Primăvară cu miros de praf de puşcă

Mă poartă rănile viselor noastre
Peste monade apuse de vreme,
Revin păsări cu ciocuri dure, albastre
Să-mi ciugulească frânturi din poeme...

La graniţa ţării rachete mortale,
Avioane ce pustiesc oraşe şi sate,
Primăvara-i pierdută în doliu şi jale
Cernobâlul cu vânturi mortale ne bate.

Ce moară-mi macină noianul de rime?
Ce mai faci, Doamne, acolo prin cer...?
Iubito, mi-ai rămas un fel de zecime
Prin primăvara fadă, pierdută sub ger!

Sub masca ta, de mine te-ascunzi...
Oraşul ne pare, mereu, sub asediu...
Nu-ţi pot adora nici sânii rotunzi
Nici vremuri nu sunt de concediu!

Numărul morţilor la ganiţa ţării vecine
Creşte cu numărul oraşelor pustiite...
O rugă ai face dar nu ştii la cine-
Pe planetă pandemie, războaie cumplite.

Preaplinul din noi alunecă-n vid,
Îndoliate poeme pe file ne curg,
Câte speranţe în noi se închid...?
Noi, tot mai departe de noi şi de Burg!

poezie de Eugen Coţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când "cântă" armele

De câte ori "cântă" armele
muzele tac în lacrimi fierbinţi
iar cerul nopţii îşi ascunde stelele
de avioane, rachete şi proiectilele
ce seamănă calvarul,
dărâmă construcţii milenare
fierb casele şi blocurile
în praf de puşcă şi trinitrotoluen
migranţii cu milioanele îşi părăsesc
ruinele şi oraşul şi ţara
pentru o altă ţară mai ferită de război...
Vapoarele sunt scufundate-n porturi,
trenurile mor pe şinele ruginite
bombe termobarice şi cu fosfor
topesc pământul, casele, spitalele.
O racheta se luptă cu o altă rachetă,
drone inteligente topesc vehicule amfibii,
tancuri, tunuri, lansatoare de rachete...
De o parte şi de alta nu mai rămâne timp
de număratul morţilor nici de îngropăciune,
cu buldozerele se fac gropile comune
pe câmpuri arse de infernul războiului...
Buncărele mai păstrează speranţa de viaţă
şi acolo mai nasc mamele, se mai tratează
rănile luptătorilor scăpaţi din iadul luptelor...
Pe o şosea bombardată un copil în lacrimi
caută graniţa ţării mele,
o fetiţă cu un căţel în lesă
este purtată printre ruine
la orizont, flăcări şi fum negru,
miros de praf de puşcă şi moarte...
Localităti rase de pe pământ,
ruine peste tot, teamă, frică, panică
forţele răului seamănă teroare şi moarte.
Unde eşti şi de unde ne mai priveşti Doamne!?
Cine e acest papagal cu nume de Putin?
Cine sunt guguştiucii care mai ascultă de pitic?
În centrul Europei un alt război mondial...
noi între pandemie şi infern,
noi ce te mai rugăm Doamne
să ne asculţi rugile şi să ai grijă
de omenirea care vrea să trăiască
în iubire, în pace şi adevăr!

poezie de Eugen Coţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A căzut o frunză-n calea ta

A căzut o frunză-n calea ta
Rătăcind pe-a vântului aripă.
Ai zărit-o şi-n aceeaşi clipă
Ai strivit-o călcând peste ea.
N-avea grai să strige în urma ta,
Nici puteri să spună cât o doare
Şi-a rămas pierdută în cărare,
Ploi şi vânturi trecut-au peste ea.
Stătea lipită de pământ şi se întreba
Ce ar face dacă vântul ar lua-o
Şi-o clipă în palma ta ar aşeza-o,
Dar a rămas acolo undeva.

A căzut o frunză-n calea ta
Şi cine ştie câte or să mai cadă,
Dar n-ai să ştii nicicând
Şi nu-ţi va da prin gând
Că prima frunză ce-a căzut în drumul tău
Am fost eu.

poezie de Ioana Crăciunescu
Adăugat de Mariana Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai iertat fiecare durere în parte

ca un soldat trecut prin atâtea războaie
învăţat cu gloanţele
cu sângele
cu moartea
cu mine
mi-ai iertat rănile
drumul
timpul pierdut
ca un soldat ce uită
că mâinile lui pot să culeagă albastrul
da
sunt sigură că mi-ai iertat fiecare durere în parte
fiecare zi pierdută într-o cameră rece
unde sângele meu devenise alb
unde carnea mea
se obişnuise cu gloanţele
cu moartea
cu atâtea războaie
da
m-ai iertat pentru toate
iar mâinile tale calde
vin să acopere rănile adânci
şi fiecare zi pierdută
într-o cameră rece
unde dorm numai umbre

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte poeme?

