Epitaf fără cuvinte

V-am explicat cândva, distinsă doamnă,
că nu sunt eu acela care plânge
cu lacrimile ploilor de toamnă
căzând în suflete cu stropi de sânge,
nici cel dojenitor certând copacii
că în răzoarele de lângă stradă
au ofilit la umbra lor chiar macii
cântând pe Minulescu-ntr-o baladă.

Şi nici măcar un vrăjitor ce poate
să vindece iubirile pierdute,
întoarse cu regretele lăsate
pe brâul sfânt al marilor redute,
dar nici groparul care duce-n spate
pământul răscolitelor morminte
unde îşi plâng amantele trădate
iubirile-ngropate mai-nainte.

Sunt doar un biet bătrân care traduce
jurnalul scris cu vorbe nerostite
de nevăzuţii ţintuiţi pe cruce
în Golgote din inimi părăsite.
Acum, spre asfinţit târziu de toamnă,
când mă îndrept smerit spre cele sfinte,
îţi las un epitaf fără cuvinte,
să îl păstrezi ca amintire, doamnă.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf fără cuvinte

V-am explicat cândva, distinsă doamnă,
că nu sunt eu acela care plânge
cu lacrimile ploilor de toamnă
căzând în suflete cu stropi de sânge.
Nici cel dojenitor certând copacii
că în răzoarele de lângă stradă
au ofilit la umbra lor chiar macii
plângând pe Minulescu-ntr-o baladă.

Nu sunt nici vrăjitorul care poate
să vindece iubirile pierdute
întoarse cu regretele lăsate
pe brâul rupt al marilor redute.
Şi nici groparul care duce-n spate
pământul răscolitelor morminte
unde îşi plâng amantele trădate
iubirile-ngropate mai-nainte.

Sunt numai scribul trist care traduce
jurnalul scris cu vorbe nerostite
de nevăzuţii ţintuiţi pe cruce
în Golgote din inimi părăsite.
Acum, spre asfinţit târziu de toamnă,
când mă îndrept smerit spre cele sfinte,
îţi las un epitaf fără cuvinte,
să îl păstrezi ca amintire, doamnă.

epitaf de Corneliu Neagu
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să judec frunzele

niciodată nu caut vinovaţi de toamnă
nici mustul nici gutuile
nici nucile de sub covorul galben
nici brazda sub care doarme pâinea
poate inima
în mod cert bătăile inimii mele sunt vinovate
nu numai de toamnă
ci de toată trecerea vieţii
poate şi pleoapele
când despart visele în clipe

nu pot judeca nici moartea
niciodată nu caut vinovaţi de efemer
nici fluturii nici floarea soarelui
nici măcar mişcarea de rotaţie
nici ziua
nici noaptea
poate doar inima
e vinovată de toate

chiar şi de aceste cuvinte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, doamnă!

Trece vremea pe lângă mine, doamnă!
Ca trenul printr-o haltă de câmpie
Acum e primăvară şi-acum toamnă
Şi vară când a fost nici că se ştie.

Doar iernile mi-au scos peri albi la tâmple
Secătuind pâraiele de forţe
Tot ele pregătind să mi se-ntâmple
Chiar şi acea retragere cu torţe.

Sufletul meu prea mult n-o să rămâie
În gara ultimă, de-i vară, toamnă,
Doar cât s-aprinde bobul de tămâie
Şi cât să-şi ia rapid... adio, doamnă!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde...?

Unde se sting iubirile?
Când se şterg cuvintele?
Unde se termină timpul?
În care anotimp le vine rândul?

Unde te voi regăsi, în care zi?
Din calendar, din Galaxii?
Ş-atunci ce voi mai fi?
Ce-mi vei... mai fi?

În care toamnă am să ştiu?
Că-s mort sau că sunt viu?
Că pământul ce m-acoperă,
Nu-i cerul luminat de stele!

Unde să te mai caut?
Prin ce cuvinte?
Ce unghere?
În ce lume fără Soare?

Cum de te-am pierdut?
Încă de la-nceput?
Când îmi erai doar răsărit,
Şi-o viaţă de-mplinit!

