Revoluţiile sunt prohodul istoriei. Când răposatul este întins pe catafalc şi cei care au crezut în el îl jelesc şi nu vor să se despartă de trupul lui, apare o ceată de turbulenţi care îl iau, îl aruncă mai repede în mormânt convingându-i pe cei care sunt în viaţă că, într-adevăr, mortul a dispărut cu totul, că nu mai are rost să trăiască după preceptele lui, că traiul trebuie luat dela capăt, cu alţi oaameni în preajmă: "morţii cu morţii, vii cu viii". Iar răposatul nostru a stat cam mult pe catafalc, fără a mai socoti perioada cât a fost muribund. Şi miroase al naibii de urât.

Aurel Neron în Cartea "Pe ambele părţi ale baricadei", Cap. XVIII, pag.129 (2009)
Adăugat de Aurel Neron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cânt de Iubire

Aşezaţi la masa Tăcerii
în regatul necunoscut
Poeţii frâng pentru noi
Pâine curată
stropită
de Rouă cerească...

Morţii cu morţii, se spune,
şi viii cu viii!
Dar ştim noi oare
care sunt morţii
şi care sunt viii?

Un Poet mai mult
Dincolo...
Un Poet mai puţin
aici

La plecarea
în regatul tăcut
Poetul ne lasă
un cânt de Iubire
necunoscut...

poezie de Elena Liliana Popescu din Cânt de Iubire (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce morţii le lasă celor vii este desigur o tristeţe de neconsolat, dar şi datoria de a trăi mai intens, de a împlini partea de viaţă de care morţii au fost nevoiţi aparent să se despartă, dar care rămâne intactă.

citat din François Cheng
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diva pe catafalc

La mine la înmormântare,
Mulţime de bărbaţi galanţi,
Îi văd de-aici şi mă-ntreb oare
Ăştia toţi mi-au fost... amanţi?

epigramă de Vasile Iuşan din Lume multă, oameni puţini (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Morţii cu morţii, viii cu viii" este tot o formă de discriminare pozitivă.

aforism de Victor Martin din Ţara lui Travian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie, într-adevăr, să te fi luptat mult cu forţele demonice şi negative ale vieţii pentru a ajunge la conştiinţa ireparabilului, care nu face din ireversibilitatea vieţii decât o cale spre moarte, o evoluţie care nu e, în fond, decât o disoluţie. Să poţi spune după fiecare experienţă de viaţă: niciodată! - după fiecare întâmplare şi după fiecare încercare acelaşi
cuvânt, simbol al definitivatului şi al ireparabilului, este, desigur, a fi pierdut totul, a fi atât de departe de viaţă pe cât eşti aproape de nimicul în care te aruncă moartea.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de OverDose
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul în care nu e ascuns Sfântul Graal

am intrat călare în catedrala plină de oameni speriaţi,
preotul s-a ascuns într-o icoană murdară şi a închis ochii tuturor sfinţilor părăsiţi de credinţă.
vocea mea a răsunat ca o pedeapsă binecuvântată.
copiii femeilor părăsite mi-au sărutat cizmele prăfuite iar cerşetorii şi-au întins hainele în faţa mea
ca pe un covor peticit peste care calul meu a trecut fără grabă.
pe catafalc, femeia cu o singură inimă se zbătea între lumină şi întuneric.
am ridicat cravaşa şi am lovit în neştire pe cei îngenunchiaţi în faţa unor chipuri fără viaţă,
dogma a plâns zgâriind vitraliile cu profeţii despre altcineva.
îmbrăcat în haine de călugăr iezuit, Betrand de Blanchefort a recitat poemul durerii
apoi ne-am aşezat pe podeaua murdărită de vise
şi ne-am îmbăiat în sângele celor nenăscuţi.
pe catafalc, femeia cu o singură inimă se zbătea între lumină şi întuneric.
când focul trădării a aprins asfinţitul unei religii născute dintr-un adevăr schingiuit,
fraţii centauri au dansat în jurul minciunii până ce oboseala le-a întins cupa de otravă.
eu am rămas să păzesc celelalte cuvinte printre cerşetori, târfe,
ore obosite şi simboluri fără legendă.
pe catafalc, femeia cu o singură inimă se zbătea între lumină şi întuneric.

poezie de Eduard Dorneanu (21 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stat în alt... stat

Scoate-mă, Doamne, din vidul existenţial,
Ia-mă de mână şi-ndrumă-mi pasul,
pe Pasul Tău invizibil, etern,
îndepărtează-mi, îndată, impasul,
care mă poate arunca
în Infern.

