieni inflorite...
Trăiesc doar pentru ei,
Işi trag puterea din seva pământului
Şi mor fără regretul celor din jur.

Unii sunt precum bujorii infloriţi
Îi simţi arzînd mereu pentru alţii.
Dăruiesc dragoste, pace şi linişte;
Aceştia sunt adevăraţii OAMENI.

poezie de Angelina Nădejde (20 mai 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Navigăm în ape tulburi

Explorând noi orizonturi
Descoperim pământuri noi.
Trecem fericirea-în conturi,
Dăm sărăcia la gunoi.

Aşa viaţă minunată
Am vrea să trăim în ţară.
Ar fi viaţa mult sperată,
Într-o vreme legendară.

Domnilor conducători,
Deputaţi şi senatori,
Guvernanţi şi preşedinţi!
E timpul să vă treziţi.

Navigând în ape tulburi
Către zorii dimineţii,
Paşii noştri nu sunt siguri
Şi pierdem busola vieţii.

Navigând în ape tulburi
Nu ştim dacă reuşim.
Navigăm, dar suntem singuri.
Orizontul nu-l zărim.

Navigând în ape tulburi
Când ceaţa ascunde farul,
Nu vedem cetăţi cu turnuri,
Nu ştim când atingem malul.

Navigând în ape tulburi
Lipsiţi de orice speranţă,
N-avem sevă pentru muguri
Care să renască viaţă.

Navigând în ape tulburi
Nu ştim unde ne-îndreptăm.
Vrem să evităm adâncuri,
Dar mai rău ne scufundăm.

Navigând în ape tulburi
Riscăm să intrăm în noapte.
Se-aud rafale de tunuri,
Aducătoare de moarte.

Când apele nu sunt tulburi,
Când orizonturi noi zărim,
Fără rafale de tunuri,
Mai multe ţărmuri cucerim.

Când apele nu sunt tulburi,
Mai uşor vom împlini
Toate câte-am pus în gânduri,
Şi mai bine vom trăi.

Doar de voi, conducătorii
Depinde cum navigăm.
Cum clădim destinul ţării,
Spre ce lume ne-îndreptăm.

Dacă stăpâniţi timona,
Dacă ţineţi drept catargul,
Doar atunci veţi trece proba,
Şi ne va surâde largul.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boris (lângă Napoleon, care zace inconştient pe podea): Dacă nu îl omor, va porni războaie în toată Europa. Dar crima... cea mai odioasă dintre toate nelegiuirile. Ce ar spune Socrate acum? Toţi grecii ăia erau homosexuali... cred că dădeau nişte petreceri... Pun pariu că vara închiriau o casă împreună în Creta. A: Socrate e om. B: Toţi oamenii sunt muritori. C: Toţi oamenii sunt Socrate. Asta înseamnă că toţi oamenii sunt homosexuali. Eh, eu nu. M-au fluierat doar o dată nişte cazaci... Unii oameni sunt heterosexuali, alţii sunt bisexuali, iar câţiva nu se gândesc deloc la sex. Ăştia din urmă se fac avocaţi.

replici din filmul artistic Dragoste şi moarte, scenariu de Woody Allen (10 iunie 1975)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţările sărace nu pot crea arme nucleare, le-ar costa prea mult. Iar aceste arme vechi sunt atât de ieftine, încât ţările sărace le-au acceptat, dar ele nu pot fi folosite în război. În război, astfel de arme sunt deja inutile. Nimeni însă nu a prevăzut posibilitatea ca aceste arme să fie utilizate de indivizi şi în acest fel a apărut noul fenomen al terorismului.

citat celebru din Osho
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cade

cade zăpadă multă să ne-ajungă...

nici nu ştiu dacă te mai iubesc
nici nu ştiu dacă mai am nevoie de mine
în toiul iernii cad mă rătăcesc
sunt şi pădure şi izvor dar şi tăciune

să cazi e simplu să te ridici e greu
caut un prieten să îmi fie aproape
nu ştiu unde mai sunt cine sunt eu
ştiu totuşi că nu pot să calc pe ape

iarna e mai tăcută ca nicicând
fulgii tot cad şi cad ca o perdea
frigul când e tăios când e mai blând
pe-afară nu se-arată nimenea

doar oamenii de nea au mai rămas
să ne aducă aminte că sunt vii
au gânduri multe chiar dacă n-au glas
îi înţeleg doar cei ce sunt copii

mi-a picat aşa ciudă pe iarnă
că vrea să-mi intre-n casă şi în suflet
în loc să stea afară şi să cearnă
iar inima să-mi bată fără sunet

nu mai cădea zăpadă, ne-a ajuns...

