Adăpostul ţărmului

Lapoviţă! Şi grindină! Şi trăsnete!
Şi delirul vânturilor turbate,
Şi-n depărtare nisipul falezei cu tente
Vinete, ca cele ale valurilor umflate –

Diavoli împieliţaţi, vânturile-apar
De nicăieri, furioase, urlând îngrozitor
Jur-împrejurul urgisitului marinar
Făcut ghem în barcă, lipsit de ajutor –

Împins de valuri departe de coliba lui,
De ţărmul pietros şi înfrigurat,
Unde se strecoară umezi şerpii vântului
Căutând un frunziş în care să îşi facă pat.

Departe de femeia care plânge,
Invocând cu rugăminţi disperate
Mila divină, oferind lacrimi de sânge
Unui cer zborşit, cu sprâncenele-ncruntate –

Departe de micii ştrengari care
I se căţărau chicotind seara-n spinare –
Departe de ferestrele surâzând îmbietoare,
Marinarul e împins de vântoase mari pe mare!

Facă-se milele marine centimetri-n jurul lui,
Să-l scape de marea înspumată, mânioasă –
O, Doamne! Marinarul n-a fost, nu-i
Şi niciodată nu va fi cu adevărat acasă...

poezie de Thomas Hood, 1799 – 1845, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marinarul

Pe-ntinsele meleaguri
Departe de uscat
E legănat de valuri
De bere, de Muscat!...

epigramă de Gheorghe Gurău (29 ianuarie 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

De pe ţărm

O pasăre gri singuratică
Îndepărtându-se-n zbor, micşorându-se la orizont,
Singură în umbrele, în grandoarea şi-n vâltoarea
Nopţii şi-a mării,
A stelelor şi-a furtunilor.

Departe, planează şi se clatină deasupra întunericului,
Departe, se leagănă şi înfruntă bezna de-afară,
Departe, în vânt, în ploaie şi-n necuprins,
Departe, în groapa acestei imense lumi negre,
Unde se înfruntă negurile, guvernează cerul, răsuflă marea,
Unde ceaţa-i iubire şi zborul extaz,
Gloria şansei şi pericolul morţii
Sunt tovarăşii aripilor ei încântate şi înfrigurate.

Departe, în adâncul lumii imense şi întunecate,
Dincolo de lungile frontiere unde, odată ajunse,
Spuma şi deriva valurilor răzvrătite dispar,
Deasupra mareelor care se-avântă şi se retrag, şi se destramă.

poezie clasică de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cursă

Mai departe de moarte, mai departe de viaţă,
mai departe de dragoste, mai departe de mine,
mai departe de noi,
mai departe de cei care-am fost,
de cei care-am fi putut deveni.
Şi cursa continuă.

poezie celebră de Octavian Paler din Poeme (2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trapa

Mai departe de moarte, mai departe de viaţă,

mai departe de dragoste, mai departe de mine,

mai departe de noi,

mai departe de cei care-am fost,

de cei care-am fi putut deveni.

Şi cursa continuă.

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna este departe de ocean

Luna este departe de ocean
Şi, totuşi, cu mâini de ambră
Îl conduce, docil copil,
De-a lungul acestei plaje, albă.

El nu se-abate nici măcar c-un grad;
Privind-o în ochi atent şi sfios aparte,
El vine de departe şi se-apropie de-oraş –
Doar pentru a pleca din nou departe.

O, Doamne, a ta e mâna cea de ambră,
Iar iar eu sunt marea de departe –
Supusă oricărui comandament pe care ochii tăi
Mi-l impun, micşorand distanţa care ne desparte.

poezie celebră de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge marea

Plânge marea, plânge ţărmul,
Albatroşii plâng şi ei,
Vântul şi-a-nteţit vacarmul
Biciuit fiind de zei.

Plâng şi crestele-nspumate,
Plâng catargele... se frâng,
Pentru cei plecaţi departe
Ochii celor dragi, azi, plâng.

