Exilul

Cum anii trecură – poveri nechemate
pe chipul-mi rămas într-o vară târzie! –
şi-atâtea speranţe..., în urmă lăsate,
fac astăzi, în juru-mi, o horă hazlie!...
.
Deodată aud un cântec de seară,
uitat mai de mult într-un han prăfuit,
şi zeci de dorinţe se puseră iară
să muşte cu sete..., din fructul oprit!...
.
Exilu-mi deschide departe o poartă,
în noapte-şi aruncă capcanele-ncet,
iar cugetul gustă edenică soartă,
nu falsă magie..., ascunsă discret.
.
Departe şi singur – ce tristă povară! –
în suflet revine, o simt tot mai mult,
când dorul pribeag spre patrie zboară
şi glasul tău, mamă, în suflet l-ascult.
.
O, cum te-am vândut tinereţe credulă,
pe muzica scrisă-ntr-un fals triolet,
din care năprasnica vremii pendulă
cu ultima notă mai bate încet, încet, încet...

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog

Ieri chipul tău îl adoram, ca pe un înger preacurat
Şi printre vise-ţi căutam sărutul crud, nevinovat
Când sufletul mi-era ucis încet, încet de nepăsare
Tu te pierdeai iar în abis, lăsând în urmă a mea chemare.
Tot ieri îmbrăţişam tristeţea, şi-apoi plângeam în noaptea grea,
Când mă-ncălzeam doar cu tandreţea ascunsă în privirea ta.
Dar tu erai mult prea departe, în lumea ta absurdă, falsă
Doar vorbe reci dar şi deşarte ce-n suflet urme-adânci îmi lasă.

Dar astăzi plec. Şi n-am să-ntorc privirea înapoi,
Căci nu mai vreau tăcerea şi frigul dintre noi.
Azi plec din calea ta cu-n zâmbet cald şi viu
Imi văd de viaţa mea cu sufletul pustiu.
Tot azi mă faci uitată, când toate-s fără rost
Dar ştim că niciodată nu va mai fi ce-a fost...

poezie de Andreea Palasescu (23 iulie 2014)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Doar un păcat mi-a mai rămas ascuns la colţul inimii...
un singur fior...
strălucire desprinsa din Rai dă ochilor mei...

Când nimeni nu mă vede
îl las sa curga pe buze şi. l murmur încet...
cald, departe, dar cald...

Un singur păcat mi-a mai rămas
de purtat
adânc în suflet...
Toate celelalte s-au stins în focul lacrimilor mele...
Când voi muri,
păcătoasă, cu acest păcat în brate sa plec,
sa plec cald şi departe...

Oamenii nu iartă "păcatele",
însă Cerul se deschide in fata strălucirii "pacatoasei" Iubiri...

..."căci mult a iubit..."

poezie de Mariana Daniela Bidaşcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre altă poartă

Simt timpul peste anii mei cum zboară,
cu aripile-ntinse mă seduce,
din depărtări, în fiecare seară,
un dor pribeag în suflet îmi aduce.

Îl pun în partituri pe triolete,
să îi alin durerile-ancestrale,
dar răscolind apusuri violete
el îşi adună armele virale...

Mi-aduce amintirile păstrate,
sub brâul greu al marilor redute,
într-un seif de visuri adunate
din umbrele iubirilor trecute.

Adorm târziu când luna, la fereastră,
coboară în tăcere sub o stâncă,
iar florile, uitate într-o glastră,
parfum vrăjit prin cameră aruncă.

Cu visul meu ajunge, peste vreme,
pe-o margine de amintiri uitată,
ca de acolo-n taină să te cheme,
să te mai văd zâmbind încă odată.

Dar vremea care trece nu mă iartă,
povara anilor devine tot mai grea,
însă-mi apare-n faţa altă poartă,
mă luminez mergând uimit spre ea.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre altă poartă

Simt timpul peste anii mei cum zboară,
cu aripile-ntinse mă seduce,
din depărtări, în fiecare seară,
un dor pribeag în suflet îmi aduce.

