Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească din Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când începusem a merge copăcel...

Ion Creangă în Amintiri din copilărie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu alţi cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească din Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când începusem a merge copăcel, la cuptiorul pe care ma ascundeam, când ne jucam noi, băieţii, de-a mijoarca, şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie!

Ion Creangă în Amintiri din copilărie
Adăugat de Ana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stau câteodată şi-mi aduc aminte ce vremuri şi ce oameni mai erau în părţile noastre pe când începusem şi eu, drăgăliţă-Doamne, a mă ridica băieţaş la casa părinţilor mei, în satul Humuleşti, din târg drept peste apa Neamnţului; sat mare şi vesel, împărţit în trei părţi, care se ţin tot de una: Vatra Satului, Delenii şi Bejenii.

citat celebru din Ion Creangă
Adăugat de Cioiu Ana Maria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie pierdută

Mi-e tot mai dor de casa părintescă,
de mama şi de tatăl meu,
căci am plecat, demult, în lumea largă,
având alăturea pe Dumnezeu...

Anii au trecut pe nu ştiu unde
şi mă trezesc privind în depărtare,
cu gândul către casa părintească,
de multe ori plângând lângă o floare...

O floare care seamănă cu alta
de prin grădina casei părinteşti,
unde mi-am petrecut copilăria
acolo, pe meleaguri olteneşti...

Dar, casa părintească stă să cadă,
sub ploaie, vânt şi vijelie
şi niciodată n-am să mai găsesc,
pierduta mea copilărie...

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie pierdută

Mi-e tot mai dor de casa părintescă,
de mama şi de tatăl meu,
căci am plecat, demult, în lumea largă,
alăturea de mine având pe Dumnezeu...

Anii au trecut pe nu ştiu unde
şi mă trezesc privind în depărtare,
cu gândul către casa părintească,
de multe ori plângând lângă o floare...

O floare care seamănă cu alta
de prin grădina casei părinteşti,
unde mi-am petrecut copilăria
acolo, pe meleaguri olteneşti...

Dar, casa părintească stă să cadă,
sub ploaie, vânt şi vijelie
şi niciodată n-am să regăsesc,
pierduta mea copilărie...

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul vetrei părinteşti

În Socolu de Câmpie, lângă Budunoi,
Era vechea vatră părintească,
Unde tatăl meu lucra cu boi
Făcând pământul să rodească.

În grădină-ncepe să-nflorească
Violaceu şi roşu covorul de trifoi,
În Socolu de Câmpie, lângă Budunoi,
Pe vechea vatră părintească.

Dar în aceste timpuri vechi şi noi,
Început-au să se prăpădească
Părinţii mei şi casa părintească,
Satu-ntreg şi păsări din zăvoi,

În Socolul de Câmpie, lângă Budunoi...

rondel de Ioan Friciu (2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indiferent unde trăim, "casa părintească" rămâne leagănul în care ne aşternem locul de veci.

Margareta Pâslaru în Un Crăciun de neuitat dăruit copiilor!
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu bunicii am avut o relaţie foarte bună, ca orice copil normal. Eram o familie obişnuită şi nu am avut o copilărie cu conflicte sau cu mari probleme. Cu toate acestea, este dificil pentru mine să mă refer la casa părintească într-un mod emoţionant, cum fac majoritatea oamenilor care îşi amintesc de locul în care au copilărit. Propriu-zis, casa părintească nu a existat. Am stat cu chirie şi ne-am mutat de mai multe ori. Poate că multora li se pare un lucru neobişnuit pentru acele vremuri, când majoritatea familiilor erau legate de o casă, fie ea şi casa bătrânească, în care locuiau mai multe generaţii. Dar aşa a fost viaţa mea.

Klaus Iohannis în Pas cu pas, capitolul I (2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa părintească

Casa din lut bătut cu pleavă,
Acoperită cu draniţă de brad,
Grădina cu meri şi cu otavă,
Unde mă-ntorceam cu drag.

Ochii blânzi ai mamei nu erau,
Trecuţi demult în nefiinţă,
Eu totuşi îi vedeam mereu,
Şi îi purtam în conştiinţă.

