Pasărea furtunii
Suntem la o MIE de mile de țărm, așa socot,
Bălăngănindu-ne pe marea-înfuriată,-n clocot;
Ne-aruncă, fulgi de zăpadă, viforul zălud
De pe-un talaz pe altul, spre nord, spre sud:
Catargele se-ndoaie, trestii firave-n vânt,
Velele par bălării culcate la pământ,
Odgoanele trainice și lanțurile de-oțel,
Carena, care râdea de țărână-n chip și fel,
Se-opintesc trosnind, iar inimile de piatră-încetișor
Se leapădă de toată tăria și mândria lor.
Jos, sus pe culme! Jos, sus pe culme!
Din golul valurilor, pe coamele în spume,
În mijloc vânăt de tempestă furioasă,
Furtunarul își află pacea și își face casă
O casă-n caruselul și-n vortexul mișcării
Pentru cel care departe-n largul mării,
Sfidând vifornița, printre ghețari viața-și petrece
Adăstând în câte o gaură de stâncă rece
Doar pentru a-și încălzi puii și-ai învăța să zboare
Deasupra valurilor enorme,-n uragane.
Peste-al mărilor abis! Peste-al mărilor abis!
Unde rechinul, balena și peștele spadă se simt în paradis,
Dar furtunarul își spune-n van povestea înfruntând strigoii
Vijeliei, zburând în fața rafalelor cumplite ale ploii;
Pentru că marinarul blestemă binevoitorul mesager,
Vestitorul furtunii care, neauzită, se apropie de el!
La fel, profetul răsfoiește cartea vremii încă netrecută
Și prevestește viitorul bun sau rău urât de cei pe care îi ajută:
Dar el nu șovăie. Așa că, pasăre-a prezicerii și-a clarviziunii,
Avântă-te iar și iar deasupra talazurilor, pe aripa furtunii!
* Marinarii au credința că păsările furtunii puffinus puffinus numite și petreli, furtunari sau rândunici de mare, păsări care zboară înaintea furtunii sau caută adăpost în bordul navelor de sub vânt, sunt de fapt sufletele navigatorilor morți.
poezie de Bryan Waller Procter,1787-1874, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Înainte de furtună
Deasupra portului cerul vânăt ca fața unei femei înfricoșate;
Suspinele valurilor femei oftând în ore de neagră încercare;
Adâncul mării geme dincolo de dig prevestind furtuna care
Va sări din bârlogul ei pe cerul de nord-est, înspăimântătoare.
Încetișor, cețurile se ridică fantome pale-n largul mării sau
Gri și reci, se târăsc, pe lângă promontorii, pe lângă reciful submarin,
Vântul se zbuciumă, se vaită ca un om pierdut printre mii de insulițe,
Prevestind naufragii și vijelii, un răstimp de durere și de chin.
Grăbind spre bara posomorâtă, navele se întorc acasă
Asemeni unor păsări înspăimântate în căutare de-adăpost;
Doar păsările furtunii,* cărora le plac norii și tunetele mari,
Vor îndrăzni la noapte să-nfrunte mânia mării, dincolo de port.
De nava plecată-n zori, de marinarii ei care ne iubesc nespus,
Domnul s-aibă grijă și s-o ajute când uraganu-i va aține calea!
Femei, vegheați în noaptea asta tristă rugându-vă lângă icoane
Pentru cei plecați în zori să înfrunte destinul și, feroce, marea!
* Păsările furtunii (puffinus puffinus), numiți și petreli, furtunari sau rândunici
de mare; marinarii cred că zboară în întâmpinarea furtunii, fiind, de fapt, sufletele
navigatorilor morți.
poezie de Lucy Maud Montgomery, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
O zi cenușie
Zi cenușie, niciun pescăruș pe mare
Perdea de ceață trasă peste soare.
Cordajul zbârnâie, velele în vânt se-înfoaie,
Puntea-i măturată de rafalele de ploaie,
Valurile lovesc tare-n chilă, ca turbate,
Și nava în tangaj amplu și-n ruliu se zbate,
Dar marinarii scot chiote-n pâcla deasă
Și veseli cântă, deloc nu le pasă
De scrâșnetul furtunii,-n bordul de sub vânt,
Sau de sălbăticia mării-n gri veșmânt.
poezie de Ruby Archer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unde-i ținutul spre care se-îndreaptă nava?