Trece-mi, Doamne, lacrimile prin sită,
îndulceşte-mi sufletul de amar năpădit,
scoate-mă din starea de eu a neantului...
iartă-mă, sunt aici, am venit
să-mi descarc sufletul, la margini de fire,
sunt un Iov, Majestate,
în devenire.

Răspunde-mi, Te rog, sunt încă fiinţă,
plăsmuită după chipul şi asemănarea Ta,
iubirea-mi, furia-mi, nebunia,
urletu-mi tandru
şi floarea de Nu-mă-uita,
mă domină de când eram flăcăiandru...

Trăiesc în mijlocul Luminii
care, uneori, mă răneşte,
în zori şi-n amurg,
când zilele curg,
îţi port pe umeri toate judecăţile,
Doamne,
iartă-mă că sunt şi am fost,
cu rost, fără rost!

Sunt obosit de mine însumi... Doamne,
scoate-mă din povârnişurile firii,
e vremea când se ofilesc trandafirii
şi Timpul Cruce devine...
prin mine, prin Tine,
mă leg peninsular de Infinit
şi mor fără capăt,
subit...

Mi-e sete, Doamne, de viaţă,
mi-e foame, Doamne, de ideal,
mi-e dor de-un apus muzical,
îmi ispăşesc, Doamne, sinele,
şi alerg, nebun, după mine...

În flori, cu peţioluri şi stamine,
au adăstat
Raiul şi Iadul –
stat în alt... stat!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morţii sunt mai mulţi decât viii. Şi numărul lor creşte. Viii sunt rari.

citat celebru din Eugene Ionesco
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există o viaţă care aparţine morţii, tot aşa cum există o viaţă care e deosebită de moarte. Te saturi repede de viaţa care aparţine morţii.

citat din D.H. Lawrence
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeile mele

Când voi muri - izbavă din viaţă fără rost -
Două femei pe lume vor şti cândva c-am fost.

Una e mama... Alta, străină mi-i de sânge,
Pe catafalc sui-vor, mă vor privi - şi-or plânge.

Vor sugruma-n batiste regretele ce gem,
Şi s-or pleca spre frunte-mi, cu flori şi c-un blestem.

poezie clasică de Endre Ady, traducere de Nicu Porsenna
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

Inspiraţia venea în urmă, pe jos,
Poetul mergea în frunte, călare,
Şi primea onorurile.

La mijloc mulţimea, descoperită.
Se făcea că era o proocesiune, până la urmă.
Unii acuzau dureri mari,
Se făceau că erau încă la doctor,
Căci se văitau cu speranţă,
Alţii plângeau de-a binelea,
Se făcea că era o procesiune totuşi,
Da, o procesiune, într-adevăr.
«Dar mortul?» «Unde e mortul?» – se auzea –
«Noi pe cine jelim, de trei zile?»
«Oare a fost spălat bine răposatul?»
«Spălarea mortului cere o îndemănare
Pe care foarte puţini doctori o mai au» – se auzea.

Poetul mergea înainte, călare,
Fiindcă depăşise toate minunile astea, băbeşti.
Inspiraţia venea în urmă, desculţă.
Rămânea mereu în urmă,
Nu ştiu de ce o îmbia mai mult rămânerea în urmă
Decât necunoscutul din faţă.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vigor mortis

Şi pietre, aud pietre crăpând de jale seacă
Şi liniştea aşterne la tâmple promoroacă
Şi bântuie-o stihie prin colţurile nopţii
Şi morţii sunt cu viii şi viii sunt cu morţii.

Şi câinii-şi muşcă limba şi limba li se-nnoadă,
Sunt javre hămesite ce şuieră din coadă,
Şi corbii se adună, având la îndemână
Cadavre aburinde, căzute într-o rână.

Şi sângele e negru şi sângele încheagă
Şi moartea-i viguroasă şi viaţa este bleagă
Şi viermii se îndoapă din leşuri putrezite
Şi porţi spre izbăvire ce straşnic sunt păzite.

poezie de Ionuţ Caragea (2006)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii la care ne gândim dintr-o dată, fără motiv aparent, sunt cei care ne-au flatat ori ne-au umilit într-un moment sau altul al existenţei noastre. Sunt singurii de care ne amintim după ani, chiar şi atunci când au dispărut de tot din orizontul nostru.