Câte poeme ţi-oi fi scris?
Nici eu nu ştiu câte au fost
Şi poate nici nu are rost,
Din vis rămâne numai vis.

Câte poeme am să-ţi scriu?
Nici asta nimeni nu va şti,
Tu, dragul meu din poezii,
Este târziu, foarte târziu.

Câte poeme vor pluti
Fără să fie în colecţii?
La începutul unor lecţii,
Fără sfârşit te voi iubi.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea pierdută

Ce forme au pomii
ucişi de tristeţe?
Se plânge în verde
cu lacrimi de frunze.
Ofrandă de rouă
sărută iarba prea crudă,
vântul printre ramuri şopteşte
o pădure pierdută în timp,
sălcii pletoase plâng peste ape
în tăceri echivoce
suspendate prin spaimă.

Printre ramuri,
nici păsări,
nici cuiburi,
nici grai.

Natura pare rănită...
răstignit între cer şi pământ
cu buzele albite
mă rog cu speranţă
pentru ziua CE VINE.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De sub zăpezile uitării

De- aş mai fi rămas în satul meu
să-ţi ţin de cald, să-ţi ţin de sete
ne binecuvânta chiar Dumnezeu
iubita mea cu blonde plete...

Ne-am despărţit sub salcia pletoasă
şi am pornit pe ale vieţii valuri;
eu spre departe, tu pe lângă casă,
eu prin armată, tu şi pe la baluri.

Mă sfâşiau prin depărtări haine
dulci amintiri din satu-ndepărtat,
mă ucidea şi dorul după tine
şi câte şi mai câte-am îndurat...

N-am mai găsit un strop de fericire
sub uniforma verde, militară,
prin roua dimineţii n-am găsit iubire
nici trenul nostru din bătrâna gară.

Scriam scrisori ce nu-ţi ţineau de sete
iar peste noi s-a aşternut uitarea
iubita mea din sat, cu blonde plete...
cu altul ţi-ai urmat destinul şi cărarea.

Mi te-am pierdut, frumoasă, prea devreme
când peste sat se aşterneau ninsori,
pe frunzele iubiri ţi-am mai scris poeme
şi, încă, mă visez cu tine... uneori!

poezie de Eugen Coţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca ultimă dorinţă

Mă văd mereu, mereu legat de tine
de tot trecutul care ne-a robit...
legat ca stupul trainic de albine
chiar dacă-n viaţă ne-am şi amăgit.

Te regăsesc prin vidul din cuvinte,
prin anotimpurile ce se tot rotesc,
prin clopotele la vecernii, sfinte
şi prin livezile ce iară înfloresc.

Te văd prin noi volume de poeme,
prin ziduri de Cetate părăsite...
mai am noi planuri şi banale teme
c-o să mă duci pe calea cu ispite.

Te mai aştept prin vise păcătoase
ori pe alei ce şerpuiesc prin Burg
şi te mai strig din nopţile ploioase
când stropi pe faţa ta mai curg.

De-o viaţă am fost doritor de tine,
cu tine-am hoinărit prin Univers...
cu tine am ajuns la rău şi bine,
cu tine-adorm la capătul de vers.

Mi-e dor de nopţile trăite-n doi
şi nu ascult ce-mi zice lumea rea...
cu tine pot să merg şi la război
o Muza mea, o Muza mea...!

poezie de Eugen-Emil Coţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi, Doamne... (Criminalul Putin şi armata rusă au invadat Ucraina şi au declanşat iadul cu tancuri, avioane, rachete ş.a.)

Putin cu-ai lui ruşi păgâni,
Criminali şi nişte câni,
Declanşat-au pe pământ
Iadul, căci nimic n-au sfânt.

Dau cu bombele mortale
Până chiar şi în spitale.
O femeie, în genunchi,
Plânge tare, din rărunchi:

Spune-mi, Doamne, un' să merg,
În pământ, sub vrun aisbérg?
Spune-mi, Doamne, prin ce vad
Pot să scap din ácest iad?

poezie de George Budoi din Rusia şi ruşii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (24 februarie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul cavalerului

Am tăiat cu spada noaptea-ntreagă
până când în locul zorilor au venit corbii,
corbii erau heralzii absurdelor mele victorii
risipindu-mi numele urbi et orbi.

Spada mi s-a întors înapoi în trecut,
a chemat-o arhanghelul Menumorut,
braţul îmi cade, capul mi-e greu,
dar numărul morţilor creşte mereu.