Unde-i ținutul spre care se-îndreaptă nava sub cerul sidefiu?
Departe, departe-n fața noastră e tot ce marinarii știu.
Unde-i ținutul de unde vine nava? Departe, unde astrele apun,
Departe-n urmă noastră marinarii doar atâta spun.
În amiezile-însorite, umăr lângă umăr, este plăcut foarte
Să pășești pe puntea unde cerul de mare se desparte;
Sau, pierdut în gânduri, să privești cum în urmă
Siajul se lățește-n depărtare-albit de spumă.
În nopți grozave, când oceanul își sfâșie mânios veșmântul,
Ce lucru mândru e să lupți cu valurile și cu vântul!
Sus, la gabie, pe catargul care se-încovoaie sub sălbatice rafale
Marinarul trăiește-o altă viață, înfruntând zeci de furtuni în cale.
Unde-i ținutul spre care se-îndreaptă nava sub cerul sidefiu?
Departe, departe-n fața noastră e tot ce marinarii știu.
Unde-i ținutul de unde vine nava? Departe, unde astrele apun,
Departe-n urmă noastră marinarii doar atâta spun.
NB. Primul vers a fost, probabil, inspirat de sonetul lui William Wordsworth, " Unde-i ținutul spre care trebuie
să se-îndrepte-acea navă?''
poezie de Arthur Hugh Clough,1819-1861, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de ancoră
Hei, vira ancora! Vira, of, vira până-ntinde lanțu-n prova!
Încă o-ncercare! Stop. Țineți-o-n barbotin un pic.
Lasca* manevrele velelor, întoarceți vergile
Vela foc gata de plecare! Vira până când lanțul e la pic! *
La drum! Iubire, nu mai putem rămâne lângă tine
Lăsați paharele, spuneți-i fetei adio și sărutați-i obrăjorii;
Pentru că vântul, iată, strigă, "Nu când vrei tu și îți convine
Te-ajut, ci atunci când am eu chef să vin la tine,
Sus ancora, dacă vă e dor de Mama Carey*
(Dacă vreți să navigați spre Mama Carey!);
Oh, drum bun spre locul unde-și hrănește Mama Carey puișorii!"*
A mai rămas o cheie!* Gata, s-a smuls de pe fundul mării!
Ancora tribord la suprafață! Spălați-o și la post cu ea!
Nava girează spre babord, iar ancora-i încă plină de noroi,
Anul ăsta n-o vom mai fundarisi vreodată. Valea!
Drum bun și vânt din pupa spre marea cea albastră,
Cu nava-n balast*, ușoară, fără marfă-n cale,
Plecăm la drum, a venit iar vremea de plecare,
Parâmele-s molate de pe babale;
Datoriile ni le va plăti briza care bate-n urma noastră!*
Hei, volta! Iar voi, acolo, recuperați parâma pupa!
Acum, atenție la palanc; prindeți curentul trăgător!
Asigurați ancora și legați-i brațele, slăbiți gaiul* bigii.
Sus brațele, hai trageți-le sus și strângeți-le ușor!
Ei, bine, acum la drum! Vom avea-n Canal* vântul din pupa;
Vorbim șoptit în vreme ce dezlegăm velele; în ceasul plecării
Vântul își încordează tot mai tare struna,
Luminile geamandurilor rămân în urmă, una câte una,
Iar nava sforăie sub vela trincă inspirând parfumul mării,
Cârma și velele-s în deplin acord, în noapte nava-și știe drumul.
E bolnavă-n port, iar leac e numai sărutul talazului nebun!
Cu prova spre Brest* și-nsemnele englezești sus pe catarg,
Ridicăm toate pânzele pe care ni le permite un vânt bun!
Ei bine, acum la drum! Ushant* ne va-nchide ușa-n spate
Răsucindu-se-n vârtejurile mării ca roata morilor de vânt,
Curând ultimul far va rămâne-n urma
Brazdelor de apă care se rostogolesc în pupa
Căci noi mergem la Mama Carey
(Navigăm spre Mama Carey!);
Oh, plecăm spre locul unde-și hrănește Mama Carey puișorii!"
* Lasca a slăbi o parâmă (expresie din jargonul marinăresc ).
* Pic poziție a navei față de ancoră, când lanțul acesteia este întins vertical pe axa longitudinală a navei, iar ancora e gata să se desprindă de pe fundul mării.
