Sclava

Când i-am strivit, pe cu tot cu tron,
pe regii-zei din Babilon -
toţi s-au întors cu-averi, cu slavă,
eu n-am venit decât cu-o sclavă.

Era frumoasă când zâmbea
pomii-nfloreau dupa perdea
şi iedere urcau pe ziduri-
privirea ei îmi lăsa riduri.

Eu îi eram stăpân şi domn:
mă mângâia tăcut, prin somn,
din vis, când îi ceream hangerul-
cu pleata-i şi ştergea mânerul...

Îi sărutam glezna cerească.
şi-i porunceam să mă iubească
mai mult decât pe Dumnezeu,
căci " Eu ÎŢI SUNT STĂPÂNUL TĂU"

Iar ea zâmbea prin lacrimi mută,
cu toate bolţile-n derută,
cu frunza delirând în în tei,
ea, sclava mea, eu, sclavul ei...

poezie de Nicolae Dabija din Cercul lăuntric (15 iulie 1998)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Graurul meu

Zâmbea o vrabie.
Zâmbea!
Din sucituri zâmbea o vrabie cu zimţi de ochi
cu mijloc de sirop şi zbierătură
zâmbea o vrabie cu ciocul ei în gură
zâmbea
şi-n coaste-mi tremura
o vrabie
ce aripi pe şendrilă duceau aur
în gura drumului
un simplu
mestecat între copaci
un graur!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când stăpânul ajunge să facă totul prin sclavul său, sclavul devine stăpânul său, acesta nemaiputând trăi fără el.

antimetabolă aforistică de George Bernard Shaw
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kilometrul zero

Te-am aşteptat la kilometrul "zero",
Ai spus că vii şi mult m-am întristat
Când am crezut că pot să fiu un Nero
Şi-ncet vaporul meu s-a scufundat ;

Am tresărit când orişice nălucă
Făcea sâ cred că tu cu drag apari,
Stăteam cu inima zgârcită cât o nucă
Şi gândurile-mi erau lăutari.

Un bec miop abia răzbea prin ploaie,
Eu orb eram dacă nu te vedeam...
Oricâtă ploaie inima n-o-nmoaie,
Numai să vii! - la Dumnezeu ceream.

Am şi uitat de mine într-atâta
De n-am simţit când ploaia s-a oprit ;
Trecut-au ceasuri de când fu clipita
Ce-ai hărăzit-o unui "bun venit"...

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (2014)
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ea

O priveam cum citea
Şi cartea-mi zâmbea
Cu privirea ei ascunsă
Ce tandru mă privea
Când nu eram atent
La ea

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strofe pentru El

Deşi noi toţi îi suntem fraţi
Şi toţi îl ascultăm la fel -
Noi nu-i suntem decât argaţi,
Căci l-am ales stăpân pe El!...

Dar Eu, cum nu-i pot fi argat -
Deşi noi toţi suntem la fel -
De şorţul alb m-am dezbrăcat
Şi n-am mai ascultat de El...

Dar azi, când simt că se cuvine
Ca toţi să-l ascultăm la fel -
Deşi m-ascult numai pe mine,
Eu nu m-ascult decât prin El!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa românească, nr. 6 (iunie 1937)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet de mamă

Sub teiul înflorit, pe-un ţol ţesut prin tinereţe
Stai mamă, tu, la poartă în zi de sărbătoare
Dând altor săteni din când în când bineţe,
E ziua-n care uiţi că trupul crunt te doare.

Copiii ţi-s plecaţi să-şi facă rost prin lume
Bărbatul, stâlpul casei, la cele sfinte-i dus...
Câte-ai mai povesti, dar nu ai cui a spune
Noroc de tan' Maria, vecina dinspre-apus.

Cu ochii tăi blajini, împrejmuiţi de riduri
Priveşti, aproape-n lacrimi, spre viaţa-ndepărtată
Când masa era plină – te năpădesc suspinuri –
Şi se certau băieţii... cin' apă să mai scoată...

Toiagul tău puternic duce atâtea-amprente...
Doar el îţi e alături când noaptea se aşază,
Când spatele trudit nu poate să se-ndrepte,
Iar mâinile-ţi slăbite icoane aranjează.

Şi-aşa trecură veri peste-al tău suflet, mamă
Tu demnă-ai dus prin timp cele de sus venite,
O dată nu te-ai plâns, ai plâns doar la icoană
Strângând cu dor la piept poze-ngălbenite...

