
Lacrimile iernii
Lacrimile iernii se presară-n lume
Într-un dans frenetic, înălbind poteci
Fără să aleagă, făr-un scop anume,
Fără să întrebe-n rece de le-întreci.
Fiecare-n parte se preface-n stea,
Suflet... are gerul, flăcări înghețate -
Brațele-ascuțite ce-ar putea-nțepa
Ochiul ce privește spre eternitate.
Frumusețea rece pare să se teamă
Doar de efemerul stelelor ce cad...
Au culoarea altfel. Albul de năframă
Le e scut la gândul focului de Iad.
Unui fulg îi pare drumul prea abrupt
Și ar vrea o clipă să se odihnească...
Mi-aș întinde-o mână înspre zboru-i rupt,
Dar n-aș vrea căldura ei să îl topească.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre ger
- poezii despre foc
- poezii despre suflet
- poezii despre ochi
- poezii despre iarnă
- poezii despre gânduri
- poezii despre gheață
- poezii despre frumusețe
- poezii despre frică
Citate similare
Fulg de nea
Un fulg pe mână se așează
m-aș uita le el dar s-ar rușina,
s-ar înroși și poate s-ar salva
prin frig și prin ceața ce se lasă,
i-aș da drumul spre pământ
și ar cadra cu neaua din vânt,
prea rece pentru al ei suflet ardent
și ar deveni un fulg de nea dependent,
l-aș pune la loc rece departe de zăpadă
dar ar sta acolo doar pentru a frapa
cu frumusețea lui de fulg fără apă,
aliena privirile prin tot ceea ce făcea... epata,
am zis să-l strâng cât mai tare-n mână
să se stingă-n lacrimă de tine
s-o pot bea ca atunci sâ rămână
o viață-n suflet de mine,
dar... cineva m-a prins de mână
și mi-a spus să mai stau o clipă
de săptămănă... chiar de-o lună...
până ea singură se va topi
într-o fată cu trăsături de zână..
poezie de Tiberiu Luca
Adăugat de Catalina Smeureanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre zăpadă, poezii despre vânt, poezii despre timp, poezii despre rușine, poezii despre roșu sau poezii despre devenire

E atât de rece
E atât de rece primăvara care a venit,
Ca sărutul tău care mi-i l-ai dat la despărțire.
De atunci viața îmi pare o lamă de cuțit
Fără tine dulcea și gingașa mea iubire.
E atât de rece primăvara care a venit
Căci chiar nici pomii nu mai vreau să dea în floare.
Și sufletul meu de durere e răvășit,
Fără tine dragostea mea cea mare.
E atât de rece primăvara care a venit
Chiar dacă soarele mai des răsare.
Lumea îmi pare un alb infinit,
Îngropată toată în ninsoare!
E atât de rece primăvara care a venit,
Dar în suflet mai am o speranță!
Că soarele care a răsărit,
O să topească lumea mea de gheață.
poezie de Vladimir Potlog (2 aprilie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre viață
- poezii despre sărut
- poezii despre primăvară
- poezii despre ninsoare
- poezii despre infinit
- poezii despre durere
- Ne poți propune o poezie de dragoste?

Naiada
Din apa cristalină ce se-adună
În micul lac, sub razele de lună,
Apare o minune, o naiadă,
Născută din a zeilor pleiadă.
Privește-n jur și, cu mișcări domoale,
Împrăștie pe apă mici petale
De liliac, ce parcă sunt desprinse
Din mâna unui duh din vise-aprinse
Ce-o mângâie tăcut și o privește
Cu o privire care strălucește
Și-i face inima în piept să bată
Cum nu a mai făcut-o niciodată.
Privește-n jur cu teamă și dorință;
Ca el să vină e cu neputință,
Dar ea mai speră, silueta-i pură
Apare ca un vis, ca o făptură
Ce a-ntâlnit la naștere fortuna,
Frumoasa lacului dintotdeauna,
Ce nu s-ar vrea, acum, nemuritoare,
Căci dorul ce îl simte e prea mare.
E liniștită-acum și doar sub pleoape
Tresaltă, ca un sunet scos de clape,
Lumini portocalii ce-ar vrea să plece
Din jarul care-a ars și-acum e rece.
Privește-o stea cum bolta o străbate
Iar inima, care abia-i mai bate,
Îi cere un răgaz și vrea răbdare...
Cu steaua ce-a căzut, și ea dispare.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre naștere, poezii despre vinovăție, poezii despre tăcere, poezii despre sunet, poezii despre mâini, poezii despre mișcare, poezii despre lumină sau poezii despre inimă