Fântâna din larga ogradă,
Săpată de nu ştiu care bunic,
Este aproape de livadă,
O ştiam de când eram mic.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mamă! Alfabetul vieţii mele!
Tu pe unde calci cresc flori,
Suflete aduci la viaţă.
Şi ne creşti, cum doar tu ştii,
Cu iubire şi dulceaţă!
Tu îmi eşti iubirea caldă
Ce o port mereu în suflet.
Tu eşti cartea vieţii mele,
Mi-ai fost primul alfabet
Şi acum tu, unde eşti?!
Mamă, unde sunt plecat?! Unde sunt?!
Departe de tine, de casă, de pământ...
Am plecat copil, de-acasă,
Iar acum când te-am văzut,
Ningea la tine-n păr, măicuţă,
Ca şi la mine-n suflet!
Am vrut sa zbor,
Ca pasărea din cuibul ei, spre cer,
Să-mi caut fericirea!
Credeam că mă voi întoarce, repede...
Dar soarta mi-a descris alt drum.
Departe de părinţi şi casa părintească!
Viaţa ni-i scurtă şi ştiu că într-o zi
Tu vei pleca de lângă noi.
Spre îngeri te vei îndrepta, în altă casă!
Şi mai ştiu, mamă,
Că tu ne vei veghea de sus,
Aşa cum ai făcut mereu.
Privind cum noi, călătorim prin viata!
Întotdeauna mamă, căci pentru noi vei fi trăind mereu,
Vei fii deasupra tuturor un curcubeu,
Pe-acest pământ şi-n cer ne vei zâmbi,
În suflet te purtăm, mereu te vom iubi...
Lumină albă, blândă mângîiere,
Doar cu iubire!
Şi nutrim speranţa regăsirii ce ne întinereşte,
Că vom rămâne etern împreună.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mama nu mai putea de obosită şi se lăsa câte oleacă ziua, să se odihnească, noi, băieţii, tocmai atunci ridicam casa în slăvi. Când venea tata noaptea de la pădure din Dumesnicu, îngheţat de frig şi plin de promoroacă, noi îl spăriam sărindu-i în spate pe întunerec. Şi el, cât era de ostenit, ne prindea câte pe unul, ca la "baba-oarba", ne ridica în grindă, zicând: "'tâta mare!" şi ne săruta mereu pe fiecare. Iar după ce se aprindea opaiţul, şi tata se punea să mănânce, noi scoteam mâţele de prin ocniţe şi cotruţă şi le flocăiam şi le şmotream dinaintea lui, de le mergea colbul; şi nu puteau scăpa bietele mâţe din mâinile noastre până ce nu ne zgâriau şi ne stupeau ca pe noi.

Ion Creangă în Amintiri din copilărie
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu că sunt prost, dar când văd că sunt alţii mai proşti decât mine parcă simt că-mi creşte inima.

citat celebru din Ion Creangă
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama, steaua copilăriei mele

Orice copil are o stea
Frumoasă, caldă, iubitoare.
Însă eu ştiu că steaua mea
Este cea mai strălucitoare.

Cu zâmbet cald, cu ochi senini,
Ea îmi îndrumă paşii-n viaţă.
Ştiu unde merg, de unde vin,
Pentru că steua mea mă-nvaţă.

Ce fericită mă trezesc
Când mă sărută, dimineaţa...
Şi, când spre steaua mea privesc,
Ei i se luminează faţa.

Şi mă iubeşte steaua mea,
Cât nu pot spune în cuvinte.
Căci eu sunt universul ei:
Fetiţa ei cuminte.

Orice copil are o stea
Şi pururea să ţineţi seama
Că steaua oricărui copil
Are acelaşi nume: MAMA.

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie

Pe-o străduţă mică c-un pod de lemn bătrân
Îmi este casa părintească,
În spate, sunt căpiţele de fân.
Mă-nvăluie un gând ca o fantasmă:
Unde sunt, oare, copacii de salcâm?

Pe prispa casei mă aşteaptă mama
cu ochii umezi, lăcrimând,
Eu, iubitor, îi sar repede-n braţe,
Că sunt de dragoste flămând.

Plâng vremurile de demult
Când copiii se jucau pe câmp,
Îmi este dor de-al vieţii tumult,
De al copilăriei cânt.

Au înflorit şi liliecii, care adesea plâng,
Când cineva îi rupe, pentru a lor miros, adânc.
Plâng şi salcâmii atinşi de nostalgie,
Cu a lor sevă atinsă de melancolie.

*Căpiţele de fân se mucezesc jelindu-ne pe noi,
Căci nu mai stăm pe ele, când unul, când câte doi.
Străduţa-mi e pustie, mulţi prieteni mi-au plecat,
În cele ţări străine, unde, de mine, au uitat.
Şi podul care trece peste râu, începe-a se lăsa,
Căci tirurilor cu copaci tăiaţi, le este grea povara.

poezie de Szabó Eric (19 iulie 2020)
Adăugat de Szabó Eric
Comentează! | Votează! | Copiază!

În drumul meu spre Dumnezeu...

când voi pleca în călătoria din care
n-am să mă mai întorc niciodată
o să-i las fetiţei mele
un bileţel
prin care o să o rog
să nu stingă lumina
din când în când
să măture prin casă şi prin curte
să-mi scoată de la curăţătorie
costumul negru pe care
l-am îmbrăcat
în ziua în care a murit mama
duminica
să dea de pomană săracilor
câte un cozonac şi câteva sarmale
pentru că şi mama
înainte de a pleca
mi-a lăsat cu limbă de moarte
să dau săracilor
câte un cozonac şi din sarmalele
ce le lăsase în oala de tuci
deasupra pe cuptor
a măturat casa şi curtea
apoi a plecat...

unii spun că s-a dus
să se întâlnească cu Dumnezeu
să-l întrebe de ce mi l-a luat pe tata

nu ştiu dacă în drumul meu
o voi întâlni pe mama dar
ştiu că acum
am anii
care mă vor face
să înţeleg de ce a plecat tata...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În drumul meu spre Dumnezeu

