Lumea e un deşert

Lumea e un deşert
În care te pierzi
Orbit de miraje.
În marea de nisip,
Printre dune şi cactuşi,
Încrâncenată înaintez,
Şi sub tălpile mele
Fuge fierbinte nisipul,
Fuge fără întoarcere...
Ce bine spus-a înţeleptul:
" Vanitas vanitatum et omnia vanitas!"
Cu alte cuvinte:
"Deşertăciune a deşărtăciunilor,
Totul este deşertăciune!"

poezie de Floarea Carbune (22 noiembrie 1948)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vanitas vanitatum et omnia vanitas - Cuvinte celebre care deschid cartea biblică a Ecleziastului, citate adesea pentru a afirma deşertăciunea bunurilor pământeşti şi nebunia celor care se luptă pentru a le obţine.

Camelia Opriţa în Cuvântul deschide gândul omului, Cicluri de viaţă
Adăugat de Dobrin Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, vanitas, vanitatum vanitas! zice profetul.

Liviu Rebreanu în Mărturisire. Pentru Fanny
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fuga minţii

Fuge.
Fuge iepurele cu foaia de frică în gură.
Fuge.
Fuge vânătorul cu puşca de scris în gură.
Fuge.
Fuge iarba cu pământul în verdele gurii.
Fuge.
Fuge umbra mea căutându-mă
de-ale gurii.
Fuge.
Fuge.
Fuge.
Ultimul dinte din nor...
Ultimul pom din grădină...
Ultimul
nuntaş din grajdul în care mă-nsor
cu moartea senină.
Ultimul vis,
ultimul grai
fuge...
fuge ultimul paradis
din ultimul Rai
Ultimul
fuge
iepurele
cu o gură de frică
şi strânge din
minţi.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vanitas vanitatum...

La soacră, la guvern - mister...
O lume-ntreagă se prosternă,
Pe când guvernu-i efemer,
Domnia soacrei e eternă!

epigramă de Ioan Feneşan din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflecta o oază în deşert: deşertăciune, în juru-mi doar deşertăciune.

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugul

Doamne ce frumos mai ninge
peste zări cuprinse de necaz
şi necazu-ncetisor se stinge
ca un rug în clipe de răgaz
fuge lumea Doamne-n lumea mare
fuge lumea Doamne-n alte ţări
să nu crezi că fuge de ninsoare
-de necazuri ce se surpă peste zări
fuge lumea Doamne de nevoie
fuge lumea Doamne de prăpăd
poate Doamne ni-l trimiţi pe Noe
ţara să ne-o scoată din omăt
c-a ingetat sireaca nu mai poate
să suporte cremenea de ger
şi atîtea clanuri perindate
Tu doar ştii la care mă refer
fuge lumea Doamne-n ţări streine
prunci se nasc de alte naţiuni
care din pelinci vor şti că-i bine
c-au fugit părinţii lor nebuni
din sireaca ţară îmbuibată
până-n gât de clanul mafiot
din partida asta democrată
a lui statu palmă barbă cot
Doamne ce frumos mai ninge
peste zări cuprinse de răgaz
fă cumva-ncetisor de stinge
rugul meu cu flăcări de necaz...

poezie de Iurie Osoianu (27 octombrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar oamenii care au deşertăciune in suflet aleargă dupa deşertăciune. Fiecare arata ceea ce poate. Loialitatea este o virtute.

aforism de Cînepă Ştefan din Dumnezeu este lumina conştiinţei noastre, Reflecţii Maxime Axiome VIII
Adăugat de cinepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pisica fuge de frică, omul fuge de foame, poetul este ca Budha – nu fuge.

aforism de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare vrere particulară are un scop; vrerea în totul ei dimpotrivă se poate lipsi de scop: "Totul este deşertăciune", aşa cum predică înţeleptul evreu cu neîntrecut patos.

Paul Deussen în Elementele metafizicii (noiembrie 2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu uiţi asta, le poţi da uitării pe toate celelalte, căci fără asta toate sunt deşertăciune. Draga mea, atât el cât şi tu poţi uita, ziua când v-aţi cunoscut, iubit, logodit, poţi uita ziua de naştere sau chiar numele copilului, poţi uita părinţii, poţi uita absolut orice gând, căci inevitabil timpul ţi le va lua şi le va vinde uitării... Un singur element esenţial nu uita, că tu eşti Dumnezeu şi nu nenorocitul de gând care te-a schilodit şi te-a făcut om. Dacă îl ţii minte pe Dumnezeu ca propria ta fiinţă poţi să uiţi totul, căci totul este doar deşertăciune. Dacă nu uiţi asta, le poţi da uitării pe toate celelalte, căci fără asta toate sunt deşertăciune. Nu-ţi uita inima dar uită-ţi mintea, nu aştepta bătrâneţea ca să vină Alzheimerul să ţi-o ia. Atât de multă deşertăciune pe care mintea o numeşte pompos şi fals "cunoaştere".

