Făţărnicia sa Teodosie ToMITAnul, arhiepiscopul Tomisului, filmat de tembeliziuni îngenuncheat pe un câmp pârjolit de secetă, înconjurat de o mulţime de preoţi şi de oameni, s-a "rugat" la Dumnezeu să dea ploaie roditoare

În loc de ploaie roditoare,
A dat furtună-ngrozitoare,
Cu grindină şi vijelie,
Cum nu dă nici chiar Sfânt' Ilie,

Şi, îngrozind mitropolii,
A zguduit din temelii
Pământul unde s-a rugat
Făţarnicul cel îngâmfat.

Căci, de când lumea, Dumnezeu,
Cum ştiţi şi voi, şi ştiu şi eu,
I-ascultă pe smeriţi, pe harnici,
Dar nu şi pe trufaşi, făţarnici.

pamflet de George Budoi din Religia în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (17 iulie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făţărnicia sa Teodosie ToMITAnul, arhiepiscopul Tomisului, a luat câmpii: filmat de tembeliziuni îngenuncheat pe un câmp pârjolit de secetă, înconjurat de o mulţime de preoţi şi de oameni, s-a "rugat" astăzi la Dumnezeu să dea ploaie roditoare. Dacă va ploua, Făţărnicia sa va spune că e meritul lui, că Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea, şi va fi considerat de prostime un sfânt; dacă nu va ploua, Făţărnicia sa va spune că de vină sunt păcatele noastre (evident că el este "fără" de păcate). Şi de va ploua, şi de nu va ploua, Făţărnicia sa va pica bine în ochii prostimii.

George Budoi în Religia în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (15 iulie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satana cu patrafir ‒ Teodosie ToMITAnul, arhiepiscopul Tomisului

Nu îl iubesc şi nu-l admir,
Căci minte-aşa cum eu respir.
Când el "se roagă" pentru ploaie,
Dă grindină de te îndoaie.

Satana cel cu patrafir,
Când va muri, va fi vampir,
Sau, cum se spune pe la noi,
Când va muri, va fi strigoi.

pamflet de George Budoi din Religia în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (20 iulie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar şi de Ziua Unirii, tembeliziunile de dezinformare şi de manipulare ale "Varanului" şi cea a lui "Ghiţă" fac ce ştiu ele mai bine

Chiar şi-n ziua asta sfântă,
Când întreg pământul cântă,
Ziargii făr' de ruşine,
Mercenari cu conturi pline,
Incitaţi români' la ură
Şi, vărsând venin pe gură,
Cultivaţi cu-nverşunare
Ce ştiţi voi: doar dezbinare.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (1 decembrie 2014)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie pierdută

Mi-e tot mai dor de casa părintescă,
de mama şi de tatăl meu,
căci am plecat, demult, în lumea largă,
având alăturea pe Dumnezeu...

Anii au trecut pe nu ştiu unde
şi mă trezesc privind în depărtare,
cu gândul către casa părintească,
de multe ori plângând lângă o floare...

O floare care seamănă cu alta
de prin grădina casei părinteşti,
unde mi-am petrecut copilăria
acolo, pe meleaguri olteneşti...

Dar, casa părintească stă să cadă,
sub ploaie, vânt şi vijelie
şi niciodată n-am să mai găsesc,
pierduta mea copilărie...

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie pierdută

Mi-e tot mai dor de casa părintescă,
de mama şi de tatăl meu,
căci am plecat, demult, în lumea largă,
alăturea de mine având pe Dumnezeu...

Anii au trecut pe nu ştiu unde
şi mă trezesc privind în depărtare,
cu gândul către casa părintească,
de multe ori plângând lângă o floare...

O floare care seamănă cu alta
de prin grădina casei părinteşti,
unde mi-am petrecut copilăria
acolo, pe meleaguri olteneşti...

Dar, casa părintească stă să cadă,
sub ploaie, vânt şi vijelie
şi niciodată n-am să regăsesc,
pierduta mea copilărie...

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui derbedeu

Cei harnici ştiu că se hrănesc
Din ce chiar ei agonisesc;
Dar sunt, ca tine, derbedei
Ce se hrănesc cu nervii mei.

epigramă de George Budoi din Aforisme şi epigrame despre măgari şi măgării (16 martie 2014)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu toate le-aşează

Când verdele planetei dispare,
Dispare şi viaţa pe pământ.
Soarele nu mai răsare,
Nu mai e ploaie, nici vânt.

