Testament

Săpaţi-mi în ziua morţii mele
Mormântul în iubita Ucraină,
În stepa verde, necuprinsă,
Care surâde în lumină.

Voi sta de veghe-n lanul de porumb,
Ascultând prin anii care se petrec
Cum susură la praguri apa,
Valurile Niprului care tot trec şi trec.

Când voi auzi cum, în năvala lor,
Duc cu ele către marea albastră
Sângele vrăjmaşilor Ucrainei,
Voi părăsi definitiv ţarina noastră,

Voi părăsi acest pământ şi voi zbura
Spre-Naltul Tron Ceresc – unde eu
Mă voi ruga... dar până în ziua libertăţii
Nu voi crede-n bunul Dumnezeu.

Îngropaţi-mă, ridicaţi-vă-n picioare
Şi rupeţi lanţurile, priviţi spre astre.
Botezaţi-vă libertatea câştigată
Cu sângele duşmanului ţării voastre.

Apoi în noua, glorioasa familie
A celor liberi, în cuvinte puţine,
Dar alinătoare şi liniştite,
Pomeniţi-mă, rogu-vă, şi pe mine.

poezie clasică de Taras Şevcenko, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testament

De-oi muri, mormânt săpaţi-mi
Sus pe o colină –
Unde-i stepa nesfârşită,
Scumpa Ucraină.
Pe câmpiile întinse
Niprul între dealuri
Să se vadă, să se-audă
Vuietul de valuri...
Şi atunci, când o să piară
Duşmanii din ţară,
M-oi trezi şi voi ieşi eu
Din mormânt afară.
M-oi urca eu până-n ceruri,
Unde Domnul şede,
M-oi ruga... Da' pân-atuncea
În Domnul n-oi crede.
Îngropaţi-mă, sculaţi-vă,
Jugul nimiciţi-l
Şi cu-al duşmanilor sânge
Sloboda stropiţi-o.
Şi-n familia frăţească,
Mare şi slăvită
Pomeniţi-mă cu-o vorbă
Bună, liniştită.

poezie clasică de Taras Şevcenko (25 decembrie 1845), traducere de Iurie Barjanschi
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

A trecut până şi ziua de mâine

a trecut şi ziua de mâine
un gol e acolo unde zâmbeşte o stea
aş fi putut să te caut prin ea
cum cauţi lanul de grâu în aroma de pâine;

e târziu, un târziu vertical şi mai preget
să te conturez aburos dintr-un murmur de flaut
de-acum pesemne n-o să te mai caut
decât în sângele pe care trandafirul mi-l soarbe din deget;

dar a trecut şi ziua de mâine
nu mă-ntreb pe unde vei mai fi umblând
sânge al meu vagabond ca un gând
până ieri credincios ca un câine!

poezie de Fatma Sadâc din Cântec pentru surâsul păpădiei (1988)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pereche (De ziua ta)

De ziua ta norocul ţi-l descântec
De ziua ta eu îţi doresc senin
De ziua ta - viaţa fie-ţi cântec
Iubita mea din Pontul Euxin.
De ziua ta - garoafe prin cuvinte
De ziua ta - un fericit cămin
De ziua ta ţi le doresc fierbinte
Iubita mea din Pontul Euxin.
De ziua ta tu eşti aici, în mine
Cu fâlfâiri rotunde şi fluide
Iubirea mea subjugă, nu ucide...
Pereche de pe maluri Euxine.

poezie de Romeo Morari
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea mării

Vezi cum marea se sparge-n bucăţele lovind
insulelele,
dar în necuprinsul ei rămâne intactă?

Am prins eu vreodată din mare
cu braţele mele mareea
care se strecoară prin golfurile de la încheieturile mâinilor
şi curge
pe întinsul palmelor mele ca valurile printre stâncile
realităţii?

Oare tamburii mării
coboară pe coapsele mele
către insuliţele subacvatice ale genunchilor
cu toată puterea lor,
puterea mării,
pentru a se sparge apoi, ajunse la fund,
în recurente talazuri la picioarele mele?

Şi oare este oceanul trupului meu – ocean
a cărui forţă aleargă spre ţărmuri de-a lungul braţelor mele
pentru a se sparge în palme înspumate – puterea care coboară
şi se îndreptă spre valurile albe ale celor două tălpi de sare?

