Steaua vieții
Dintre zeci de mii de stele
ce pe cer seara lucesc,
una-i mândră între ele,
nopți în șir stau s-o privesc.
Ea e-n hău de neguri dusă,
eu în lume, pe pământ,
stă la capu-mi veghe pusă
și nu scoate un cuvânt.
Stau în nopțile senine
s-o privesc și s-o admir,
ea coboară către mine
jucând păru-mi fir cu fir.
O iubesc, că-i steaua vieții,
idealul mult dorit,
eu, în culmea bătrâneții,
sunt de stea îndrăgostit.
Iar în nopțile senine
dacă va cădea vreo stea,
gândiți-vă și la mine:
cine va mai suspina?
poezie de Petre Prioteasa din Poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.