Bucata mea de gând

Bucata mea de gând e ca o coală
Mototolită într-un fapt de seară...
Îl las şi plec, mă-ntorc tăcut în mine,
Când nimeni, să mă vadă, nu mai vine.

Îmi port tăcerea lacrimi-n batistă
Şi plec spre-un nicăieri ce nu există.
E secetă de oameni şi de stele
Şi vremurile, Doamne,-s tot mai grele.

În noapte îngenunci, în hohot plâng
Şi lacrimi în ocean de timp se scurg.
Bucata mea de gând e ca o coală
Mototolită într-un fapt de seară...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul poem

e frig afară şi mă sting
plouă în cer şi lacrima doare
mă scurg şi scriu pe ultimul rând
plec sângerând pe cărări
cărările dorului în ţipătul cocorului
era târziu atunci
eu adunam din toamne gânduri
trăiam la ţărm un ultim ideal
azi fug de mine iar în ceaţă
tot căutând un drum, o viaţă
trec caii sălbatici
nechează gânduri în noapte
ce lung e azi drumul între ochi obosiţi
sunt pom ce plânge pe drum
sunt fructul oprit aruncat pe pământ
sunt tristeţea şi disperarea adunate într-un pumn
sunt pumnul ridicat către cer
sunt cerul căzut pe pământ
sunt pământul adunat într-un gând
mă întreb, mai sunt
sau poate sunt acel ce nu mai sunt
azi plâng pe ţărm
dar ţărmul azi mai este ţărm
mă înţeapă spinii, mă rog
sunt suflet biciut de ploaie
sunt orbul ce caută privirea
sunt privirea ce plânge pe ţărm
sunt ţărmul cu ochii în lacrimi
sunt lacrima ce se stinge în mine
mai lasă-mi Doamne, o clipă
să miros trandafirii în ploaie
să duc la joc mândre fecioare
sunt un ultim suspin
o fărâmă de suflet
dă-mi Doamne puterea
să agăţ în cer ghirlande de flori
o rază în inimă sunt
un drum către casă, acum
paşii se sting
coboară arhangheli în gând
pe aici, rând pe rând
eu scriu un poem
un ultim suspin
despre lacrimi ce dor
dă-mi Doamne, ochii
să privesc nesfârşitul

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duminici cu mlădiţe de vis

Mă intorc în tine
ca într-un vis
în care simţi gustul de cireşe amare,
îmi e inima cât o copită de miel
înfiptă în pieptul fraged al iarbii,

când te strig, gâtuită de o lacrimă,
să-mi sulberi norii ce muşcă din mine,
ca înspre seară, îngerii să nu se mai rătăcească
prin matca sângelui meu...

Clipele în care ne-am iubit
le port pe deget, într-un inel din mlădiţe tinere,
ale acelei duminici în care eram un trup,
miezul dulce al unui măr copt,
bucata aceea de cer
în care mai atârnă privirea Evei,
ca o pată de sânge
pe o icoană spartă...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-ntorc şi plec

Un chip frumos o piele măsline
O toamnă frunză argintie
Un voal de negură aruncat
O inimă de om care a-nşelat
Îşi caută iubita pe înserat
La ceas târziu în noapte
Îi spune multe şoaptă
El tot aşa de mult iubeşte
Ea ştie că o amăgeşte
Atunci când noaptea vine
L-apucă un dor de mine
Că el ar fi un făt frumos
Şi vrea să stau lângă el jos
Că s-a gândit în fiecare zi
Acum dorul cel mare îl găsi
Că el a fost la fete-n sat
Cu privirea el le-a mângâiat
Că fără mine nu poate trăi
Că-şi pune ştreangul într-o zi
Mă uit şi nu ştiu ce să cred
Cu ochii minţii îl privesc
Ma uit mă-ntorc şi plec
Rămâi să stai de vorba
Cu iubirea chinuită a mea
Eu plec departe de inima ta!

