România.fin de siecle

cunosc în sfârşit ticăloşia oamenilor blânzi
cunosc aceşti oameni cu mâini umede şi
rotunde, gata să mângîie pe fiecare

sunt zile în care
oricare dintre noi
poate fi consecvent şi meschin
hotărârea de a nu miri
de a rezista
am luat-o şi noi
copiii mizeriei
vinovaţi de a ne fi născut
între două secole
între o coadă la carne
şi una la ouă
de crăciun nouă ni s-au arătat
oameni făcuţi zob în direct
am crescut în burta câinelui
care în noaptea aia
s-a îndopat cu creier proaspăt
astăzi aflăm că oameni
în care am crezut
au mers de bunăvoie
şi şi-au dat prietenii pe mâna securităţii
trădarea vrea să devină modelul nostru
ne dă lecţii de bună purtare:
nu faceţi sex nu vă drogaţi
nu scrieţi cuvinte porcoase fiţi metafizici
nu vă sinucideţi
nu vă ucideţi părinţii

aşteptăm cuminţi
ca viaţa noastră
să ia drumul hârtiei

*

prezentul tău este asemenea dunării
viitorul tău asemenea rinului
două braţe întinse
două braţe gemene
unul înnegrit de înţepături
celălalt cu pielea făcută franjuri

ariditatea începutului de secol
când nici iarba nu mai e ce-a fost
nu mai creşte
pe fundul bălţilor de sânge
sau pe locul unde s-au sfărâmat
dinţi şi coaste şi cranii
iată românia mea:

viitorul ei a început
o dată cu ultimele
mari morţi ale sale
cine moare astăzi?
poetul.
cine e ucis astăzi?
copilul.

poezie de Elena Vlădăreanu din Ce pot distinge în întunericul sălii, Europa. Zece cântece funerare (2005)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început

La început,
nu ne acopereau nici griji şi nici nevoi.
Eram ca fraţii. Ne ajutam între noi.
Trăiam cu toţii, în bună înţelegere.
Ne durea pe toţi, o cât de mică pierdere.
Toţi aveam pe masă, aceleaşi bucate.
Toţi ne bucuram de multă libertate.
La început eram cu toţii oameni.
Astăzi am uitat să mai fim oameni.
Am fost cu toţii oameni până când,
rasa ne-a înstrăinat.
Am fost cu toţii oameni până când,
credinţa ne-a separat.
Am fost cu toţii oameni până când,
politica ne-a despărţit.
Am fost cu toţii oameni până când,
averile ne-au învrăjbit.
Astăzi nu mai suntem oameni.
De ce ne-am înrăit?
Fiindcă astăzi,
am uitat să mai fim OAMENI.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Apă Gri

S-au întâlnit doi oameni, s-au întâlnit doi oameni
Care poate nu se vor mai întâlni niciodată –
Două firişoare de nisip, două fire de iarbă,
Două iţe trecute prin aceeaşi spată –
Lângă Marea Apă Gri.

Două mâini s-au strâns, două inimi s-au atins;
Iar noi, adunaţi aici în această seară
Nu vom uita, poate nu vom uita,
Unde ne-am întâlnit toţi trei ultima oară –
Dincolo de Marea Apă Gri.

Două pahare pline, două pipe cu tutun –
"Înălţăm pentru norocul nostru, frate, cupa!"
Şi, după ce ciocnim, noi bem
Urându-ne voiaj bun şi vânt din pupa
Pentru a traversa Marea Apă Gri.

Trei oameni au plecat, unul a rămas pe mare,
Păcatele lui şi-ale noastre-s acum cu el,
Dumnezeu să-i odihnească sufletul!
Cinci oceane şi-l revendică-n salinul lor castel.
O, Doamne! A Ta-i Marea Apă Gri!

Dar eu sunt încă viu, şi tu eşti încă viu,
Şi destinul ne-a aruncat aici pe amândoi
Tovarăşi adevăraţi, dar odinioară... am fost trei,
Iar unul nu mai este azi cu noi
Lângă Marea Apă Gri.

Un spaţiu pentru respirat, un pat pentru odihnă,
Lumini blânde, potir plin de dus la buze;
Apoi, iarăşi şi iarăşi,
Fără griji şi fără călăuze
Pornim pe Marea Apă Gri.