Când voi pleca în călătoria
din care n-am să
mai mai întorc niciodată
o să-i las fetiţei mele
un bileţel
prin care o să o rog
să nu stingă lumina
din când în când
să măture prin casă şi prin curte
să-mi scoată de la curăţătorie
costumul negru pe care
l-am îmbrăcat
în ziua în care a murit mama
duminica
să dea de pomană săracilor
câte un cozonac şi câteva sarmale
pentru că şi mama
înainte de a pleca
mi-a lăsat cu limbă de moarte
să dau săracilor
câte un cozonac şi din sarmalele
ce le lăsase în oala de tuci
deasupra pe cuptor
a măturat casa şi curtea
apoi a plecat...

unii spun că s-a dus
să se întâlnească cu Dumnezeu
să-l întrebe de ce mi l-a luat pe tata

nu ştiu dacă în drumul meu
o voi întâlni pe mama dar
ştiu că acum
am anii
care mă vor face
să înţeleg de ce a plecat tata...

poezie de Teodor Dume (17 aprilie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În drumul meu spre Dumnezeu

Când voi pleca în călătoria
din care n-am să
mai mai întorc niciodată
o să-i las fetiţei mele
un bileţel
prin care o să o rog
să nu stingă lumina
din când în când
să măture prin casă şi prin curte
să-mi scoată de la curăţătorie
costumul negru pe care
l-am îmbrăcat
în ziua în care a murit mama
duminica
să dea de pomană săracilor
câte un cozonac şi câteva sarmale
pentru că şi mama
înainte de a pleca
mi-a lăsat cu limbă de moarte
să dau săracilor
câte un cozonac şi din sarmalele
ce le lăsase în oala de tuci
deasupra pe cuptor
a măturat casa şi curtea
apoi a plecat...

unii spun că s-a dus
să se întâlnească cu Dumnezeu
să-l întrebe de ce mi l-a luat pe tata

nu ştiu dacă în drumul meu
o voi întâlni pe mama dar
ştiu că acum
am anii
care mă vor face
să înţeleg de ce a plecat tata...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În drumul meu spre Dumnezeu...

când voi pleca în călătoria din care
n-am să mă mai întorc niciodată
o să-i las fetiţei mele
un bileţel
prin care o să o rog
să nu stingă lumina
din când în când
să măture prin casă şi prin curte
să-mi scoată de la curăţătorie
costumul negru pe care
l-am îmbrăcat
în ziua în care a murit mama
duminica
să dea de pomană săracilor
câte un cozonac şi câteva sarmale
pentru că şi mama
înainte de a pleca
mi-a lăsat cu limbă de moarte
să dau săracilor
câte un cozonac şi din sarmalele
ce le lăsase în oala de tuci
de-asupra pe cuptor
a măturat casa şi curtea
apoi a plecat...

unii spun că s-a dus
să se întâlnească cu Dumnezeu
să-l întrebe de ce mi l-a luat pe tata

nu ştiu dacă în drumul meu
o voi întâlni pe mama dar
ştiu că acum
am anii care mă vor face
să înţeleg de ce a plecat tata...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot timpul şi tot locul

Locul meu e locul în care mă rog,
Locul meu e locul în care iubesc,
Timpul meu e timpul când am dialog
Tainic cu iubirea, timpul cât trăiesc.

Locul tău şi timpul sunt unde şi când,
Scumpa mea, tot timpul, stai: la mine-n gând!

04.01.2022

poezie de Marius Robu (4 ianuarie 2022)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa părintească

Că e la sat sau la oraş,
Bunicul patriot pretinde:
Să fie stăpânită de urmaş...
Casa părintească nu se vinde!

epigramă de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mama este cea mai importantă fiinţă din lume
este mereu lângă tine...
este îngerul care te însoţeşte în fiecare clipă
ea te-a legănat şi ţi-a şters lacrimile
te-a atins pe frunte când ai avut febra
te-a învelit seara înainte de culcare
ţi-a alungat visele triste
şi te-a luat în braţe când ţi-a fost teamă...
Mama este locul de unde ai plecat
şi locul unde întotdeauna te întorci
este alături de tine orice drum ai alege
Mama şi când te ceartă, te sărută şi te iubeşte...
nici timpul, nici distanţa, nici chiar moartea
nimic nu te va despărţi de ea
te va veghea şi proteja
oriunde s-ar afla...
Mama este icoană cea mai sfânta
pe care o porţi în suflet în fiecare zi
când eşti fericit, ea este fericită
când plângi şi eşti trist, ea plânge cu tine
când greşeşti, ea te iartă
când vrei să te confesezi, ea este duhovnicul tău...
Mama este steaua care nu apune niciodată
este lucrul cel mai aproape de perfecţiune
Mama este acea lumânare care arde continuu
fie că e ploaie sau ninsoare
este lumina speranţei şi a viselor tale...
Există oare o făptură mai minunată decât Mama?
Nu!
Nu există fiinţă mai frumoasă
şi mai bună decât mama
Mama este... unică...

poezie de Viorel Vintila
Adăugat de Dan C
Comentează! | Votează! | Copiază!