Eu sunt marea, eu sunt marea!

poezie clasică de D.H. Lawrence, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul mamei

E dimineaţă în grădina înflorită
încerc să alung tristeţea
dintr-o lume îndepărtată...
e ceva ciudat că plouă
în ziua când speranţele coboară
căutând cărarea de lumină
prin anotimpuri de credinţă
copilul din mine mai crede
în povestea minunată
în care a crescut
ascultând cuvinte dulci
ca sărutul mamei
în locul în care vântul
a poposit... pe dealul iubirii
unde soarele veghează
poarta ce duce spre casă.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec anii

Trec anii prin toate cele
Şi cu bune şi cu rele
Câte unul sau în şir
Se duc anii în delir,
În zile calde sau reci
Pe cărări sau pe poteci,
Ani rebeli şi ani integrii
Ani albi şi anii negrii
Se duc anii cu antren
După acelaşi refren,
Trec prin ziduri de cetate
Indiferent de etate
Prin noianul infinit
Trec anii la nesfârşit
Şi la soare şi la umbră
Trec cu o alură sumbră,
Hotărâţi fără tăgadă
Se duc anii în cascadă,
Trec anii într-o clipită
Nu iau şpagă iau mită,
Trec ani din zare-n zare
Peste munte, peste mare
Lasă semne de întrebare.

poezie de David Boia (31 ianuarie 2014)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea celorlalţi o plătesc cei care sunt cu adevărat liberi, chiar dacă-s în lanţurile celor care au furat libertatea şi adevărul!

Viorel Muha (mai 2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

voi călători prin mine până în ziua în care
voi învăţa să trec printre oameni

poezie de Teodor Dume din Moartea, un fluture alb (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde cad anii când se duc?

Unde cad anii când se duc, în noi, în cer sau în pământ?
Am început să–mi frământ visele sub scara ce urcă spre cer.
Poate vor fi şifonate.
Poate vor ieşi din chenar, dar cu siguranţă îmi vor umple gândurile.
Mari şi năstruşnice.
Fără să le poată muta cineva de sus în jos, de la est la vest.
Nu ştiu unde se duc când toate rămân departe, aşa cum sunt, până ziua întâlneşte moartea.
Cine stie?
Simt ceva! Parcă este adierea unei mâini peste genele care s–au contopit pentru o secundă în amfiteatrul gândurilor.
Teribilă treabă cu anii. Cu gândurile. Cu visele...
Şi totuşi, unde cad anii când se duc, în noi, în cer sau în pământ?

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Si... trec trecand trecutul

E noapte, e timpul sa incep sa scriu, sa-i scriu iubitei mele,
De cand n-am mai dormit nici nu mai stiu,
Cum trec tacute zilele.

Si trec trecand trecutul meu
Si dulcea amintire-a ta,
Tot trec trecand trecutul tau
Unde se duc, iubita mea?

Unde se duc, de ce alearga si de ce oare se grabesc?
Cat de departe vor sa plece oare, luand cu ele chipul tau ceresc?
Vor oare ca sa mi te fure?
Sa rupa lantul care ne-a legat nu vor putea si-or sa indure
Furia unui suflet de lacrimi innecat.

Le voi lovi lipsit de mila,
Cu valuri pline de durere,
Cu ura ce am adunat-o-n suflet
Le voi lasa fara putere.

Lasandu-le fara putere, se vor opri din goana lor
Si am sa pot sa fiu din nou cu tine
Iubita mea, caci te ador!

poezie de Marian Balint
Adăugat de Marian Balint
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi părăsi

Nu părăsi, ci uită
Când totul este şters,
Cine mai umple timpul
Ce nu mai are sens,
Neînţelegeri mute
Din vremea care-a fost,
Cine-ntre pereţi moare
De gânduri, fără rost,
În inima de soartă,

Nu mai pleci nicicând,
Nu mai pleci niciund'
Nu poţi părăsi,
Nu mai poţi fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

Dă-mi perle de ploaie
Pe-ntinsuri uscate
Să le-ngrop cu mine
Pregătit de moarte,
Corpu-mi va-nveli
Orgile luminii
Din ruga udă-a ploii
La zeul iubirii
Ce va dicta o lege
Numindu-mă al ploii rege.

Dar nu pleci nicicând,
Doar petreci un gând,
Nu poţi părăsi,
Nu, nu poţi fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

Şi voi inventa
Vorbe fără sens,
Ce te vor cuprinde
Cât în suflet mi-eşti
Şi îţi voi şopti
Despre-un alt pământ
Despre vechi iubiri
Care s-au trecut.

Dar nu pleci nicicând,
Doar petreci un gând,
Nu poţi părăsi,
Nu, nu poţi fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

Vedem des căderi
De foc, care-a nins
Dintr-un vechi vulcan
Ce se credea stins,
Un pământ arzând
Cenuşi printre timpuri,
Şterg rănile lui
Cu noi anotimpuri,
Şi când vine seara
Cerul plin de stele
Luceşte alb, negru,
Roşu şi albastru,
Inepuizabil, în rănile mele

Dar nu pleci nicicând,
Doar petreci un gând,
Nu poţi părăsi,
Nu, nu poţi fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

Nu vei putea plânge
Că nu poţi pleca,
Te va urmări
Doar lumina mea,
Voi dansa în focul
Cântecului meu,
Va râde apusul
În umbra-mi de zeu,
Prin ceaţa de mâine
Poate va lătra
Nemurirea mea
Umbra unui câine...

