Exilul
Cum anii trecură poveri nechemate
pe chipul-mi rămas într-o vară târzie!
și-atâtea speranțe..., în urmă lăsate,
fac astăzi, în juru-mi, o horă hazlie!...
.
Deodată aud un cântec de seară,
uitat mai de mult într-un han prăfuit,
și zeci de dorințe se puseră iară
să muște cu sete..., din fructul oprit!...
.
Exilu-mi deschide departe o poartă,
în noapte-și aruncă capcanele-ncet,
iar cugetul gustă edenică soartă,
nu falsă magie..., ascunsă discret.
.
Departe și singur ce tristă povară!
în suflet revine, o simt tot mai mult,
când dorul pribeag spre patrie zboară
și glasul tău, mamă, în suflet l-ascult.
.
O, cum te-am vândut tinerețe credulă,
pe muzica scrisă-ntr-un fals triolet,
din care năprasnica vremii pendulă
cu ultima notă mai bate încet, încet, încet...
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.