Edgar Allan Poe

Versuri despre bere [Lines on ale]

Voi goli din nou paharul
Unde spuma stă cuminte.
Nuanța lui ca chihlimbarul
Mi se cațără în minte.
Fantezii, gânduri zevzece,
Vin și-apoi își pierd puterea.
Ce-mi pasă că timpul trece,
Căci eu astăzi îmi beau berea.

poezie celebră de , traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la En.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "The Complete Tales and Poems of Edgar Allan Poe" de Edgar Allan Poe este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -159.00- 79.99 lei.

Citate similare

Edgar Allan Poe

Versuri despre bere

Plin cu-amestec de-aur și de chilimbar,
Voi goli încă odată-acest pahar.
Iată, viziuni hilare prind a se cățăra
Prin cămăruțele din mintea mea.

Gânduri prea tot stranii și fantezii
Capătă viață și-apoi se pierd, pe rând.
Astăzi beau bere blondă-întreaga zi,
Nu-mi pasă că trece timpul ca un gând.

poezie celebră de (1848), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la En.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Viorel Birtu Pîrăianu

Nicăieri

aici,
nimeni nu vine, nimeni nu trece
și de trece, se petrece
vremea curge, trece
ce contează, totul e înghețat și rece
abia țin în mâini paharul
rană în suflet
trupul arde a întrebare
mâna tremură pe rană
cum să-i spun
și ce să-i spun
sunt rapsodul fără pană
stau pe un scaun ruginit de gânduri
stau și beau
la un pahar de gânduri
doruri și tristeți amare
vinul plânge în pahare
din pahare curg în zare
clipe doar de resemnare
plec la drum, un drum pierdut
uit pe unde să apuc
și mă duc și mă tot duc
tot singur cuc
în jur scrum și multă jale
pășesc în noapte
mă împiedic de o lume bolnavă
și nu ajung nicicând
acolo unde vroiam să ajung

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Robert Frost

Ce e aur se petrece [Nothing gold can stay]

Prima verdeață-i aurie,
Dar nuanța nu are tărie.
Și prima frunză e o floare;
Ce ține-o oră și-apoi moare.
Căci frunze cad din pomi răzlețe.
Și cum în Eden e tristețe,
Și-așa cum zorii-n zi vor trece
Tot ce e aur se petrece.

poezie de , traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la En.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Stopping by Woods on a Snowy Evening Hardcover" de Robert Frost este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -69.99- 42.99 lei.
Edgar Allan Poe

Revoluția nu trebuie făcută pentru a da puterea unei clase, ci pentru a se da o șansă vieții.

citat celebru din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la En.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Vladimir Potlog

Timpul trece

Timpul trece ca o clipă
Pe a vântului aripă.
Ca o pasăre în zbor.
Timpul e veșnic călător.

Trece timpul fără nepăsare,
Peste mine, peste voi.
Trece ca un val de mare
Și nimeni nu poate întoarce timpul înapoi.

Trece timpul ca o clipă
Și nu trebuie risipit.
Căci el e ca o comoară
Și veșnic trebuie prețuit.

poezie de (25 aprilie 2021)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

Îngrijorându-te nu vei elibera ziua de mâine de problemele sale, ci vei goli ziua de astăzi de puterea sa.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

L'indifferent

Ce-mi pasă că ochii tăi
mint și altora,
că pașii tăi se împletesc și joacă
în pasul lor,
că suflul tău se dăruie
profanelor chipuri,
că mâini străine
ți-au cuprins șoldurile?
Ce-mi pasă că un ritm păgân
te-nlăntuie și te poartă
impură și candidă
din inimă-n inimă?
ce-mi pasă că inima ta bate
în ritmul jazzului
atât de aproape de pământ?

poezie de din Ora fântânilor (1982), traducere de Dan Ion Nasta
Adăugat de Madalina MantuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Albumul cu amintiri