Creşte şi luna cu cele trei vipere galbene,
ochii se tulbură încet şi apun -
creşte numărul morţilor, creşte întruna -
voi muri printre hoituri bătrân şi nebun.

poezie clasică de A.E. Baconsky din Cadavre în vid (1969)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din primăvara vieţii

Când muguri noi răsar din hibernare
şi rugul sorţii ne purifică alert, solar,
te mai aştept nevastă pe-o cărare
spre a trăi iubind o primăvară, iar.

De sevele se urcă-n salcia pletoasă
şi razele-s la promenadă pe alei,
noi amintiri de când ai fost mireasă
ne bântuie sub umbrele de tei.

Un timp solar mă duce către tine
să-ţi mai visez aceiaşi sâni rotunzi;
e primăvară-n sat şi ne e bine...
nu-i bine ca de viaţă să te-ascunzi.

Revizii fac la barca noastră veche
că-n ochii noştri tot râde primăvara,
o să-ţi atârn şi flori după ureche...
din gânduri noi o să-ţi alung povara.

Deschide larg ferestrele spre viaţă
să-ţi poposească primăvara-n casă,
să-i dăm bineţe-n orice dimineaţă
la o cafea amară... acolo pe terasă.

Poeme noi, rămase în restanţă
se cuibăresc prin noul meu volum...
ne vom lua de la nepoţi vacanţă
pierduţi în primăvara vieţii de acum.

poezie de Eugen Coţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune pentru rănile ţării ️

Nu da, Doamne, nici unui duşman
Suferinţa noastră dintr-un an
Şi ne iartă nouă dacă plânge
Inima din noi de-atâta sânge.

Pâinea noastră coaptă-n bunătate,
Dă-ne-o nouă ca şi până-acum,
Fă-ne, Doamne, prin durere drum
Ca unei corăbii pe'noptate.

Lasă-ncet din cerul Tău să cadă
Pacea peste noi ca o zăpadă
Şi pe-o rază de luceafăr mare
Dă-ne semn de milă şi-ndurare.

Dintr-un cap în celălalt al zării,
Abătut cândva la o răscruce,
Umilit ca Fiul Tău pe Cruce,
Zace-n lacrimi trupul rupt al Ţării.

Pică-i, Doamne din uleiul sfânt
Peste rănile cioplite în pământ
Şi înalţă din puterea gliei
Chipul cel rotund al României.

rugăciune de Horia Vintilă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Covid 19

(La sfârşit... de Martie )

Simt că o să-mi însângerezi, UCIGAŞULE,
Toate poemele scrise-n zilele de CARANTINĂ
După ce te-am parodiat mereu, laşule
Că mi-ai infectat aerosolii şi coala velină.

Mi-ai dirijat destinul spre spital, APOCALIPSĂ,
Tu care desparţi multe iubite de iubiţi
Ştii că vaccinul contra ta e lipsă...
Dai în bogaţi, poeţi şi obidiţi.

Nu voi mai scrie poeme noi de groază
Cu cerneala roşie ca la apus de soare,
Spre plămâni, nici oxigenul nu-mi migrează,
Degeaba mască, degeaba ventilare...

Vor muri şi planuri mari, de viitor,
Cum mor doctorii şi asistentele frumoase,
M-ai condamnat ca pe un DEZERTOR
Si mi-ai înfipt pumnalul pân' la oase.

Infecţia-i virală, nu-i doar o simplă gripă
Covid-ul e mortal şi curvă şi parşiv,
De vieţi umane va face grea risipă
Eu, după el, sunt doar un ADJECTIV.

Am fost mânat de două ceasuri rele...
Aerosolii nu mă vor scoate din IAD,
Nu pot zbura spre cerul plin de stele
Şi nici pe gânduri nu mai ştiu să cad.

Mă zbat şi ţip ca un zălud prin pat
Şi mă trezesc din vise... SPERIAT!

poezie de Eugen Coţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dependenţă de NOI

Mă luminez când mă gândesc la tine...
Oglinzile din jur îmi sunt străine.
Nu mă am pe mine întru sine,
Când nu eşti infiltrat în mine.

Şi mă apucă aşa un dor de jale,
Când străzile străbat pe unde-am fost...
Şi-mi simt fiinţa cum tremură moale,
Că tot ce-a fost, n-a fost sortit cu rost.

Şi te surprind confuz şi derutat...
Nu ştii ce simţi şi nici ce vrei cu mine;
Destinul parcă este acuma plat,
Şi parcă nici de NOI nu-ţi mai convine...