Cum să... te uit?
Sau poate nici nu ai vrut!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi sunt din ce în ce mai străin

în oglindă nu mai zăresc copilăria
nici liniştea nici zbuciumul
nici măcar ultimul scrum
doar un palid sentiment de tip deja vu
cu un om răsucind cărări albe
când spre nicăieri
când spre cine ştie ce mister

mă înec cu mine însumi
într-o sufocare din ce în ce mai perfectă
lacrimă neagră lângă altă lacrimă
din care îmi mai scriu scrisori
ca să nu-mi uit numele
ca un ecou întors pe dos
dintr-o altă zi de 12 iulie
poate dintr-o pădure cu fluturi albi
sau poate doar din copacii tăiaţi
între două cuvinte de-alint
şi-o promisiune

unde doamne-iartă-mă să mă mai caut
cui să-i cer să mai fugă din visul meu
parcă din ce în ce mai scorojit
la intersecţia cu umbra mea de om
cu mult înainte de ceaţa de azi
în care măgar mă pierd

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Partenerii paradisului

- Bună seara, doamnă.
- Bună seara, domnule.
- Vă privesc până sub inimă, doamnă.
- Ştiu; dar şi eu vă privesc, domnule.
- Vă cunosc şi urna de veci, doamnă.
- Nicio grijă, şi eu vi-o cunosc
pe-a dumneavoastră, domnule.
- Mă enervaţi cumplit, doamnă.
- Şi dumneavoatră, nu mai puţin, domnule.
- Înseamnă că nu se mai poate face
nimic, doamnă.
- Desigur, domnule. Acesta e şi rostul
egalităţii dintre noi, dragă domnule.
- Nici să trăim, doamnă?
- Nici. La ce bun, domnule?
- Nici să murim, doamnă?
- La ce bun, domnule?
- Nici să vă las să trăiţi, doamnă?
- La ce bun, domnule?
- Atunci... vă ucid, doamnă!
- La ce bun, domnule?
- Dar eu sunt un geniu, doamnă?
- La ce bun, domnule?
- Vă asigur că sunt nebun, doamnă!
- La ce bun, domnule?
- Daţi-mi un "Do" de jos, doamnă...
- Aveţi un "Do" de jos; muriţi liniştit,
domnule!

poezie de Ion Crânguleanu din Riscul certitudinii (1985)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe de toamnă

Cu mătura în mână
Priveşti acum pe stradă
S-au scuturat copacii
Şi-s frunze o grămadă.

Iar gândurile-n minte
Din nou încep cu cearta
Şi măturând la frunze
Îţi blestemi aspru soarta.

Puteai să fii o doamnă
Distinsă şi cu fală,
Însă ai fost săracă
Şi nu ai mers la şcoală.

Şi ai trudit de mică
Să îţi ajuţi părinţii
Azi sufletul îţi plânge,
Nu te aud nici sfinţii.

Ţi-a cam trecut şi vremea
Aproape eşti bătrână,
Oftezi şi cânţi cu jale,
Doar frunzele te îngână.

poezie de Octavian Cocoş (12 noiembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai sunt tânăr, doamnă

Nu mai sunt tânăr, doamnă! în traiul meu anost
Doar serul din perfuzii îmi tropăie prin sânge.
Cum aş putea fi iarăşi Don Juanul care-am fost
Când trupul veştejeşte şi putirinţa plânge.

Nu mai sunt tânăr, doamnă! băut-am cred destul
Cât să pricep căderea când nu ai echilibru.
Un pătimaş în eros, nicum n-am fost sătul
Cât să pot satisface orgoliul meu de tigru.

Nu mai sunt tânăr, doamnă! nici tânăr, nici frumos,
Beau apă cam doi litri de când sunt la dietă;
De prea multe lipide şi-o gută-nfiptă-n os
Când tensiunea creşte mă-nvârt ca-n piruetă.

Nu mai sunt tânăr, doamnă, şi de pereţi mă ţin
Când scările cobor, că-mi scârţâie genunchii;
Sunt un cadavru viu la care corbii vin
Să ciugulească gena ce-au pus-o-n mine unchii.