Îmi pregătesc albumul cu amintiri,
unde sunt multe nopți și retrăiri
ce-mi lasă o umbră pe chipul tău,
ce stă adâncă în sufletul meu,
cu zile și amurguri parfumate,
și-apoi multe fotografii aruncate.
Tu ești în inimă și-n minte,
ca o așteptare fierbinte.
Privind albumul dorul m-a cuprins,
c-a fost un foc în inimă aprins,
ce iară m-a aruncat în gânduri,
și-ntre vise cu multe rânduri,
apoi plec spre drumuri neștiute,
cu multe cărări spre stea apărute,
și-apoi spre alte noi căutări,
urmând entuziasmată, neștiutele cărări.

poezie de (16 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Chihlimbarul ochilor

În păienjeniș de ramuri, încerzite,
Țes păienjeni, printre stele arginții
Gânduri nerostite încă, vise încă ne-mplinite
Și la margine de lume, te aștept, din nou, să vii

Valuri trec ducând spre mâine, de la mal, secunde stranii
Rubiniu nisipul este și apusul s-a sfârșit
Risipiți în ceața, unde s-au pierdut de-acuma anii
Pe aripi de vânt se lasă umbra ta în infinit.

Catifea din chihlimbarul ochilor mi-au smuls trăirea
Și in pletele-ți de aur, rătăcită-i fericirea
Unde esti? De ce în noapte mă aștepți și te ascunzi
Râu de lacrimi curg din ochi-mi și de lacrimi ochi-ți-s uzi.

poezie de din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Acolo unde timpul îngroapă amintiri

Nu stă-n puterea noastră să-i aruncăm tăcerii
Cuvinte temătoare... pe rostul ei divin.
Se-așterne fără margini, când vine timpul serii
Și-ascunde-n ea trecutul, puțin câte puțin.

Puterea ei destramă, căci totu-i trecător.
Purtând chemări tăcute prin spații siderale
Din nemișcata geană mai pică câte-un dor,
Și tot ce mai rămâne se scutură-n petale.

Prin vise ne mai umblă speranțe rătăcite.
Frânturi de timp adună ce-a mai rămas din noi
Îngemănând puterea în clipe neclintite
Dorinței nesfârșite de-a fi mereu în doi.

E prea departe locul și calea mult prea lungă,
S-au dus prin poarta vieții temutele iubiri.
Doar neumblate gânduri ar mai putea s-ajungă
Acolo unde timpul îngroapă amintiri.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee interesantă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie

Fantezii albastre

tumultuoase gânduri încarcă galaxia
țes peste stele o pânză de brocart
cu rouă dimineții tratez anorexia
sentimente fanteziste cu lumea împart.

îmi iau avânt din carusel astral
bucuria zborului o primesc de la vulturi
pavez cu visele un drum fenomenal
și colecționez în suflet răsărituri.

mă trezesc când zorii veseli bat în geam
cafeaua lirică o beau cu plăcere
mă conectez apoi la Instagram
unde am prieteni ce mă rup de tăcere.

trăiesc evlavioasă ca-n sânul lui Avram
și împlinesc porunci când timpul îmi cere.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Test

Astăzi n-am să mă mai așez pe șina de tren cea mai puternică
Astăzi n-am să mă mai arunc în fața celei mai grăbite mașini
Și astăzi voi refuza paharul cu otrăvuri rafinate,
Voi coborî cele zece etaje pe scări și nu de pe acoperiș
Cum visam
Astăzi voi lăsa la intrare armele și mă voi lăsa testată cu detectorul de minciuni
Și ce dacă am să pierd și din nou
Voi fi condamnată
La viață

poezie de (13 septembrie 2014)
Adăugat de grizantemaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Arca lui Breban" de Maria Postu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.65- 10.99 lei.
Sara Teasdale

Ce-mi pasă ?

Nu-mi pasă dacă,-n în vise sau în indolența primăverii,
Cântecele mele n-arată cine sunt și ce mă doare;
Ele sunt un parfum, iar eu sunt cremenea și focul,
Eu sunt răspunsul, ele sunt doar o chemare.

Ce-mi pasă? Căci dragostea-n curând se va sfârși;
Inima să cânte, iar mintea mea să-și doarmă somnul greu,
Pentru că mintea, mândră și puternică, poate să tacă,
Inima-i acea care-mi scrie cântecele, nu eu.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la En.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Vouă

Se văd roadele pe rânduri,
nu degeaba v-am citit...
se văd brăzduite câmpuri
și astăzi au înflorit.