Că Dumnezeu te-ncearcă, îţi ia, dar şi te-alină
Aşa bine cunoşti... şi-o crezi mai mult ca toţi...
Ridică-ţi azi privirea, se-apropie-o maşină!
Ţi s-au întors copiii şi ţi-au adus... nepoţi.

poezie de Alina Tanasă
Adăugat de Alina Tanasă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin puterea cerească

Din veşnicie m-am născut
Rădăcini adânci până -n pămînt
Cerul albastru al meu scut
Glasul meu frunza din vânt

Din stâncă verde de granit
Ai modelat doamne un chip
Cu aer proaspăt l-ai hrănit
Cântec de păsări cip cirip

Regină a codrului râvnit
Cu chipul senin si îngeresc
Din ce ţinuturi blânde ai venit
Renasc atunci când te privesc

Prin puterea cerească
Facă-se voia si dorinţa Lui
Creaturile să se iubească
Sub mantia albastră a cerului

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce eşti?

Eşti domn, eşti sclav, dar şi stăpân,
mă iartă dacă îţi greşesc,
când gândurile se opresc
în calea vietii, când nu eşti!

Nu te-nţeleg de ce îmi vrei,
iubirea când nu poţi s-o dai
eşti domn, eşti sclav, dar şi stăpân,
dar nu eşti singur pe påmânt!

Când îţi vorbes nu vrei s-asculţi,
cuvintele mi le opreşti
te ştii de domn, dar eşti şi sclav
iubirii ce o porti şi-o dai!

Când îmi săruţi privirea
văd bolta cerului de sus,
un amalgam de stele mari
ce-mi mângâie iubirea!

Eşti domn, eşti sclav, dar şi stăpân,
te vreau aşa în viaţa mea
deşi mi-e greu să înteleg
cât de serios mă porti în ea!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeile încep să iubească numai atunci când sunt iubite sau, cel puţin, când cred că sunt deja iubite. Femeia vrea mai mult să fie iubită decât să iubească singură, şi mai mult să fie dorită decât iubită.

Iovan Ducici în Fericire, iubire, femeie (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna a venit

Cade frunza de pe ram
Un vânt bate puternic la geam,
Dar eu de nimic teamă n-am
Căci pe tine alături, iubito, te am.

Pe cer norii tot mai des se adună,
Vremea e mai mult rea, decât bună,
A venit tomna cu a ei
Frumoasă şi colorată cunună.

Soarele nu mai încălzeşte,
Cum nu demult încălzea,
A venit toamna, iubito,
În sufletul meu, în inima mea.

poezie de Vladimir Potlog (6 septembrie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul badantei

Femeia de serviciu-ngenuncheată,
Ştergea podelele cu lacrimi,
Din când în când privea-n găleată
Să-şi vadă chipul plin de patimi!

Batrâna Lună-i strălucea prin pleată,
Îi cântau,, Aleluia" heruvimi,
Femeia de serviciu-ngenunchiată
Ştergea podelele cu lacrimi!

De multă, multă vreme e plecată
S-alunge ale casei sărăcimi
Şi slugă este astăzi prin străini,
Pentr-un argint de doruri e secată...

Femeia de serviciu-ngenunchiată!

rondel de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine

Frumoasă zi, când soarele răsare

La geamul dincolo de nori,

Unde privirea dorului aşteaptă

Să te cuprindă-n braţele de flori.

Ce dor adânc mi-era de tine

Dulce fericire-a tinereţii,

Zâmbea izvorul lângă mine,

Scăldat în raza dimineţii.

În fericire vom pătrunde

Cu dragostea mult preacurată,

Ca floarea neatinse-i primăveri

Căci ochii mei mereu, mereu te-aşteaptă.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poştaşul

O viaţă-ntreagă, biet poştaş,
Ducând scrisorile-n oraş,
Zâmbea la toţi, zâmbea amar,
C-o mână peste-un buzunar.

Era un gest mărunt, un tic
Şi nimeni nu-i zicea nimic
Atunci când tot cu ea dădea
Ziare, pensii... ce avea.

Trecut-au ani. L-am întâlnit
În mers domol, îmbătrânit,
Cărându-şi zâmbetul amar
Şi mâna înspre buzunar.

"Ce ţii acolo?" -am întrebat.
El mă privea puţin mirat,
Dar mi-a răspuns: "Aici am eu
Scrisoarea către Dumnezeu."

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am crezut că sunt stăpânul adevărului, când de fapt eram sclavul minciunii.

aforism de Alex Dospian (noiembrie 2013)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesia mi-e călăuză

Mesia e Domnul meu
El Isus Hristos Mesia
Îmi e Domn şi Dumnezeu
Şi-i cânt slava azi mereu
El îmi este bucuria

Mesia Isus Hristos
E Lumina mântuirii
Cuvântul venit dar jos
Prinţul slavei glorios
Domnul Păcii şi-al iubirii

Mesia e stânca mea
Un sprijin din veşnicie
Eu însumi să pot vedea
Căci Isus este iubirea
Slăvit Numele îi fie

Doar Isus mi-e călăuză
El prin Duhul Lui cel Sfânt
Adevărul să-mi pătrunză
În dragoste să m-ascunză
Să trăiesc al lui Cuvânt

În Hristos nădăjduiesc
Şi în mila Lui cea sfântă
De aceea-i proslăvesc
Numele şi i-l iubesc
Până-n ceruri sus la nuntă