Nu mai sunt tânăr, doamnă, iar azi, îţi jur, mai cred
Doar în cardiologi, căci mi se pune gheara
De câte ori vâd ţâţe; de vreau să mă reped
Vin emisarii hâtrei să-mi spună: bună seara!

parodie de Elena Victoria Glodean, după Mircea Dinescu (2014)
Adăugat de EliGlodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul vândut

Adoarme dorul pe un colţ de stâncă,
regretele din umbră contenesc,
doar amintirile trădate mai aruncă
cu jar adus dintr-un vulcan ceresc.

Dar mă trezeşte visul dintr-odată,
alerg spre geam cu gândul speriat,
privesc năuc spre bolta înstelată,
văd Carul Mic aproape răsturnat.

Din el se scurg iubirile trădate
într-un poem pe care l-am vândut
pe un ulcior de vin şi un sărut
când buzele mi se zbăteau uscate.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie...

Scuzaţi doamnă
doamnă toamnă
că nu ştiu a vă primi
cu plâns rece
faţă gri
cu machiaj
şi anturaj
de cer vânăt
plumburiu...
scuzaţi doamnă
că nu ştiu
şi nu pot
ca să mă port
cum mi se cere
când tu speri
la revedere...
Scuzaţi doamnă
doamnă toamnă
că mă port
ca un hapsân
însă tu
cu-al tău elan
mă faci doamnă
mai bătrân
cu încă-un an!

poezie de Gheorghe Gurău din Cochetând cu muzele (septembrie 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alean de toamnă

În seara vânătă de toamnă -
Sărută-mi ochii umezi, doamnă
Căci vin spre mine, fără nume –
Gândiri despre sfârşit de lume.

Şi simt în piept tot plumbul lumii
Şi aud tăcerea grea a humii.
Aud cum plâng copaci în toamnă –
Sărută-mă pe suflet, doamnă.

Prohodul frunzelor mă frânge
Şi plânsul lor - în mine plânge.
Când văd cocori cum cârduri pleacă –
Sărută-mi fruntea ce se-apleacă.

Cu vântul ce miroase-a moarte
Simt cum tristeţi vin de departe
O, dulce doamnă, de-ai putea –
Vreau să-mi săruţi tristeţea grea.

Miresme amare de pelin
Solesc zăpezi ce-ndată vin...
Sub pomi ce-n vânt se zbuciumă –
Pe inimă sărută-mă.

Cu zâmbetu-mi, ce-n plâns se scaldă -
Vreau să-ţi sărut făptura caldă
Căci tu îmi eşti, sub zguri de toamnă,
O primăvară dulce – doamnă...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ale toamnei...

Nicio Toamnă nu e Toamnă,
Dacă nu-i darnică doamnă.

Nici frunza nu-i ruginie,
Dacă Toamna nu-i în vie.

Nici vântul nu-I arătos,
De nu mătură stufos.

Nici cerul n-are suspin,
Fără al păsărilor chin.

Nici omul nu-i bucuros,
Fără roade cu folos.

Nici dragostea nu-i romanţă,
Când se cântă la distanţă
Şi-i lipsită de roşeaţă.

poezie de Valeria Mahok (6 noiembrie 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt tânăr, Doamnă

Sunt tânăr, Doamnă, vinul mă ştie pe de rost
şi ochiul sclav îmi cară fecioarele prin sânge,
cum aş putea întoarce copilul care-am fost
când carne-mi înfloreşte şi doar uitarea plânge.

Sunt tânăr, Doamnă, lucruri am aşezat destul
ca să pricep căderea din somn spre echilibru,
dar bulgări de lumină dac-aş mânca, sătul
nu m-aş încape în pielea mea de tigru.

Sunt tânăr, Doamnă, tânăr cu spatele frumos
şi vreau drept hrană lapte din sfârcuri de cometă,
să-mi crească ceru-n suflet şi stelele în os
şi să dezmint zăpada pierdut în piruetă.

Sunt tânăr, Doamnă, încă aripile mă ţin
chiar de ating pământul pe-aproape cu genunchii,
această putrezire mă-mbată ca un vin
căci simt curgând prin dânsa bunicile şi unchii.