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima cruce

se sfarmă lumea
şi pietre se frâng
pe treptele vieţii
mă aşez ca să plâng
n'am nume, n'am fraţi
regretele sunt bete
eu zac
singurul om dintre cei ultimi damnaţi
lângă mine
zac sicriele goale
pe pagina ruptă aştern cuvinte şi plâng
nici stele nu cad
e linişte în jur
eu scriu cu morţii plângând
se sfarmă cuvinte
mi-e dor să plec şi să mor într-un gând
între mine şi cer nu sunt scări
le vândusem într-o noapte de beţie
pe două ţigări
nu am timp de plimbare
o viaţă pierdută şi goală
tăcere, visare, ratare
păşesc pe cărare
printre morţii încă vii
mă despart, mă împart între cele
m-am născut ca să mor
azi trăiesc ca să plâng
şi scara e ruptă şi timpul coboară aiurea
mă aşteaptă ultima poartă
paşii mă dor
şi iar fug
mă aşez lângă cruce
între mine şi ani
adorm iar în ploaie
stropii mă ard şi iar plâng

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o seară

Într-o seară ploioasă de Mai,
te-am desenat aşa cum erai,
într-un décor haşurat în creion,
tu, lângă un vechi magnetofon.

Într-o altă seară târzie de Iunie
am corectat şi ultima linie.
Atunci am crezut că totul s-a sfârşit,
decorul, decorul era greşit.

Apoi te-am desenat pe nisipul auriu
sub cerul de August purpuriu.
Te-am desenat pe o plajă pustie,
eram doar noi şi-o coală de hârtie.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de Alin Zamfir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Du-mă, săniuţă

Du-mă, săniuţă cu tălpici de lemn,
Într-un colţ de lume unde te îndemn...
Pe un deal, departe, nalt şi-nzăpezit,
Pe unde mi-e dor şi am copilărit,
Urcă-mă pe podul cald de scândurele,
Şi zboară cu mine prin iernile grele,
Să mă duci degrabă unde îmi doresc,
Înapoi prin ani, să mai copilăresc!
Lasă- mă acolo dar să stai cu mine,
Ce m-aş face eu, iarna, fără tine???
Să urcam pe deal şi cu-n fluierat,
Să adunăm în fugă copiii din sat!
Să ne tăvălim, bobul să-l formăm,
Peste derdeluş cu toţi să zburăm!
Şi când vine timpul sa ne odihnim,
Omul de zăpadă să îl construim!
În râsete şi glume şi uzi pân' la piele,
Treceau multe zile, cum să uit de ele??
Când intram în casă serile târziu,
Era întuneric şi satul pustiu!
Mama mă-aştepta cu turte pe plită,
Însă eu picam frântă... obosită!
Următoarea zi o luam de la-nceput,
Iernile de-atunci cum pot sa le uit???

Scriu acum pe coală şi... Doamne, mi-e dor...
Scrisul l-aş lăsa, acolo să zbor!
Să mă-ntorc prin ani în iernile curate,
Şi-un gând mă trezeşte, ştiu că nu se poate...
Săniuţa mea cu tălpici de lemn,
Din copilărie, nu mai pot s-o chem!
A rămas acolo într-un vis trecut,
De care mi-e dor şi nu pot sa-l uit!

poezie de Teodora Dumitru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În amurg

plâng şi plâng
mai am cu mine
doar un fluier şi o pană
să plâng într-un cânt
să scriu ultimul rând
cânt, geamăt în gând
geamăt în cânt
lumină nu'i aici
e doar o eternă tăcere şi multă durere
din gene se preling
lacrimi ce curg
curg şi curg
dincolo de nori
aproape de zări
acolo în amurg
de atâtea lacrimi
trupul a prins rugină
s-a frânt într-un cuvânt
mi-e sufletul amar şi trist
şi lacrimi curg acum
iar şi iarăşi curg
mereu mă întreb
şi câte Doamne, nu mă întreb
dar trupu'i rece, ochii goi
de atâtea lacrimi ce au curs în noroi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

să mă iertaţi c-ades sunt revoltată!
sunt supărată tare şi n-am somn...
mi-e ţara, iar, de temeri sufocată,
iar eu îmi ard durerea în amvon.