Mă simt pierdută când nu mă iubeşti.
Şi uneori te simt... mă ţii departe!
Şi-n inimă şi-n minte mă goneşti...
Şi-atunci simt parcă mor încă o moarte...

Şi totul pare şters când nu-i în doi...
Şi viaţa fadă şi fără vreun răsfăţ.
Ştii? Eu mult am tot luptat pentru-a fi NOI
Ca să te uit şi să nu te învăţ!

Raze de lună mă învelesc iar cu visare...
Şi ne revăd pe NOI... iubind la fel.
Dar mai există acea iubire, oare,
Când tu lupţi contra ei ca un rebel...?

Nu ştiu ce simte inima când tace.
Nu ştiu de-a fost vreun adevăr în ce ai spus;
Ştiu doar că sentimentele-s opace,
Când sunt captive la polul opus.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulcea uitare

Din dragoste se nasc poeme,
Copii ai inimilor noastre,
Crescuţi din întâmplări boeme
Sub sărutări de zări albastre

Din dragoste ne-am întâmplat,
Nevinovaţi... plini de mirare,
Eu căutam ce am uitat,
Iar tu erai dulce uitare

Aroma ta mă atrăgea,
Nici nu ştiam că mă aşteaptă,
Dar cum să nu mă-ndrept spre ea,
Când trupul tău sublim o poartă

Şi tot din ea vom fi mereu,
Acolo unde visul cerne,
Vei fi zeiţă, voi fi zeu,
Iar timpul va pieri... o vreme

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul vieţii

Peste lume, peste sate,
bate ceasul vieţii, bate.
Trec secundele spre stele
ca un stol de rîndunele.
Zboară vremea către slavă
şi cu roadă şi cu pleavă.
Zboară clipa către Rai.
Tu, prietene, ce-i dai?

Peste lume, peste sate,
bate ceasul vieţii, bate.
Zboară clipele albastre
către Domnul vieţii noastre.

Tu, acel ce mergi pe Cale,
ce dai tu secundei tale?
Tu, ce ştii ce-a dat Isus,
ce-i trimiţi acolo sus?

Peste lume, peste sate,
bate ceasul vieţii, bate.
Vremea trece. Holda-i coaptă.
Domnu-i gata şi ne-aşteaptă.

Domnu-i gata şi ne roagă
să-L vestim în lumea-ntreagă,
să dăm iureş secerînd,
ca să vie mai curînd!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măsura nobleţii o evaluez după numărul faptelor pe care un om vestit le-a săvârşit spre binele ţării sale. Şi nu după numărul faptelor săvârşite în folosul propriu din înfumurare; nu după numărul oamenilor care îi fac anticameră, ci după numărul acelora satisfăcuţi de purtarea şi de faptele acestuia.

citat din Denis Ivanovici Fonvizin
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povara libertăţii noastre

... Sunt douăzeci de ani de când mi-ai dat
Povara asta care-i spune libertate
Un lucru însă-mi pare, Doamne, c-ai uitat -
Cumva să mi-o ridici, să mi-o aburci pe spate
De-atunce, Doamne, tot mă gârbovesc
Încerc să mişc din loc povara asta.
Povara ce-o crezusem har dumnezeiesc
Aşa şi şede neclintită lângă poartă...
Şi nicidecum, şi nicidecum nu pot intra
În raiul ăsta care-i peste drum de mine
Şi nici povara Ta n-o pot lăsa
Şi nici să mă ajute nu mai vine nimeni...
... Sunt douăzeci de ani de când mi-ai dat
Povara asta care-i spune libertate
Îmi pare rău că atunci nu te-am rugat
Să-mi dai şi un salahor. S-o ducă el în spate...

poezie de Iurie Osoianu (19 iulie 2011)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasa mea

Iubito, ce frumoasă eşti,
Nu pot să mi te scot din minte,
Nu mai am glas, că n-am cuvinte
Ce numai tu ştii să rosteşti.

Iubito, spune-mi unde eşti,
Să vin, de mână, să te iau.
Nu-ţi cer nimic, numai să-ţi dau
Alei de flori, ca să păşeşti.

Iubito, vino să-mi zâmbeşti,
Să-mi pierd vederea-n dinţi de perle,
S-aud divin... triluri de mierle,
De glas cu sunete cereşti.

Iubito, dă-mi iar mângâiere,
Că nu mai am nimic să simt;
De când nu eşti, în chin mă mint
Că-mi vei fi iar o revedere.

Iubito, dă-mi dorinţa vie,
Din ochi, dă-mi roua dimineţii
S-o sorb, să-mi fie apa vieţii...
S-o răspândesc, lumea s-o ştie.