poezie de Mihai Chira
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate religiile sunt asemănătoare, nu contează cum se intitulează. Nu au un viitor – cu siguranţă niciunul pentru germani. Dacă fascismului îi place, poate face o înţelegere cu biserica. Aşa voi face şi eu. De ce nu? Aceasta nu mă va opri din distrugerea rădăcinii şi branşelor creştine, şi din anihilarea acesteia în Germania. Italienii sunt naivi; se pricep de minune în a fi păgâni şi creştini în acelaşi timp. Italienii şi francezii sunt cu siguranţă păgâni. Creştinismul lor le este adâncit în piele. Însă germanul este diferit. Este serios în tot ceea ce face. El vrea să fie ori creştin, ori păgân. Nu poate fi ambele. Pe lângă asta, Mussolini nu va face eroi din fasciştii săi. Acolo nu contează dacă sunt creştini sau păgâni. Dar pentru oamenii noştri, este decisiv dacă recunosc crezul unui hristos evreu - împreună cu compătimitele sale etici efeminate - sau dacă adoptă o puternică credinţă eroică în Zeitatea Naturii, Zeitatea din proprii noştri oameni, din propriul nostru destin, din propriul nostru sânge.

citat din Adolf Hitler
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cookie: Nu ştiu cum vi se pare vouă, dar pe mine mă înfioară când văd fotografiile alea de război... toţi piloţii şi patrulele submarine şi scafandrii şi războaiele de gherilă din Filippine. Mă întreb de ce nu s-a făcut niciodată un film despre prizonierii de război. Numele meu este Clarence Harvey Cook, mi se spune Cookie. Avionul meu a fost doborât la Magdeburg în Germania, în '43, de asta mă bâlbâi aşa din când în când, mai ales când sunt agitat. Am stat doi ani şi jumătate în Stalag 17. În germană, "stalag" înseamnă lagăr de prizonieri – numărul 17 era undeva în zona Dunării. În total erau vreo 40.000 de prizonieri de război, cu tot cu ruşi, polonezi şi cehi. Noi, piloţii, eram în jur de 630, toţi americani – operatori radio, puşcaşi şi ingineri, toţi sergenţi. Pui 630 de sergenţi laoaltă, să vezi ce iese! Ce scântei mai ieşeau în gaşca aia!... Să vă spun povestea cu spionul pe care l-am suprins în cazarmă noastră...

replică din filmul artistic Stalag 17 (29 mai 1953)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi place să joc, dar ştiu exact cât, indiferent dacă sunt în mână sau dacă pierd. În general nu-mi place să pierd, mai ales când e vorba de bani. Prin venele mele curge, din partea mamei şi sânge evreiesc.

citat din Cătălin Botezatu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

erou

Eroi sunt cei care şi-au păstrat raţionamentul şi umanitatea intacte în faţa suferinţelor groaznice. Eroi cunoscuţi sau anonimi, unii ştiuţi doar de Dumnezeu.

definiţie de Silvia Cartwright
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă sunt...

Dacă sunt, unde sunt
în ce cânt
în ce gând
în ce rost muribund
în ce cuget plăpând
descărnat de curând
dacă sunt, până când?

Dacă sunt, eu ce sunt
un mărunt
amănunt
un mereu doar secund
dumnezei înjurând
ori vreun geamăt imund
ăsta sunt, asta sunt?...

Dacă sunt, din ce sunt
din descânt
din pământ
din dezgustul fecund
colcăind furibund
într-un timp ne-afund
din ce sunt, până când?

Dacă sunt, cine sunt
vreun cuvânt
de nesfânt
vreun pascal fredonând
în swahili, vreun rând
vreun temei de mormânt
dacă sunt, de ce sunt?

poezie de Mihail Soare din Eu, Nietzscheanul
Adăugat de Radu Câmpan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta timp...

