Lacrimile iernii
Lacrimile iernii se presară-n lume
Într-un dans frenetic, înălbind poteci
Fără să aleagă, făr-un scop anume,
Fără să întrebe-n rece de le-întreci.
Fiecare-n parte se preface-n stea,
Suflet... are gerul, flăcări înghețate -
Brațele-ascuțite ce-ar putea-nțepa
Ochiul ce privește spre eternitate.
Frumusețea rece pare să se teamă
Doar de efemerul stelelor ce cad...
Au culoarea altfel. Albul de năframă
Le e scut la gândul focului de Iad.
Unui fulg îi pare drumul prea abrupt
Și ar vrea o clipă să se odihnească...
Mi-aș întinde-o mână înspre zboru-i rupt,
Dar n-aș vrea căldura ei să îl topească.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.