O stea pin ceruri
O stea pin ceruri o văd că trece
Și eu un nume i-am pus din zbor,
Numele unei inime rece,
Fără fior.
Ea nevăzută acum se stinge,
Nimeni în zboru-i n-o-a urmărit;
Numai un ochi singur umed o plânge
Căci o-a iubit.
Știți de ce stelei i-am dat un nume
Numele unui suflet răcit,
Ce-acuma palid, uitat de lume,
A-mbătrânit?
Pentru că ochiul ce lăcrimează
După-acea steauă care s-a stins
Este-al meu suflet ce meditează,
E-ochiul meu plâns.
poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, citate de Mihai Eminescu despre zbor, poezii despre plâns, citate de Mihai Eminescu despre plâns, citate de Mihai Eminescu despre suflet sau citate de Mihai Eminescu despre iubire

Roșu în albul iernii
Cu zile în urmă, ai vrut o garoafă.
Mirat, m-am gândit: "Nu mai vrea trandafir!"
Simțeam tremurând tot ce-aveam în carafă,
Iar gândul... taifun s-a făcut, din zefir.
Să-l schimb pe acela pe care-l cred rege
În lumea în care e-atât de frumos,
Îmi pare o crimă, o fărădelege
Ca aripa ruptă la un albatros.
Ce iarnă e-n mine, ce iarnă-i afară,
Ce luptă prin gânduri!... și totuși, senin
În sufletul care nu mi se-nfioară,
Nu are vreo teamă, nu simte venin.
E liniște-acolo: garoafa-i o floare
Și-n albul zăpezii tu vezi roșul ei
Ca buzele iernii atinse de Soare,
Ca buzele tale din anii acei.
Ei bine, să fie garoafă, iubito,
Să fie și-acum tot ce vrei, ce-ai dorit,
Să-ți fie iubirea cum ieri ai trăit-o,
Cum este și azi, cum va fi la sfârșit!
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre trecut sau poezii despre trandafiri

Clipa
De-ar fi să scot din amintiri o clipă
Și, în puterea mea, un timp s-o am,
Aș vrea să văd, în ea, cum se-nfiripă
Tot ce simțea acela ce eram.
Și poate-aș crește-o cât aș vrea să fie
De-ar fi să-mi placă mult ori aș dori
Să-mi fie mare cât o veșnicie
Sau, dacă-i mult, măcar cât ține-o zi.
Iar de va fi ca ea să nu-mi mai placă,
Aș strânge-o-n pumni, aș face-o gând uitat
Și n-aș mai vrea cu mine să petreacă
Prin amintiri ce-n urmă am lăsat.
De-ar fi să pot s-o fac, n-aș face-o-n pripă
Și nu mi-aș risipi puteri de mag
Pe altceva decât aceeași clipă
Ce revenea când te priveam cu drag.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dorințe sau poezii despre amintiri

Căldura iernii
E rece, e frig, e frumos,
E iarnă cum trebui' să fie:
Afară, un alb mătăsos,
În case, la cald, bucurie.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Daniel Vișan-Dimitriu despre frumusețe, poezii despre bucurie sau citate de Daniel Vișan-Dimitriu despre bucurie