Îl pun în partituri pe triolete,
să îi alin durerile-ancestrale,
dar răscolind apusuri violete
el îşi adună armele virale...

Mi-aduce amintirile păstrate
pe brâul sacru-al marilor redute
din neuitări de visuri adunate
sub umbrele iubirilor trecute.

Adorm târziu când luna, la fereastră,
coboară în tăcere sub o stâncă,
iar florile, uitate într-o glastră,
parfum vrăjit prin cameră aruncă.

Şi visul meu ajunge, peste vreme,
pe-o margine de amintiri uitată,
ca de acolo-n grabă să te cheme,
să te mai văd zâmbind încă odată.

Dar vremea care trece nu mă iartă,
povara anilor devine tot mai grea,
însă-mi apare-n faţa altă poartă,
mă luminez mergând smerit spre ea!...

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublishers, Bucureşti, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de mamă

Se auzea un cântec
când mai aproape când mai departe
un cântec de mamă de cântec
spre liniştea copilului ei.
Şi eu îmi smulgeam urechile
şi le aruncam
când mai aproape când mai departe
cu ochii mei întinşi ca o praştie.
Şi-am început mai întâi să murmur
apoi când mai încet când mai tare
până am ţipat
un ţipăt de tată de ţipăt
spre liniştea copilului lui.
Apoi a fost tăcere, o tăcere
de moarte de tăcere...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Doar un păcat mi-a mai rămas ascuns la colţul inimii...
un singur fior...
strălucire desprinsa din Rai dă ochilor mei...

Când nimeni nu mă vede
îl las sa curga pe buze şi-l murmur încet...
cald, departe, dar cald...

Un singur păcat mi-a mai rămas
de purtat
adânc în suflet...
Toate celelalte s. au stins in focul lacrimilor mele...
Când voi muri,
păcătoasă, cu acest păcat în brate sa plec,
sa plec cald şi departe...

Oamenii nu iartă păcatele,
insă Cerul se deschide in fata strălucirii pacatoasei iubiri...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu greu apare dimineaţa

Te-am aşteptat de când mă ştiu
Mi-e teamă de-nserat, mă simt pustiu
Am tot sperat în seara asta să vorbim
Mă întreb dacă am mai putea să ne iubim

M-am tot gândit la anii ce-au trecut
La clipele de vis ce le-am pierdut
Şi câte zile şi câte nopţi am irosit
Ce-a fost şi ce-a rămas din ce-am iubit

Am aşteptat înfrigurat în astă noapte
Să încercăm să mai vorbim în şoapte
Să ne-amintim ce mult ne-am adorat
Într-un trecut nu prea îndepărtat

Mi-am amintit de prima noastră întâlnire
Mai am şi azi în suflet aceeaşi tresărire
Ai apărut târziu, era deja pe înserat
Mi-ai spus că ai întârziat, ceva nu s-a prea asortat...

În noapte clipele încet mai trec
Sunt parcă urmele lăsate de un melc
Aşa se scurge încet în întuneric viaţa
Şi fără de revers... apare dimineaţa

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pleca un tren

Ploua tăcut în seara noastră,
iar trenul ce pleca din gară
avea doar chipu-ţi la fereastră
cu zâmbetul rămas afară.
Pleca încet, dar nu ştiu unde,
lăsând în urmă mica gară,
iar eu priveam rănit de-afară
prin stropii ploii tremurânde.
Rămas acolo-n prag de seară,
mergeam confuz, în urma ta,
văzând că trenul ce pleca
purta o mască mortuară.

Dar unde pleci?–te-am întrebat,
cu glas pierdut, în ploaia rece,
când trenul aştepta să plece
cu chipul tău, în păr buclat...
Nu mi-ai răspuns, dar ai zâmbit,
privind peronul cenuşiu,
unde plângeam încă mâhnit
plecarea ta c-un tren pustiu.
Plângeam încet cu fulgi de nea
care-mi cădeau în suflet doar,
iar tu, din trenul selenar,
priveai adânc uimirea mea.

