Scripetele [The pulley]

La început, pe om când l-a creat,
Având în jur doar daruri minunate,
Domnul a zis: "Să-i dăm tot ce-i de dat
Şi-aceste bogăţii împrăştiate
Să stea-n el necurmat".

Şi cea dintâi, puterea se iveşte;
Apoi vin frumuseţe, gând, plăcere.
Când toate-s date, Domnul se opreşte,
Văzând că din întreaga Lui avere
Odihna zăboveşte.

"Căci de m-aş apuca", şi-a zis în sine,
"Să dau şi-acest odor la creatură,
Ar adora ce are, nu pe Mine,
Şi şi-ar găsi odihna în Natură;
Vom pierde, şi nu-i bine".

"Lasă ca toate astea să le ţină
Dar cu oftat şi chin să le păzească;
Bogat să fie, fără de odihnă,
Iar când va fi cândva să ostenească,
La pieptul Meu să vină".

poezie de George Herbert, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scripetele

După ce l-a creat – primul om era înc-un năpârstoc –
Domnul a-nălţat paharul Său cu binecuvântări,
"Ei, acum," a spus, "nu-i cazul să ne zgârcim deloc,
Deci să-i dăruim toate harurile din cele patru zări,
Adunându-le teanc, unul câte unul, la un loc."

Astfel, prima ofrandă a fost puterea; apoi, pe rând,
Frumuseţea, înţelepciunea, onoarea, plăcerea...
Deodată Dumnezeu a realizat, în zborul unui gând,
Că dintre toate nestematele care-i alcătuiau averea
Nu-i dăduse încă pacea minţii, cea cu trupşor plăpând.

"Dac-ar fi, "a spus El, "ei, bine,
Să-i ofer şi-acest din urmă giuvaer creaturii,
Omul va adora doar darurile Mele, nu pe Mine,
Îşi va căuta pacea-n Natură, nu în Domnul Naturii;
Şi-n felul ăsta amândoi vom pagubi. Nu se cuvine.

Aşa că va rămâne cu odoarele pe care le-a primit,
Dar le va stăpâni cu teamă, tot pândind vrăjmaşii;
Va fi bogat, dar podidit de griji şi obosit
Astfel că dacă bunătatea nu-i îndrumă paşii,
Oboseala-l va întoarce la pieptu-mi negreşit."

poezie de George Herbert, 1593 - 1633, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odihna la pensie

Odihna asta aşteptată
Te rogi la Domnul poate-o ţine
Mai mult, fiindcă ea, odată,
Din scurtă... veşnică devine.

epigramă de Gheorghe Bâlici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domni şi doamne

Doamne, domnul Cer coboară
Stelele pe câmp să-şi pască
Lângă sfânta lui comoară –
Doamna Limbă Românească!

Doamne, trece doamna Artă
Peste domnul Labirint...
Domnul Râu, pe doamna Hartă,
Face tumbe de argint.

Domnul Dor, crescut departe,
Taie domnul Timp în două,
Doamna Carte-mi ţine parte,
Când mă ninge doamna Rouă.

Doamne, doamna Gladiolă
Îmi irigă domnul Sânge,
Domnul Gând mă dă-n gondolă,
Domnul Nor în palme-mi plânge.

Doamna Ploaie-i rugăciune
Peste domnul Spic de rasă,
Doamna Ramură ne pune
Domnul Măr pe doamna Masă.

Peste veri şi peste toamne,
Domnul Clopot bate iarăşi...
Domnii-aceşti şi-aceste doamne
Sunt eternii mei tovarăşi!

poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu a creat pe Adam şi pe Eva

În ziua-a cincea a creat
Şi peşti şi păsări zburătoare.
Pe toate El le-a inventat,
Din Duhul Lui le-a dat suflare.
A şasea zi e mult de lucru,
Căci este zi de pregătire.
Şi-a terminat întrânsa Domnul
Tot lucrul Său de la Zidire.

El a făcut în acea zi
Orişice soi de animale
Şi pe Adam din lut trezit,
Spre gloria Măriei Sale.

Apoi a mai făcut pe Eva
Din coasta lui Adam luată,
Şi prima nuntă tot atunci
A fost îndată celebrată.

Ca o pecete a Zidirii,
În ziua-a şaptea, Dumnezeu
Făcu odihna împlinirii,
Sfinţind pe veci sabatul Său.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-aş lepăda de tot

Tu mi-ai robit şi inima şi visul;
Nu-naintez, iar să mă-ntor nu pot,
Mă-nchid şi tac... prieten mi-e doar plânsul,
Am obosit... m-aş lepăda de tot!