* Mama Carey (Mother Carey) un personaj supranatural personificând în imaginația marinarilor marea sălbatică și necruțătoare, prevestitor al furtunilor și-al naufragiilor.
* Puișorii Mamei Carey sunt păsările furtunii (furtunarii), numiți și petreli sau rândunici de mare se crede că zboară în întâmpinarea furtunii, ele fiind, de fapt, sufletele navigatorilor morți.
* Cheie o lungime de 25 de metri a lanțului de ancoră ( în marina română, în cea britanică o cheie de lanț are 27.30 metri). Cheile de lanț se leagă între ele cu așa numitele chei de împreunare, în forma de "U" sau de za ( cheia kenter)
* Navă în balast nava fără marfă la bord, care pentru a respecta anumite criterii de asietă și de stabilitate îmbarcă în timpul "voiajului în balast" o anumită cantitate de apă de mare în diferite tancuri special amenajate.
* Cu alte cuvinte, datoriile făcute de marinari prin crâșmele portului nu vor mai fi plătite niciodată!
* Gai parâmă pentru manevrarea bigii în plan orizontal.
* Canal este vorba despre Canalul Mânecii, strâmtoarea dintre Anglia și Franța.
* Brest oraș port în nord vestul Franței.
* Ushant (în lb. franceză Quessant) insulă din apropierea coastei vest a Franței, marcând
extremitatea sud-vestică a Canalului Mânecii.
poezie de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Solistul apei
înaintea furtunii
un singur pescăruș
își ninge fulgii
peste viitoarea încremenire
a valurilor în infarct
poezie de Georgiana Adina Dincă
Adăugat de Girel Barbu

Comentează! | Votează! | Copiază!

De pe țărm
O pasăre gri singuratică
Îndepărtându-se-n zbor, micșorându-se la orizont,
Singură în umbrele, în grandoarea și-n vâltoarea
Nopții și-a mării,
A stelelor și-a furtunilor.
Departe, planează și se clatină deasupra întunericului,
Departe, se leagănă și înfruntă bezna de-afară,
Departe, în vânt, în ploaie și-n necuprins,
Departe, în groapa acestei imense lumi negre,
Unde se înfruntă negurile, guvernează cerul, răsuflă marea,
Unde ceața-i iubire și zborul extaz,
Gloria șansei și pericolul morții
Sunt tovarășii aripilor ei încântate și înfrigurate.
Departe, în adâncul lumii imense și întunecate,
Dincolo de lungile frontiere unde, odată ajunse,
Spuma și deriva valurilor răzvrătite dispar,
Deasupra mareelor care se-avântă și se retrag, și se destramă.
poezie clasică de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
O viață pe ocean, pe val
O viață pe ocean, pe val,
O casă legănată pe-abisul de sidef,
Unde apa se-înalță și recade muzical,
Iar vânturile o țin tot într-un chef!
Șoim în colivie, mai am doar un dor mare
Pe acest țărm gri, același mereu, mereu:
Redați-mi gustul și sarea mării sclipind în soare,
Pulberea stropilor, pasărea furtunii în plonjeu!
Pe punte iarăși, stăpân pe mare și pe vânt,
Pe velierul meu mai iute decât toate:
Sus pânzele! Adio, adio, tu, pământ!
Negurile rămân în pupa, undeva departe.
În spuma albă ne-înfigem cu-întreg curajul,
Albatroși eliberați, spre geana zării
Asemeni lor, ne vom găsi sălașul
În singurătățile din largul mării.
Pământul este demult pierdut vederii,
Norii au început deja să se încrunte;
Dar, cu nava zdravănă și bravi coechipierii,
Noi spunem, să vină furtuna să ne-înfrunte!
Cântecul din inima noastră trebuie să fie,
Când vântul și-apele aiurează sub cerul de cleștar,
O casă pe mare, unde imense talazuri bântuie!
O viață pe ocean, pe val!
poezie de Epes Sargent, 18131880, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Albatros în zbor
În zborul tău spre orizonturi neștiute,
Tu te înalți suprem peste oceanul planetar,
Peste furtuni și naufragii absolute,
Stăpânitor peste comori ascunse de corsari.
Ca și un zeu veghezi corăbierii lumii,
Precum Poseidon din templul de pe Olymp,
Sfidezi abisul negru-al mării și-al furtunii,
Taifun apocaliptic, venit de peste timp...
Ca visele omenirii, tu poți să zbori oriunde.