S-au întâlnit doar doi acolo unde se-ntâlneau trei
Cu înjurături şi râsete răsunătoare;
Şi trece, trece Ziua noastră,
Urmată apoi de Noaptea mare –
Dar, oh, oh, Marea Apă Gri.

poezie de Edwin James Brady, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plăcerea fizică nu este decât o plăcere; poate ceva mai mare decât celelalte, dar, oricum, o plăcere ca oricare alta. Nu reprezintă decât un aspect - şi nu cel mai important - al relaţiei pe care o numim iubire. Lucrul esenţial este adevărul, încrederea care se stabileşte între doi oameni, două suflete, două spirite... cum vrei să-i spui. Că adevărata infidelitate este cea care ascunde infidelitatea fizică. Pentru că lucrul care nu trebuie să existe niciodată între doi oameni, care şi-au oferit unul altuia dragostea, este minciuna.

citat clasic din romanul Magicianul de John Fowles
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toată existenţa lor, oamenii şi-au căutat locul în Cosmos. În copilăria speciei noastre (când strămoşii noştri contemplau stelele cu un aer distrat), printre oamenii de ştiinţă ai Greciei antice şi în propria noastră epocă am fost fascinaţi de această întrebare: Unde ne aflăm? Cine suntem? Descoperim că locuim pe o planetă neînsemnată a unei stele obişnuite pierdută între două braţe spiralate la marginea unei galaxii ce face parte dintr-un mănunchi slab populat de galaxii, ascuns undeva într-un colţ uitat al unui univers în care se găsesc mult mai multe galaxii decât oameni.

citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Captiv între două respiraţii

iartă-mă pentru ceea ce am fost

am palmele ude şi mă agăţ de viaţă
ca iedera de cer

nici nu ştiu dacă mai am nevoie de dragoste
momentul este o taină prin care
mă plimb zi de zi şi e
firesc să fie aşa

nu mă simt niciodată singur

iubirea se ascunde în oameni şi
fiecare are povestea sa
şi-n fiecare poveste
sunt eu
captiv
între două respiraţii
privesc iubirea
durerea şi oamenii
dar cine mai are nevoie de cuvinte
prin acest labirint
se ajunge la Dumnezeu

poezie de Teodor Dume (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria minciunii

Oamenii au fost şi sunt inventivi,
Avem şi mari savanţi, avem şi mari sportivi,
Au fost şi sunt oameni mai urâţi şi oameni mai frumoşi,
Oameni cinstiţi şi harnici, iar alţii mincinoşi,
Călătorie-n timp încearcă astăzi unii
Şi studiază temeinic "istoria minciunii",
Atât în Evul mediu şi în Antichitate
S-au inventat minciuni, din cele gogonate,
Politicile lumii le-au folosit scruntate,
Utilizând sloganuri cu iz de libertate.
În omenire astăzi există detectoare
Care surprind roşeaţa în ochi la fiecare.
"Serul adevărului" doresc să-l inventeze,
Pe mincinoşii notorii să îi examineze,
Dar, cercetarea va fi cu atât mai bună,
Când cu abilitate se va distinge temeinic,
Adevărul din minciună!

pamflet de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când aveam 14 ani, visam şi îmi imaginam cum ar arăta viaţa mea ideală. Până la vârsta de 31 de ani am depăşit în realizări tot ce am putut să îmi imaginez la 14. Încurajările şi educaţia m-au ajutat să îmi depăşesc imaginaţia în realizări. Munca pe care eu am făcut-o şi pe care îi îndrum pe alţii să o facă este o muncă interioară, de valorificare a potenţialului. Mulţi oameni pe care nu îi cunosc personal, însă sunt convins că aşa cum pe mine m-a ajutat un om care nu era legat cu nimic de mine, la fel noi ceilalţi ne putem ajuta între noi chiar dacă nu suntem o familie legată de sânge. Tu pe cine ai ajutat astăzi?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie între două trenuri

Între zi şi noapte nu-i decât un ceas,
Între două trenuri nu-i decât un pas,
Sparte felinare, oameni în tăcere
Mai împart o gară-n două emisfere,

Nu mai sunt acelaşi, nu mai eşti nici tu,
Ne striveşte trenul între da şi nu,
Ne desparte-o lume, nu ne mai încape,
Prin lunete oarbe te mai văd aproape,

Nu mai eşti aceeaşi, nu mai sunt nici eu,
Plouă peste-o gară, plouă tot mai greu,
Mai zăresc o umbră, o închipuire,
Care urcă-n trenul către neiubire,

Pe peronul gării plouă indecis,
Între două trenuri, moare câte-un vis,
Aş mai vrea doar vremea să ne mai amâne
Să-mpărţim doar ploaia care mai rămâne.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt şi alte lucruri esenţiale pentru un tânăr. Sunt lucruri care îl privesc mai direct decât dragostea. Majoritatea oamenilor de astăzi sunt umiliţi de societate, sunt jucaţi de evenimente. Aproape nimeni dintre noi nu mai poate creşte în voie, nu-şi mai poate împlini destinul lui... Ideile care circulă astăzi fără a mai întâmpina vreo rezistenţă, sentimentele-tipar, mari şi sterpe, care ne copleşesc – atentatul acesta la fiinţa noastră e mult mai grav.