Atâta timp cât mai avem o ţară
Şi ştim că locul nostru e aici,
Chiar dacă soarta-i crudă şi amară
Pe-acest Pământ nu suntem venetici.

Atâta timp cât mai avem o viaţă,
Bună sau rea, aşa cum este ea,
Putem să stăm cu moartea faţă-n faţă
Nu să ne-ascundem după o perdea.

Atâta timp cât mai avem onoare
Aşa cum am avut de când ne ştim
Chiar dacă umilinţa rău ne doare
Putem pe toţi în ochi să îi privim.

Atâta timp cât mai avem un suflet
Şi o iubire-n noi de oferit,
Cât ne păstrăm curat al nostru cuget
Suntem măreţi chiar dac-am suferit.

Atâta timp cât nu uităm trecutul
Şi cât ne pasă de acest popor,
Cât ale noastre piepturi îi sunt scutul
Putem avea în faţă un viitor.

Atâta timp cât mai avem speranţe
C-această lume rai va deveni
Indiferent de vremi şi circumstanţe,
După eşecuri ne vom reveni.

Atâta timp cât mai avem o şansă
De a scăpa de-acest destin sever,
Să căutăm cărarea luminoasă
Şi să urcăm pe ea până la cer.

poezie de Octavian Cocoş (11 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din moment ce principiile, sau ideologiile opuse sunt ireconciliabile, războaiele purtate cu privire la principii vor fi războaie de anihilare reciprocă. Războaiele purtate pentru simpla lăcomie, însă, vor fi cu mult mai puţin distructive, pentru că agresorul va fi atent să nu distrugă lucrurile pentru care se luptă ca să le captureze... Acei oameni vor fi întotdeauna capabili de compromis, dar oamenii care s-au dezumanizat şi au devenit adoratorii orbi a unei idei sau a unui ideal sunt fanatici al căror devotament faţă de abstracţiuni îi face duşmanii vieţii.

citat clasic din Alan Watts
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericiri şi nefericiri sunt cai albi şi cai negri ce aleargă în aceeaşi direcţie, aproape şi paralel, aşa că o iau înainte când albii lângă cei negri, când negrii lângă cei albi. Aşa merge toată viaţa, alcătuită în întregime din astfel de întreceri între cai albi şi cai negri. De aceea omul, în acelaşi timp, îşi trece viaţa în fericire şi nefericire, chiar şi atunci când nu-şi dă seama de asta. Nu există nicio nefericire absolută, precum nici fericirea absolută, şi de aceea le trăim pe amândouă în acelaşi timp.

Iovan Ducici în Fericire, iubire, femeie (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ocroteşte-mi, Doamne, neamul - satiră sau…. rugă

Uite-aşa ne ducem traiul
să ne câştigăm mălaiul.
Ruşinos, n-avem ce face,
mai cerşim cu bună pace,
ş-adunând nişte dolari,
creştem copilaşii mari.

Rău ne-a mers vestea în lume,
de şmenari dar fără nume,
de hoţi şi de cerşetori,
criminali, vi-o-la-tori,
buni doar… numai la-nchisori.

Cu mâinile amprentate,
cunoscuţi chiar şi în State
că trăim doar din furate.

Toţi o apă şi o… Baltă,
cum te vede, cum te saltă,
mai ales italienii
ce-s mai hoţi ca… Toţi oltenii.

Doamne fă-i să ştie odată,
că ţara mea nu-i o şatră.
Fă-i Doamne să ştie toţi,
că românii nu sunt hoţi.

Sunt un pic mai necăjiţi,
de necazuri, bântuiţi,
unii chiar mai jigăriţi,
dar la muncă? Mai cinstiţi.

Ocroteşte-mi Doamne, neamul,
că şi el e robul tău,
e hulit cu prea mult patos,
n-are loc nici chiar pe Atos,
sunt român, îmi pare rău.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Dragoste, patimă şi blestem (5 august 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim în ţara unde...

Trăim în ţara unde dorul s-a născut,
Ereditar, în gene, îl ducem mai departe
Şi unde vitejia înseamnă mult mai mult
Decât o simplă vorbă scrisă într-o carte!

Trăim în ţara unde verbul "a iubi",
Ca om ne defineşte şi ne onorează
Şi unde moştenire lăsarăm la copii
Dragostea de ţară ce-n suflete primează.