Şi natura toată plânge
Lacrimi podidesc şi curg,
Matrozi uzi cu rece sânge
Trimit gândul lor în burg.

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastra dorinţă

Marea,
plină de sufletele înecaţilor
rostogolite de reflux
departe de noi.

Şi întoarsă
în mijlocul
planetei pustii
departe de mine.

Înalţă privirile albastre
răsucite în scoici
sub mătase de alge
departe de cer.

Ucide-n adâncuri
zdrenţuite suflete moarte
de peşti
departe de ţărm.

În care coralii
clădesc
ziduri de veci
departe de ea.

Sfârtecă trupul feciorelnic
de lumină incandescentă
cu buzele întredeschise
marea
aşteaptă mareea
aşteaptă
pământul muşcat...

poezie de Sorin George Vidoe din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Popeye Marinarul

Ţara mea cu munţi şi ape
Simt că s-a umplut paharul
Cine poate să ne scape?
- Popeye Marinarul.

Unii vor să ne robească
Să ne fure buzunarul
Cine poate să-i oprească?
- Popeye Marinarul.

Ne-au umplut ochii de sânge
Străinul şi mercenarul,
Cine poate să-i alunge?
- Popeye Marinarul.

Bezna-i neagră, noaptea lungă,
Şi ne-a copleşit coşmarul,
Cine poate s-o străpungă?
- Popeye Marinarul.

poezie de Octavian Cocoş (27 martie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea

dacă voi plânge femeie în noapte
să ştii, să ştii
că am plecat departe
departe de lume, de toate
pe punţi de ape, păşesc mai departe, în noapte
punţi de tăcere, de lacrimi, durere
plânge cerul
e lacrimă toată
iubirea pierdută, uitată, ratată
femeie, cu buze de mure
uscate de gânduri
sărutul absent
trupul plânge în gene de sânge
s-a ofilit, nu s-a mai frânt în aprigă îmbrăţişare
pe cearceafuri fierbinţi
pe cărările sufletului curg azi amintiri
femeie, unde eşti
e noapte târzie
atât de neagră, opacă şi goală
doar umbre mai trec pe alei
pe cărările gândului şi lacrima dorului
azi pescăruşii au fugit
de tristeţe şi dor
plecând departe, pe mare
ducând cu ei
lacrima, iubirea, visarea
pe mare, valurile plâng
aşteaptă o femeie în zare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eliberatorul (o alegorie politică)

În arborii înalţi – elegiile vânturilor;
Apele oceanului – îşi fac din valuri bici.
Dacă sabia ascuţită nu-i în mâna ta,
Cum crezi că vei avea mulţi prieteni?

Vezi vrabia de pe gard?
Când vede şoimul intră singură-n laţ.

Plăcerea păsărarului este să prindă păsări:
Omul Tânăr este întristat când vede ce i se întâmplă vrabiei.
Îşi scoate sabia şi taie laţul:
Vrabia zboară departe, departe.

Departe, departe, sus în albastrul cerului
Şi-apoi iarăşi jos pentru a-i mulţumi Omului Tânăr.

poezie de Liang Wu-Ti, 464-549, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava?

Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava sub cerul sidefiu?
Departe, departe-n faţa noastră – e tot ce marinarii ştiu.
Unde-i ţinutul de unde vine nava? Departe, unde astrele apun,
Departe-n urmă noastră – marinarii doar atâta spun.

În amiezile-însorite, umăr lângă umăr, este plăcut foarte
Să păşeşti pe puntea unde cerul de mare se desparte;
Sau, pierdut în gânduri, să priveşti cum în urmă
Siajul se lăţeşte-n depărtare-albit de spumă.

În nopţi grozave, când oceanul îşi sfâşie mânios veşmântul,
Ce lucru mândru e să lupţi cu valurile şi cu vântul!
Sus, la gabie, pe catargul care se-încovoaie sub sălbatice rafale
Marinarul trăieşte-o altă viaţă, înfruntând zeci de furtuni în cale.

Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava sub cerul sidefiu?
Departe, departe-n faţa noastră – e tot ce marinarii ştiu.
Unde-i ţinutul de unde vine nava? Departe, unde astrele apun,
Departe-n urmă noastră – marinarii doar atâta spun.

NB. Primul vers a fost, probabil, inspirat de sonetul lui William Wordsworth, " Unde-i ţinutul spre care trebuie
să se-îndrepte-acea navă?''

poezie de Arthur Hugh Clough,1819-1861, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt

Eu sunt: totuşi, nimănui nu-i pasă şi nu ştie ce sunt,
Prietenii m-au părăsit în nişte imagini uitate;
Consumat de propriile-angoase, n-am unde să mă-ascund,
Ele vin şi dispar fără-avertisment, pe neaşteptate,
Stoluri, ca umbrele care tot scad, în dragoste şi-n moarte;
Şi, totuşi, eu sunt! şi trăiesc toastând cu umbre, de-aproape şi departe:

În vidul dispreţului şi-n larma zilei, în mările cele vii
Fremătând de-ale valurilor neadormite vise,
Unde nu există conştiinţa vieţii, nici bucurii,
Ci doar vastitatea eşuarii mele-n faţa porţilor deschise –
Unde cei pe care i-am iubit ca pe ochii-mi, ferestrele luminii,
Îmi sunt străini – O, nu, nu! Mai străini decât străinii.

Mi-e dor de spaţii unde omul nu a ajuns nicicând;
De-un loc unde femeia niciodată nu a râs, nici n-a jelit,
Acolo mă-aş aciua lângă Creator – extras din vis, lipsit de gând –
Şi-aş adormi, precum copil dormeam, somn dulce, liniştit:
Fără-a şti ce-i grija, fără-a îngrijora pe altul;
Sub mine, iarba verde – deasupra, cerul înstelat, înaltul.

poezie clasică de John Clare, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sparge-te, sparge-te, sparge-te

Sparge-te, sparge-te, sparge-te
De pietre gri şi reci o, mare, care tot pleci şi tot revii!
Iar eu aş vrea ca limba mea să poată murmura
Toate gândurile care îmi răsar acum în minte, vii.

O, e-atât de bine pentru băiatul pescarului
Care chiuie jucându-se cu surioara lui!
O, e-atât bine pentru marinarul cel tânăr
Care cântă-înălţând velele-n bătaia vântului.

Nave maiestuoase se petrec mereu, mereu,
Spre raiul lor de dincolo de zare;
Da, vai de-atingerea mâinii de departe
Şi de sunetul vocii care niciodată nu dispare.

Sparge-te, sparge-te, sparge-te
La picioarele stâncilor tale negre, o, mare!
Dar farmecul zilei care a murit
Nu-mi va mai dărui pierduta sărbătoare.

poezie clasică de Alfred Tennyson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

NU STA DEPARTE

Nu sta departe de persoanele care greşesc, stai departe de persoanele care repeta aceleaşi greşeli.

Nu sta departe de persoanele care mint, stai departe de persoanele care îşi întăresc minciuna folosind alte minciuni.

Prietenii buni în viaţa sunt doi sau trei, restul sunt cunoştinţe iar, ceilalţi sunt populaţie.

Autor: Vasile Sbârcea

citat din Vasile Sbârcea (2022)
Adăugat de Vasile Sbarcea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe

Ascunsă în noapte,
Departe de lume,
In verdele crud
De ferigă
Greierii cântă

Felinare aprind licuricii
Departe..... departe....
Ascunsă în noapte
Poiana m-aşteaptă
Cu braţe de şoapte

Departe
Cat mai departe.
Ascunsă în noapte.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe, departe...