Dar nu pleci nicicând,
Doar petreci un gând,
Nu poţi părăsi,
Nu, nu poţi fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

cântec, muzica de Jacques Brel, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânge

În satul unde sângele stă să curgă
pe drumuri, pe uliţe, prin mahalale
dinspre dealuri, spre pajişte, la vale,
prin râpe abrupte şi prin pâraie.

În satul unde sângele se agită în izvoarele
cu apă neîncepută, săpate în stâncă
sub stejarii-străjeri juruiţi de un rege
sătenilor storşi de sudoare pe deal.

Ascultă acum cum se vaietă zarea
cu sânge de îngeri îmbibată:
astupă mormântul cu grâul din an,
să nu iasă sângele la suprafaţă.

poezie de Andrei Langa
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă fără muzică (În tine-mi pun toată speranţa)

În tine-mi pun toată speranţa
Şi-ţi zic:
- De-acum pentru mine fii totul,
Iar eu
Voi fi pentru tine acelaşi ateu,
Ce-afară de tine nu crede-n nimic.
Fii totul -
Trecutul, cu morţii de ieri
Ce dorm la răspântii, de sălcii umbriţi,
Şi ziua de mâine, cu noii-veniţi
Ce râd pe mormântul defunctei Dureri...
Spre norii de-aramă, pe-naltele scări
Urca-vom -
Din goluri în goluri pribegi,
S-ajungem în ţara în care sunt regi:
Nimicul,
Eternul,
Şi-Albastrul din zări...
Şi-acolo,-n grădina în care nu cresc
Decât mătrăgune,
Cucute
Şi laur,
Sorbi-vom cu sete din cupe de aur
Iubirea topită-n Albastrul ceresc!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Romanţe pentru mai târziu (1908)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Marea mea, cu valuri repezi,
Şi cu pescăruşi în zbor
Într-o clipă efemeră,
Mă înalţ, şi-apoi cobor...

Marea mea, un vis albastru,
Cu catargele spre cer
În paharul plin cu apă,
Văd furtunile cum pier...

Marea mea, în plină vară
Pe nisipul ars de dor,
Trec doar paşii amintirii
Şi mă răscolesc uşor...

Marea mea, verde -albastră,
Mă petrec prin valul tău,
Vreau să-ţi fiu talaz şi soare,
Când e zbuciumul mai greu..

Camelia Cristea

Camelia Cristea

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da!!! Şi mie Dumnezeu mi-a spus la fel! Aşa că cum îl prindem pe Hristos să îl crucificăm a doua oară sau să îi luăm beregata – "sângele". Aşadar, eşti sigur că "Dumnezeu te-a luminat"? Sau frica minţii de Dumnezeu Te-a furat în primitivismul religios? "Sângele lui Hristos, hai?" Creştinii de acest gen sunt primii care îi vor lua sângele lui Hristos crucificându-l a doua oară, pentru că EL E Viaţă, E Viu, iar voi căraţi în cap doar frici şi cuvinte primitive moarte.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cuvintele mele magice, cu atenţie, să fie ascultate
Şi de către cei ce vin după Coşciugul meu să fie scandate,
În timp ce e dus spre sălaşul său, ascuns.
Iar voi, care mergeţi înainte şi voi, care veniţi după Râ,
În mersul lui spre locul de pe Cer, aflat cel mai sus,
În timp ce stăpânul sanctuarului, însuşi Râ,
În picioare aşezat, în Barca sa,
Face să devină fructe florile pomilor înfloriţi,
Voi, toţi, să aflaţi!
Şi Râ, la rândul său, se află în mine!
Am făcut, ca de cristal, firmamentul lui Ptah, lustruindu-l bine.
O, Râ! Sufletul meu este mulţumit, ai inima plină de bucurii,
Când contempli frumoasa rânduială din această zi,
Când, în acest oraş sfânt, Khemenu, te-ai ivit,
Pentru ca, apoi, să-l părăseşti prin Poarta de Răsărit...
Primii născuţi ai zeilor, care te-au precedat,
Ies în întâmpinarea ta, imediat,
Şi cu strigăte de bucurie te salută...
O, Râ! Fă, pentru mine, dulce şi plăcută
Calea străbătută de razele tale de soare,
Lărgeşte pentru mine, luminoase, Cărările tale,
În ziua în care îmi iau zborul de pe tărâmul pământean.

