Prăjitura care pluteşte-n derivă

Trupul meu este alb şi delicat împlinit.
Pot înota şi mă pot scufunda-n apă, neînvinsă.

Mâna care mă frământă uneori e aspră –
Dar eu păstrez întotdeauna flacăra inimii aprinsă.

poezie de Ho Xuan Huong, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumânarea aprinsă

O lumânare aprinsă
este flacăra sufletului.
Este iubirea, e credinţa.
Este liniştea, speranţa,
care niciodată
nu trebuie pierdută.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor doi studenţi care o şicanau

Unde vreţi s-ajungeţi, micuţii şi dragii mei ageamii?
O să vă învăţ chiar acum să rostiţi două-trei versuri –

Trântori imaturi care trag la flori ofilite, lipsite de parfum,
Iezişori râcâind cu coarnele gardurile de lângă drum.

poezie de Ho Xuan Huong, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viespi

Pe unde rătăciţi, fiinţe prostuţe? Veniţi încoace,
Sora voastră mai mare vă va învăţa să scrieţi versuri...

Viespi micuţe căutând nectar în flori ofilite,
Iezi căutând cu cornuleţele crăpături în garduri!

poezie de Ho Xuan Huong, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicii au uneori mâna aspră, dar sufletul lor este precum pana unui înger.

citat din Aurel Rapa (9 ianuarie 2022)
Adăugat de Raliuk
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre împărţirea unui soţ

Să se ducă dracului acea soartă
care te face să împarţi cu altă femeie un bărbat.
Una se alintă sub pături de bumbac;
celeilalte-i este frig.
Din când în când, mda, poate da sau poate nu,
o dată sau de două ori pe lună, oh, ca şi cum n-ar fi.

Cauţi să te agăţi ca musca de fiertura de orez,
dar orezul e mucegăit. Munceşti ca o servitoare,
dar fără a fi plătită. Dacă aş fi ştiut cum vor sta lucrurile,
cred că aş fi ales să trăiesc singură.

poezie de Ho Xuan Huong , 1772–1822, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erată la ţipăt

Haide scrie-o poezie
mâna dreaptă îmi îndemn
tu eşti flacăra mea vie
eu sunt trupul tău de lemn

Mâna dreaptă îmi îndemn
hai apucă-mă de chică
şi m-aruncă-n flăcări ghem
arde totul într-o clipă

Hai apucă-mă de chică
o tu flacăra mea vie
din cenuşă mă ridică
arde-mă în poezie

Mâna dreaptă îmi îndemn
ţipă tu eu sunt de lemn

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme (1 mai 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fructul arborelui de pâine

Sunt aidoma cu fructul arborelui de pâine.
Ca să mă guşti trebuie să mă desfaci repede,
cât sunt proaspătă, cu pielea tare şi carnea densă.

Dar, oh, te avertizez, dacă mă atingi,
sucul abundent va ţâşni şi-ţi va păta mâinile.

poezie de Ho Xuan Huong, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balans

Laudă celui care a făcut acest scrânciob:
în vreme ce unii se leagănă, alţii privesc.
Un băietan îşi cabrează spatele, apoi împinge.
O fată bine făcută îşi unduieşte şoldurile.

Patru pantalonaşi roz flutură-n vânt,
două perechi de picioare întinse unele lângă altele.

Jocuri de primăvară. Cine nu le-a cunoscut?
Stâlpii scrânciobului au fost scoşi – au rămas găurile.

poezie de Ho Xuan Huong, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj de toamnă

Strop cu strop, ploaia biciuie frunzele de bananier.
Binecuvântat e cel care desenează asemenea peisaj melancolic:

Bolta luxuriantă şi întunecată a copacilor îngemănaţi,
fluviul lung vălurind alb şi catifelat spre zare.

Ridic plosca cu vin, beată de-atâtea râuri şi dealuri.
Ruscsacul meu, respirând raze de lună, e plin cu poeme.

Priveşte – şi iubeşte tot ce vezi.
Oricine se pierde-n acest peisaj va fi fermecat.

poezie de Ho Xuan Huong, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flacăra divină

Îngerii-mi vorbesc în noapte
Suntem departe de noi şi strălucim
Lumina se opreşte să mă vadă
Suntem pe pajişti atinse de lumina mea
Suntem aici să atingem cu mâna o flacăra divină
Şi apoi să respirăm prin culoarea gri a sensului vieţii
Îngerii văd armata şi câştigă un marş fără sens
O defilare, o zare, o metaforă aprinsă
Te voi căută cu zorile
Şi voi aduce un alt festin
Te voi ascunde în alt luminiş
Şi voi zbura cu fiecare parte din mine.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Templul parfumurilor

Cine ar fi putut modela această minunăţie?
Muntele deschide poarta spre peştera largă şi goală.
Budişti evlavioşi se nevoiesc să pătrundă înăuntru,
alţii o scrutează necontenit.

Stropii, picurând, formează un pârâiaş,
iar pescarii de pe jonci îşi apleacă frunţile.
Oamenii de la oraş se bulucesc şi ei
spre aceste păduri, spre aceste izvoare.