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu este în lumea aceasta totul deşertăciune, rămâne ceva statornic; rămân faptele mari, care sunt nepieritoare.

citat celebru din Mihail Kogălniceanu
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru Eros

fără iubire viaţa nu ar avea rost
fără iubire florile nu ar avea parfum
minune trăită şi-n petreceri şi-n post
printre slendori şi-a croit sublim drum

fără iubire timpul ar fi rai pustiit
ca un deşert vast cu dune de nisip
pe continentul dragostei am poposit
mii de amintiri am strâns în fel şi chip

fără iubire lumea ar fi mai odioasă
ca un lac nămolos cu greţos miros
poeţi cinstesc iubirea cu slovă valoroasă
e semeaţă ca un munte sub cer glorios

fără iubire lumea n-ar fi armonioasă
ea este miracolul mândrului zeu Eros

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşertăciune

Te-am visat
De foarte mult timp...
Di-nainte de-a mă naşte...
Încă de pe vremea dinozaurilor...
Mă jucam cu ei, în pădure,
Iar cănd oboseam
Mergeam pe plajă...
Şi-ţi desenam chipul...
Cu degetul...
Pe nisip...
Şi-aşteptam să te naşti...
Ca să te pot iubi...
Ţi-am ursit
Să fii teribil de frumoasă...
Şi pură...
Şi însetată de iubire...
Şi-aşa ai fost...
Vroiam să te cheme
ETERNITATE,
Dar tu,
Ţi-ai ales alt nume...
DEŞERTĂCIUNE...
Şi-atunci,
Se făcu-ntuneric!...

poezie de Ion Duduveică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu se poate fără jertfă, să ştiţi. Cine fuge de cruce, fuge de Dumnezeu!

Arsenie Papacioc în interviu (19 februarie 2008)
Adăugat de Marilena Faier
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pârâul şi marea

Vezi marea: bătrână, întinsă, adâncă.
De ţărmu-i departe, tot sare prin stâncă
Un tânăr pârâu ce spumos îşi aruncă,
Voios, fără griji, unda lui cea zglobie.

De marea întinsă, nimica nu ştie
Zglobiul, voiosul şi clarul pârâu:
El iute aleargă spre zări fără frâu,

Şi marea bătrână, întinsă, adâncă,
Spre tânăra undă privirea-şi aruncă
Din valuri clipind ca din sute de pleoape:
Pârâul zglobiu în ea va încape.

El fuge voios, tot mai repede fuge,
Nu ştie, nu-i pasă ce ţărm va ajunge...

Tu, dragostea mea, ai aflat ghicitoarea:
Tu, pârâul zglobiu - iar eu, marea.

poezie clasică de Miron Radu Paraschivescu din Laude şi alte poeme (1959)
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pârâul şi marea

Vezi marea: bătrână, întinsă, adâncă.
De ţărmu-i departe, tot sare prin stâncă
Un tânăr pârâu ce spumos îşi aruncă
Voios, fără griji, unda lui cea zglobie.

De marea întinsă, nimica nu ştie
Zglobiul, voiosul şi clarul pârâu:
El iute aleargă spre zări fără frâu;

Şi marea bătrână, întinsă, adâncă,
Spre tânăra undă privirea-i aruncă,
Din valuri clipind ca din sute de pleoape:
Pârâul zglobiu în ea va încape.

El fuge voios, tot mai repede fuge,
Nu ştie, nu-i pasă ce ţărm va ajunge...

Tu, dragostea mea, ai aflat ghicitoarea:
Tu, pârâul zglobiu - iar eu, marea.

poezie clasică de Miron Radu Paraschivescu din Laude şi alte poeme (1953)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi aminteşti astă vară?

Draperiile erau încă trase şi lumina se furişa ca o fată virgină
Care fuge de-acasă fără nicio şansă s-o opreşti din drumul ei

Se lumina, se lumina într-un fel fără judecată, fără coerenţă
Şi cât aş fi vrut să ţin piept, cât aş fi încercat cu mâna să văd
Dacă arde sau nu, m-am lipit de fruntea ta ca de-o cale ferată

La fel de inevitabil, am luat puţine lucruri cu mine ca atunci
Când plec în vacanţă pe nepregătite şi arunc în valiză strictul necesar
Aproape fără să gândesc. Iar eu de-acum eram placată cu tine

Nu aveam nevoie de haine, farduri, bijuterii, pielea-mi strălucea
Ca în zilele când marea în bătaia soarelui parea un corp de femeie
Şi tu te aruncai nebuneşte când într-una, când într-alta şi mereu
Întrebai când ieşeai: Azi în cine am înotat?