Chemarea destinului
Te simt prea singură, și-mi pare rău
că viața ta, atât de împlinită,
te-a abătut, cumva, din drumul tău,
pe o potecă tristă, ocolită.
Destinul tău, cel scris acolo, sus,
e, încă, în putere și te cheamă
pe drumul său, ce este mai presus
de orice lege și de orice teamă.
Îl simți, deja, în gândul tău ascuns,
și simți chemarea lui spre o schimbare,
dar inima așteaptă un răspuns
pe care doar iubirea ta îl are.
E-acolo, e ascunsă într-un pliu,
cu dorul de-a simți, din nou, lumina,
și de-a uita de cerul fumuriu
al scenei peste care-a tras cortina.
Am să-ți întind, în noul răsărit,
o mână caldă și, încet, cu mine,
vei fi purtată-n zborul liniștit
al sufletelor ce zâmbesc, senine.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre tristețe, poezii despre schimbare sau poezii despre legi

Sonetul mov
M-am rătăcit în zona dintre clipe
în care timpul capătă culoare
și pare că-i o viață oarecare
în care-un suflet vrea să se-nfiripe.
Priveam în jur, priveam în sus, cu teamă,
și nu vedeam nici nori, nici cer albastru,
lumina nu venea de la vreun astru,
și totul îmi părea o dioramă
În care totul zace-n nemișcare,
și-n liniște doar un tic-tac se-aude,
al inimii ce pare să asude
resuscitând o clipă care moare,
secvență a eternițății nude,
în timpul scurt, ce viața o include.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nuditate, poezii despre nori sau poezii despre moarte

Dacă mi-aș uita surâsul
când nu prea sunt în apele mele
și versul nu vrea să stea în banca lui
fluier
de fapt fluier tot timpul
într-un anume fel
poate-i și acesta un stil
(retorizez)
de ce să nu fie folosit cum aș vrea timpul tot ce mi-a fost dat
adică și fluieratul e tot un fel de vers și nu unul ermetic
ci unul muzical curgător
să-l înțeleagă și un copil ce nu știe încă să vorbească
cui nu i-ar plăcea să-și audă visurile cântate
nu că nu mi-aș dori să scot triluri de privighetoare
sau să mă înalț ca o ciocârlie și cuvintele
să se prefacă fără să știe că se prefac
în sunete
ar fi doar o încercare
foarte importantă
dacă mi-aș uita surâsul
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre poezie, poezii despre muzică, poezii despre vorbire, poezii despre visare sau poezii despre privighetori

Gânduri călătoare
Privește spre stele și zboară
cu mine spre ele și-apoi
s-alegem o stea solitară
din calea de stele convoi.
Privește, e una ce pare
ascunsă de stelele mii!
Ce crezi, să ne fie ea, oare,
căminul din alte vecii?
Să mergem, iubito, -mpreună,
cu gânduri de mână, -amândoi,
s-o facem, prin rugi, să ne spună
de are un loc pentru noi!
Dar, uite, e-a noastră, clipește!
Ne știe, ne-așteaptă, zâmbește.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre singurătate

Uneori, ceea ce e benefic pare auster și neprietenos. Zăpada cea rece apără grâul de gerul iernii.
aforism de Valeriu Butulescu din Vorbe în vânt (2018)
Adăugat de alejandro

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre ger, aforisme despre zăpadă, aforisme despre iarnă, aforisme despre cereale sau aforisme despre apărare