îi simt în gând povara neputinţei
şi lacrima din trupul ei musteşte.
să-ngenunchem în numele credinţei!
şi eu... şi tu, să plângem româneşte!

vi l-am adus pe Dumnezeu, dar voi,
îl tăvăliţi prin ură şi ruşine...
ce drept aveţi să cereţi pentru noi
clemenţă, pace şi nemărginire?!

şi parc- aud, în pieptul meu vuind,
un clopot... plâng! şi sângele se zbate.
şi plâng, şi plâng, şi plâng. şi plâng mereu –
balans concav între prezent şi moarte.

las port şi datini, steag şi imn, cuvânt
şi plec cu Domnul nostru mai departe,
rămân o firmitură de pământ,
sub spicul ce-a lăsat însemne-n carte.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

plâng şi plâng
mai mult mă plâng
mai am cu mine
doar un fluier şi o pană
să plâng într-un cânt
să scriu ultimul rând
cânt, geamăt în gând
geamăt în cânt
lumină nu'i aici
e doar o eternă tăcere şi multă durere
din gene se preling
lacrimi ce curg
curg şi curg
dincolo de nori
aproape de zări
acolo în amurg
de atâtea lacrimi
rugină am prins
m-am frânt într-un cuvânt
mi-e sufletul amar şi trist
lacrimi curg acum
iar şi iarăşi curg, în tragic decor
ireal şi absurd, ca la noi
mereu mă întreb
şi câte Doamne, nu mă întreb
dar trupu'i rece, ochii goi
de atâtea lacrimi ce au curs în gol
noroi, gunoi, puroi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi să plec

Şi de-ar fi să plec departe,
Te-aş păstra la mine-n gând,
Dragostea să-ţi simt aproape,
Să nu plâng.

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (6 septembrie 2020)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie

Zbor... zbor şi dau de univers,
Acolo mă întâlnesc cu întunericul si misterul,
Ce mă afundă după 15 straturi de univers,
Într-un alt univers;
Acesta e făurit din gânduri călătoare
Uitate prin neant, peste tot şi nicăieri;
Acesta e cuibul lor...
Un gând plânge că şi-a pierdut iubitul,
Altul e un gând care aleargă într-un cerc continuu
Şi spune că are de gând să facă o sută de lucruri uimitoare
Pe care nu le face, doar aleargă în cerc...
Omul a murit de mult,
Dar visul neîmplinit încă duce o luptă în univers. Frica l-a oprit...
Merg mai departe de aceasta vale a plângerii
Şi dau de gânduri visătoare, de gânduri de iubire,
De toate gândurile ce dansează şi se creează nestingherite din capetele oamenilor,
Unele sunt mai ceva ca ciupercile, de cum se înmulţesc!
Eu plec pentru că nu vreau sa fiu pierdută-n gânduri...
Nu mă uit pe unde merg şi cad din acest univers,
Mă las purtată de praful de stele până la Dumnezeu.
Acolo totul e lumină, dar nu arde.
Simt că sufletul meu devine una cu lumina, de parcă şi-ar fi găsit puzzle-ul.
E un sentiment minunat!
Nu mai vreau să plec de aici...

poezie de Veronica Ştefania Dănciulescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, pune semafoare!

Doamne, pune semafoare!
Viaţa asta-i încurcată,
Că de vreau să merg acasă,
Drumul merge la amantă.

Mă opresc la farmacie
Mă opresc să iau un hap,
Dar viagra mă îmbie
O cumpăr şi-mi fac de cap.

Când să plec, mai pleacă frate,
M-a ascuns în şifonier,
C-a venit bărbatu-acasă
Pentru un calorifer.