De tot, de toate, dar nu şi de tine,
Căci tu rămâi, în mine, doar al meu,
Chiar dac-aşa mi-e rău şi când mi-e bine,
Te voi iubi, până la Dumnezeu!

Am să te-aştept, ştiu c-ai să vii la mine,
Lumină ai să faci la tine-n gând,
Numai tu te pricepi atât de bine
Să-mi ştergi o lacrimă, din când în când!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păcatul lui Moise

Bătrânul Moise, când s-ajungă ţinta
Desăvârşirii, brusc s-a poticnit,
Căci chiar lângă odihna aşteptată,
Prin nerăbdare, a păcătuit.
El trebuia doar să vorbească stâncii,
Ca stânca să dea apă pe pământ,
Dar nu s-a mulţumit doar să vorbească,
Ci a lovit şi-aşa a fost înfrânt.

Şi dacă Moise, biruit odată,
N-a mai intrat de viu în Canaan,
Cum vom intra, noi, vii în cerul slavei,
Când ne zborşim de-atâtea ori pe an?
.......
Profetul Moise a fost cel mai blând
Din toată lumea, ca Isus Cristos.
Dar într-o zi s-a pomenit lovind
În pieptul stâncii, iute mânios.

De-aceea Domnul nu l-a mai lăsat
Să intre-n Ţara Sfântă, din pustie,
Şi nu fără de moarte l-a-nălţat
În paradisul Său, ca pe Ilie.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La vreme

La vreme, Domnul trimite înger de lumină
să-ţi picure pe gene clipiri suave, dulci…
când oboseala zilei şi grija cea de mâine
întârzie odihna cu teamă de năluci.

La veme, Domnul trimite binecuvantate ploi,
peste ogorul negru o bură tremurândă.
La vreme e-o primavara în straie tot mai noi.
La vreme mieii zburdă şi ciocârlia cântă.

Nu te teme de valurile vieţii izbitoare,
în fiecare greu e-o pronie cerească,
când Tatăl Sfânt în mâna Sa te are,
nu-i vrabie să cadă, nu-i păr să se clintească.

La vreme, Domnul te scoate la liman,
când marea se răzbună şi se frământă valul.
La vreme, se răceşte şi lava din vulcan,
se linisteşte marera şi se arată malul.

De arde Cuvântul Său veşnicind iubire,
nu-i loc de-ngrijorare, nici cumpatul să-l pierzi.
Când Harul Sfânt dă gândului tărie,
de ziua cea de mâine să nu te-ngrijorezi.

De trimite Domnul pildă de-ntărire:
pasarea mănâncă, deşi n-a semănat…
Crinii se-mbracă în haine tot mai fine –
E vremea să te bucuri…Ce dar minunat!

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna Smith: Şi de copii cine o să aibă grijă? Doar ştii că au un băiat şi o fată. Cum îi cheamă?
Domnul Smith: Bobby şi Bobby, la fel ca şi pe părinţi. Unchiul lui Bobby Watson, bătrânul Bobby Watson, e bogat şi îl iubeşte pe băiat. S-ar putea ocupa de educaţia lui Bobby.
Doamna Smith: Aşa ar fi normal. Şi mătuşa lui Bobby Watson, bătrâna Bobby Watson, s-ar putea ocupa, la rândul ei, de educaţia lui Bobby Watson, fiica lui Bobby Watson. În felul ăsta, Bobby, mama lui Bobby Watson, s-ar putea recăsători. Are pe cineva în vedere?
Domnul Smith: Da, pe un văr de-al lui Bobby Watson.
Doamna Smith: Care? Bobby Watson?
Domnul Smith: Tu despre care Bobby Watson vorbeşti?
Doamna Smith: Bobby Watson, fiul bătrânului Bobby Watson, celălalt unchi al lui Bobby Watson, mortul.
Domnul Smith: Ah, nu, nu de el e vorba... De altul. De Bobby Watson, fiul bătrânei Bobby Watson, mătuşa lui Bobby Watson, mortul.
Doamna Smith: Vorbeşti cumva de Bobby Watson comis-voiajorul?
Domnul Smith: Toţi Bobby Watsonii sunt comis-voiajori.
Doamna Smith: Grea meserie! Şi totuşi ies bani frumoşi.
Domnul Smith: Da, când nu e concurenţă.
Doamna Smith: Şi când nu-i concurenţă?
Domnul Smith: Marţea, joia şi marţea.
Doamna Smith: Oho! trei zile pe săptămână? Şi ce face Bobby Watson atunci?
Domnul Smith: Se odihneşte, doarme.
Doamna Smith: Păi de ce nu lucrează în astea trei zile, dacă tot nu-i concurenţă?
Domnul Smith: De unde vrei să le ştiu eu pe toate? Nu pot să răspund la toate întrebările tale idioate.

replici celebre din piesa de teatru Cântăreaţa cheală, scenariu de Eugene Ionesco (11 mai 1950)
Adăugat de Adelina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea

Dumnezeu Omul când
l-a creat
Din Sine atâta dragoste i-a dat
Încât să se poată revărsa şi pe Pământ
Ca să-l crească si îngrijească permanent.
Doar că Omul când din Putere a gustat
Şi Iubirea din sine în
Putere şi avere a schimbat
De Iubirea primită a uitat
Şi doar la puterea atât de efemeră, omenească s-a
limitat
Ce păcat!!!