Nisipul rece
Dă-mi mâna, sufletul meu
Alerg nisipul umed, rece
Fără ajutor nu-l pot trece,
Trec fiori, pasul este greu
Atinge gândul cu un sărut
Izvor, apă sărată cântând...
Apa macină nisipul urlând,
Vioara cântă, glasu-i pierdut
Pe mal, iubire, primul sărut
Marea iubește valul mereu,
Suflet bun, ești gândul meu,
Nisipul țărmul nu l-a pierdut
Plutește gândul tău pe val,
Unduie melodia unui cobzar
Spirituală melodie de vioară,
Dans, val după val, marele bal
Înaintez, nisipul umed, rece
El zboară ca notele-n vioară,
Dansez acum ca prima oară
Nisipul rece începe să sece...
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vioară, poezii despre dans sau poezii despre nisip
Iar mă-ndepărtez de tine
Iar mă-ndepărtez de tine dinadins ca să te văd
Nerobită de puterea sufletului tău cel dus
Înapoi spre altă lume care-i pare mai a lui
Decât lumea-n care parcă din greșeală a fost pus.
Dar te văd tot mai aproape ca și cum eu însămi sunt
Despărțită doar de ochiul care mă privește rece
Undeva pe însăși calea nimănui dezvăluită
Unde sufletul tău parcă șade pregătit să plece.
E desprins de trup și este mai frumos ca niciodată
L-aș desface din adâncuri să-l alin și să-l păzesc
Dar cum pot păzi eu, Doamne, răsuflarea ta cea sfântă
Care însuți ai desprins - o de pe ochiul său domnesc.
Mă rog deci să se întoarcă fără ură către tine
Dar când va să vin și eu să mă lași să-i dau ocol
Dacă nu ca o femeie ca un suflet care vine
La alt suflet ce-l așteaptă în tăcere trist și gol.
poezie de Ileana Mălăncioiu din Ardere de tot (1976)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau poezii despre greșeli

Clipa de gând
Călătorești prin gândul meu
Mereu, mereu...
Și te-aș opri să-mi stai o clipă
Să faci din ochii tăi risipă
De-al scânteierilor sărut
Să-mi amintești, din trup tăcut,
Plăcerea vechilor povești,
Să-mi spui, din nou, că mă iubești,
Că iarna, iată, a trecut
Și încă-mi ești.
O clipă doar?
Dar ea trecu
Lăsând în mine urma rece
A glasului ce spune "Nu!"
Pe drumul iernii care trece
Și-n sufletul îngândurat
De tot ce-a fost,
De ce-ai fost tu,
De tot ce-n urmă ai lăsat
Când ai plecat.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plăcere

Cer străin - Lume pustie
Străin Cer, străin Pământ, străin trup de,, sfânt",
nu-i,, gând" fără de răspuns, nici timp de omorât
(iertat), nu-i cale de reîntors viața la ce-a fost...
nu-mi amintesc, nici nu am cui să cer răspuns!
Gândul meu... simțirea mea... gându-i fără de
simțire, simțirea... fără conexiune, în derivă... Eu
și Lumea, totul pare a pustie, totu-i fără,, viață",
vraja... farmecul ori cântul ploii, sunt tăcute...
Moartea vie, fantomatică, domină natura lipsă,
latura umană...,, terfelită" între vieți, timpuri fără
de 'nțeles, glas de prunc țipând în vis, încă
nenăscut, mama lui încă... se zbate între vieți!
Pare a vis fără de noapte, pare a somn între
vieți, acum e liniște, chiar prea multă liniște, nu
mai plouă, nici nu ninge, nici a viață nu se
simte, parcă totu-i negru, chiar e negru, chiar...
Chiar e noapte, seară târzie, e chiar iarnă... iarnă
fără de poveste, chiar prea multă liniște,
lipsește... glasul iernii, glasul... suflul vântului,
lipsește albul zăpezii, lipsesc toți oamenii!
Timpului... veacurilor le-a trebuit o clipă să
schimbe rânduiala lumii, lumii i-a trebuit milenii
ca 'ntr-o clipă să cadă... să prăbușească Cerul,
și să aducă lumea într-un război tăcut... al lor!
Doar război, doar oameni, dincolo e,, pace", nu
s-ar putea spune, dincolo e pace, n-a scăpat
ceva neatins de talpa lumii, poate doar Luna,
dar, încă nu ne spune, ea e sigura la,, locul" ei!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie sau poezii despre somn
În fața neputinței
Lacom îmi este gândul,
să nu mai zic de poftă!
Dar, din păcate, tu
nu ai deloc habar
Că-n inimă și suflet
ți-am ridicat altar,
Unde mereu mă rog,
să mi te am, în faptă!
Râvnesc ca un nebun
la tot ceea ce-nsemni,
Dar ce păcat că teama
mă ține la distanță.
De câte ori n-am vrut
să-ți spun totul în față,
Să fac să se grăbească
acele rugăciuni...
Îmi pare un blestem,
nu pot să nu mă tem,
Că ai putea să-mi spui:
"Ascultă, dragul meu,
Iubesc pe-altcineva,
îmi pare rău, dar eu
Nu aș putea să-ți fiu
mai mult decât poem!"
Nenorocită teamă,
parcă n-ar fi de-ajuns
Că, pe nepusă masă,
în suflet mi-ai pătruns!
Acum, mai port și grija
cumplitului răspuns,
Pe care mintea mea
nu-l poate ține-ascuns.
Și nu e de mirare,
ar fi cu mult mai rău
Să se întâmple astfel,
să pleci din visul meu,
Să știu că tu și eu,
tot ce-am sperat mereu,
Nu este cu putință.
Singur mi-aș fi călău.
E visul prea frumos,
pentru-a risca să-l pierd.
Sunt ani de când în el
speranțe investesc.
Atâția ani de când
din el, mă tot hrănesc.
Ceea ce simt e demn
de cântul unui bard!
Păcat că nu e nimeni,
care să mă-nțeleagă,
Să-mi înțeleagă lupta
și cât de grea e ea,
Ce-nseamnă să iubești,
fără să poți avea
În fața neputinței
nici cea mai mică vlagă.
Acesta-s eu, iubito...
Divinizez iubirea
Și tocmai de aceea,
n-aș vrea s-o risipesc:
Pentru că știu ce am,
în dar să-ți dăruiesc!
N-aș vrea să-mi irosesc,
zadarnic nemurirea.
poezie de Evelin L. Ș. Andrei din Vă las pe voi să fiți poeți
Adăugat de Evelin Andrei