mă cheamă tăcerea clipelor ce mor
de drag, de dor
pe triste versuri plânge o melodie
doar o melodie
adie pe corzi rupte
cheamă depărtările
ce lungi, pustii, sunt zările
privesc înainte păşind peste ape
mi-e sufletul oglindă în valuri înspumate
pe o stâncă golaşă, pitică
o rândunică plăpândă şi mică
clipeşte din aripi
să zboare pe mare, în dulce visare
ce reverie
barca alunecă pe ape
în cale, în zare
sirenele cântă, mă cheamă
ce suavă chemare
vâslesc între ape
cu mâna cufundată în gânduri
pe ţărmuri de suflet uitate
păşesc mai departe pe ape
departe de lume, departe de toate

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În afară de iarbă, nimic nu creşte

În afară de iarbă, nimic nu creşte.
Nimic nu atrage privirea, cu excepţia unei pietre funerare
şi a ceea ce aceasta conţine şi protejează.
Aici, departe de ţărm,
departe de locul unde apa
restituie adesea
metale ruginite, lemne mucegăite,
leşul unui delfin sau al unei ţestoase.
Vântul nu suflă cu putere
pentru a ne duce departe, aşa cum a promis atunci.

Minutele care trec devin ore,
însă niciodată zile, devin nopţi
care niciodată nu acceptă să fie ani,
veacuri în care cineva moare,
iar altcineva, care nu ştie asta, scoate-un căscat.

poezie de Carlos Barbarito, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre un far din Antibes

Furtuna luminii-n asfinţit, dogorâtoare, străluceşte
Între două maluri de nori, deasupra evaporaţiei saline
O lampă galbenă pe dantela dintre cer şi apele marine
Pâlpâie singuratică pe promontoriul care-n aur se topeşte:

Prietena Pescarului când noaptea prinde-n al ei cleşte
Locurile unde se-ascund sub jocurile valurilor cristaline
Recifi înşelători, între-ale căror zâmbete divine
Moartea aşteaptă flămândă cu ochi reci de peşte.

Amurgul te cunoaşte demult, eşti luceafărul de seară,
Ţi-a văzut flacăra de unic locotenet domnesc al acestor ape;
Când furtuna urlă până hăt departe peste dealuri, ca o fiară,
Iar marinarul caută-un refugiu, lumina ta se-apropie să-l scape,

De dincolo de talazuri, din beznă sclipind clară.
În far un om veghează-alt om în noaptea vieţii de-atâtea ori amară.

poezie de Mathilde Blind, 1842-1896, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Shalom!

Azi eşti departe? şi-a întrebat iubita
Nu chiar, sper că nu, zise aceasta
celeasta

Ar trebui să ne rotim poate
cum luna în jurul pământului
cum acesta în jurul Soarelui:
când mai aproape
când mai departe
oval
ca să nu ne ardem
ca să nu ne mai ardem

dacă am şti măcar ce ne atrage
dar nu ştim
ne lăsăm absorbiţi
şi ne trezim arşi

după Mare Mila Sa

să luăm chitările
să luăm viorile
să luăm flautele
şi să cântăm

pentru vindecare
pentru depărtare
pentru închinare

Shalom!

poezie de Şerban Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Societatea te transformă într-un mediocru care îşi ia măsuri de precauţie, ca să nu dea rateuri, care nu vrea să simtă disconfort, care vrea să fie "în siguranţă". Cele mai multe dintre obiective sunt puse departe, în viitor. Cât mai departe. Asta e natura omului. De ce? Pentru că însuşi gândul că trebuie să se apuce de treabă îl panichează. Şi atunci dacă aruncă un termen de câteva luni pe hârtie, poate ani, îl face să se simtă în siguranţă. Obiectivul e undeva departe, în ceaţă... are timp să se ocupe de el. Însă tot acolo ajungi, muncind pe ultima sută de metri ca nebunul. Singurele obiective cu adevărat valoroase din punctul meu de vedere sunt cele indecente: ori nesimţit de strânse, ori nesimţit de mari ca şi amploare.

citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!