Dar ai plecat, într-un târziu,
iar chipul tău, rămas o pată,
mă răscolea fără să ştiu
de-o să mai vii-napoi vreodată.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediţia: 31 decembrie 2019 (31 decembrie 2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am visat tăicuţul meu

Te-am visat, tăicuţul meu,
Te-am visat târziu în noapte.
Mi te apropiai de pat
Şi-mi vorbeai încet, în şoapte.

Dragul meu, fecior odor,
Eu simt clipa c-am să mor.
Grijă să ai de a ta mamă,
Că-i bătrână şi-i bolnavă.

Mă uit la el şi-l privesc,
Chipul lui îl preaslăvesc.
Vreau încet ca să-l ating,
Da-mi dau seama că-s în vis.

Şi deodată mă trezesc,
Cu tata vreau să vorbesc.
Însă chipul lui drăguţ
Din vis el mi-a dispărut.

Încet paşii mi-i îndrept
Spre icoană să-i vorbesc.
Să-i vorbesc lui Dumnezeu,
Despre frumos visul meu.

poezie de Dorel Marin (9 septembrie 2018)
Adăugat de dodorel62
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec anii mei...

Trec anii mei ca păsări călătoare
spre un tărâm de vis nedesluşit
lăsând în urmă clipa care moare
pe-o margine de dor fără sfârşit.
Şi-atâtea vechi speranţe, revenite,
se-adună-n poarta visului ratat
cu tolbele-ncărcate de ispite
într-un trecut cu nume de păcat.

Nu am crezut că timpul le adună
să le aştearnă-n cuget mai târziu,
din poarta neuitării să îmi spună
că m-ai iubit prea mult, fără să ştiu.
Voiam să fie simplă aventură
pe-o margine de timp fără hotar,
iar noi doar visători care îşi jură
credinţă falsă pe un vechi altar.

Privirea ta, rămasă peste vreme
pe umbra unui gând întârziat,
revine din trecut să mă recheme
pe-acel tărâm cu urme de păcat.
S-ajung acolo? - falsă frenezie,
în pragul neuitărilor ce mor...!
Îţi voi păstra doar amintirea vie
în insomnii cernute peste dor!...

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenl neuitării

Vara obosită a plecat spre seară
într-o zi senină, fără paşaport,
când, pe ocolite, apăruse-n gară
trenul neuitări izgonit din port.

A lăsat în urmă toamna revenită
cu un vânt sihastru rece şi tăios
şi buluc de frunze, fără recuzită,
pe uliţa strâmtă întoarsă pe dos.

Nopţile haine îmbrăcate-n brume,
pe ascuns plecate de la polul nord,
au ajuns deodată, într-o zi anume,
pe un dor de ducă dintr-un mic fiord.

Ah, ce amăgire, la-nceput de iarnă,
îmi aduce-n cuget dorul incomplet,
într-o simfonie care vrea să cearnă
zeci de noi regrete dintr-un triolet.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate, Ed. ePublshers, Bucureşti, 2919 (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai auzit

Ai auzit vreodată a lebedei cântare,
Acel cântec de jale, ce-l cântă pân' ce moare,
Roşind recile unde cu pieptul său rănit?
O, spune-mi, acel cântec vreodat-ai auzit?

Şi-apoi ai fost spre sară singur într-o grădină,
Când vântul trist al toamnei încet, încet suspină,
Când soarele apune, când arborii şoptesc
Şi vânturile toate tainic se înroşesc?

Şi ce-ai simţit atuncea? În piept nu s-a trezit
Un dor fără de nume, adânc, nemărginit?
N-ai fi dat ani din viaţă pentru aripi uşoare,
Să zbori, să zbori departe şi fără încetare?

O, cine-l poartă-n suflet acel dor fără nume,
Nu are fericire, nu are pace-n lume!
Cât e de larg pământul, tot umblă rătăcind,
Nu ştie ce doreşte şi moare... tot dorind!

poezie clasică de Matilda Cugler-Poni (1873)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rană

Nu voi găsi cuvinte când simt braţele tale
Că vin încet spre mine dezmierdând,
Unghiuri rătăcite din lumile-mi ovale
Tăcere a cuprins inima oftând.