Iar eu nu puteam să-ţi redau în cuvinte lipsa oxigenului, pur şi simplu
Cât aş fi căutat în dicţionare nu găseam decât o marea adâncime
Sinonimă cu moartea, mă prefăceam că totul e bine şi zâmbeam
Fără nicio judecată ca o fată virgină care fuge de-acasă

Îţi aminteşti astă vară?
După ce ai plecat urmele paşilor tăi răsunau ca nişte clopote
Pe timp de holeră, de-atunci nimeni nu se mai apropie de mine

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea de nisip

scrisă de poetul de nisip
care s-a îndrăgostit
de femeia
de nisip
era scrisă cu creionul
înţeleptului umbră
în fum
urmă de vis
pe nisipul uitat
sub tălpile ei

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul e deşertăciune (după Ecclesiastul)

Am adunat înţelepciune,
Dar totul e deşertăciune:
Am înţeles, într-un cuvânt,
Că totu-i vânare de vânt,
Că cel ce-şi înmulţeşte şti'nţa,
El îşi sporeşte suferinţa,
Că unde-i multă-nţelepciune,
E multă, multă-amărăciune.

Azi păcătoşii sunt cinstiţi,
Iar cei cinstiţi sunt prigoniţi,
Cei idioţi sunt lăudaţi,
Iar înţelepţii sunt uitaţi;
Sunt drepţi ce sunt trataţi, cum ştiţi,
De parc-ar fi nelegiuiţi
Şi păcătoşi ce-s răsplătiţi
Ca şi cei drepţi, ca cei cinstiţi;
Dar eu vă spun cu-amărăciune,
Că totul e deşertăciune.

Şi gândul trist iarăşi mă poartă,
Că toţi au, vai, aceeaşi soartă:
Cel drept ca şi cel păcătos,
Cel bun ca şi cel rău, hidos,
Acel ce-i numai bunătate
Şi cel ce-i plin de răutate,
Şi darnici şi-acaparatori,
Şi generoşi şi profitori,
Cinstitul ca şi viciatul,
Onestul ca şi depravatul,
Şi oameni drepţi şi bârfitori,
Şi credincioşi şi-abjuratori,
Cel ce-şi cinsteşte jurământul
Şi cel ce-ncalcă legământul,
Cei ce-s de pace făcători
Şi cei ce sunt distrugători,
Acel ce este iertător
Şi cel ce e ne-ndurător,
Cei puri şi cei ucigători,
Cu-o moarte sunt cu toţi datori;
Dar eu vă spun cu-amărăciune,
Că totul e deşertăciune.

Şi iarăşi am văzut sub soare
Lucrúri ce-s înfricoşătoare:
Că faima nu-i pentru-nvăţaţi,
Că impostorii sunt stimaţi,
Succesul nu-i pentru cei buni,
Ci e mereu pentru nebuni,
Izbânda nu-i în alergare
A celui iute de picioare,
Triumful nu-i pentru viteaz,
Ci pentru cel fără obraz,
Că pâine nu-i pentru-nţelepţi,
Da-i din belşug pentru inepţi,
Că-n funcţii mari sunt cocoţaţi
Neisprăviţii răsfăţaţi,
Iar pricepuţii de folos,
Ţinuţi sunt astăzi cât mai jos;
Dar eu vă spun cu-amărăciune,
Că totul e deşertăciune.

poezie de George Budoi (10 martie 2012)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu fuge de moarte

Nimeni nu fuge de moarte
La ieşirea din munţii semeţi
apele se limpezesc sărind în cascade
pe faţa dimineţii soarele îşi lasă razele
chiar dacă-i rece învăluită-n ceaţă,
totul se-ntâmplă normal şi grăbit,
nimeni nu fuge de moarte,
dar trăieşte cu teama în oase.

Nesfârşitul prin care curge văzduhul
lasă în hăuri ecoul
şi ziua se ridică din memoria clipei
fără cicatrici pe buzele amiezii
înflorind în ochi bucuria luminii.

Dacă pot să străbat cu sufletul,
odată cu săgeata albastră
voi străpunge cerul cu iubirea de semeni.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!