Sclava

Când i-am strivit, pe cu tot cu tron,
pe regii-zei din Babilon -
toţi s-au întors cu-averi, cu slavă,
eu n-am venit decât cu-o sclavă.

Era frumoasă când zâmbea
pomii-nfloreau dupa perdea
şi iedere urcau pe ziduri-
privirea ei îmi lăsa riduri.

Eu îi eram stăpân şi domn:
mă mângâia tăcut, prin somn,
din vis, când îi ceream hangerul-
cu pleata-i şi ştergea mânerul...

Îi sărutam glezna cerească.
şi-i porunceam să mă iubească
mai mult decât pe Dumnezeu,
căci " Eu ÎŢI SUNT STĂPÂNUL TĂU"

Iar ea zâmbea prin lacrimi mută,
cu toate bolţile-n derută,
cu frunza delirând în în tei,
ea, sclava mea, eu, sclavul ei...

poezie de Nicolae Dabija din Cercul lăuntric (15 iulie 1998)
Adăugat de Vladimir Potlog
Votează! | Copiază!