Când apocalipsa vine,
Pământul se face scrum.
Din el nimic nu mai rămâne.
Totul e negru şi fum.

Universul nu ne reciclează.
Clonă, nu ne poate face.
Dumnezeu toate le-aşează,
În faţa lui, lumea tace.
Nimic nu ne luminează,
Moartea viaţă, nu se face.

Chiar dacă pământul moare,
Galaxia nu dispare.
Altă stea pe cer apare,
Cu timpul şi ea dispare
Fiindcă e tot căzătoare.

poezie de Dumitru Delcă (15 mai 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui îngâmfat

Când vorbeşte despre sine,
N-are nici pic de ruşine,
Nu-şi ascunde fudulia,
Ba îşi scoate pălăria.

epigramă de George Budoi din Epigrame (17 ianuarie 2014)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia-ndrăgostită

Se ştie de când lumea, femeia-ndrăgostită
Cutează orice faptă, chiar şi nelegiuită;
Nici Zeus nu-ndrăzneşte-mpotiva ei să steie,
Căci cruntă-i răzbunarea clocită de femeie.

epigramă de George Budoi din Dicţionarul dragostei (6 iunie 2013)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu iau în seamă lumea...

Nu iau în seamă lumea ce, rea, mă tot bârfeşte,
Căci ce nu înţelege, ea, lumea, osândeşte!
Spre cer noroi de-aruncă, nu tremură Prea-Sfântul,
Se ştie, gura lumii o-astupă doar pământul.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (10 martie 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi n-aţi fost cu noi în celule

Voi n-aţi fost cu noi în celule
să ştiţi ce e viaţa de bezne,
sub ghiare de fiară, cu guri nesătule,
voi nu ştiti ce-i omul când prinde să urle,
strivit de cătuşe la glezne.

Voi n-aţi plâns în palme, fierbinte,
străpunşi de cuţitul trădării.
Sub cer fără stele, în drum spre morminte,
voi n-aţi dus povara durerilor sfinte
spre slava si binele ţării.

În cântec cu noi laolaltă
trecând printre umbre pereţii,
voi n-aţi cunoscut frumuseţea înaltă
cum dorul irumpe, cum inima saltă
gonind dupa harpele vieţii.

Ce-i munca de braţe plăpânde,
ce-i jugul, ce-i rânjet de monstru,
cum scârţâie osul când frigul pătrunde,
ce-i foamea, ce-i setea, voi n-aveţi de unde
să spuneţi aproapelui vostru.

Voi nu ştiţi în crunta-nchisoare
cum minte speranţa şi visul,
când uşile grele se-nchid în zăvoare,
şi-n teama de groaznica lui încleştare
pe sine se vinde învinsul.

Aţi stat la ospeţe-ncărcate
gonind după fast şi orgoliu,
nici milă de noi şi nici dor, nici dreptate,
nici candel-aprinsă şi nici libertate,
doar ghimpii imensului doliu.

Aşa sunteţi toţi cei ce credeţi
că pumnul e singura faimă.
Făţarnici la cuget, pe-alături ne treceţi,
când noi cu obrajii ca pământul de vineţi,
gustăm din osânda şi spaimă.

Când porţile sparge-se-or toate
şi morţii vor prinde să urle,
când lanţuri şi ziduri cădea-vor sfărmate,
voi nu ştiţi ce-nseamnă-nvierea din moarte,
căci n-aţi fost cu noi în celule.

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mă transformaţi în moşte (pamflet)

Mari ierarhi şi Sfânt Sobor,
Eu vă rog, chiar vă implor,
Când o fi şi-o fi să mor,
Fi'ndcă ştiu că n-oi renaşte,
Să mă transformaţi în moşte,
Să mă pupe, hotărât,
Chiar şi cei ce m-au urât.

pamflet de George Budoi din Religia în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (1 aprilie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curvar n-am fost, n-am fost nici sfânt

Cât fost-am pe acest pământ,
Curvar n-am fost, n-am fost nici sfânt,
Căci sigur ar fi fost păcat,
Frumoase de-aş fi refuzat,
Când dragoste mi-au dăruit
Şi-atât de mult am fost iubit.