Sunt tânăr, Doamnă, tânăr, de-aceea nu te cred,
oricât mi-ai spune, timpul nu-şi ascute gheara
deşi arcaşii ceţii spre mine îşi reped
săgeţile vestirii, sunt tânăr. Bună seara!

poezie de Mircea Dinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi mai aduci aminte, Doamnă?

Îţi mai aduci aminte, Doamnă?
Era târziu şi era toamnă
Şi frunzele se-nfiorau
Şi tremurau în vântul serii
.....................
Ţi-aduci aminte şi de seara
Cu-amurgu-acela violet,
Când toamna-şi acorda încet
Pe frunza-i galbenă, chitara.
Pe lac ce-n lună s-argintase
Încet o lebădă trecea
Şi pata-i albă se pierdea
În noaptea care se lăsase.
...............................
Era târziu şi era toamnă...
Îţi mai aduci aminte, Doamnă?

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne înţelegem numai din priviri

Nu cred că-a fost capriciul întâmplării
ca viaţa să ne-aducă pe acelaşi drum,
târziu, spre toamnă, când plecau cocorii
pe vechile cărări pe care trec şi-acum.

Doar din priviri am înţeles chemarea
venind fără cuvinte din adâncul tău,
cu mângâieri mai dulci decât iertarea
care-mi ştergea din gând părerile de rău.

Şi ani de-a rândul, umăr lângă umăr,
am înălţat destinul nostru către cer
ca din poveri venite fără număr
să reclădim, în doi, o lume de mister.

Iar timpul scurs în legea lui firească
ne-a modelat sub semnul noului destin
făcând ca-n suflete mereu să crească
noi armonii din provocările ce vin.

N-avem nevoie de-ntrebări prea multe,
putem să ne-nţelegem numai din priviri,
tăcerile din ochii care ştiu să-asculte
sunt legământ preasfânt al marilor iubiri.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regrete tomnatice

Îmi amintesc perfect, distinsă doamnă,
Eram pe-atunci, la fel, în plină toamnă,
Colegi în anul ultim de liceu,
Când, dintre toţi din clasă, numai eu
M-am oferit să vă conduc acasă,
În după-amiaza-aceea furtunoasă...

Pe sub umbrelă, visători, păşeam,
V-am luat de şold, ce-aproape ne simţeam!
Nu ne păsa de stropii mari şi reci,
Ca într-un vals prin bălţi croiam poteci,
Iar norii, se-aprindeau, vădit, anume
Parcă-am fi fost doar noi, atunci, pe lume...

Şi când, suavă, galeş mi-aţi zâmbit,
Din ochii mari, albaştri, am simţit,
Întâiaşi dată-n viaţă-acel fior,
Până în deştul mic de la picior,
De v-am furat, setos, ca un avar,
Primul sărut în colţ la aprozar,

Şi-apoi în lift, parcă la şapte staţi,
Plutind printre etaje,-mbrăţişaţi,
Ajunşi ‘n-apartament m-aţi invitat
La o cafea... târziu... eram în pat,
Unde, un ceas întreg, noi amăndoi,
Înflăcăraţi de-amor, aproape goi....

Ca să mă iei acum, aşa, la rost,
Şi... bâzâind să-mi spui c-am fost un prost,
Păi... s-au ivit părinţii tăi, doar ştii,
Chiar când eram să pun punctul pe i,
Şi-mi reproşezi... şi eu regret cumplit,
Că timp a fost păcatu' să-l comit...

Sunt patruşcinci de ani trecuţi, şi-un pic,
Lenuţă, au zburat ca mai nimic!...
Ne-am regăsit acum, în plină toamnă,
Dar să uităm... eu domn şi tu o doamnă!
Nu te-ntrista, nu plânge,-s încă viu,
Pentru păcat nicicând nu-i prea târziu...