Tu poți să faci ca ziua de azi să pară ieri,
Doar zborul omenirii pornește spre niciunde
Și-ajunge-n orizonturi ce duc spre nicăieri.
De la un pol la altul aprinzi lumina lumii,
Al mării nesfârșite, semeț cuceritor,
O cruce se înalță din mijlocul furtunii,
Un înger al speranței, un albatros în zbor...
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Albatros în zbor
În zborul tău spre orizonturi neștiute,
Tu te înalți suprem peste oceanul planetar,
Stăpân peste furtuni și naufragii absolute,
Peste comori nemaivăzute, ascunse de corsari.
Ca și un zeu veghezi corăbierii lumii,
Precum Poseidon din templul de pe Olymp,
Sfidezi abisul negru al mării și-al furtunii,
Taifun apocaliptic, venit de peste timp...
Ca visele omenirii, tu poți să zbori oriunde,
Tu poți să faci ca ziua de azi să pară ieri,
Doar zborul omenirii pornește spre niciunde,
Și ajunge-n orizonturi, ce duc spre nicăieri.
De la un pol la altul aprinzi lumina lumii,
Al mării nesfârșite, semeț cuceritor,
O cruce se înalță din mijlocul furtunii,
Un înger al speranței, un albatros în zbor...
poezie de Marian Florentin Ursu (8 iulie 2018)
Adăugat de Marian

Comentează! | Votează! | Copiază!
Îngerii sunt păsările care nu au vrut să cadă în timpul furtunii.
citat din Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Schimbare totală
"Albatroșii și pescarușii nu-s, așa cum cred unii,
Păsări, da' deloc, deloc'', a zis Billy danezul.
"Cum nici alte păsări ale mării nu-s, nici pasărea furtunii,
Ele-s doar duhuri ale marinarilor morți ăsta mi-i crezul.
Păsările, pescarii de coloșa, nu-s decât suflețelele pierdute
Ale ălor înecați dajdie plătită de marinari fiecărui ghinion
Iar bătrânul, semețul albatros cu-aripile larg desfăcute
Ar putea fi marele-amiral Noe sau amiralul Nelson.
Fericită viață duc. Plutesc și se scufundă, pescuiesc,
N-au carturi de făcut, valsează, bat din aripi doar.
Când trece-o navă, zboară deasupra ei și se zgâiesc,
Curioase să vadă cum se mai descurcă astăzi bietul marinar.
Când vântul îmi face oasele de sticlă pe teugă, jur, frățioare,
(Deși poate nu-i deloc creștinește) că-mi doresc cu-ardoare
Să fiu eu acel măreț albatros care plonjează-n mare,
Dominând din slavă păsăretul marin cu-aripile-i largi, ușoare."
poezie de John Masefield, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Se naște povestea mișcării
Dintre toate capetele ce se ridică semețe,
al tău privește departe-n față,
pentru privitori pare un lucru normal,
sunt aproape mândru de tot ce se întâmplă
și mă forțez să fiu atent,
cum se desfășoară întreaga ceremonie.
Se naște povestea mișcării,
încălzește inimile ce bat ritmic
în acea trepidație a siluetei în dans
cu imaginația care capătă conturul deschis
spre marginile de care te rupi
când lumina desface umbra în straturi.
Ceața nu se poate menține,
se ridică deasupra și încet dispare,
numai cântecele păsărilor străbat prin auz
până-n ținuturile calde,
dar tu gândești cu totul altceva
ca într-o dragoste cu ochii închiși
în care cazi în mirific
și nu te pierzi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Miracolul furtunii
Toți de-aicea prind viteză,
Parcă vor să prindă trenul,
Rămân însă pe faleză
Ca să vadă fenomenul.
epigramă de Vasile Iușan din Estivale (2009)
Adăugat de Vasile Iușan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar un destin puternic face ca un om să poată fi numit astfel pe deplin. Pentru el drumul nu va fi neted: trebuie să meargă în sus și-n jos, să se lase în voia valurilor și să-și cârmuiască barca pe vâltoare, trebuie să țină cârma împotriva furtunii, va trece prin multe întâmplări grele și aspre, dar în așa fel încât el singur să le poată domoli și împăca. Focul probează aurul iar nenorocirea oamenii curajoși.
citat celebru din Seneca
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, nimeni nu se apropie. M-ai pus la adăpost sub pavăza furtunii.
aforism de Valeriu Butulescu din Imensitatea punctului, Psalmi țigănești
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Poemul șoimului
Pentru a te ruga deschide-ți tot sinele
Către cer, către pământ, către soare, către lună,
Către singura voce care ești tu.
