Poezia Naturii

Munţi cu fruntea albă se înalţă-n cer,
Codrul des şi falnic stă ca un străjer,
Lacuri cristaline norii oglindesc,
Curg izvoare repezi, păsări ciripesc.

Soarele aruncă cu săgeţi de foc,
Urşii umblă ţanţoş în al lor cojoc,
Văile sunt pline de aluni şi fragi,
Vântul răcoreşte pajiştile-i dragi.

Gingaşe brânduşe înfloresc grăbit,
Oile în turme pasc necontenit,
Peşterile gura şi-o deschid uşor,
Un parfum pluteşte, fin, îmbietor.

Pe a lumii scenă cu decoruri vii,
Cu talent Natura joacă roluri mii,
Şi cu bucurie şi adânc temei
Face să răsune poezia ei.

poezie de Octavian Cocoş (31 mai 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arpegiu de vară

se răcoreşte vara în izvoare limpezi
şi se strecoară prin susur de argint
soarele încălzeşte recile lespezi
linişte presară cu stări de alint.

pădurea răsună de cântece repezi
trec şi prin mine în şiruri succint
se răcoreşte vara în izvoare limpezi
şi se strecoară prin susur de argint.

greierii în scenă spectaculoşi arpezi
acordează viori cu trup de hiacint
departe e iarna cu alai de zăpezi
şi timpul vesel are aromă de absint.

se răcoreşte vara în izvoare limpezi
şi se strecoară prin susur de argint.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Toamna târziu
În noaptea cu lună,
Cum vâjâie codrul
Şi geme şi sună!
Din nordul cu neguri
Un vuiet răsare
Şi vine şi creşte
Mai iute, mai tare;
Iar codrul aude,
Puternicul rege
Aude prin noapte
Şi bine-nţelege
Al oştilor vuiet
Din norduri pornite -
El vrea să răscoale
Puteri obosite
Şi-njură şi urlă,
Că-şi simte pierirea.
Şi galben se face,
Nu poate s-adoarmă,
Nu-şi află nici pace,
Şi tremură codrul
Cu inima ruptă
De spaimă, se zbate,
Cu vântul se luptă,
Pocneşte şi sună
Şi-şi urlă durerea,
Căci vântul îl prinde
Şi-l strânge de mijloc
Topindu-i puterea!
Şi codrul se-ndoaie;
Şi-l biruie vântul
Râzând îl sugrumă
Şi-i rupe veştmântul
Şi părul i-l smulge
Şi-n văi îl aruncă.
Un ţipăt răsare
Pe deal şi pe luncă;
Grăbitele păsări
Cu vuiet aleargă
Şi norii vin stoluri
Pe-ntinderea largă
De spaimă s-aascunde
Pârâul sub ghiaţă -
Şi regele codru,
Din ultima viaţă
Suspină văzându-şi
Pustiul, şi geme
Şi cade pe spate
Şi moare cu fruntea
Pe pieptul naturii
Şi moare natura
De jalea pădurii
În toamna târzie!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghiocei - gingaşe flori

Înfloresc ghioceii,
sfidând timpul
în armonia sfântă a privirii
alungând tăcerea
clipelor pierdute
încununând speranţele cu-n zâmbet
gingaşe flori
din visuri efemere
privesc prin geamul noii vieţi
zilele scăldate în lumină
mugurii răsar în primăveri
din fâşii de pământ
ca o ploaie de dorinţe
pictând fericirea
printre fulgii rătăciţi
o lume în albă culoare
împrăştie norii noului început
renăscut în zori,
răspândind corole de parfum.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară, primăvară

Primăvară, primăvară,
Vino iar la noi în ţară!
Vino cu flori în grădină!
Cu căldură, cu lumină,

Vino cu zile senine!
Cu fluturi şi cu albine,
Cu verdeaţă pe câmpie
Şi-n suflet cu bucurie.

Că dusă-i iarna geroasă,
Soarele iar intră-n casă.
Zăpada-n câmp se topeşte,
Pământul se dezmorţeşte.

Muguri se deschid în plante,
Florile sunt parfumate,
Revin păsări călătoare,
Oamenii ies pe ogoare.

Primăvara vrem să vină
Să toarne-n suflet lumină.
Stăpânul lumii să-ncălzească
Toată suflarea lumească.

Primăvară, primăvară,
Vite pasc pe dealuri iară.
Păsări cântă-n dimineaţă,
Totul s-a trezit la viaţă.

poezie de Dumitru Delcă (20 februarie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar împreună vom învinge

Ca un străjer stă soarele pe cerul limpede,
Lumina o păzeşte şi-o lasă în grădină,
Ne spune-n taină că doar speranţa e herede
Iar teama-i pentru suflet ucigaşă toxină.

Sunt străzile pustii, oraşu-i doar o lespede
Fiecare om visează la o girodină,
Ca un străjer stă soarele pe cerul limpede,
Lumina o păzeşte şi-o lasă în grădină.

