Potopul

Nori lenevoşi, rostogolindu-se, rostogolindu-se –
Şi ploaia persistentă, ţârâind, ţârâind,
În toate cele Opt Direcţii* – acelaşi amurg.
Şesuri joase – un fluviu măreţ.

Am vin, am vin:
Nepăsător, beau lângă fereastra dinspre răsărit.
Mi-e dor – mă gândesc la vechii mei prieteni,
Dar nu se vede venind
Nicio trăsură, nicio barcă.

* Trimitere la roza vânturilor

poezie de T'ao Ch'ien, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Interzis la ridicări

Când mă gândesc la tine simt că mor
Şi nicio înviere nu-i permisă,
Mă dor acut organele de dor
Şi nicio vindecare nu-i permisă.

Când mă gândesc la tine simt că fug
Şi nicio ţintă grea nu mi se pare,
Mă furişez prin vămi ca un transfug
Şi nicio regăsire loc nu are.

Când mă gândesc la tine simt că zbor
Şi nicio paraşută n-am în spate,
Mă-mpovărez de-al prăbuşirii dor
Şi nicio ridicare nu se poate.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât timp trăim, nimic nu e pierdut. Niciun vis, nicio iubire, niciun răsărit, nicio întâlnire, niciun zâmbet, nicio cutezanţă, niciun suflet. Avem timp pentru toate. Chiar şi pentru iertare. Dacă ne aşezăm faţă în faţă. Inimă lângă inimă. Dacă ne privim.

Carmen Voinea_Răducanu în Blog Oglinzi şiUmbre
Adăugat de Carmen Voinea-Răducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Campus

beau cafea cu dimineţile rostogolindu-se în cearşafuri şi nu am nicio ezitare să îţi plantez arbori în iris
dincolo de fereastra dublă caii pur sânge vomită zăpadă iar tu îţi piepteni muţeniile ca un robot ce nu a învăţat râsul oamenilor
vezi imensităţi de gânduri zânatice?

adu-mi! strig cu pieptul deschis încât îmi poţi pipăi plămânii atrofiaţi
adu-mi largul şi strâmtul! fă-mă să simt creşterea şi descreşterea sâmburelui de cais
universul gonflabil pe care îl poţi plia ca pe o umbrelă cu spiţe uzate

ştiu cât din timp l-am înfipt în autostradă ceasurile cu aromă de năut
pasagerii beau cafele prea scurte liniile vieţii de campus s-au subţiat şi iată zac eu peste mine sticlete ce fluieră aiuritor de subţire cu dosarele morţilor antologice sub cap
scriitor cu fâşii de carne ascunse sub unghii care sigur deschide poarta cu unul dintre omoplaţi

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată, Păcală stătea la marginea unei păduri. Deodată vede o trăsură venind spre el. Repede se scoală, ia un trunchi mare de copac şi-l ridică drept în sus. În trăsură era boierul, cucoana şi vizitiul care mâna caii.

începutul de la Boierul şi Păcală de Ioan Slavici
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau să mă gândesc la cele 19 luni trecute în închisoare. E ceva atât de străin de gândul meu, de soarta mea adevărată îndreptată spre libertate, încât nu-mi recunosc nicio rudenie, nicio afinitate, nicio coincidenţă între mine şi cele prin care am trecut. Zadarnic am încercat să integrez acest timp în sensul vieţii mele. Am vrut să-i găsesc un rost, o explicaţie. Mă amăgeam când pretindeam că e o mare experienţă ce-mi putea folosi. Nu mi-a folosit toată urâţenia şi murdăria şi comicăria decât să mă delimiteze şi mai bine, să mă smulg din ea.

Alice Voinescu în Jurnal (1997)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe meridianele pământului, oamenii sunt ca bilele numărătoarei: peste câteva miliarde, rostogolindu-se însă în toate părţile.

aforism de Gheorghe Mihail (2016)
Adăugat de MIHAIL Elena-Mona
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicio furtună, nicio invazie, niciun cutremur, nicio ocupaţie, nicio lovitură, oricât de dureroasă, de nimicitoare, nu a putut să-i clintească pe românii din Dacia Traiană. Nimeni şi nimic nu ne va putea smulge din ea.

citat celebru din Ion Antonescu
Adăugat de Georgescu Alexandru Cristian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cetatea din suflet

singurătăţile au o cetate
una singură
vin de oriunde
fără nicio ezitare
fiecare îşi ocupă locul
stabilit instantaneu
pe urmă vin întrebările
cu multe sensuri
par nişte caravane cu merinde
pornite dinspre răsărit

şi totuşi

în cele din urmă
un singur supravieţuitor
va ieşi din cetate
ca o zi de primăvară

poezie de Teodor Dume (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cetatea din suflet

singurătăţile au o cetate
una singură
vin de oriunde
fără nicio ezitare
fiecare îşi ocupă locul
stabilit instantaneu
pe urmă vin întrebările
cu multe sensuri
par nişte caravane cu merinde
pornite dinspre răsărit

şi totuşi

în cele din urmă
un singur supravieţuitor
va ieşi din cetate
ca o zi de primăvară.

poezie de Teodor Dume (2021)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere!