Ingenios, într-adevăr, Bătrânul din Ceruri!

poezie de Ho Xuan Huong, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru arbore genetic (sonet)

RUGĂ PENTRU ARBORE GENETIC
(sonet eroilor războiului)

Trimite, Doamne, Lumina divină,
Din făclia Învierii desprinsă,
De spirit viclean să nu fie stinsă
Prin noaptea minţii, când moartea domină.

Mai lasă poarta Raiului deschisă,
Pacea pe Pământ din el să revină
Pe timp de război şi în veci să ţină,
Cât flacăra vieţii este aprinsă.

Spulberă perdea de cenuşă ninsă,
Când de sub ea strigă obştea creştină,
De focul armat a nu fi cuprinsă.

Te rog, revigorează rădăcină
Mistuită de fiara neînvinsă,
Ramul de neam mai falnic să devină.

Maria Filipoiu

sonet de Maria Filipoiu din Pelerin pe Calea Luminii - 101 sonete creştine/ Editura Libris * Creator (2019)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori...

Buzele încă îmi ard
Doar amintirea ţi-o păstrez
Când uneori pe gânduri cad,
Pe tine iarăşi te visez.

Da, te păstrez în amintire
Intactă, chiar şi parţial,
Când în vreo clipă de gândire
Zbor în neant, spre ireal.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asta care îţi mângâie obrazul este mâna mea. Unii oameni sunt stângaci, alţii sunt dreptaci. Noi nu ştim încă tu cum eşti, pentru că tu stai acolo şi mă laşi pe mine să îmi folosesc mâinile. Ăsta e un sărut. Este ceea ce se întâmplă când buzele sunt ţuguiate şi lipite de ceva, uneori de alte buze, alteori de un obraz sau altceva. Depinde. Asta e inima mea. O atingi cu mâna stângă nu pentru că ai putea fi stângace, cu toate că ai putea fi, ci pentru că ţi-o ţin eu în dreptul inimii mele. Ceea ce simţi este bătaia inimii mele. Este ceea ce mă ţine în viaţă.

Jonathan Safran Foer în Totul este iluminat
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept

Mi-e candela mereu aprinsă
Pentru toţi cei care nu au venit.
Păstrez mereu masa întinsă
Am multe bunăţăţi de oferit...

Nu-mi este inima nicicând prea ninsă
Eu sufletul nu mi-l simt obosit.
Aştept în prag cu mâna caldă, întinsă,
Pe toţi aceia care n-au venit.

Încă-i aştept şi nu sunt tristă
Că au întarziat din nou la cina mea;
E important şi faptul că există
Atâţia oameni, vină când or vrea...!

poezie de Mariana Bendou
Adăugat de Mariana Bendou
Comentează! | Votează! | Copiază!

IV

Viaţa vieţii mele, mereu mă voi sili să-mi păstrez trupul curat, ştiind că pe fiecare mădular odihneşte atingerea Ta de viaţă dătătoare.
Mereu mă voi sili să păzesc de toată înşelăciunea cugetul meu, ştiind că Tu eşti Adevărul care deşteaptă lumina minţii în sufletul meu.
Mereu mă voi sili să frâng răutatea inimii mele şi să ţin în floare iubirea mea, ştiind că ai lăcaşul Tău în cel mai ascuns altar al inimii mele.
Iar truda mea va fi să Te descopăr prin faptele mele, ştiind că puterea Ta îmi dă tărie să lucrez.

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Gitanjali (1912)
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un imbold care vindecă răni

Tu ştii prea bine
în care sălaş o să locuieşti
niciodată nu pleci
pe drumuri care nu duc niciunde

eu rămân cu sufletul împăcat
să aştept la fereastra nopţii deschisă

te păstrez stăpână a inimii
un imbold care vindecă răni
şi nu iese în afară
decât cu iubirea adusă în braţe
cu trupul subţire
şi arcul întins
peste pustiul vieţii nisipos

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori cerul e prea luminos

Uneori cerul e prea luminos
Sau are prea mulţi nori sau păsări,
Iar în depărtare-i un soare prea strălucitor
Care te face să te gândeşti la el.
De ce-i mâna mea prea tocită
Pentru a tăia propriile-mi imagini,
Mie însumi oribile,
Cu zâmbetele lor prea rodnice,
Aş vrea să cunosc
Imponderabila atingere-a buzelor
Pe care nu le pot ridica, dar pot;
Creatura cu chip de înger
Care-mi spune că doare
Şi care vede cum trupul meu
Se pierde-n nemernicie?
Nu există nicio pauză. Pune surâsul
Acolo unde s-au uscat lacrimile.
A rămas durerea îngerului;
Cuvintele lui ard.

Uneori inima unei femei este sărată
Sau are prea mult sânge;
Îi sfâşii sânul –
Şi văd că-i sângele meu,
Curgând din ea, dar al meu,
Şi-atunci mă gândesc
Că poate cerul e prea luminos;
Şi-mi privesc mâna,
Dar n-o urmez,
Şi-i simt suferinţa,
Dar nu mă doare.

poezie de Dylan Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare avem o flacără în inimă ce arde pentru ceva anume. Scopul nostru în viaţă este să găsim flacăra şi să o menţinem aprinsă.

citat din Mary Lou Retton
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

suflet

Suflet. Uleiul care ţine flacăra feştilei aprinsă în opaiţul vieţii.

definiţie aforistică de Cornel Stelian Popa (1 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!