Am făcut pe dracu-n patru
Şi-am scăpat basma curată.
Doamne, pune semafoare!
Să ştiu când plec la amantă.

poezie satirică de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni, dar absolut nimeni nu poate măsura câte lacrimi şi câte zâmbete adună un scriitor într-un pix, înainte de a-l umple cu cerneală şi a începe să scrie, pentru ca mai apoi să reuşească să însufleţească o coală albă de hârtie...

citat din Marinela Lungu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu să nu mă însoţeşti

Astăzi plec din astă lume.
Tu să nu mă însoţeşti!
Aici ţie-ţi este bine.
Aici tu poţi să iubeşti.
Să nu fii trist! Nu-ţi pară rău!
Atunci când vii cu flori la mine
să-ţi aminteşti c-am fost şi eu,
o viaţă-întreagă lângă tine.
Acuma plec la Dumnezeu,
dar nu te-am părăsit.
Port în suflet chipul tău
ca şi atunci când te-am iubit.
De sus, în fiecare noapte
te voi privi la infinit.
În vis îţi voi trimite şoapte,
în timpul fără de sfârşit.
Când steaua mea va străluci
să mă priveşti seară de seară.
De tine îmi voi aminti
cum ne iubeam în nopţi de vară.
Pe pământ am fost o floare
bătută uneori de vânt.
De-acuma voi fi steaua care,
zace sub al tău pământ.
Când vei bea apă din izvor,
de mine tu să-ţi aminteşti.
Acolo ne-am iubit cu dor
şi mi-ai promis că mă iubeşti.
Dacă de mine-ţi va fi dor,
sus, în cer mă vei găsi.
Escaladează orice nor
şi sigur ne vom întâlni.
Voi fi stea în carul mare,
tu luceafăr lângă mine.
Vom lumina ca un soare,
vom simţi c-am fost pe lume.

poezie de Dumitru Delcă (8 aprilie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru Sfintele Paşti

S-au scuturat de floare caişii
Şi lumea toată-i vis şi cânt,
Sub umbra ochilor albaştrii,
În ploaie, cad către pământ.
Plâng ploi de frunze-n fapt de seară,
Sunt, Doame, doar un ram plăpând,
Mă nasc întru căinţă vară...
Sunt fluture! Şi taină sunt...

S-au scuturat de floare caişii
Iisuse blând, te-aştept să vii,
La umbra ochilor albaştrii
În plâns recad în nopţi târzii.
Mi-aleargă pruncii iar la tâmple,
Iisuse blând, Iisuse bun,
De Tine lumea iar se umple
Şi vine Paştele acum...

Şi lumea toată-i numai cânt...
Şi lumea toată-i floare, vis,
Noi suntem doar un gol mormânt,
Tu, poarta care s-a deschis.
Azi alergăm la crucea Ta
Şi-n dulci îngenuncheri picăm,
Căci, vezi, am învăţat ceva:
Să ne iubim şi să iertăm.

Sub umbra ochilor albaştrii
Cad flori din ramură de stea
Şi-n ceruri se întorc sihaştrii.
Trec cerşetori prin viaţa mea...
Oh, Ţie, Doamne, ne supunem,
Prin fapte bune îţi slujim,
Nădejdea-n Tine noi o punem,
Căci numai astfel biruim.

În ploaie cad, către pământ,
Iubirile de Dumnezeu,
Trec îngerii şi Duhul Sfânt
În noaptea mea, în gândul meu.
Ducem păcate spre mormânt,
Poveri şi chinuitul trup...
Diavol împătimit, azi pleci
Călcând sfios spre Raiul scump.

Plâng ploi de frunze-n fapt de seară.
Prin spovedanii sunt iertat,
Greşala fiinţei mi-i amară,
Amar al inimii păcat.
Trec, râu de nesfârşite vicii,
Dar poticnit, mă-ntorc din drum.
Dă-mi Doamne, tainice suplicii!
Iartă-mi greşelile de-acum!

Sunt, Doamne, doar un ram plăpând,
O candelă arzând mocnit...
Cu toţii-avem acelaşi gând,
Dar drumul, câţi n-am rătăcit?!
Îngenunchem – altar de rugi,
Dar repetat, nedrept, greşim,
Căci suntem nesupuse cruci
Şi timpul vieţii-l irosim.