Emil Cioran în Caietul de la Talamanca (2000)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune pentru funeraliile marinarilor

Aşadar, noi încredinţăm acest trup abisului mării
pentru a fi supus descompunerii
întru căutarea învierii
(când marea-şi va dezgropa toţi morţii); *
când se va înstăpâni viaţa lumii de-apoi,
prin Domnul nostru Isus Hristos,
când trupul nostru netrebnic
va deveni aidoma cu trupul Lui luminos;
o lucrare atotputernică
prin care El îşi poate supune toate lucrurile.

* "Când marea-şi va dezgropa toţi morţii." Apocalipsa 20:13

poezie de Cartea de rugăciuni obşteşti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce putem face în faţa morţii?... Putem simţi mai întâi dorinţa de a mai trăi, de-a ne revolta, de-a lupta cu toată forţa de care suntem capabili, până ce obosim. Apoi, după ce am obosit, începe să ne încerce îndoiala. Oare chiar aici şi acum este sfârşitul? ne întrebăm, deşi ştim cu siguranţă că aşa este şi tot trupul nostru şi ce este dincolo de el ne spune acest lucru. Însă ne îndoim pentru că altceva nu ne-a mai rămas, decât acea brumă de speranţă că totul e un vis urât.

Eugen Ovidiu Chirovici în Hoodoo Creek (mai 2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În rochie de mireasă

Mă-mbrac în rochie de mireasă
Şi trandafiri îmi prind în păr,
Mamă, să fiu cea mai frumoasă!
Căci vezi, de tine îmi e dor...

Nuntirea-mi, astăzi, printre îngeri,
Deschide porţi visului tău...
Gătită-ş în argint de stele...
Vin îngerii la pieptul meu.

Un fluture cu aripi albe
Coboară iar pe catafalc,
Eu sunt în rochie de mireasă,
Voi, semne sub mormântul alb...

Tu eşti cu tatăl nostru, mamă,
Iar singură, aici, sunt eu...
Durerea munţii parcă-i sfarmă
Şi-o ştie numai Dumnezeu.

Copac trudind spre fericire,
Din visul vostru întrupat,
Mireasă, calc întru nuntire,
Spre mult deplânsul catafalc...

De fericire plâng şi cerul
Azi s-a deschis deasupra mea
Spre-a mă vedea şi voi, măicuţă,
Oh, mama mea, măicuţa mea!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Varianta mea fără formă este moartea, după cum varianta mea cu formă este naşterea. Fireşte că atâta timp cât în ambele ipostaze sunt eu manifestat sau nemanifestat, de ce ar trebui să mă îngrijoreze una sau cealaltă? Ambele ipostaze sunt false pentru ochiul celui Nenăscut şi ambele ipostaze sunt adevărate când le privesc din prisma lui "Eu-Sunt" sau a manifestării însăşi. Pentru Nenăscutul care sunt, moartea este doar un fals concept care îl cară în spinare naşterea.. şi totuşi totul este Graţie, totul este binecuvântare. Regăseşte Nenăscutul din tine pentru că celui născut, frica morţii îi este călăuză.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morţii cu morţii şi viii cu morţii viitori.

aforism de Mihail Mataringa (10 aprilie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când îţi începi viaţa cu sentimentul morţii, ajungi să-ţi pară înaintarea în timp un drum spre naştere, un curs a rebours. Este ca un proces de recâştigare şi de refacere a etapelor vieţii. Mori, trăieşti, suferi şi te naşti, ar fi momentele acestei evoluţii răsturnate. Sau este o altă viaţă care se naşte pe ruinele morţii? Să simţi adică nevoia să iubeşti, să suferi şi să înviezi, după ce ai cunoscut moartea în tine. Nu există altă viaţă, decât după ce-ai trecut prin moarte. De aceea sunt transfigurările atât de rare.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum aş putea şti dacă nu cumva dragostea de viaţă este o iluzie, iar spaima morţii nu este ca şi un tânăr care se crede rătăcit, când de fapt el merge pe drumul cel bun? Li Ki a fost fiica Paznicului frontierei din Ai. Când şeful ţinutului a luat-o de nevastă, ea a plâns de şi-a udat rochia. Dar când a intrat în palatul regelui şi s-a suit în luxosul pat împărătesc, şi a mâncat bucatele cele mai alese, a regretat plânsul. Cum oare aş putea şti dacă nu cumva mortul regretă şi el că a fost o vreme când s-a agăţat de viaţă!

citat din Chuang Tzu
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!