De aş afla cum să mă apăr când leii vor să muşte
Aş fi acum departe, departe de unde sunt...
Jalnicul meu suflet impulsiv să guste,
O viaţă de senin odat' pe-acest pământ.

Plânsul meu se scrie în cărţi ce nu le văd,
Mă doare în adânc când singură mă aflu...
Şi privesc la mine, ochi lăcrimaţi revăd
Şi un suflu cald luptând în rece sacru.

Te-ntrebi vreodat' cum mă răneşti şi mă tai pe suflet?!
Dureri se înmulţesc atunci când nici nu ştii...
Eu aşa înaltă... voi, prea mici în cuget
Nu pot schimba destinul a trei oameni vii.

Lucrurile bune vin şi din căi greşite;
Asta învăţat-am în viaţă pân' acum...
Faptele nedrepte sunt îndreptăţite,
Când e îngăduit de Cerul mult prea bun.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât e până departe, mamă?

cât e până departe,
mamă?

copil fiind, am obosit
să dau cu sapa-n via asta
pe-acelaşi rând neterminat
şi invadat de buruieni.

mai ştii ce-mi promiteai?

să ai răbdare, şi să strângi în pumnişori
atât cât poţi, o tâmplă crudă
că vom ajunge noi, cândva,
la marginea fântânii.

ce sete, mamă, ce sete simt acum
când sunt pe rândul ăla blestemat
în care m-ai lăsat să sap, să sap
până la capăt, ca să găsesc filonul

mamă,

e mult până departe?

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regrete în revers

Revin amintiri din trecut, în cuante,
cu doruri lăsate la margini de vis
pe filele vremii, cu semne flotante,
ce încă mai poartă misterul rescris.
Şi zeci de regrete, rămase în urmă,
cu umbrele serii se-ntorc uneori,
tăcerea uitării pe umbre se curmă,
în sufletul nins plâng mii de viori.

Imagini turnante ajung pe retină
pe aripa gândului rupt din trecut,
viorile plâng mai departe-n surdină
romanţa ajunsă cu visul pierdut.
Regretele curg din romanţa vrăjită,
s-aşază rănite în suflet şi plâng,
cândva, din neant, le cânta o ursită
să fie uitate la margini de crâng.

Acolo-ntr-o seară târzie de vară,
sub plopii rămaşi fără soţ după noi,
destinele noastre, uitate afară,
rănite pângeau, să venim înapoi.
Iar astăzi, la poarta uitării sosite,
regretele încă mai plâng pe-nserat
cu lacrimi căzute din frunze cernite
rămase orfane-ntr-un plop fulgerat.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încet

sete-mi este
sus curge surâsul tău
o picătură lasă să cadă, să-mi ardă gura
o umbră mă desenează prin tine
...
pe formele de ieri, pentru astăzi
a trecut timpul, nu am uitat
a închis uşă după uşă
încet, încet

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ore târzii

Rămas suspendat între bine şi rău,
din umbră mă strigă cugetul meu.
Icoane cioplite de mâini neştiute
îşi poartă pe holuri figurile slute,
aruncă otravă din zâmbete pale,
par săbii ieşite din tecile goale.

În urmă se zbat, în pervaz agăţate,
zăvoarele grele din fiare forjate...
Obloanele trase pe geamuri ovale
alungă lumina încăperilor goale
şi ore târzii de nesomn sunt furate
din cărţile scrise cu buchii ciudate.

Departe aud un vapor care plânge,
din hăul uitării, pe dansuri nătânge,
fantomele timpului trec câte una
prin uşile sparte ce-n fante prind luna,
iar frigul se-aşterne cu greaua-i povară
pe gândul rămas peste noapte afară.