Mă nasc întru căinţă, vară.
Transcend de-acum spre Dumnezeu.
Cât mi-a fost viaţa de amară!
Şi drumul cât a fost de greu...
Te chem în lumea mea, Iisuse,
Vreau lacrima-mi să-ţi fie mir!
Ştergem veninul de pe buze,
Din suflet şi din gând! Amin!

Sunt fluture şi taină sunt
Caut candoarea lumii Tale,
Zadarnic om pe-acest pământ
Fără de rugi şi închinare.
Oh, în zadar aş fi altar,
De-ar fierbe-n mine neputinţa
De a mă naşte an de an
Prin Tine, eu, cu toată fiinţa.

Sunt fluture şi taină sunt,
Mă nasc întru căinţă vară.
Sunt Doame, doar un ram plăpând,
Plând ploi de frunze-n fapt de seară...
În ploaie cad către pământ,
Sub umbra ochilor albaştrii
Şi lumea toată-i vis şi cânt.
s-au scuturat de floare caişii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe de la bătrâneţe

Ce-ndărătnică privire s-a-nrădăcinat sub pleoape
Şi ascunde lacrimi grele şi ascunde lacrimi calde.
M-aş piti ca-ntr-o oglindă de privirea mea păgână,
însă lacrima mă ţine, parcă tot mai strâns de mână.

Ochii mei plutesc în ceaţă şi de-un timp îi simt gemând.
Nu-i decât singurătate şi tăcere pe pământ...
Sfredelesc vulcani în suflet. Palmele mai rău mă dor.
Doar în mine bate ploaia, eu sunt plină de nămol...

Nu mai ştiu de-s lacrimi, sânge, ori un gând hoinar în noapte.
Uşa vieţii mă tot strânge. Şi-mi e frig şi-mi este noapte.
Nu mai arde nici făclia de iubire şi de viaţă
Şi abia aştepy, Părinte, să se facă dimineaţă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

PLEC IN TIMP...

Plec în timp,
Într-un adânc de timp,
Care a fost cândva,
Când mama mă legăna.
Mi-a rămas doar unda,
Trimisă şăgalnic,
De ochii ei vioi,
Deveniţi trişti
Mai apoi,
Înainte de a pleca.
Dormi liniştită mamă,
Te păstrez curată,
Neîntinată icoană.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumini de muselină

Se scutură în noapte lumini de muselină...
Şi cu blândeţe,-n noapte, petale-n gânduri cad.
E linişte şi pace... pe cer e lună plină...
Pustii alei aleargă sub ochii mei de jad.

Mi-e fiinţa-mbălsămată cu muguri de lumină...
Nu ştiu, e-n mine noapte ori în afara mea?!
Mi-e lacrimă pământul, ori cerul lăcrimează.
Materia, ori duhul e-n vocea ce mă vrea?!

Poate că-i doar tăcerea plângând la uşi ânchise...
La geamuri ferecate, pe lespezi de granit,
Căci mi-am lăsat să plâncă pe veci atâtea vise,
Într-un comlot arhaic, cu gând de suicid.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina

Într-un sâmbur căzut întâmplător
în palma pământului
se aprinde lumina divină,
în comuniune cu un spirit dăruit,
sferă a misterului ce taina sufletului o alină.

Privesc bucata de pânză însufleţită
şi văd gândul ce a înflorit emoţia,
dragostea ce naşte viaţa spre înălţare,
parfumul unui vis ce-i scris în stea.

Îmi plec căutarea spre bucata de lemn,
ce ascunde căldura mângâierilor,
amprentele falangelor prelungite
în forme şi ascunzişuri,
sentimentul bucuriei sau durerilor.