Și să știi că există multe lucruri
Pe care nu le poți vedea, nu le poți auzi;
Pe care le poți cunoaște doar în anumite momente,
Momente care se-nmulțesc constant și în graiuri
Care nu sunt sonore întotdeauna, ci doar alte
Cercuri ale mișcării.
Ca șoimul în acea dimineață de duminică
Deasupra Fluviului Sărat. În vânt,
Încercuit de cerul albastru,
Ne-a înseninat inimile cu aripile lui sacre.
Te vedem, ne vedem pe noi și știm
Că trebuie să avem grijă
Și bunătate în toate lucrurile.
Inspiră știind că noi suntem făcuți
Din toate acestea și respiră știind
Că suntem cu adevărat binecuvântați pentru că
Ne-am născut și pentru că vom muri curând
În acest cerc al mișcării,
Ca un șoim rotunjind dimineața
Înăuntrul nostru.
Noi ne rugăm ca toate acestea să fie făcute
În frumusețe.
În frumusețe.
poezie de Joy Harjo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Mama și țara înseamnă prima credință;
două păcate pe care Dumnezeu ți le permite.
Unul este soarele care se ridică sincer deasupra furtunii,
celălalt ia locul pâinii pentru a-ți menține trează fruntea.
Dacă nu te ancorezi de rădăcina acestor păcate dulci,
te stingi încetul cu încetul în umbre de lanțuri.
poezie de Ștefan Radu Mușat din Exercițiu de patriotism
Adăugat de Ștefan Radu Mușat

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie
Ploaie, ploaie la miezul nopții, doar ploaia dezlănțuită
Căzând peste cabană sumbră și solitudinea, și eu,
Amintindu-mi iarăși că o să mor
Și că nu voi mai auzi ploaia, nici nu-i voi mulțumi
Pentru că mă spală și-s mai curat decât am fost vreodată
Din clipa în care m-am născut în această singurătate.
Binecuvântați sunt cei morți pentru că plouă peste ei;
Iar eu aici mă rog ca nimeni din cei pe care i-am iubit
Să nu moară-n noaptea asta sau să zacă, încă treaz,
Singur, ascultând ropotul ploii,
Fie-n durere, fie împăcat,
Neputincios printre cei vii și cei care s-au dus,
Ca o apă rece printre trestii rupte,
Miriade de trestii rupte, liniștite și încremenite,
Sau ca mine care n-a avut nicio iubire pe care-această ploaie
Dezlănțuită să n-o dizolve, mai puțin iubirea pentru moarte,
Dacă-aceasta se-îndreptă spre tot ce-i perfect și
Nu poate, furtunile-mi spun, să dezamăgească.
poezie de Edward Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanță
Iubirea mea nu-i zvon de șoapte,
Nici mandolină pe sub geamuri,
E vânt sălbatic, vânt de noapte,
Ce smulge flori și frânge ramuri.
De-ți place urletul furtunii
Și balul mării-nfuriate,
Cu frică pleacă-te spre iadul
În care dorul meu se zbate.
Dar dacă-n inima ta plină
Nu-ncap simțirile eterne,
Atunci înfundă-ți capu-n perne
Și-adormi în cânt de mandolină!
poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Sufletul plânge așa, ușor,
Poate după Tine.
Însă Tu ești ca apa ce-i cuprinsă
Dincolo de nori:
Nu ești nici ploaie lungă,
mocănească,
tristă
Nici recea cădere de apă,
Ce toamna te-neacă,
Ci poate că ești
Caldul respir al cerului către glie,
Ce-n zori,
Înainte de soare,
Cu Aurora se joacă.
Apă ești și apă împrăștii,
Apă Vie ce-n vin se preface.
Și nu simt a Te fi pierdut printre sloiuri...
Poate că ești volbura furtunii
ce-n mal de bazalt,
Poartă orice falnic catarg, spre înalt.
Nu mai știu Ce ești
Doar că apa Ta mă face
Sa fiu viu,
Din spre trecut, spre prezent,
găsind o cale răsare
Spre a făuri viitorul
Care îți poartă chipul.
poezie de Ilarie-Adrian Frone
Adăugat de Batman

Comentează! | Votează! | Copiază!