Steaua vieţii

Dintre zeci de mii de stele
ce pe cer seara lucesc,
una-i mândră între ele,
nopţi în şir stau s-o privesc.
Ea e-n hău de neguri dusă,
eu în lume, pe pământ,
stă la capu-mi veghe pusă
şi nu scoate un cuvânt.
Stau în nopţile senine
s-o privesc şi s-o admir,
ea coboară către mine
jucând păru-mi fir cu fir.
O iubesc, că-i steaua vieţii,
idealul mult dorit,
eu, în culmea bătrâneţii,
sunt de stea îndrăgostit.
Iar în nopţile senine
dacă va cădea vreo stea,
gândiţi-vă şi la mine:
cine va mai suspina?

poezie de Petre Prioteasa din Poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!