Uimită vocea se pierde sub miracolul sunetului,
a vocii ascunsă în violoncel,
forma sublimă injectată în rădăcină,
în ADN-ul unui sâmbur căzut şi stingher.

poezie de Eugenia Bucur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru vremuri triste

Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină
Şi clipa s-a oprit la ora cinci...
S-a-ntunecat privirea ta divină,
Eu, lăcrimând de doruri sunt aici.
S-au înălţat nămeţii înspre stele
Şi stelele din ceruri au căzut,
Azi pleoapele sunt plumburii şi grele,
Scumpă măicuţă. Ştiu că te-am pierdut.

Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină
În Univers te-ai rătăcit tăcut.
La tine oare cine-o să mai vină
Să-ţi mângâie tăcerea din mormânt?!
În ochiul tău cel sfânt, zadarnic lacrimi
Se risipesc. Făclii îmi ard la geam,
Şi-am dus durerea morţii după datini
Şi doar în gânduri, mamă, te mai am.
Şi clipa s-a oprit la ora cinci...
Un timp fatidic ţi-a furat menirea,
Mamă, de-ai fi cu noi mereu, aici!
Tu mi-ai îndoliat nemărginirea.
Eu îngenunchi de-acuma în zadar
Şi rog la ceruri, mamă, îndurare,
Ciorchini de lacrimi azi îmi bat în geam,
Durerea mea e veşnică şi mare.

S-a-ntunecat privirea ta divină,
Furtună e în cer şi pe pământ,
A încolţit un sâmbur de lumină,
La cele sfinte. Dincolo de gând,
Când ard în mine litere de gheaţă,
Tu-ai să te naşti poem de catifea,
Căci vei zidi în noapte, ca şi-n viaţă
Versuri de lacrimi şi frânturi de stea.

Eu, lăcrimând de doruri sunt aici.
Şi caut clipa revenirii tale,
Tu dormi, măicuţă, nu te mai ridici
Spre cer înalţi un zid de întristare.
Pe drumul tău, plecând, s-au arătat
Îngeri vuind de lacrimă şi jale,
Te-ai adâncit în clopote deodat'
Şi ne-ai lăsat cu sufletele goale.

S-au înălţat nămeţii înspre cer
Şi s-a zidit tăcere în morminte,
Iar eu aici sunt un străin stingher,
Rămas doar cu aducerile-aminte.
E pleoapa grea de plâns şi-ndoliată,
Nici lacrimi nu mai am, măicuţa mea,
Eşti de plecarea asta vinovată
Şi vânt de dorul meu vei suspina.

Şi stelele din ceruri au căzut,
Nu-ţi mai ridici privirea către mine,
Plecarea ta, măicuţă, m-a durut...
Din lumea-aceea nimeni nu mai vine.
Şi stelele pe cer se sting tăcut,
Te-ai dus în zbor de pasăre măiastră,
Măicuţa mea, ce tare m-a durut
Că ai plecat, că ai plecat de-acasă...

Azi pleoapele sunt plumburii şi grele,
Şi candela se stinge-n noi tăcut,
Mamă, s-a stins lumina vieţii mele
Şi să te am aproape n-am putut.
Ţi-e trupul lut şi te-a chemat destinul
Să mergi să te-ntrupezi cu Dumnezeu,
Măicuţă bună, prelungindu-ţi chinul,
Poate că aş fi suferit şi eu.

Scumpă măicuţă, ştiu că te-am pierdut.
Te-ai rătăcit spre nicăieri în noapte
Şi mângâierea-ţi simt şi te ascult
Strigându-mă, tu, înger, de departe.
Te-ai risipit în stele şi în ploi,
În lacrimă de foc şi în furtună,
Dar va veni un timp când amândoi
Destine frânte, fi-vom împreună.

Scumpă măicuţă, ştiu că te-am pierdut,
Azi pleoapele sunt plumburii şi grele
Şi stelele din ceruri au căzut,
S-au înălţat nămeţii înspre stele.
Eu, lăcrimând de doruri sunt aici,
S-a-ntunecat privirea ta divină,
Şi clipa s-a oprit la ora cinci...
Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!