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot

Plecând dinspre el, în el, spre el, ca un tot
Intrarea e mereu una, prin privirea de foc
Explorează o lume ascunsă, dar parte din sine
O singularitate, în ritm cu universul ce-i aparţine

Controlul, raţiunea, le lasă deoparte
Căci în această lume, ele sunt deşarte
Niciunul, nici alta nu-i sunt utile
În întâlnirea asta, în prezenta dimensiune

Doar curiozitatea indiferentă îi e de folos
Căci nu caută nimic, doar admiră acest loc
Şi ce-ar putea să-şi dorească mai mult
Nu-i nimic de dorit, totul e-n el şi el e în tot

Nimic nu-l opreşte, n-are sus, n-are jos
Materie nu-i, e doar energie difuză
Mişcare continuă, infinit, atracţie lucidă
Şi dragoste simte în toate, profundă, divină

Nici timpul, nici forma aici nu se-ncheagă
Sunt doar noţiuni primitive, de uitat inc-o dată
E liber de toate, de toţi şi în tot
În a sa natură explorator, călător fără scop

poezie de George Alfort
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am iubirea ta cu mine

Când am iubirea ta cu mine-i
Mai dulce-a mierlelor cântare,
Înfloresc macii pe coline
Iar soarele arde mai tare.

Când am iubirea ta cu mine
Trec toate grijile deodată
Şi pot s-adorm fără suspine
Căci mă simt binecuvântată.

Când am iubirea ta cu mine
Şi cerul pare mai senin.
Şi orice-aş vrea să fac, ştiu bine,
Că va fi un succes deplin.

Îmi e de-ajuns doar o privire,
Un zâmbet sau o vorbă blândă,
Şi-a mea e-ntreaga omenire,
Prin tine îngeri-mi cuvântă!

Tu îmi eşti sprijin şi noroc,
Puterea mea de-a face bine
Şi trec prin apă şi prin foc
Când am iubirea ta cu mine!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seceta desfrânată

O secetă plângea lâng-o fântână
Şi se ruga cu foc lui Dumnezeu:
"Mai lasă-mă, Părinte, doar o lună
Cu soarele vărsat în pieptul meu!"...

Când a venit o ploaie şi seceta fecioară
S-a răcorit de-odată din piept şi până jos;
Dar a-nceput s-o ude, şi-a început s-o doară
Şi s-a sfârşit iubirea din visul ei frumos.

Plângea şi se ruga lui Dumnezeu,
Că tocmai se trezise dintr-un vis;
I-am auzit cuvintele doar eu,
Dar niciodată-n viaţă nu le-am zis.

O scetă plângea la poarta mea
Şi se ruga să n-o spun la vecine
Că s-a ţinut cu soarele şi-ar vrea
Să vină să se ţină şi cu mine!

poezie de Marius Robu din Drumul robilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul lenii

Grea e lenea, dar plăcută,
Ca odihna fără muncă
Şi mâncarea ce-i făcută
Din cârnaţi picanţi, cu şuncă.

Leneşul doar dă poruncă
Să-i dai apă ne-ncepută;
Grea e lenea, dar plăcută,
Ca odihna fără muncă.

Ar bea zeamă de cucută
De ar şti că nu-l aruncă
În tenebră de speluncă,
Unde moartea îl sărută...

Uşoară-i lenea şi plăcută!

rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elogiu unei femei care nu e doar frumoasă

N-a fost destul că Domnul îţi dat-a frumuseţe,
Ţi-a dat un car de daruri: şi milă, şi blândeţe,
Nobleţe în privire şi-n port, şi demnitate,
Şi-atâta bunătate – mai bună decât toate.

Privesc la tine, înger, şi-s mut ca de-o minune,
Că-n bunătatea-I mare, ţi-a dat şi-nţelepciune.
Eu cred că Tatăl nostru când te-a făcut pe tine,
Nu te-a făcut ca pe-alţii, ci S-a-ntrecut pe Sine!

poezie de George Budoi din Poezii (23 ianuarie 1994)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradox

Grăbit, la gândul c-o să-mi vie
Curând odihna întru Domnul,
Sunt mulţumit de insomnie
Şi trist când mă apucă somnul!

epigramă de Nicolae Ghiţescu din Culegere de epigrame (1974)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învaţă

De la orbi învaţă
Şi ia seama bine
Ce-i vederea-n viaţă
Şi viaţa-n sine.