pamflet de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete şi Satire (23 iunie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui Ilie

Vai de tine, măi Ilie,
N-ai nimic în scăfârlie!

distih de George Budoi din Distihuri (2011)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meşterul din Univers

Proverbe 8:22-31
Pe Mine Domnul m-a făcut
Chiar întâia Lui lucrare
Să fiu un soare şi un scut
Lumină să fiu— îndurare

Mai "nainte de-nceput
Eu am fost din veşnicie
Nici pământul când făcut
Nu a fost atunci să fie

Adâncuri— nu existau
Nici izvoarele de apă
Undele nu-şi revărsau
Apa— nefiind creată

Însumi Eu am fost născută
Mai "nainte decât munţii
Când lumina nevăzută
Nu îşi regăsea pierduţii

Mai "nainte de-ntărirea
Munţilor Eu am venit
Căci sunt dragostea— iubirea
Omului neprihănit

Nici pământul nu era
Şi nici cea dintâi fărâmă
Lumea când nu exista
Nici izvoare de lumină

Eu lucrarea cea dintâi
Sunt o iată-n veşnicie
Credincios tu să rămâi
Dragostea ţintă să-ţi fie

Domnul când a întocmit
Cerul— Eu eram de faţă
Norii când i-a pironit
Pe cer să aibe viaţă

Hotar mării când i-a pus
Mai departe să nu treacă
Ci cu valul ei supus
Să rămână-n a ei matcă

Pământului temelii
Domnul când i-a întocmit
Eu eram din veşnicii
Atunci Meşter iscusit

Şi la lucru lângă El
Eu îi eram desfătarea
Îi eram şi scop şi ţel
De a-şi săvârşi lucrarea

Pe-a pământului orbită
Eu jucam neîncetat
În lumina întocmită
Plăcând Celui Prea Înalt

Plăcând Tatălui iubit
Pe Mine ce m-a născut
Ca să fiu în infinit
Tot ce are mai plăcut

Eu sunt Meşterul lucrării
A planului Său măreţ
Şi sunt apa îndurării
Al iertării sfinte preţ

Tatăl— m-a făcut lumină
Eu să fiu pe veci Cuvântul
Ca pe palme să mă ţină
Căci am întocmit pământul

După planul Lui cel sfânt
Am dat viaţă am dat rost
Şi în cer şi pe pământ
C-am rămas în veci la post

Când în planul de-ntocmire
Pe om Însumi l-am văzut
Am simţit a lui iubire
Duhul că mi-a răscolit

Omul— fiinţa aceasta plină
Şi de sensuri şi priviri
Ce se vrea o rădăcină
Plină de închipuiri

Mi-a rămas o ţintă vie
Un liman plin de iubire
Să îl iau în veşnicie
Drept comoară să îmi fie

Pe Mine Domnul m-a făcut
Chiar întâia Lui lucrare
Să rămân pe veci un scut
Milă să fiu— îndurare

Un liman al mângăierii
S-aduc viaţa pe pământ
Şi surâsul fericirii
Duhului mereu înfrânt

Tatăl Sfânt doar m-a născut
Eu să fiu în veci Lumina
Adevărul nevăzut
Mersul vieţii-ntodeauna

Slavă dar Lui Dumnezeu
Cinste glorie onoare
Căci mă vreau copilul Său
Să văd viaţa viitoare

poezie de Ioan Daniel Bălan (8 iunie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde se află un înţelept, nu trebuie să existe vreo femeie la douăzeci de picioare împrejur. Unde sunt doi înţelepţi, nu trebuie să existe vreo femeie la două sute de picioare împrejur. Când vaginul (sau coapsa?) femeii va sta alături de coapsa înţeleptului, sfârşitul lumii fi-va aproape: ba chiar e la îndemână şi i se simte mirosul de păr umed. Căci la ce bun să păstrezi aparenţele (adică la ce bun să le interzici femeilor să fie prezente la Marele Sfat) când pământul (sau: epoca, secolul) se cutremură din temelii?

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am tot strigat

Am tot strigat, — de când tot strig
îmi e şi greu să tot mai spun
dar strig, căci ştiu că vine ziua
să ştiţi că n-am fost eu nebun.
Am tot chemat, — de când tot chem
şi ură poate că-mi purtaţi
dar chem, căci ştiu că vine ziua,
când veţi striga înspăimântaţi.

Am tot mustrat, — de când tot mustru
e tot mai gol în jurul meu
dar tot nu tac, căci vine ziua
cu blestemul lui Dumnezeu.

Am tot venit — şi tot mai vin
să spun că încă mai e har
să spun, căci ştiu că vine ziua
cu plâns şi ţipăt în zadar.

Am tot înştiinţat — şi mai
răbdaţi-mi să vă-nştiinţez
căci ştiu ce-aproape este ziua
cu-nfricoşatul morţii crez.

Veţi face şi-acum tot ce vreţi,
cum aţi făcut şi pân-acum
dar scumpul mântuirii preţ
amar se va plăti cu scrum.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce scriu despre Prostie

Pot să tac şi să-nchid ochii, să nu-mi plece-n zbor cuvântul,
Când Prostia e stăpână practic pe întreg Pământul?!
Când ea e zeiţa care are cei mai mulţi supuşi,
De la múritori de foame pân' la regii cei sus-puşi?!

Chiar de n-are niciun templu, e vestită, cu renume,
Căci precum Erasm ne zice, templul ei e-ntreaga lume.
Déşi este ponegrită zi de zi şi ceas de ceas,
Toată lumea i se-nchină, ba şi zeii din Parnas!

Nu doar oamenii, chiar zeii, ca o culme-a ironiei,
De când este lumea lume, toţi plătesc un bir Prostiei,
Însă una este, frate, s-o faci rar, doar din greşeală,
Şi-alta este ca să fie starea ta cea naturală.

poezie de George Budoi din Dicţionarul prostiei (17 august 2013)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi cer iertare de prea multă poezie...

Am constatat cu-ngrijorare că versul meu nu vă e drag
V-am plictisit şi rău mă doare, că doar câţiva mai sunt în prag...
Şi ca urmare, iau măsura ce se impune, nu mai scriu
Decât la lună-o poezie şi poate chiar şi mai târziu...

Tristeţera mea nu e benignă, ştiu că v-aţi săturat de ea
Dar ea e-n mine şi ştiţi bine că n-am să mă despart aşa
De-odată, niciodată, căci este-n soarta mea şi ştiţi
Toţi cei acei ce de-ani de zile, în orice clipă mă citiţi...

De fapt, firesc chiar mi se pare, că scriu prea mult şi nu-i normal
Să vin cu versurile-n ploaie şi să v-acopăr cu-al lor val.
Eu scriu fiindcă aşa mi-e bine şi mă retrag unde doar eu
Mă sfătuiesc în poezie, la margine de Empireu.

Am universul meu sihastru, unde n-aud şi nici nu văd.
Acolo cerul e albastru şi niciun nor nu întrevăd...
În versuri sunt cea mai frumoasă şi nu am vârstă, nici nu mor
Doar, uneori mă răscoleşte de tine, toamna mea, un dor...

Îmi cer iertare pentru toate poemele ce vi le-am scris
Şi sper să îmi respect cuvântul şi să mai scriu cât am promis...
Că ce-i prea mult nu este bine, devine agasant, vetust
Iar eu nu vreau ca dezolanţa de la cei dragi, nicicând s-o gust...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai mor puţin

Eu Te întreb, Tu mă acuzi
Eu Te aştept, Tu nu mă vezi
Eu Îţi vorbesc, Tu nu auzi
Eu Te iubesc, Tu nu mă crezi.
Mai mor puţin, Tu nu mă ştii
Mai cad un pic genunchii mei
Pe braţe, Doamne să mă ţii
Te-am tot rugat şi Tu nu vrei.

Ţi-aş mai vorbi, Ţi-aş mai cânta
M-aş odihni dar nu am cum
Aş vrea să vin în faţa Ta
Dar nu mai ştiu pe care drum.

Unde eşti, Dumnezeu
Unde ai plecat
Vreau să ştiu ce sunt eu
Înger sau păcat.

Unde eşti, Dumnezeu
Unde Te-ai ascuns
Ţi-am adus plânsul meu
Dar n-a fost de-ajuns.

Unde eşti, Sfântul meu
Te-am strigat şi strig
Nu auzi, Dumnezeu
Şi mi-e tare frig...

poezie de Adriana Cristea (15 iunie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!