Mi-e tare dor de-acasă

Stau bine-aicea!
Nu am plecat presată de nevoi
nici nu-s o pietricică
purtată de-un şuvoi.
Din vremea copilăriei
o sămânţă în mine-ncolţea
"cunoaşte pământul măslinilor", îmi şoptea.
E poate destinul ce lucrează prin noi,
uneori teleghidaţi, urmărim o stea.
Stau bine-aicea!
Dragostea a reintrat în casa mea
o nouă ţară şi-al său popor m-au adoptat,
Iubire, Respect şi Bucurie mi-au dat.
Casa mea are ferestre luminoase,
Iubirea şi Lumina intră gingaşe...
Am tot ce un essere uman ar vrea
şi totuşi, îmi lipseşte ceva...
Uneori mă cuprinde o apăsătoare angoasă
Căci... mi-e tare dor de-acasă.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e tare dor de-acasă

Stau bine aicea!
Nu am plecat presată de nevoi
Nici nu-s o pietricică purtată de şuvoi.
Din vremea copilărie
O dorinţă-n mine încolţea
Să cunosc pământul însorit din Italia,
Din când în când o voce-mi şoptea.
Iată-mă acuma aici, visul e devenit aievea.
E poate destinul ce lucrează prin noi
Căci teleghidaţi uneori,
Cu nesaţ urmărim o stea.
Stau bine aicea!
Dragostea în casa mea a revenit
Într-un singur inel două vieţi a unit.
O nouă ţară cu-al său popor m-a adotoptat
Iubire, respect şi bucurie mi-a dat.
Casa mea are ferestre luminoase
Iubirea şi lumina intră gingaşe...
Am tot ce un essere uman ar vrea
Şi totuşi, îmi lipseşte ceva...
Uneori mă cuprinde o apăsătoare angoasă
Caci... mi-e tare dor de-acasă.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruga pentru el...

Săracă mi-e casa în care trăiesc,
Sărac mi-e destinul, dar în el te primesc.
Amară şi seacă mi-e ceaşca de cafea,
Zic "mulţumesc" pentru ce am, dar multe aş mai vrea...
Iartă-mă, Doamne, că îţi mai cer ceva,
Iartă-mă, te rog, dar ştii că nu aş putea
Fără dragostea lui, ce mă face bogată,
Fericită, sinceră şi uneori atât de minunată...
Nu vreau aur, platină sau bucăţi de argint,
Vreau să ne ţii împreună, până vom avea şi părul cărunt.
Nu vreau, Doamne, să mă hrăneşti cu pâine albită,
Mi-e de ajuns şi coaja de la cea mucegăită.
Nu vreau ca să fiu îmbrăcată cu stil,
Vreau doar să îmi amintesc de acea zi de april,
Când l-am cunoscut pe el şi totul în jur s-a schimbat,
Ce-am avut – am dat, doar trupul mi l-am lăsat.
Doamne, nu mă plâng că sunt săracă,
Plâng că am în suflet o iubire, nu o joacă.
Trimite-l, Doamne, azi lângă mine,
Căci ştiu că mi-au rămas zile puţine...
Şi una doar aş vrea: "să îi spun că-l iubesc",
Ca să plec cu sufletul curat spre destinul ceresc!

poezie de Ina Cevaga
Adăugat de Ina Cevaga
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă...

De vorbă cu mine... De vorbă cu noi...
De vorbă cu tine... De vorbă cu voi...
De vorbă cu noi... De vorbă cu mine...
De vorbă cu voi... De vorbă cu tine...

Este un mare dar ca să poţi vorbi,
Este o minune ca să poţi zâmbi!
Comunicarea înseamnă speranţă,
Atunci când suntem la distanţă!

Eu stau uneori de vorbă cu mine,
Să aflu tot ceea ce nu îmi convine.
De vorbă cu mine mai stau uneori,
Să înţeleg clipele care îmi dau fiori.