Iubito, te aştept în poartă;
Tot numărând, mii trecătoare,
Adulmec izul tău de floare...
Schimbă-mi destin, fi a mea soartă.

Iubita mea, ţi-nchin în plic
Romanele lumii, poeme,
Dorinţele mele boeme
Şi inima, să n-am nimic!...

... Să mă deschizi, să mă citeşti
Zilnic, să-mi rupi câte o foaie;
Să-mi tai din inima greoaie,
Să-ţi pui la sânii-ţi-ngereşti...

Să-ţi fiu zălog, să mă iubeşti,
Fă-mă, oglindei tale, ramă;
Să ştii că chip, timp nu-ţi destramă
Şi-s veşnic fan, când te priveşti...

Să vrei mereu să-ţi fiu pe-aproape,
Să îţi răspund, doar, când mă strigi;
Din spini, să-ţi iei roze, ferigi,
Din carnea mea... vis să te-adape.

... Să mă ţii minima rezervă,
Când nu mai ai pe nimeni altul.
Să-ţi fiu, de ai abis, eu saltul;
Ţine-mă-n suflet, mă conservă...

Să mă ai suflu-n prigonire
Când întâmplarea-ţi este dramă;
Mă răsădesc să-ţi vindec rană,
Că-ţi sunt sămânţă de iubire...

Să mor, când numai tu vei vrea,
Când nu-ţi mai sunt fior de bine;
Nici flacăra, să-ncing suspine,
Nici apa, să-ţi sting dragostea...

Să crezi în mine draga mea,
Că-ţi voi fi astru, meteor
Pe cer topit, de veşnic dor...
Iubita mea, frumoasa mea!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce tu?

De ce nu mă ţin de cuvânt,
De câte ori te-alung din mine?
De ce te strig să te alint?
De ce te joci şi jocul tău cât ţine?

Ce mi-ai făcut şi nu îmi spui,
De nu pot nopţii să te cer?
Sunt oare-a ta, a nimănui!
În ce mă schimbi, ce am fost ieri?

De ce-s pierdută fără tine?
Ce mi-ai făcut, ce îmi faci oare?
Supărarea mea, de ce nu ţine?
De ce chiar lipsa ta mă doare?

De ce adorm mereu târziu?
Ce-mi faci de somnul nu îmi vine?
Te simt în toate, dar nu ştiu,
Cum să te uit, sau cât pot ţine?

De eşti tu şi cine-mi eşti?
Cum ai venit aşa deodată?
De ce eşti parte din poveşti
Ce nu credeam că scriu vreodată?

De ce mă faci să-mi pară rău
Că nu-s fecioară, să mă ai?
Să fii tu primul om al meu
Ce gustă colţul meu de rai.

De ce tu şi de ce eu,
Am să mă-ntreb mereu... mereu?

poezie de Mihail Coandă (3 decembrie 2016, Rîpa, Motru)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Telefon îmbătrânind

Trec anii şi se numără ca banii
Şi viaţa mă aşază pe rugul ei cărunt,
Bunica nu-mi mai spune nani-nani,
Mă-nfrigurează fiecare amănunt.

Şi cel ce-am fost şi cel ce sunt se ceartă,
Dar vai şi-acest război e-atât de monoton,
Mi-mbătrâneşte numărul la poartă,
Mi-mbătrâneşte numărul de telefon.

Se adaugă mai fiecare oră
Şi telefonul sună distant şi suveran
Şi parcă şi el însuşi mă imploră
Să nu-l tot schimb adăugând un an.

Acum, când crucea anilor e spartă
Şi omul de zăpadă, ce sunt, îşi ia palton,
Mi-mbătrâneşte numărul la poartă,
Mi-mbătrâneşte numărul de telefon.

Răsună-n mine toate ca-ntr-o sală
În care mormăie strigoiul unui urs
Şi creşte din greşeală în greşeală
Pedepsitorul căilor ce le-am parcurs.

Şi dacă moartea mea nu mai e moartă
E că eu însumi mi-am ajuns un zvon,
Mi-mbătrâneşte numărul la poartă,
Mi-mbătrâneşte numărul de telefon.

Ceva, aici, produce cărunteţe,
O fabrică de calcar la mine-n oase văd
Şi vine albul ei să mă înveţe
Cum să surâd aliniindu-mă-n prăpăd.

Cu fiecare an ce nu mă iartă,
Ca într-o adunare făcută monoton
Mi-mbătrâneşte numărul la poartă,
Mi-mbătrâneşte numărul de telefon.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rezervaţia de zimbrii
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!