Mircea Eliade în Huliganii
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hotarul cu două anotimpuri

pierduţi între răspunsuri
aşteptăm liniştea
la marginea hotarului
cu două anotimpuri

copleşiţi de gânduri
stranii ca ultim trofeu
ucis cu setea încolţită
între coapsele tale
stăm rezemaţi de copaci
dezarmant aplecaţi
de complicitatea revoltată
sub pleoapa timpului
surprins de întâmplări
prin care vom ridica manolic
iubiri efemere
în piatra din care
suntem făcuţi

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locuirea

la început locuieşti în pântec
şi
eşti liber
între braţe
într-un ideal
în cuibul unei iubiri
într-o carte sau fabrică sau sediu sau
ceva în care faci un bine sau un frumos
locuieşti în citit în scris în tot felul de oameni care îţi aţin calea
în panoramele care te ispitesc
numai în tine nu
şi
nu apuci să cunoşti pereţii proprii
unde se adună inconştient griji temeri
şi alte simţăminte la modă
nici să afli cine eşti
încotro te îndrepţi
de ce se hrănesc unii cu sufletul tău
iată-te sfâşiat în propriul sânge
oblojindu-te cu degetele
fără să gândeşti că
fâşie cu fâşie aşezi versuri pentru toată viaţa
versuri care picură monoton tristeţi virale
nu-ţi dai seama când începe coborârea
când dezbraci ceea ce ai reuşit să aduni pe drumul hazardului
când te trezeşti
deja este un alt orizont mai estompat şi mai frigid
locuieşti un spital o neputinţă o demenţă
într-o uitare
nu mai ştii cine eşti
de unde vii
sau când
te-ai născut
alţi oameni îţi petrec zilele
la sfârşit
moartea e o încăpere îngustă
nu mai poţi să te ridici să faci ordine
să stingi lumina

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţi

Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!

Nopţi lungi şi triste
Acasă mă gândesc
Şi pe voi acolo vă zăresc
Sunt nopţi pline de groază pentru mine, în război
Sunt nopţi de basm acolo, la voi
Şi Doamne, pentru ce o viaţă de coşmar
Şi pentru cine se moare în zadar?
Sunt nopţi pline de groază
Când teama mi-e să fiu
Sunt nopţi de basm de care nu mai ştiu

Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!

De ce nu încetaţi acest cumplit război?
De ce va gândiţi numai la voi?
Şi nici nu vă pasă de mama care-şi plânge
Copilul său ucis ce zace-n bălţi de sânge!
Şi nici nu vă pasă de cei ce nu mai sunt
De cei ce vă acuză de-acolo din mormânt!

Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!

cântec interpretat de Valeriu Sterian, versuri de Valeriu Sterian
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

tango

Iubirea este tango, iar tango-ul este iubire! Da. Este un dans şi totuşi este cu mult mai mult decât oricare dintre dansuri. Este o conversaţie între două suflete, două inimi şi două trupuri. Este un dans sacru în care intrăm unul cu celălalt, unde atât "masculinul" cât şi "femininul" se pot exprima pe deplin şi se simt onorate.

definiţie de Ilona Glinarsky
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confuzia dintre adevăr şi minciună îşi întinde ceaţa groasă în aşa măsură încât tineretul debusolat nu mai ştie cine sunt victimele şi cine sunt călăii. Până la urmă cei care au suferit atât de mult, pentru adevăruri ce se doreau tăgăduite cu neruşinare şi nu s-au plâns niciodată pentru câte li s-au făcut, sunt făcuţi vinovaţi. Vinovaţi pentru ce? Vinovaţi că au existat şi şi-au permis să stea stavilă cu şira spinării neîncovoiată în faţa răului nimicitor de suflete.

citat din Aspazia Oţel Petrescu (8 septembrie 1997)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

două…

nu cunosc
orbirea
nici dacă închid ochii
nu cunosc spleen-ul
din degete mi-am făcut mitraliere
ţintind idealuri
chiar dacă
rareori – sau niciodată
ating
nu cunosc
neiubirea
de când am tensiune în artere
şi încă ceva în stern
neînţeles
nu cunosc liniştea
din ziua în care am aflat
că m-am născut
cu două umbre…

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se bazează pe interes, prietenia dispare o dată cu interesul, pentru că cei doi nu erau prieteni unul altuia, ci ai profitului. De aici rezultă că prieteniile bazate pe plăcere sau pe interes sunt posibile şi între doi oameni vicioşi, şi între un om virtuos şi unul vicios, şi între unul nici virtuos, nici vicios, şi oricare altul. Este clar însă că prietenia bazată pe valoarea persoanlă nu este posibilă decât între oameni de virtute, căci oamenii vicioşi nu se simt atraşi unul de altul decât dacă e vorba de un interes. Dimpotrivă, a avea încredere unul în altul, a nu se nedreptăţi niciodată unul pe altul şi toate celelalte calităţi cerute unei adevărate prietenii caracterizează prietenia dintre oamenii virtuoşi.

citat celebru din Aristotel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două soiuri de oameni

Astăzi există două soiuri de oameni pe pământ,
Nu mai multe, jur asta pe tot ce am mai sfânt.