Mă gândesc să fac o carte
în care să povestiți,
începuturile voastre
de la A, până la sfinți

Îmi trece acum prin minte
forma ei mai diferită,
două rânduri povestite
și o strofă învechită,

apoi iarăși rândui, rânduri,
despre timpul de atunci,
când v-ați adâncit în scrisuri...
gânduri mari și gânduri dulci.

îi vom face și lansarea
împreună cu ce-ați zis...
în pagini vă e menirea
continuați... vă este scris...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

De ce-mi pierd uneori?

De ce-mi pierd uneori iubirea
și-mi plânge inima uscată,
— ori am nevoie iar de sete,
să nu uit apa niciodată?

De ce-mi pierd uneori credința
și zac învins în întristare,
— ori am nevoie de înfrângeri,
să pot să mă ridic mai tare?

De ce-mi pierd uneori seninul
și plâng cu zarea sfâșiată,
— ori am nevoie de-ntuneric,
să caut lumina mai curată?

De ce-mi lași uneori prea goală
divina inimii-ncăpere,
— ori am nevoie iar de-o moarte,
să gust mai dulce-o înviere?

De ce cad uneori sub lespezi
de apăsare și tristețe,
— ori am nevoie-așa să-Ți caut,
mai dulci ale luminii Fețe?

De ce-mi pleci uneori, Isuse,
și parcă-mi piere viața-n mine,
— ori am nevoie să-mi văd astfel,
ce gol și mort sunt fără Tine?

poezie celebră de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Eugen Ilișiu

Gând georgian

Rusu-i un vecin vestit
Cu năravuri cam zevzece
Că sosește nepoftit
Și-apoi uită să mai plece.

epigramă de din O, tempora! O, mores!, Tema "Ce timpuri / vremuri! Ce moravuri / năravuri!", epigramă selecționată dintre cele primite (2011)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Berea americană

Iată-o glumă-europeană
Despre berea-americană:
‒ De ce berea lor, nenece,
E servită numai rece?
‒ Când o beau, la prânz, la cină,
S-o distingă... de urină.

pamflet de din Dicționarul Băuturilor, Beției și Bețivilor: aforisme, epigrame, pamflete și satire (30 iunie 2021)
Adăugat de George BudoiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Berea și practicanții urinoterapiei (adepții lui Gregorian Bivolaru ș.a.)

‒ De ce berea, ei, nenece,
O servesc mereu doar rece?
‒ Când o beau, la prânz, la cină,
S-o distingă... de urină.

pamflet de din Dicționarul Băuturilor, Beției și Bețivilor: aforisme, epigrame, pamflete și satire (30 iunie 2021)
Adăugat de George BudoiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Să-mi cânți cobzar

Să-mi cânți cobzar bătrân ceva,
Să-mi cânți ce știi mai bine.
Că vin ți-oi da și bani ți-oi da
Și haina de pe mine.
Că vin ți-oi da și bani ți-oi da
Și haina de pe mine.

Să-mi cânți cobzar bătrân ceva,
Să-mi cânți și din vioară,
Că doar s-o isprăvi de-acum
O viață-atât de-amară.
Că doar s-o isprăvi de-acum
O viață-atât de-amară.

Lăsați-mă lângă pahar,
De viață nici că-mi pasă,
Căci sunt copil al nimănui
Și n-am nici bani nici casă.
Căci sunt copil al nimănui
Și n-am nici bani nici casă.

Lăsați-mă în fum să stau
În crâșma-ntunecată.
Să beau, să cânt și-apoi să uit
Căci am iubit odată.
Să beau, să cânt și-apoi să uit,
Căci am iubit odată.

cântec interpretat de Gică Petrescu
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Florin Rotaru

Berea, ca mijloc curativ în colica renală

Savurând o bere rece
(Mă-nvățase un jupân),
Constatai că berea trece,
Dar că pietrele rămân.

epigramă de (2006)
Adăugat de Florin RotaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton amuzant

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook