Unde să-nvăţăm eternul?

Satul se umplea cu pace şi cu cetini de viori,
Pe-ale sufletului prispe s-aşternea de sărbători,
Chiar de mai scânceau ispite, în cojoace de fiori,
Le piteau în dosul sobei pân' la luminat de zori.

Nici copiii n-aveau treabă cu lozinci de politruci,
Dezlipeau păienjenişuri de-ale săniilor şine,
Antrenau iar clopoţeii, să nu-i facă de ruşine...
Adia-a mere coapte, a covrigi, a miezi de nuci...

Auzise "un de-o şchioapă" de la badea ce nu minte,
Că toţi lupii se-mpăcară cu pădurea lor, flămândă
Şi sub Steaua norocoasă nu stăteau strigoi la pândă,
În ajunul de Crăciun, când se-nveşnicesc colinde...

Ştiau ei cine-i Iisus, nu citiră doar poveşti,
Bunul unuia-i spusese, c-ar fi fost copil cuminte
Şi-a făcut atâta bine, încât Globu'-l ţine minte...
Pentru vârsta îngerească, nu puteai să-i păcăleşti...

Ticluiau argumentarea către bunii lor părinţi,
Când le şuierau la poartă goarnele încolonării,
Incita la neastâmpăr, grea, cătuşa aşteptării,
Încât n-alipeau şezuturi de laiţele, reci, cu dinţi...

Şi cum fiecare casă i-aştepta cu mare dor,
S-a găsit un Sfântu'-Andrei, o icoană de părinte,
A dus ceata de pitici prin nămeţii cât un munte
Şi le-a altoit, pe-o viaţă, dragostea pentru folclor...

Alte timpuri cu alţi oameni? Tot copii şi tot părinţi!
Ce folos de propăşirea, ce-a pus măşti şi la copii?
Unde să-nvăţăm eternul, dacă satele-s pustii?
Satele, ce ne-au născut şi colindele, şi Sfinţii...

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii de azi, nu-I uitaţi pe părinţi

Copii de azi, păstraţi-i în minţi
Şi în suflet pe ai voştri părinţi!

Ei v-au îngrijit, v-au vegheat,
Şi din puţinul lor v-au dat,
Ca să creşteţi cu aripi de zbor,
Să fiţi urmaşi cu viitor!

V-au iubit, v-au ocrotit,
Şi dacă uneori v-au dojenit,
Copii de azi, nu îi pizmuiţi,
Pe-aceşti neobosiţi părinţi!

Ceas de ceas şi zile de-a rând,
Voi aţi fost în al lor gând,
Că nu există un lucru mai sfânt,
Decât să fii părinte pe pământ!

În pragul casei lor, ei aşteaptă smeriţi,
Să le daţi un semn, că-i iubiţi,
Şi că-n aceste privinţi,
Mai există copii cu dor de părinţi!

Dacă viaţa departe vă poartă,
Nu-i lăsaţi pe părinţi singuri cu a lor soartă,
Veniţi şi ştergeţi lacrimile lor,
Care au curs, după atâta dor!

Veniţi ca uşa lor este mereu deschisă,
Pentru voi, să le-mpliniţi o lipsă,
Să-i bucuraţi în sufletele lor,
Pe părinţii care strigă după ajutor!

Şi într-un târziu, ce nu se va şti,
Când clipele părinţilor se vor sfârşi,
Şi nu vor mai cunoaşte zori,
Să v-amintiţi de ei adeseori!

Copii de azi, nu-i uitaţi pe părinţi,
Chiar dacă ei n-au fost nişte sfinţi!

poezie de Gheorghe Alionte (12 ianuarie 2022)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu-i atât de fără minte încât să prefere războiul în locul păcii; căci în timp de pace copiii îngroapă pe părinţi, iar în timp de război părinţii pe copii.

citat celebru din Herodot
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

1 Iunie (poezie pentru oameni mari)

Câţi dintre voi nu aţi dori, la vârsta mea, tânăr bunic,
Să fiţi din nou şi azi copii, să nu vă pese de nimic?
Să miorlăiţi când vreţi ceva, pe jos chiar să vă tăvăliţi,
Şi cât ar fi viaţa de grea, pe tavă toate să primiţi:

De la păpică, jucării, iar când apar acei sticleţi,
La ţoale şic de la butic, nu mai vorbesc de marafeţi,
Şi-apoi scandal că nu aveţi Merţan bonbon, decapotat,
Să-ţi vezi părinţii pe pereţi (!) de gustul vostru rafinat!...

Numai că eu aş vrea să fiu copil din nou pe-al vieţii drum
Fără nimica fistichiu, să am doar mintea de acum,
Prin greutăţi câte-am trecut, având copii, sunt profesór...
Părinţii mei n-ar fi ştiut că aş fi fost în casa lor ;

Din faşă, n-aş fi bâzâit, în nopţi, din seară până-n zori,
Iar tatăl meu ar fi dormit, de n-aveam azi patru surori,
Şi-apoi lu' mama, măricel, nu i-aş fi zis că eu nu pap
Orice mi-ar pune-n castronel, ca să-şi dea ochii peste cap ;

La şcoală, ar fi fără rost să-mi cert părinţii, fericit,
Că mi-au făcut lecţia prost şi profa iar s-a sictirit,
Ca prin liceu, de-aş lua un 3, la vreo lucrare ce n-o ştiu,
Mai tolerant aş fi cu ei, să nu-i albesc de timpuriu ;

Şi-aş fi cuminte şi corect, nu vicios, iar de fumat
Nici pomeneală! Din respect, n-aş încerca măcar o dat'
Să-i necăjesc pe-ai mei părinţi, să-mi pomenească ei, mereu,
Cum i-am tot scos, mă rog, din minţi, de Paşte şi de Dumnezeu.

Doar că pe tata, cordial, ca şi pe mama, că nu-i bai,
L-aş respecta-n mod special! Nu c-ar fi vorba de mălai,
Ci pentru cât de mândru-l ştiu, exagerând, chiar întreit,
Când vine vorba de-al său fiu care îi seamănă leit ;

Şi-ades m-aş duce pe la ei. Chiar azi pe tata l-am văzut
(Ai mei copii, de obicei, se-arată doar când să-i ajut)
Şi-atât de mult s-a bucurat, cum nimenea mai mult ca el,
Simţindu-se din nou bărbat, cu mine la un păhărel...

Aşa că eu, de-aş fi copil din nou cu mintea de acum,
Cu-ai mei părinţi aş fi docil... însă aş vrea să mă rezum
La faptul că m-am tot gândit, ce fericiţi ar fi fost ei...
Tot astfel cum mi-aş fi dorit să fie şi copiii mei.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

A venit un lup din crâng
Şi-alerga prin sat să fure
Şi să ducă în pădure
Pe copiii care plâng.

Şi-a venit la noi la poartă
Şi-am ieşit eu c-o nuia:
"Hai la maica să te joace"-
- "Lup flămând cu trei cojoace,
Eu chemam pe lup încoace,
El fugea-ncotro vedea.

Ieri, pe drum un om sărac
Întreba pe la vecine:
"-Poartă-se copiii bine?
Dacă nu, să-i vâr în sac!"

Şi-a venit la noi la poartă
Şi-am ieşit eu şi i-am spus:
-"Puiul meu e bun şi tace,
Nu ţi-l dau şi du-te-n pace!
Eşti sărac dar n-am ce-ţi face!
Du-te, du-te!" Şi s-a dus.

Şi-a venit un negustor
Plin de bani, cu vâlfă mare,
Cumpăra copii pe care
Nu-i iubeşte mama lor.

Şi-a venit la noi la poartă
Şi-am ieşit şi l-am certat:
-"N-ai nici tu, nici împăratul
Bani să-mi cumpere băiatul!
Pleacă-n sat că-i mare satul,
Pleacă, pleacă!" Şi-a plecat.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul Moş Crăciun

Aş fi putut să cred cu zeci de ani ‘nainte,
Pe când eram copil în satul dintre vii
Şi nu aveam pe-atunci ca azi atâta minte,
Că Moşul cel iubit e-un basm pentru copii,

Şi nici chiar prin liceu, chiar şi la facultate,
Colegi la care eu, franc, nu m-am aşteptat,
Cătau sa mă convingă, cu chestii fumate,
Că Moşul nu există şi nici n-a existat,

Dar n-am crezut atunci şi n-am să cred vreodat',
Când pruncul ce-a adus iubirea între noi,
A fost, la Bethlehem, cu daruri aşteptat
De oameni înţelepţi şi nu de maimuţoi,

Aşa că mă gândesc, acum, la anii mei
Cu primii ghiocei la tâmple, cum mi-ar sta,
Vâzând cât mă iubesc, să-i mint pe nepoţei
Că "Moşul" care-l ştiu nicicum n-ar exista...

De-aceea, când pe brazi steluţe se coboară,
Copilul de demult, din satul dintre vii,
Privind nepoţii azi, e sigur c-o s-apară
Bătrânul Moş Crăciun, cu daruri la copii...

Iar voi ce-aţi mai nega, de răi şi urâcioşi
Ce-ntr-una clevetiţi că "Moşu"-i basm curat,
Vă rog, pe cinstea mea, fiţi oameni serioşi!
Pe Moş Crăciun îl ştiţi că este-adevărat...

E drept, bătrânul "Moş", care odinioară
Venea prin nea în zbor, din nordul depărtat,
Cu barbă, nasul roş', cu reni la sănioară,
Chiar de-i nemuritor, a mai evoluat,

E tuns, chiar mai mereu, şi-i zilnic bărbierit,
De sac a şi uitat, cu VISA-n portofel,
Iar nasu', v-o spun eu, mă mir cum n-aţi ghicit!
E roşu câteodat', de la un păhărel,

Şi când o ia la mers, ca un arac de viţă
E zvelt, nu-i cocoşat, şi-atâta-i de vioi...
Îndeosebi când dă cu ochii de-o pipiţă,
Dar asta... ce să mai!... rămâne între noi...

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brăduţul

Brăduţului adus în casă
I-e dor de bolta cea frumoasă
De libertatea de pe munte
Şi de pădurea ce ascunde,
În nopţile de iarnă reci
Perdele albe de zăpezi!

Împodobit şi dat cu fard
În casa unde este cald
Cu beculeţe mii aprinse
Şi alte ornamente prinse,
Brăduţul e simbol, decor,
Cu spirit viu înălţător
Al Sărbătoriii de Crăciun
Când tot creştinul e mai bun!

Destinul i-a adus comori
În glasuri de colindători...
O Stea vesteşte acolo sus
Că s-a născut un prunc Iisus
Si astfel bradul a uitat
De muntele îndepărtat
Iubeşte ceata de copii
Şi franjurile argintii...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă vreau copil, Moşule, de Crăciun. Vreau să sar în zăpadă şi să pun globuri în brad, chiar dacă le sparg şi mă ceartă mama. Vreau să ştiu doar că e rău să n-asculţi de părinţi şi să-i las pe ei să decidă culoarea pijamalelor când le cumpără să le aşeze sub brad. Vreau să cânt colinde la fiecare uşă şi să primesc nuci pentru că iar am făcut-o pe doamna aia drăguţă să plângă... de drag. Vreau să mă rostogolesc în zăpadă şi să intru în casă cu ţurţuri în păr, să mă certe mama şi să-mi spună că mâine nu mă mai lasă, iar eu să mă cuibăresc morocănoasă pe cuptor, plângând că cele 6 ore de strigat în iarnă nu mi-au fost de-ajuns. Vreau să fiu copil, Moşule. Să râd cu toată inima când vii cu barba de câlţi la biserică şi să-ţi cânt colinde pentru pacheţelul cu ciocolată, banane şi portocale. Aşa m-ai obişnuit... Şi să-mi spui că te mănâncă barba, iar eu să râd şi să le dau ghionturi copiilor din jur, ca să te audă cum te plângi de bătrâneţe.

Gabriela Chişcari (18 decembrie 2011)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Crăciun...

Moş Crăciun în pragul nopţii,
Petrecând pe rând nămeţii,
A plecat cu bucurie,
Către visele zglobii,
Să împartă de Crăciun
Saci cu daruri minunate,
La bătrâni, părinţi, copii.

Gerul nu-i poate opri
Renii ce văzduhul taie,
Cu coarnele lor de-argint
Şi colindele ce cad
La ferestrele-înstelate,
Şi-n căsuţele curate,
Cu brazi mândri împodobiţi.

Înhămând la sănioară
Bucuria dărniciei,
Moş Crăciun de fericirea
Celor care îl aşteaptă,
Prinde Oda bucuriei
Ce se înalţă către ceruri,
De Crăciun în Sânta noapte
Dar şi pacea ei divină.

poezie de Valeria Mahok (17 decembrie 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repetabila povară

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor...
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Datină de Moş Ajun

De Moş Ajun în poartă bat
Copii voioşi, la colindat.
Intră-n casa creştinului
Cu datina Crăciunului.

Vestesc la omul credincios,
Despre Naşterea lui Hristos,
Ca unic Împărat Ceresc
La praznic mare, creştinesc.

Cu urări în gândul-tolbă,
N-au timp de prea multă vorbă.
Schimbă urări cu parale,
Pentru buzunare goale.

Strigă-n cor, cât pot de tare,
Făcând gălăgie mare;
Gazdelor să le colinde,
Umplând traista cu merinde.

Sunt plătiţi pentru urare,
Cu un ban la fiecare,
Cu fructe, dulciuri şi colaci,
Ce poartă obiceiuri dragi.

Colindei mai dau o rundă,
Toţi vecinii să-i audă
Şi să le pregătească bani,
Covrigi, colaci de "La mulţi ani!"

24 decembrie - Moş Ajunul

Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu (29 decembrie 2021)
Adăugat de Maria Filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă n-am ghetuţe

Moş Nicolae, de la copii, am aflat
Că vei veni, aşa.... pe înserat
Şi vei lăsa în ghetuţe la toţi ce îşi doresc
De-atunci la asta mă tot gândesc....

Că eu n-am ghetuţe, doar bine ştii
Cum au pesemne, mulţi alţi copii
Eu am nişte încălţări...... uzate
Sunt din cârpă, mult purtate

Nici nu am părinţi, şi asta ştii
Aşa cum au ceilalţi copii,
Şi-atunci ghetuţe, cin-să-mi ia
Sărmana bunicuţa mea?

Tata în pădure într-o iarnă a murit
S-a dus s-aducă lemne şi viu n-a mai venit
Iar mama, săraca, a înnebunit pe loc
O viaţă fără tata, n-a conceput deloc.

Ne poartă acum de grijă draga mea bunică
E greu de când bolnavă-i scumpa mea mămică
Noroc c-avem două văcuţe.......
Dar n-are bunicuţa bani pentru ghetuţe.

Şi văd cum alţi copii, ghetuţe cremuiesc
Pentru Moş Nicolae, atent le pregătesc
Scuză-mi îndrăzneala, te întreb..... umil
La mine ai să vii? Şi eu doar îs un copil.....

Dar ştiu că tu Moş Nicolae, aduci şi vindecări
Voi renunţa la daruri, fără a avea frustrări
De-ai să-i aduci la scumpa mea mămică
Un pic de sănătate, s-ajute pe bunică......

poezie de Ionel Popa (6 decembrie 2013)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către Moş Crăciun

Moş Crăciun, bunul meu bun,
Ia aminte ce îţi spun!
Vino seara pe la geamuri,
Să îţi faci mai bine planuri.

Drumu-ncepe la orfani,
Că sunt trişti şi sunt sărmani,
Lacrimi şterge-le de poţi
Şi-ngrijeşte-te de toţi.

Mergi apoi la cei săraci,
N-au mâncare, n-au colaci,
Du-le şi o jucărie,
S-aibă şi ei bucurie.

Încălzeşte-le căsuţa,
Nu uita de bunicuţa.
Iarna asta tare-i grea,
N-are cine-o mângâia.

Copii de sunt bolnăviori,
Ia-le boala până-n zori.
Fă-i să zburde, sunt copii,
Împarte-le bucurii.

Du-te la copii cuminţi,
Care-ascultă de părinţi,
Dăruieşte-le de toate,
Dulciuri, jocuri de se poate.

Mergi şi la cei mai răuţi,
De promit, tu să-i asculţi,
Că vor fi mai cuminţei,
Du-le Moşule ce vrei.

De rămâne ceva-n sac,
Ştiu şi un bătrân sărac.
Du-i şi apă şi mâncare,
Fă-i şi foc, dă-i alinare.

Şi la urmă, dacă poţi,
Vino-n casă la noi toţi.
Adune-n suflet lumină,
Viaţă bună, fără vină,
Armonie, bunătate,
S-avem pe masă bucate.

poezie de Adriana Tomoni
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?!

De ce să-i lăsăm pe părinţi să ne moară?!
Cu ce drept să ucidem?! Căci odată cu ei
Vom muri jumătate, vom muri-ntâia oară
Vom simţi paşii lor ca pe-o dulce povară -
Paşi pierduţi în neant, lacrimi grele sub geană.
Vânt de vieţi răvăşite, paşii singuri şi grei.
Ei vor fi doar o umbră, noi o stea căzătoare,
Noi vom fi doar iluzii, tot iluzii şi ei.

Cu ce drept să lăsăm noi părinţii să plângă?!
Ei au plâns viaţa toată şi-n genunchi au luptat,
La copii, tot ce au, înc-o zi să le-ajungă,
Dintr-un prunc să se facă puiul mamei bărbat.
Cu ce drept judecata?! Ce-a greşit un părinte?
Ce-a greşit mama, tata? Vă aduceţi aminte?!
Cu ce drept, pentr-o palmă, doar durere să laşi
Şi să pleci la cafea şi ţigări în oraş?!

Cu ce drept să-i lăsăm condamnaţi la tristeţe?
Au făcut sacrificii şi de ei au uitat...
Cu ce drept le semnaţi condamnarea la moarte?
Ei de mult dintre voi, ca un vis au plecat.
Că sunt trişti sau sunt singuri, nici chiar lor nu le pasă,
Nu le pasă că n-au ce să pună la masă...
Luminează, căci au drumul vieţii-nainte
Şi durere şi plâns, dar şi griji de părinte.

Nu le pasă de ei, pe ce drumuri apucă,
Nici nu ştiu ce poveri au sau pot să mai ducă,
Doar de voi le mai pasă, cât rămâneţi copii,
Cât aveţi un părinte, până-n ultima zi.
Cât e Soare pe cer şi în ei Dumnezeu,
Vor lupta pentru voi şi vor plânge mereu,
Vor trudi în genunchi, vor muri repetat,
Vor muri zi de zi, că aşa le e dat.

Cu ce drept să-i lăsăm condamnaţi la uitare?!
Da, ne sunt o povară, paranoici sau răi,
Ei au râs când pe voi a uitat să vă doară
Şi-au vegheat zi şi noapte printre sute de ploi.
Cu speranţe şi rugă s-au lăsat în uitare,
Dar pe voi nici acum de părinţi nu vă doare.
Un blestem repetabil cu părinţi şi copii,
Lacrimi, suflete goale, până-n ultima zi...

P. S.
Deci cu ce drept vă condamnaţi părinţii,
Când chiar şi ei, pe ei s-au condamnat?!
Rugaţi mai bine îngerii şi sfinţii
Să le lumine drumul întinat!
Întindeţi-le mâna cu iubire
Şi daţi putere! Paşii obosiţi,
Să îşi găsească forţă-n paşii voştri.
Doar asta îi va face fericiţi.
Părinţii-s doar o lacrimă de-a voastră
În care ca-n oglindă se privesc,
Ei vor rămâne veşnic pronie cerească...
Şi dincolo de moarte vă iubesc.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O vorbă şi doar... atât...!

O vorba spui... dar sigur ştiu că minţi,
O spui cu nonşalanţă... neconvingator...
O tot repeţi, că ai crescut fără părinţi,
Stârnind mirare, mici reactii şi de ce nu, umor...!
Nu îţi dai seama... cuvintele toate-s fierbinţi...
Pe tine te amuză, a ta slăbuţă glumă...
Când tu vei pentru al tău copil, doar unul din părinţi,
În sufleţ o să-ţi fie frig, un fel de rece brumă...!
Glumiţa ta, poate ar valora vreo doi arginţi...
De-atat... ca o repeţi glumind de câţva ani..
De-aproape ori poate de departe tu ai avut părinţi...
Deci oricum ai da-o, nu te-cadrezi, intre copii orfani...!
Cât timp mai e, rămâi iubit-alături de părinţi...
Fii sigură că ce-au făcut, făcut-au cu suflet şi credinţi...
Să-i porţi cu drag în suflet, ei sunt chiar nişte sfinti...
Tu Doctor azi... al nostru bun copil,, doctor de... dinţi.''..!

poezie de Gică Jalba‎
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ignoranţii

Când scoţi javrele din ignoranţă şi amorţeală
Se gândesc să mai facă o casă,
Să mai culeagă după urma ta o boabă
Ca apoi să te trădeze ca i-ai ajutat
Şi scuipă unde au lins ca sa lingă unde au scuipat.
Atunci le arunci un prânz verde
Ca sa înveţe să fie oameni şi de praz agăţaţi
Zboară legaţi pe tărâmuri....
Şi copiii atârnaţi şi afirmaţi
pe o frunză de praz
Şi uite aşa lupta pentru copiii lor
Dându-le educaţie de doi lei, trădători şi laşi.
Aşa bunici, aşa copii şi nepoţi. Aşa părinţi, aşa copii!
Ruşine vouă javre ordinare!
Doar bani pentru voi au valoare mare
În rest sunteţi doar nişte oameni bolnavi
La trup şi mai ales la suflet.
Voi nu aveţi Dumnezeu, atei ca şi netoţii voştri
Îmi este silă de voi, lichele, că sunteţi ca ai voştri taţi!
Doar bani visaţi ca să fiţi la putere
Şi legea firii să o ignoraţi,
Dar Dumnezeu mi-o fi pe plac
Şi o să primiţi ce meritaţi
Să lingeţi ce neamul vostru de şacali a scuipat.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii sărmani

De ce în suflete avem atâta răutate
Şi mame ce au sufletele blestemate
Care dau viaţă la copii
Apoi îi lasă ai nimănui
Nu au nici suflet, nici conştiinţă
Acei ce condamnă doar la suferinţă

Nu se gandesc la legea omenească
Copilul l-au făcut că să trăiască
E tot mai plin pământul de orfani
Copii abandonaţi, sărmani
Femei lipsite de omenie şi iubire
Copii fara copilărie

Prin plâns îşi strigă al său dor
Sunt prea firavi sa ceară ajutor
Sunt tot mai mulţi copii îndureraţi
Prin gări şi prin spitale abandonaţi
Sunt tot mai mulţi copii lipsiti de mângâiere
Ce poartă în suflete poveri grele

Cuvântul mamă pentru ei înseamnă răutate
Copilul e un dar de la divinitate
Nu este un animal de soi
Să-l aruncam prin lada de gunoi
Nu-i un ziar, o pungă reciclată
Să obligăm statul să îl crească.

Chiar Dumnezeu ne plânge din icoane
de un copil ce suferă de frig şi foame
E tot mai plin pământul de cretini şi ipocriţi
De acele bestii ce pretind că sunt părinţi.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie de Crăciun

A sosit din nou Crăciunul,
Casele de nea-s cernute,
Vin copii cu Moş Ajunul
La covrigi şi la nuci multe;

Printre fulgi ce se coboară,
Bucuros, cu nasu' roşu'
Şi cu cerbi la sănioară,
Plin de daruri vine Moşu';

Bradul e împodobit,
Iar copiii toţi aşteaptă,
"Iată-mă că am sosit!"...
Nu se-aude nici o şoaptă;

Ho! ho! ho! băieţi şi fete,
De un an nu ne-am văzut,
Sunt la uşă-atâtea ghete,
Numai ele n-au crescut!

Am în sacul meu cel mare
Pentru toţi, cuminţi de-aţi fost,
Daruri pentru fiecare,
Lista o ştiu pe de rost:

Tu Ileană, eşti mai mică,
Pentru tine am bomboane
Şi-o frumoasă păpuşică
În rochiţă cu volane;

Lui Gigel, nişte patine,
(M-a cam bâzâit puţin!)
Da' la şcoală-nvaţă bine
(Iaca musafirii vin!)

Lui drăguţu' de Ionel,
O maşină cu pedale,
Ai fost tare cuminţel...
(Ce mireasmă de sarmale!)

Nicuşor, ca o fetiţă,
Ruşinos, nu vii în faţă?!
Ţi-am adus o puşculiţă...
Nu mă lua mă de mustaţă!

Lui Getuţa, că mi-ai scris,
Ţi-am adus, precum se ştie,
Tot ce mă-ta ţi-a promis...
(Ah! Miroase a... piftie!)

Vasilică, nu mă minte,
D-aia nici nu-l iau la rost:
Ai fost tu băiat cuminte?!
Cum? Ce spui? Că nu ai fost?!...

Lasă, lasă că ai fost!
Ia de-aicea de la moşu'
(Că după atâta post,
Mă ucide... caltaboşu'!)

Ţi-am adus mănuşi, şosete
Şi aici o jucărică,
O pereche de noi ghete...
(Mamăăă, ce-aş mai trage-o ţuică!)

Măi Lenuţo, vin-aproape,
Dacă-mi spui o poezie
Scurtă, că sunt plin de ape,
Uite ce-ţi dă moşu' ţie:

Şi creioane colorate,
Jucării şi ciocolată...
(Masa-i plină cu de toate
Musafirii mă aşteaptă (!)

Sacul s-a cam uşurat,
(Chiar şi eu... însă de bani)
Mai am trei daruri de dat...
(Şi-am un vin de Drăgăşani!)

... Papucei pentru bunica,
Nu este o soacră rea,
Umbleeee, toată ziulica...
(Poate-aşa mai scap de ea!)

Iară ţie, măi Mărie,
(Care mă faci fericit)
O cravată, pălărie,
Pentru... soţul tău iubit,

Iar apoi, să nu tresari (!)
O surpriză am aici,
Darurile cele mari,
Vin în pacheţele mici!

Şi-ţi mai dau şi un sărut...
Pentru toată omenirea,
Noaptea asta s-a născut
Cel ce a adus iubirea!

...........................

Plecă moşu' din poveste
Ce-a venit cu bucurii,
Fără să prindă de veste
Zarva mare de copii...

Nimeni nu a observat,
Doar Gigel nedumerit
Şi chiar puţintel mirat
La ureche mi-a şoptit:

Moş Clăciun când a plecat...
Pe mama... a sărutat!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie de Crăciun

A sosit din nou Crăciunul,
Casele de nea-s cernute,
Vin copii cu Moş Ajunul,
La covrigi şi la nuci multe;
Printre fulgi din cer coboară,
Bucuros cu nasu' roşu'
Şi cu cerbi la sănioară,
Plin de daruri vine Moşu';
Bradul e împodobit,
Iar copii toţi aşteaptă,
"Iată-mă că am sosit!"...
Nu se-aude nicio şoaptă;
Ho! ho! ho! băieţi şi fete,
De un an nu ne-am văzut,
Sunt la uşă multe ghete,
Chiar şi ele au crescut!
Am în sacul meu cel mare
Pentru toţi, cuminţi de-aţi fost,
Daruri pentru fiecare,
Lista o ştiu pe de rost:
Tu, Ileană, eşti mai mică,
Pentru tine am bomboane
Şi-o frumoasă păpuşică
În rochiţă cu volane;
Lui Gigel, nişte patine,
(M-a cam bâzâit puţin!)
Da' la şcoală-nvaţă bine
(Iaca musafirii vin!)
Lui drăguţu' de Ionel,
O maşină cu pedale,
Ai fost tare cuminţel...
(Ce mireasmă de... sarmale!)
Nicuşor, ca o fetiţă
Ruşinos, nu vii în faţă?!
Ţi-am adus o puşculiţă...
Nu mă lua mă de mustaţă!
Lui Getuţa, că mi-ai scris,
Ţi-am adus, precum se ştie,
Tot ce mă-ta ţi-a promis...
(Ah! Miroase a... piftie!)
Vasilică, nu mă minte,
D-aia nici nu-l iau la rost:
Ai fost tu băiat cuminte?!
Cum? Ce spui? Că nu ai fost?!...
Lasă, lasă că ai fost!
Ia de-aicea de la Moşu'!
(Că după atâta post,
Mă ucide... caltaboşu'!)
Ţi-am adus mănuşi, şosete
Şi aici o jucărică,
O pereche de noi ghete...
(Mamăăă, ce-aş mai trage-o ţuică!)
Măi Lenuţo, vin-aproape,
Dacă-mi spui o poezie
Scurtă (Că sunt plin de ape)
Uite ce-ţi dă Moşu' ţie:
Şi creioane colorate,
Jucării şi ciocolată...
(Masa-i plină cu de toate
Musafirii mă aşteaptă!)
Sacul s-a cam uşurat,
(Chiar şi eu... însă de bani!)
Mai am trei daruri de dat...
(Şi-am un vin de Drăgăşani!)
... Papucei pentru bunica,
Nu este o soacră rea,
Umbleeee, toată ziulica...
(Poate-aşa mai scap de ea!)
Iară ţie, măi Mărie,
(Care mă faci fericit)
O cravată, pălărie,
Pentru... soţul tău iubit,
Iar apoi, să nu tresari (!)
O surpriză am aici,
Darurile cele mari,
Vin în pacheţele mici!
Şi-ţi mai dau şi un sărut...
Pentru toată omenirea,
Noaptea asta s-a născut,
Cel ce a adus iubirea!
.........
Plecă Moşu' din poveste
Ce-a venit cu bucurii,
Fără să prindă de veste
Zarva mare de copii...
Nimeni nu a observat,
Doar Gigel nedumerit
Şi chiar puţintel mirat
La ureche mi-a şoptit:
Moş Clăciun când a plecat...
Pe mama... a sălutat!

poezie de Valeriu Cercel din Durere românească
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi de copii

Lacrimi curg mai des de la copii,
Iubirea timpurie e tot cea mai frumoasă,
Să nu spui că-nţelegi decat atunci cand ştii,
Să fii un bun adult şi bun copil să fii.

Un sfat pentru părinţi ce e de ascultat,
Dreptatea nu-i a voastră ci e a cui s-a dat.

Iubirea-i frăgezită de vârstă şi de gânduri,
Şi-orice copil încearcă s-o treacă cat mai bine,
Eu unul am trecut-o şi-am tipărit-o-n rânduri,
Şi ei au depăşit-o aşa cum au putut,
Un lucru să ţii minte,
Ei nu pot fi ca tine.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coborât-o, coborât

Coborât-o coborât

În sara de Crăciun

Domnu' Isus pă pământ

Sara de Crăciun frumos

Să vadă la fiecare
Care ce credinţă are.
Dumnezău o văzut bine
Că credinţă n-are nime'.
Nu-i la mic şi nu-i la mare,
Nu-i la-ntreaga adunare.
Vai fraţilor, vai de voi,
De voi trimite-un război,
Atunci vi-ţi aduce-aminte
Că şi-n ceri este-un părinte.
Un părinte răbdător[i],
V-o dat sfinte sărbători,
Un părinte sfânt şi bun
Că v-o dat sfântu' Crăciun.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!