Îmbrăţişări şi atingeri de buze fragede
Ne sunt acum imagini de-o simplă copertină,
Nu ne întristăm, exemplu ne e Diomede
Uniţi şi încrezători vom rupe acea cortină...

Ca un străjer stă soarele pe cerul limpede,

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te naşti şi plângi de fericire

Sunt una cu pământul
cu apele ce nasc izvoare,
cu arborii şi florile bucuriei,
sunt piatra de încercare a fiinţei mele,
sămânţa tristeţii şi a fericirii,
sunt începutul şi sfârşitul existenţei.

Sunt fericit când simt iarba sub tălpi,
sunt fericit când ploaia îmi spală obrajii,
sunt fericit când soarele surâde-n fereastră,
sunt fericit de prieteni, de copii,
de fiinţele dragi ce mă-nconjoară,
sunt fericit de visul ce mă înalţă,
de păsări, de natura mamă.
Sunt fericit de întinsele câmpii,
sunt fericit să-mi văd copiii
jucându-se-n zăpadă.
Sunt fericit prin adevărata
natură a sufletului.

Dar ştiu
că această fericire
într-un amurg uitat
coboară într-un mormânt.

Dar mai presus decât sunt
voi şti că sunt acel copac
ce iarna-i desfrunzit;
voi creşte-n primăvară,
mai falnic, mai puternic.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O comparaţie: un om care umblă drept prin natura lui, nu face nici o sforţare; unul care umblă plecat, trebuie să se gândească necontenit să stea drept. Îndată ce uită, umblă iar ghebos.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zgomote

Ah, ce bucurie, inima-mi tresare,
Paşii tăi cei repezi se aud în noapte,
Însă e doar vântul, plin de nerăbdare,
Ce suflă pe-alee printre frunze moarte.

Stau şi-ascult şi parcă glasul tău şăgalnic
Blând rosteşte vorbe calde de iubire,
Însă e doar râul ce curge năvalnic
Clipocind la maluri scos uşor din fire.

Sunt surprins că totuşi râsul tău răsună
Undeva departe, în pădurea rară,
Dar e ghionoaia, ce ca o nebună
Ciocăne copacii şi stă solitară.

Dar de data aceasta limpede-i chemarea,
Cât sunt de sonore ale tale şoapte...
Ce dezamăgire, mare mi-e mirarea,
Să constat că-i ploaia care cade-n noapte.

poezie de Octavian Cocoş (29 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădure în prag de toamnă

Pădure în prag de toamnă
Eşti frumoasă ca o doamnă
Şi-ţi curg lacrimi pe obraz,
Când te taie... de necaz.

Codrule te-apasă anii,
Fug mistreţii, dolofanii...
Sub desişul tău bogat,
Câte suflete-ai culcat?

Codrule tânăr fecior,
Te-ndoaie vântul uşor;
De eşti falnic molidiş,
Te fură vântul pe furiş.

Codrule pădure deasă,
Poiana-ţi este mireasă,
Pajiştea plină de flori,
Cu oameni de sărbători.

Codrule mi-eşti frate bun
Şi-o vorbă aş vrea să-ţi spun,
Natura te îngrijeşte,
Dar şi omul cât trăieşte!

poezie de Toth Arpad (19 octombrie 2021), traducere de Toth Arpad
Adăugat de Toth Arpad
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

- Lună mare, fermecată,
Vino, spune-mi o poveste,
O poveste minunată
Din Palatele Celeste.

Oare ai văzut vreodată
Cine locuieşte-n ele
Şi aruncă ziua toată
Cu comete şi cu stele?

Ştii cine-a făcut Pământul
Şi-acest mare Univers?
La-nceput a fost Cuvântul
Ce-a pornit al lumii mers?

Luna mi-a răspuns şoptit
- Haide, dormi, că somnu-i sfânt;
Chiar şi eu, necontenit,
Sunt legată de Pământ.

poezie de Octavian Cocoş (25 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au înflorit salcâmii

N-am observat c-au înflorit salcâmii,
treceam pe lângă ei nepăsătoare,
am ridicat privirea-n dreptul Lunii
şi florile au luminat mai tare...

M-au îmbiat cu văluri de parfum,
din floarea albă prinsă-n evantai
şi mi-am promis că n-o să uit, de acum,
că înfloresc salcâmii-n luna Mai...

Să luăm în seamă aceste flori gingaşe,
cu gustul lor cel dulce-acrişor,
şi vom putea să trecem peste toate,
mai bucuroşi şi poate mai uşor...

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul s-a oprit!

Cinci degete se împrăştie în mine ca o umbră
Umblu pe ape, soarele din ochii tăi e visător
Cosaşi se duc la apă
Dimineaţa pluteşte ca un puf de păpădii,
Mă aşez lânga tine cu trupul răsărit din soarele dimineţii
Te întreb: Ţi-e cald sau ţi-e frig?
Afară e lună plină.
Cinci degete mă mângâie,
Uneori mă ceartă
Eu le sărut palmele cu gura, descântundu-le de deochi
Atât de încet auzindu-se, lumina din cernitele izvoare
Vântul s-a oprit!
Semnele zăpezilor din mine seamănă cu fulgii de zăpadă Nenăscuţi din căuşul palmei cu cinci degete.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul

Vântule, nebunule,
Unde fugi aşa grăbit
Străbătând întreg Pământul
Din apus la răsărit?