În Isus mi-am ancorat
Şi privirea şi fiinţa
Căci prin El duhul curat
Îmi e acum neâncetat
Înflorindu-mi dar credinţa

Fie-i slavă şi mărire
Lui Isus că-i Dumnezeu
El îmi dăruie iubire
Să ajung la mântuire
Căci El e — Mirele meu

poezie de Ioan Daniel Bălan (22 noiembrie 2022, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când şi cum am început noi oamenii să ne simţim invadaţi de simpla prezenţă a celorlalţi? De când n-am mai simţit vecinătatea unui semen al nostru altfel decât prin gardul de la curte, altfel decât prin uşa de la intrare, altfel decât prin curentul de aer pe care îl produce trecerea grăbită şi nepăsătoare a trupurilor unul pe lângă celălalt?

Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de anii ce-au trecut

Mi-e dor de timpul petrecut
Cu tine-n zi, cu tine-n noapte,
O! Doamne, repede a trecut..!
Mi-e dor de tot, mi-e dor de toate....!

Mi-e dor de nopţile cu ploi,
Mi-e dor de nopţile de vară,
Mi-e dor de tine şi de noi
Când ne plimbam prin ploaie afară...!

Mi-e dor de paşii ce-i făceam
Prin parc, ţinîndu-ne de mână.
Şi cu ce foc ne sărutam
Pe bancă-n parc, sub clar de lună....!

De mijlocel eu te strîngeam,
Cu foc şi patimă fierbinte,
Când gura ta o sărutam
Uităm de trup, uităm de minte...!

Mi-e dor de anii tinereţii noastre,
Când prea departe ne era sfârşitul.
Te luam în braţe, te purtam spre astre
Eram noi doi şi-n zare, infinitul...!

Dar anii au trecut, ca ploaia şi ca vîntul
S-au dus frumoşii ani ai tinereţii.
Nu vom putea împăraţi pământul
Dar ne-om iubi, pân' la sfîrşitul vieţii...!!!

poezie de Florea Janţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt sclavul unei singure femei

Sunt sclavul unei singure femei,
Eu, când iubesc, iubesc şi nu mă joc,
De dragul ei, m-aş arunca în foc,
Dac-aş avea un cât de mic temei.

Nici nu există-n inimă vreun loc
De alta, este doar domeniul ei,
E-n gândul meu şi ziua, pe alei
Şi noaptea în culcuşul meu din bloc.

Nu mi-a trecut prin minte s-o înşel,
În douăzeci de ani de când, nebun
Îndrăgostit, i-am cumpărat inel

Şi-s pregătit de-amorul meu să-i spun;
Dar stau cu verigheta-n portofel,
Că încă n-am curajul să i-o pun...

sonet de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Că mi te pierd, septembrie, mi-e teamă...

În ţipătul de pescăruşi strig eu, dar numai păsările-mi înţeleg cuvântul,
că m-a născut din păsări Dumnezeu, doar că n-am aripi pentru zbor şi n-am avântul
Să mă înalţ la cer, s-ating neatinsul, jinduitoare umbră pe pământ,
să prind în palme, Doamne, necuprinsul, pentru o clipă să fiu ce nu sunt...
Şi marea îmi recită din poeme, când face dragoste cu-amurgul pe ascuns
şi versul meu de neiubiri se teme, când de furia mării e pătruns...
Suspinul frunzelor de toamnă în cădere îmi este mic dejun, dejun şi cină
şi totuşi muşc din lacrimi cu plăcere, când ştiu că mai am veri la rădăcină...
Şi noapte sunt mai mult decât sunt zi şi-n stele mă alint deşi la ele eu niciodată nu am să ajung, doar m-amăgesc că-s una dintre ele...
În toate câte sunt mă regăsesc, dar mai ales septembrie mă cheamă şi când prin alte luni mă rătăcesc, că nu te mai găsesc îmi este teamă...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La despărţire

De v-am greşit, stimate domn,
Stimată doamnă, domnişoară,
Iertare cer, când cad în somn
Sunt lacrimă de lăcrimioară.

De v-am rostit vreo vorbă rea
Prin "răutatea" unei flori,
A fost să fie vina mea
Iertare, deci, de mii de ori.

Cu mine v-aţi purtat galant,
Deşi eram un oarecine
Şi lacrima e diamant
Ce taie cearcăne virgine.

Mi-aţi fost în preajmă soră-frate
Şi câte-n taină nu v-am spus:
Rozarii – gândurile toate -
Nespuse, ştie Cel de Sus.

Eram neostenită lavă
Din cratere dezamorsate,
O voce plină de octavă,
Azi magmă sunt, alt chip s-arate.

Când fi-voi umbră şi pământ
Ce numai morţii iau în seamă
Şi leagănă-n gingaşul cânt
Toţi spinii dintr-o epigramă.

poezie de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!