De la surzi învaţă
Şi ascultă bine
Cum cheamă la viaţă
Cuvântul din tine.

De la prunci învaţă
Inima curată
Ce-ţi aduce-n viaţă
Pace necurmată.

De la orice floare
Învaţă mereu
A vieţii splendoare
Ce-o dă Dumnezeu.

Dumnezeu te învaţă
Viaţa din Scriptură
Căci Scriptura-i Viaţă,
Har fără măsură.

De la vînt şi ceaţă
Ia învăţătură;
Slava Lui măreaţă
Se vede-n natură.

Căci natura întreagă,
Cerul înstelat,
Face să Se vadă
Cel ce le-a creat.

De la tot ce vezi
Şi auzi învaţă,
Învaţă să crezi
În Suprem şi Viaţă.

Din toate învaţă
Că-n orice suflare
Se vede măreaţă
Mâna creatoare.

Tot ce-a fost creat
Este-n armonie
Cu-al vieţii Împărat
Până-n veşnicie.

"Un Fiu ni S-a dat"
Din ceruri de Sus,
Domn şi Împărat;
Viaţa eIsus!

Învaţă să-auzi
Şoapta Lui divină
Ajutând pe surzi
La Hristos să vină.

Fii un văzător
Care îl conduce
Pe nevăzător
Cu râvnă la cruce

Şi-alege-n toate
Viaţa cea de Sus
Ce-i Eternitate
Cu Domnul Isus.

Traiul cu folos
Pe pământ să-ţi fie,
Parte cu Hristos
Să-ai în veşnicie!

Ioan Hapca
10/01/2020 -Zaragoza

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Marin Oprescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărata Geneză

Când Domnul a creat Pământul
Şi-a dat din duhu-i viaţă sevei,
A fost la început Cuvântul,
Pe urmă urletele Evei.

epigramă de Sorin Olariu
Adăugat de Sorin Olariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odihna

cea mai plăcută odihnă vine calm când
ai făcut mut amor şi-ai mâncat ciocolată
când te ştii încheiat
cu mediile copiilor la desene pe primul
semestru din anul de iarnă atroce în curs
când te ţii înjurat (?!) în
toate colţurile pe unde-ai ascunde puţin
din răutatea pe care-o cultivi cu emfază
când te ştii încordat
pentru poezia unei zile ce încă rimează
cu materia predată-ntr-un viitor fără pată

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Cea ce-alături mi-a fost mie
Şi e dusă pe vecie,
Mama mea a existat
Pentru mine - acum constat.

Dar, cu toate astea, nu pot
Să uit dangătul de clopot,
Mai ales că au trecut,
Doi ani de când a tăcut.

Şi regret că nesupus
Am fost şi că nu i-am spus,
Că atunci când va pleca,
Dorul mă va apuca.

Dac-acum ar fi cu mine
Aş face să-i fie bine,
Dar regretele târzii,
Nu mă pot călăuzi.

poezie de Adrian Morosan din Doar trăiri. Versuri (2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Barca neacoperită

"Când războiul se va sfârşi (zise Dan), de parcă n-ar fi fost niciodată,
Unii vor fi iarăşi, ca odinioară, prieteni cu Fritz la toartă...
Dar NU EU (zise Dan marinarul), NU EU (zise el cu voce tare) –
Domnul ştie cât de rece-i noaptea-ntr-o barcă neacoperită pe mare!"

"Unii, când ultimul pariu şi ultima bătălie-s câştigate sau pierdute,
Cred că nu-i nicio problemă dacă bei un ţoi cu foştii adversari în lupte,
Dar NU EU (zise Dan marinarul), ce-i setea poate să ştie şi priceapă
Numai Domnul, când în barca neacoperită nu-i un strop de apă."

"Când minele-s pescuite şi navele nu mai explodează-n apa rece sloi,
Unii vor cina cu germanii cum au făcut-o şi-nainte de război;
Dar NU EU (zise Dan marinarul), NU EU, fiindcă ce-i foamea are habar
Numai Domnul, când în barca neacoperită pesmeţii-s amintire doar."

Când pacea revine şi tratatele-s semnate, iar comerţu-i pe cai mari,
Mulţi vor da mâna cu neamţul, uitând de sângele curs atâţia ani,
Dar NU EU (zise Dan marinarul), NU EU, mă jur pe apa cea sfinţită,
Domnul ştie ce simţi când îţi moare prietenul în barca neacoperită..."

poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!