Nu doar păcătosul şi sfântul, pentru că, ascultaţi ce spun,
Cel bun e jumătate rău, iar cel rău e jumătate bun.

Nu doar săracul şi bogatul, iar pentru a aprecia averea unui om
Trebuie să-i cunoşti trupul şi mintea, şi sănătatea amintitului binom.

Nu doar cel smerit şi cel mândru – pe-al vieţii subţire fir
Cine se umflă-n pene nu-i decât umbra clipei, un trecător delir.

Nu doar cel fericit şi cel mâhnit, pentru că zborul anilor întins
Aduce fiecăruia partea lui de zâmbete şi partea lui de plâns.

Nu! Cele două soiuri de oameni, sunt – dacă nu mă crezi, verifică -
Oamenii care se sprijină şi oamenii care ridică.

Oriunde vei merge pe cele şapte continente – după unii, şase,
Vei afla că omenirea-i împărţită în doar aceste două clase.

Şi, îndeajuns de straniu, vei mai afla, cu mirare nu puţină,
Că la unul care ridică sunt alţi douăzeci care se sprijină.

Din care grup faci parte? Eşti unul dintre cei care nu-s o piedică?
Uşurezi umerii celor suprataxaţi de poverile pe care zilnic le ridică

Sau eşti cel care se sprijină şi care lasă pe alţii să ducă
Şi porţia ta de griji, de veghe şi de muncă?

poezie de Ella Wheeler Wilcox, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina este graniţa dintre două întinderi de întuneric

un fel de axon universal
cărarea pe care circulă sufletele între două stări de agregare
un fel de punte între căutare şi adevăr
coridorul strâmt dintre trup şi reîncarnare
uneori răspunsul tuturor întrebărilor
alteori simpla acceptare a necunoaşterii
sau poate clipa de înălţare ideatică între două eternităţi

lumina nu este de două feluri
poate nici întunericul unic
dar se împletesc aşa de firesc
întotdeauna împreună în noapte
niciodată la un loc ziua
între ele e loc şi pentru umbră
locul celor nehotărâţi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de tine

Pe mormântul tău cel rece
Nicio floare nu mai creşte,
Doar soarele te-ncălzeşte.
Şi tu stai acum acolo,
Departe de lumea cea nouă,
În locul cel blestemat
Pe care spiritele-l străbat.

Ai lumină acum la cruce?
Ţi-o fi dor de ai tăi fii?
Ţi-o fi oare somnul dulce?
Dar nu te mai poţi întoarce!
Aş vrea să te iau în braţe,
Să te ţin o clipă iar,
Să îţi dau un crin în dar.

Lumina ce-ţi străluceşte
Este ca dintr-o poveste;
Este pură, vie toată,
Luminându-ţi moartea-ntreagă.
Mâinile ce m-au cuprins,
Astăzi, eu nu le mai simt.
Simt doar dor, nu voie bună.
Ah, de-am fi iar împreună!

Ochii tăi, cei calzi şi blânzi
De mine astăzi îi ascunzi.
Toţi am vrea, dar nu se poate
Să vezi ale tale nepoate,
Pe-ai tăi fii şi strănepoţi,
Haide, vino!
Chiar nu poţi?

poezie de Maria Doltu (noiembrie 2017)
Adăugat de Maria Doltu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eufonie paradoxală

Cine în afara iubirii ar avea destulă
delicateţe să poată trezi un copil soarele
se rostogoleşte de la o noapte la alta
la fel de înflăcărat la fel de jucăuş
Doamne cum să atingi epiderma cerească
a copilăriei decât c-o mângâiere cu fluturele
unui sărut cu lacrimile gemene ale unei mame
sufletul nu se poate hotărî cele două
braţe Denis şi Laurenţiu cele două speranţe
gemene Laurenţiu şi Denis ridică viitorul
în dreptul ochilor orizontul se întinde
de la un capăt la altul
ca un fluture
ca un surâs

poezie de Costel Zăgan din Poezii de trezit copiii (10 iulie 2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!