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, doamnă

E tristă toamnă şi e trist afară plouă
Din ochii mei din picături de caldă rouă
Aş vrea o clipă doar la ochii tăi de foc să mă-ncălzesc
Dorul dintr-înşii să-mi poftesc

În sufletu-mi se frâng dureri nebănuite
Şi se aprind aceleaşi veşnice ispite
Şi se răsfrâng in simfonii de lacrimi fără de popas
Cântecul durerii fără glas

Adio, doamnă
În sufletu-mi de-atâta plâns îndoliat
Acum e toamnă
Adio, doamnă
Voi rătăci de-acum de dor înfrigurat
În trista toamnă

O, vis pierdut
Roman trecut
Al vieţii drum
Ce trist e-acum

Adio, doamnă
În sufletu-mi drapelul negru s-a lăsat
Acum e toamnă

Adio, doamnă
În sufletu-mi de-atâta plâns îndoliat
Acum e toamnă
Adio, doamnă
Voi rătăci de-acum de dor înfrigurat
În trista toamnă

O, vis pierdut
Roman trecut
Al vieţii drum
Ce trist e-acum

Adio, doamnă
În sufletu-mi drapelul negru s-a lăsat
Acum e toamnă

O, vis pierdut
Roman trecut
Al vieţii drum
Ce trist e-acum

Adio, doamnă
În sufletu-mi drapelul negru s-a lăsat
Acum e toamnă.

cântec interpretat de Gheorghe Ionescu Gion, muzica de Ionel Fernic
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vacanţa mea de vară a fost o toamnă

Vacanţa mea de vară a fost... o toamnă,
Lumini multicolore ce-au lunecat în timp
Şi te-ai purtat în ceasuri ca o doamnă
Un mod ciudat în care n-am făcut nimic.

Eu n-am ştiut acum că fără tine
Nu semăn nici un bob din suferinţa noastră
Şi-aştept o vară care numai vine
Sau mă condamn tăcerii care e sihastră.

Ochii-mi lucesc unei întregi pleiade
De frunze şi iubiri purtate-n jalnic vânt
Şi amăgire-apare-n acoladă
De sunt o mică toamnă cu greu deznodământ.

Vacanţa mea de vară a fost o toamnă
Şi toamnă va ramâne întreagă în timpuri
Învolburate ceruri mă condamnă
Dispar şi-apar, m-ascund printre nisipuri.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mare dezamăgire pentru omenire

Fireşte că am să plec şi eu cândva.
Dar cu ce amintiri triste voi pleca de aici
despre toţi prietenii cu care am vânat lei,
despre toate femeile cu care am prelungit
la nesfârşit dimineţile altora,
despre copiii care n-au plâns după mine,
despre bogaţii care mi-au invidiat libertatea,
despre pederaştii care mi-au dat târcoale prin gări,
despre mama şi tata care nu m-au cunoscut niciodată.

Mă vor plânge locurile prin care-am trecut
mândru de mine.
Oamenii, mai puţin.
Mă vor plânge câinii vagabonzi cu care
mi-am petrecut nopţile mele-nstelate.
Oamenii, mai puţin.
În definitiv, am făcut atâtea gafe în viaţă
încât ar trebui să o iau de la capăt cândva,
să corijez ce se mai poate.

N-am învăţat nimic toată viaţa
nici măcar să înot
nici măcar să dansez
nici măcar să iubesc.
Am scuipat pe stradă ca orice vagabond
şi m-am târât cu toate curvele lumii.

Am fost prea liber poate şi prea târziu lucid
şi-am tot scrutat în zare o aripă să-mi crească
dar am ales doar tina, când cana mea de cid-
ru m-a rostogolit spre groapa care în cer se cască.

Atât am fost. O mare dezamăgire pentru omenire.
Şi mi-e ruşine când văd cum cimitirele
vin nesătule spre mine.

poezie de Nicolae Sava din Insolenţa nopţilor
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă iar….

E toamnă iar, în deal şi în zăvoi,
E toamnă şi în depărtarea dintre noi,
Parcă e trist în tot si-n toate,
Chiar şi în distanţa care ne desparte.

E toamnă în gânduri si-n multe cuvinte,
Te simt străin şi, nu eşti ca-nainte.
In şoapta ta, de ieri, de azi şi poate cea de mâine
Nu simt o mângâiere, aroma cea de pâine.

Dar nu-i nimic, căci vine primăvara,
Cu florile de mai, apoi vine şi vara,
Când vei dorii să-ţi cauţi a Ta “Doamnă”.
Eu o să-ţi spun: Aşteaptă altă toamnă.

Să fie veşnic primăvară în sufletele voastre, dragi prieteni, chiar dacă unii mă blamaţi.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!