De vreau să fiu iertat

E ceasul de-ntâlnire cu bunul meu Iisus
Când voi mărturisi nevrednicii, păcate,
Stau în genunchi, iar gândul mi-e supus,
Doar sufletul palpită, din aripă se zbate.
Sosi-ta vremea scrisă pe fruntea înserării
Şi Domnul e la uşă, aşteaptă să-i deschid,
Ridic smerit o cruce a rugii şi-ascultării
Ca să alung din preajmă pe veliar perfid.

Mă-ntreb Iisuse Bun, ce bine Ţi-am făcut,
Am stat flămând şi gol vreodată pentru Tine?
Am mers desculţ prin spini cu sufletul tăcut,
Gândind mereu, cum să-ţi slujesc mai bine?
Dar din adânc, conştiinţa, mă mustră fără milă
Şi-mi strigă drept în faţă cât sunt de fariseu,
Mi-arată calea dreaptă şi-o viaţă mai umilă
De vreau să fiu iertat de Bunul Dumnezeu.

Am sufletul, Iisuse, pe-o margine de hău,
Căci sunt smerit pe-afară, dar înăuntru-s gol,
Mă laud cu credinţa, însă am gândul rău
Şi-alerg să fac păcate dând lui Satan obol.
Nu mă lăsa să pier, că neagră mi-e cămaşa,
Ascultă-mi ruga mută şi fii mereu cu mine,
Te rog, Iisuse Doamne, să nu îmi spune aşa:
"Adevăr zic ţie, nu te cunosc pe tine

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!