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre poftă sau poezii despre nebunie

Suflet și cuvânt
Mă simt prea mult legat de lumea-n care
tot ce e vechi, îmi pare nou acum,
de pasărea ce-nvie iar din scrum,
iar gândului îi este greu să zboare.
Aș vrea să pot, din nou, să fiu scânteie,
să uit de tot ce am și-i efemer,
să trec, cu mintea, dincolo de cer,
spre locul ce deține-a lumii cheie.
Aș vrea s-o întâlnesc prin galaxie
sub altă formă: suflet și cuvânt,
să simt că-mi este hărăzită mie,
prin sacrul și eternul legământ,
să uit orice dorință, cât de vie,
și corpul ce se zbate... pe pământ.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păsări, poezii despre cuvinte, poezii despre corp sau poezii despre cenușă
Dor morbid
Sub noaptea palidă și rece,
Pecetluit de al tău dor,
Îmi ascund strigătul în lacrimi,
Stingându-l în ardoarea lor.
Pașii mă poartă înainte,
Sufletu-mi pare mult prea greu;
Piatră durerii ce-l apasă,
Vrea iar să stea în drumul meu.
Mi-am înnoit vechi jurăminte,
Privindu-mi chipul gol și șters;
- Ești mult prea slab să porți o luptă!
Aud o șoaptă-n al sau mers...
Și-n noapte-ți caut iarăși pașii,
Pe o cărare ce cândva,
Alături ne-am plimbat... dar astăzi,
Păstrez doar amintirea ta.
poezie de Tai Bu
Adăugat de Emilia Nedelcoff

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre promisiuni, poezii despre prezent, poezii despre plimbare sau poezii despre noapte

Confuzie
La Nuți vine un vampir
-Când ziua se petrece-
În mână ține un clondir
Și n-ar mai vrea să plece.
-Hai, spune-mi iute, cum ai vrea
S-o facem astă seară?
-Mai repede, iubita mea,
Căci setea mă doboară.
Și se-ntreba el că de ce
Ea caută să-l sece?
Luceafăr a crezut că e:
"Nemuritor si rece".
poezie satirică de Daniel Vișan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vampiri sau poezii despre seară