Tăcere!
Vreau să aud secundele
Rostogolindu-se în albia timpului.
Să le cunosc fărămiţarea,
Spre a le putea înţelege.
Să le aud căderea ca pe a unui cristal
Căzut pe treptele vieţii.
Răsărit şi apus,
Anotimpuri transferându-şi misterele,
Fluturi şi flori,
Păsări şi susur de ape,
Toate prinse într-un curubeu
Pe care doar ochiul pineal îl percepe...
Atât de aproape
Şi totuşi... atât de departe...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicio fereastră nu mai am

tu eşti umbra care nu se vede
când se recunoaşte adevărul
joci la două capete care nu se cunosc

eu sunt la mijloc şi nu ştiu ce să fac
că nu sunt atât de versat
ori atât de nepăsător

tu torni norii în vase de lut
îmi umpli gândurile cu speranţe deşarte
şi vrei să cred în ele

prin inimă îmi trece un sânge bolnav
pe care doresc să-l curăţ de tot ce-i rău
cu medicamente străine
tu nu mă laşi să mă purific şi să-mi golesc sufletul
de toate acumulările rebele

sunt închis de cenzură ca între pereţi
nicio fereastră nu mai am
tu mă priveşti în ochi
eu te urăsc
şi fiecare suntem rămaşi fără cuvinte
în alt fel.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

amurg liniştit:
prin fereastra zăbrelită
a vechii temniţe,
trag cu coada ochiului
la zborul cocorilor

tanka de Vasile Moldovan (2008)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vechii prieteni de acasă (extras)

În josul râului Swanee,
Departe, departe tare,
Se-întoarce inima-mi ades – în vreme ce trec anii:
Acolo-şi găsesc bătrânii ca mine-alinare.
Trist, drum după drum şi stradă după stradă,
Am rătăcit cunoscând lumii faţa ei frumoasă,
Şi, totuşi, mi-e dor de vechea mea livadă,
Şi de vechii prieteni de acasă.

cântec, muzica de Stephen Foster, versuri de Stephen Foster
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad stele de gheaţă
cu ţurţure cu tot –
rostogolindu-se.

haiku de Constantin Păun din O cupă de rouă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gustă dragostea cu acelaşi amurg

Gustă dragostea cu acelaşi amurg!
Cu care vechii zei au ascuns lâna de aur!
Azi în Olimp nu mai e nimeni
Nu se petrece cu vin
Fecioarele au devenit sterpe
Calendarul se citeşte altfel
E toamnă, putrezind în legende
Scrisorile trimise pe lună
Şi inima mea e un semn că e toamnă
Din vechi calendare trece prin mine prea repede,
un vânt al ochilor tăi.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai curtată femeie de pe Pământ: Roza Vânturilor!

calambur aforistic de Iulia Mirancea (24 martie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inflaţie galopantă: parcă vezi nişte lei încolţiţi rostogolindu-se pe o pantă abruptă.

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturii

Îmi răsună în piept cu dangăte prelungi, hăuind,
prăvălindu-se cutremurat, succesiv.
Curtează împrejmuirile cu invitaţii la pritocitul orelor.
M-am impregnat de semne.
La fel de intens, se rostogoleşte, bulgăre, dinspre trecut înspre prezent,
culcând la genunchiul vremii resortul dezlegării de preaplin.
Sare din priporul răbdării în jungla ademenirilor pământii.
Poate c-acelaşi îngânat de vuiete s-ar auzi
din răzleţitul de săgeţi aurii.
Unde te duci?
Ce luntre fermecată-ţi ţine ochii vii?
Acelaşi clocot tulbură unduitor privirea,
rostogolindu-se prin mărturii.
Aud în piept confesiunile pe care, prin goliciunea tălpilor, le scrii

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai, vino!

Rămâi şi alege iubirea,
De pleci, voi visa numai iarnă,
Închide fereastra şi vino
Şi lasă doar visul să cearnă.

Închide fereastra şi vino,
Afară doar ploaia lipseşte,
Mi-e chiar întuneric în suflet
Lumina din gânduri citeşte.

Închide fereastra şi vino
Şi pune-mi sub cap doar tăcerea,
E toamnă, nu vreau s-aud vântul
Împinge afară durerea.

Închide fereastra şi vino
Şi uită să pleci dimineaţă,
Se-adună pe cer numai stele
Şi ploaia ne pleacă din viaţă.

poezie de Corina Mihaela Soare (2017)
Adăugat de soarecorina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne cufundăm în galeriile cele mai subterane ale somnului, unde nu pătrunde nicio răsfrângere din trezie, unde nicio rază din memorie nu luminează monologul interior.

Marcel Proust în Le Côté de Guermantes, volumul 3
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!