poezie din Cartea egipteană a morţilor (1993), traducere de Maria Genescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Numele meu străin e de atingerea Răului, murdărind
Cuvintele magice. Acestea, puteri în ele pot să adune
Pe care gura mea vouă vi le spune;
Din toată Fiinţa mea, se revarsă Lumina în valuri
Sunt o Fiinţă împrejmuită cu ziduri
Într-o lume înconjurată de ziduri,
Sunt chiar zidul zidului
Unicul, fiu al Unicului,
În mijlocul Universului,
Contemplându-l cu har...
În Singurătatea mea, rămân un Solitar...
Nu trece nicio zi fără ca eu să nu salvez ceva...
Toţi trec! Şi trec! Toţi trec prin faţa mea!
Este adevărat, sunt o Fiinţă din care sevele ţâşnesc
Şi sunt născut în Oceanul ceresc...
Mama mea este zeiţa Cerului, Nut,
Ea este cea care Forma mea, de-acum, mi-a făcut;
Eu sunt Nemişcatul,
Marele Nod al Destinului care zace în Ieri,
În mâna mea îşi află destinul Prezentul.
Nu mă cunoaşte nimeni:
Eu pe toţi vă pot cunoaşte, vă pot şti;
Pe mine nimeni nu mă poate simţi
În timp ce eu pe toţi vă port în Inimă.
O, tu, Ou cosmic! Ascultă-mă!
Eu sunt Horus! De milioane de ani vă trimit
Focul din razele mele ţâşnit,
Pentru ca inimile voastre spre mine, să le întorc.
Eu sunt Stăpânul pe tron,
Liber de orice Rău, străbat Timpurile şi Spaţiile...
Sunt chinocefalul de aur, căruia îi lipsesc picioarele şi braţele,
În templul din Memphis se află tronul meu...
Să ştiţi: dacă eu o duc bine şi el o duce bine, mereu,
El, chinocefalul de aur din Memphis!

poezie din Cartea egipteană a morţilor (1993), traducere de Maria Genescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciunea zilei

În această zi măreaţă,
Cu aer superb de viaţă,
Mă îndrept cu gândul meu
Către Bunul Dumnezeu,
Dumnezeul nostru sfânt,
Al celor de pe Pământ,
Tatălui mare, ceresc,
Permanent îi mulţumesc.
Preaslăvitul creator
Ne-a dat viaţă tuturor,
Pentru ziua ce-o trăiesc
Permanent îţi mulţumesc.
Pentru ziua cea de mâine,
Pentru bucata de pâine,
Să mă ierte de păcate
Şi să îmi dea sănătate,
Pentru apă, aur, soare,
Pentru vremea roditoare,
Pentru tot ce-mi va mai da,
Pentru tot ce-mi va ierta,
Doamne, fie voia Ta!

poezie de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare lucru te caut

În fiecare poem mor câte un pic de dragul tău,
când scriu, mă trec cruci de jar
şi cerul începe a mă ustura sub pleoape,
simt picioare de sfinţi, trecându-mi prin ochi
apăsând-i până la lacrimi,
dar eu nu mă opresc
până nu storc din cuvinte toată viaţa.

În fiecare piatră te caut cu dalta sufletului
şi te cioplesc până îţi simt zâmbetul că se zbate,
la fel ca pasărea din colivie, flămândă de cer,
apoi te pipăi cu toate simţurile
ca şi când aş sărută degetele lui Dumnezeu
în care stau atârnată...

În fiecare durere mă sprijin de tine
şi tot ce sunt mă transform
într-o pâine fierbinte, din care aş vrea
să rupă îngerii în fiecare dimineaţa,
să înfloresc la fiecare înghiţitură a lor,
fluturând in tine rochia de mireasă a cărnii mele.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia viselor

Corabia viselor mele mă poartă
pe mări liniştite şi fără sfârşit,
urmând o cărare trasată de soartă
de când mie-n viaţă mi-am fost răsărit.

Plutesc în derivă, curentul mă duce
spre zări înspre care nicând n-am privit,
iar mintea se zbate-ntr-un fel de răscruce
şi-ar vrea să mă-ntoarcă spre visul iubit.

Chiar vântul mă-mbie spre apele calde,
spre zări tropicale de-un verde plăcut,
spre insule care iubesc să se scalde
în valuri ce trec peste ele-un sărut.

Un gând îmi străbate prin minte şi visuri,
ieşind în lumină din vechi amintiri,
şopteşte în pânze, adie înscrisuri
şi-alege cărarea mai vechii iubiri.

Corabia viselor mele mă poartă
spre soare-apune-ntr-un mers liniştit,
sunt singur pe drumul ce nu e pe hartă,
lumina m-atrage spre ţărmul iubit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!