Cine te-a înfuriat
Şi mi te-a umplut de jale
Ca să te răzbuni amarnic
Pe tot ce îţi iese-n cale?

Şi ce ai de câştigat,
O să fii mai fericit
Dacă faci prăpăd în jur,
Dacă ne-ai năpăstuit?

Pleacă, vântule, de-aici
Uite, norii se destramă!
Eu i-am zis, dar el fudul,
Nici nu m-a băgat în seamă.

poezie de Octavian Cocoş (4 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni niciodată

Trec dincolo de nunţile fără de miri
sub orizonturi cu margini abia desluşite
unde nimeni nu joacă de bucurie
ci se odihneşte pe flori de câmp.

Încercările repetate până la epuizare
şi nopţile stoarse de lumină
îmi cad peste gândurile visătoare
de se golesc de conţinut.

Dimineaţa se opreşte la izvoare,
dansează în apă
şi le lărgesc malueile timide,
mă agăţ de trupul tău obosit
ca de o poartă a intrării în lume.

Ziua se vesteşte cu cântec de păsări,
simt că le ascultă şi Dumnezeu,
soarele îşi face loc printre nori
cu raze strălucitoare.

Caut un arbore falnic cu ramuri dese,
el ne va fi ocrotitor,
amiaza se simte stăpână pe el.

Hrana noastră puţină şi leneşă
se cere consumată la umbră,
după care urmele vor fi şterse,
nimeni niciodată
n-o să ştie că am poposit o vreme aici.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi

Ochii tăi sunt limpezi ca lacul liniştit
În zilele când vântul adie abia simţit
Şi sunt adânci ca marea acolo-n depărtări
Unde vapoare albe plutesc spre alte zări.

Ochii tăi sunt paşnici ca mielul alb şi pur
Ce paşte liniştit cu oile în jur
Şi parcă-s nestemate, atât sunt de frumoşi,
Iar râsul tău îi face zglobii şi luminoşi.

Ochii tăi sunt bruni ca ursul din Carpaţi,
Pe care-l vezi atunci când codrii îi străbaţi,
Dar sunt cu mult mai vii decât de obicei
Atunci când chipul meu se oglindeşte-n ei.

poezie de Octavian Cocoş (10 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou optimist

în desenele mele zâmbetele înfloresc
şi poezia creşte cu muguri de speranţă
cerul şi pământul le preamăresc
căci mi-au dat vieţii dulce substanţă.

mi-au încurajat zborul către stele
şi au desfiinţat din temei prăbuşirea
transfigurate-s în lumini visele mele
şi-n templul meu se dezvoltă iubirea.

raze au creat în mine bolte cristaline
au scormonit după puritate adânc
că să formeze-n suflet lumile divine
să rămân de-a pururi a cerului prunc.

las trecutul în urmă cu bune cu rele
şi-mi colorez prezentul în acuarele.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Subiectivism

Acelaşi soare vesel mă răsfaţă
Şi-şi prinde raza caldă-n părul meu,
Aceiaşi nori se-ntunecă la faţă
Şi plouă aşa cum a plouat mereu.

Aceeaşi mare blând se unduieşte
Sau îşi aruncă valul înspumat,
Acelaşi codru azi mă răcoreşte
Şi-aceiaşi munţi mă cheamă neîncetat.

Acelaşi vânt şopteşte la fereastră
Şi-acelaşi parc m-aşteaptă pe alei,
Acelaşi templu este casa noastră
Şi-aceiaşi au rămas şi ochii mei.

Aceiaşi oameni fac aceleaşi glume,
Căci mai nimic nu s-a schimbat defel,
Dar fără tine, mamă, astă lume,
Deşi aceeaşi, nu mai e la fel.

poezie de Octavian Cocoş (18 iunie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia locuieşte şi într-o frunză

O trăire-n iubire, nu în pat
este poezia adevărată,
mireasă pe pagina albă
desenată-n cuvinte.

Poezia locuieşte şi într-o frunză
în care se cântă cu sufletul
doina unui neam rămas în istorie,
să-şi are pământul cu lacrimi
şi cu săruturi de dragoste
împreună cu femeile şi copiii,
în unitate cu ceilalţi trăitori
ce clădesc istoria ţării
piatră cu piatră
şi o trec prin porţi, o înalţă-n coloane
şi zbor de păsări în univers,
asemenea lui Brâncuşi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inteligenţii joacă roluri faţă cu alţii; proştii joacă roluri faţă cu ei înşişi şi, dacă sunt prea proşti, reuşesc să se înşele singuri.

Garabet Ibrăileanu în Privind viaţa (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inteligenţii joacă roluri faţă cu alţii; proştii joacă roluri faţă cu ei înşişi şi, dacă sunt prea proşti, reuşesc să se înşele singuri.

citat celebru din Garabet Ibrăileanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!