O, cum s-a pierdut, în noaptea târzie!...
Şi când se va-ntoarce..., cine să ştie?
Hoinar rătăcit pe tărâmuri străine...,
alintă-l cu-o vorbă, de-ajunge la tine!

poezie de Corneliu Neagu din Fata Morgana, Ed. ePublishers, Bucureşti, 2016
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire Transatlantică

motto:

"În iubire se simte mai mult decât e nevoie, se suferă mai mult decât se cugetă, se visează mai mult decât se trăieşte."
(Octavian Paler)

Pe malul Mării Negre într-o seară
doi tineri se plimbau cu pas încet,
ea-n alb ca o mireasă prima oară
iar el de negru în mână c-un buchet.

- Îţi jur iubito dragoste eternă!
E marea-aceasta martor ideal,
că te-oi iubi până la moarte
şi mai departe până la final.

- Nu te jura, căci suntem încă tineri -
răspunse juna - c-un surâs stingher.
Şi mai e drum până la moarte,
iar viaţa noastră-i toată un mister.

Mai am un pic de facultate
şi dacă dă Domnul, într-o zi
voi merge în America, departe
să-mi împlinesc visul - de mi-o fi!

Trecură multe nopţi şi zile
de când eroii noştri nu s-au mai văzut
el aşteptând scrisori de la o fată
iar ea departe c-un dor necunoscut.

De-atunci se sparseră de coaste
mai multe valuri decât umbre,
în tot cuprinsul din visare
pe mări, şi-oceanele lugubre.

Pe-o plajă de la Atlantic într-o seară
doi tineri se plimbau cu pas încet,
ea-n alb ca o mireasă prima oară
iar el de negru în mână c-un buchet.

- O John, ce vis avu-i aseară
mă prefăceam în nimfă peste nori
o stafie mă chema-ntre valuri
în marea asta plină de culori.

Te rog s-aştepţi încă o noapte
şi vei avea ce ţi-ai dorit,
în seara asta mintea mea nu poate
iar gândul meu e-un chin nemărginit.

Şi mai trecu o noapte lungă peste ape
în şoaptele oceanului pribeag
spre dimineaţă au găsit pe plajă
o barcă goală fără de catarg.

Iar lângă ea îmbrăţişaţi cu alge
şi mângâiaţi de briza cea din zori
doi tineri se ţineau de mână
înconjuraţi de apă şi de flori.

Povestea lor este-o poveste tristă
dar de iubire nu se vindecă defel;
ea ne arată că dragostea există
şi-a lor iubire încă mai rezistă,

Erau: Casandra şi cu Daniel!

poezie de Dănuţ Cepoi din Versuri din volumul "Picături de memorie" 2019, 2020, Editura Armonii Culturale, Adjud
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum de seară

Peste salcâmii înfloriţi
Seara încet se lasă,
Îmbăiaţi în valuri de parfum,
Păşeam încet spre casă,
Cu pieptul plin de verde alpin
Şi pacea mult visată,
Ascunsă în raftul cu dorinţi,
De noi doi sărutată.
Accent divin, cu sfinţi cuminţi
Sub pleoapa înstelată,
Pe braţul viu să mă alinţi,
Să nu uit niciodată
Răsfăţul raiului sublim,
Iubire parfumată.

poezie de Valeria Mahok (5 mai 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă dor amintirile...

Furtuna e acum la mine-n suflet,
Să strig nu vreau, să fug nu pot.
Durerea mi-o alin doar cu un cântec
Şi simt c-aş vrea să mor încet... încet.

Mă dor amintirile... şi gândurile dor
Şi-aş vrea să nu mai simt nimic, să dispar...
Să fiu pe-albastrul mării pescăruş în zbor,
Dar totu-i doar vis şi speranţă-n zadar!

Pierdută am fost, pierdută sunt şi rătăcesc,
Iubirea-n viaţă nu mi-a fost tovarăş.
Eu am iubit din suflet şi încă iubesc...
Sper totuşi s-o găsesc când voi renaşte iarăşi!

Sunt val înspumat pe-o mare albastră,
Mă zbat şi mă zbucium şi crunt mă lovesc...
Încercând să ajung la insula noastră,
Pentru ultima dată să-ţi spun: Te iubesc!

poezie de Elena Bulancea (2016)
Adăugat de AČ›unel
Comentează! | Votează! | Copiază!