În ţara unde există bunătate,
Unde orice român în casă te primeşte
Tratându-te la fel ca pe un frate,
Să nu greşeşti, trădându-l mişeleşte!

Nu suntem slabi să crezi că poţi să râzi de noi,
Fiindc-am lăsat păduchele în cap să ni se urce,
Trăim încă pe locul unde se nasc eroi
În firele de iarbă când ţara-i la răscruce!

Poate tăcem acum şi nu zicem nimică,
Vrem să vedem răimea cât duce de departe,
Dar ai să vezi românul de jos cum se ridică
Şi-n glas de tunet zice: Azi fac dreptate!

Purtăm răbdarea, o haină pentru-afară
Când moliile-o rod, găuri în ea rămân,
Dar pielea ce se vede nu-i de ocară,
Sub ea palpita un suflet mândru de român!

Trăim încă în ţara unde se nasc viteji,
Lumini ce pot străbate şi cea mai neagră noapte,
Tu crezi că noi dormim, dar ochii ne sunt treji,
Ai grijă cu românul când s-o trezi din "moarte"!

Trăim în ţara unde mândri ne-am născut
Trăgându-ne puterea din pământul străbun,
Nu crede c-ai învins, dacă azi am tăcut,
În vine înc-avem un sânge de român!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţie de prim ajutor

ca să fie mai clar
şi ca să vă pot ilustra lecţia de astăzi
uitaţi-mă ajuns acasă
poate

şi mai departe fiţi atenţi cum mă privesc pe fereastră
în plină stradă
ca şi când chipul meu s-ar forma din forfotă şi magazine
să ştiţi că nu mă uit doar de câteva secunde de când suntem împreună
ci de secole (vezi arcimboldo)

este prezentă în portret aceeaşi amnezie ca atunci
- ştiu precis că trebuie să vă spun asta
neapărat asta-
când sunt la trecerea de pietoni şi imediat după primul pas
mă trezesc la birou
sau acasă
sau la
sau iubită

acum urmează ceva foarte des întâlnit în partea asta de creier (foarte aproape de incoerenţă)
mai ales seara când toate sunt declanşate
şi anume
mă întorc cu spatele la faldurile perdelei care înconjoară fereastra
ca să mă privesc în faţă cu toată puterea cuvântului

atunci eu
cel care mă privesc pe cel care mă priveşte cu spatele la perdea
îmi zic cu voce tare

poezie de Ştefan Ciobanu
Adăugat de Ştefan Ciobanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colinda pe loc

Niciodată nu putem greşi prea mult
din pricina propriilor noştri ochi care văd aceasta.
Şi nici minţi nu putem prea mult să minţim
din pricina spaimei de-a rămâne noi înşine surzi.

Nici prea mult nu putem să trăim
şi nici prea frumos nu putem să trăim.
Altfel am putea să ne dezamăgim strămoşii.
Altfel am putea să ratăm şansa de a se naşte
cei care nu s-au născut.

Ne putem bucura numai atunci când nu ne vede nimeni,
Când nu ne vedem nici măcar noi înşine.
Nu, noi nu ne mulţumim cu puţin,
dar ştim că mai mult nu ni se cuvine.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge codrul

Plânge codrul şi suspină
Fiindcă moare fără vină
Că nicicând nu ne-a trădat,
Ne-a fost frate-adevărat
Ne-a dat lemn să facem case,
Fluiere, viori frumoase,
Şi pătuţuri la copii,
Şi-alte lucruri mii şi mii.
Ne-a ascuns când ne-a fost greu
Şi ne-a ocrotit mereu,
Iar când am ajuns bătrâni
El ne-a pus bastoane-n mâini
Ne-a dat lemn pentru sicrie
Să dormim pe veşnicie
Şi tot el ne-a înfipt întâi
Cruci de lemn la căpătâi.
Dar noi nu-i mai suntem fraţi
C-aşa-s oamenii, ingraţi
Sunt prieteni doar la bine,
Iar la rău uită de tine.
Plânge codrul că-i tăiat,
Însă nu ne-a blestemat,
Ci se roagă către astre
Pentru sufletele noastre,
Fiindcă într-un anume fel
Vom muri şi noi cu el.

poezie de Octavian Cocoş (12 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!