De vorbă cu tine aş vrea ca să stau,
Să aflu toate lucrurile care te afectau.
Bucurie aş vrea să aduc în viaţa ta,
Iubeşte şi trăieşte-ţi prezentul, nu uita!

De vorbă cu noi aş vrea să stau mereu,
Să aflu ce însemnă prietenia la greu.
Pentru că noi, uneori ne mai schimbăm,
Atunci când suntem bine uităm să ajutăm.

De vorbă cu voi încă nu am apucat să stau,
Dar aş vrea să ştiu dacă aş putea ca să iau...
O parte din imensa voastră strălucire,
Ca să o transform într-o planetă de iubire.

poezie de Ovidiu Kerekes (19 aprilie 2020)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patimă nescrisă

Uneori aş vrea să te cunosc
Sau poate e mai bine să rămâi necunoscut,
Căci doar aşa pot eu să te iubesc
Fără să ştiu de-al tău prezent şi nici trecut,

Uneori aş vrea să-mi cânţi doar mie
Şi ochii tăi căprui să-i tot privesc,
Iar dragostea ce-o simt acum în mine
C-o bucurie nelumească s-o trăiesc,

Uneori aş vrea să nu te fi-ntâlnit
Să pot să-mi văd de vieţile trăite,
Cu zile scurte şi mai lungi
Cu nopţile senine mai dormite,

Uneori aş vrea să nu mă întristez,
Când ştiu că al tău trudit suflet
Pe mine nu m-a regăsit,
Iar visul meu s-a velnicit în plânset.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toată independenţa mea, uneori am senzaţia că nu pot să ridic o pietricică dacă Destinul nu mi-a hărăzit să ridic acea pietricică. Bineînţeles, Destinul lucrând nu cu pietricele, ci cu bolovani. De multe ori, sisifici.

Teodor Burnar (septembrie 2010)
Adăugat de Teodor Burnar
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul cu frunze de lumină

I-am agăţat pe ramuri albe, globuri roşii de iubire,
Serenitatea să o am mereu la îndemână,
Ochii să privească-n sus, spre a vieţii preamărire.

Mi-e casa impregnată cu parfumul de sulfină,
Clipe turcoaz dansează pe note de fericire,
Copacului cu frunze lucitoare de lumină
I-am agăţat pe ramuri albe, globuri roşii de iubire.

Din bradul verde eu am luat doar bobul de răşină
Tămâie să ard, candelă s-aprind în cimitire.
Fragilităţi, dureri, nevoi să trec în carantină,
Priviri de mulţumire să ofer cu bucurie,

Copacului cu frunze lucitoare de lumină.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa copilăriei

Trec maşini,
nu se mai opresc,
peste casa noastră, mamă,
şi trec tramvaie deasupra,
la kilometrul zero, în Valea Vlăicii
şi este un huruit ca de căruţe grăbind spre târg,
de nu se mai aude glasul lăptăresei,
-Laptele doamnă!
-Auzi, lăptăreasa, mamă?!

Trec şi eu uneori,
pe acel pasaj blestemat,
peste casa noastră mamă,
peste patul meu de copil,
repede, să nu calc şi amintirile
şi tot ce se estompase
vine fulgerând,
cu pantograful tramvaiului.
Nici lătratul lui Ţuţu,
nu mai poate opri apocalipsa.

Şi uite mamă,
am vorbit cu profesorul Sorescu,
zâmbeşte şi el amintirilor.
Nici el nu a uitat, mamă,
nu uită nimic,
dar nu-şi mai aminteşte casa noastră.
Pe cerul casei roz,
sunt fulgere mamă.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Escapadă rătăcindă

... am dreptate?...
stau singur câteodată
chiar de nu-s...
şi-ascult în juru-mi;
parc-aş vrea să fiu
măcar parola,
să fac parte din duhul
străin mie,
împărtăşit
în strigăte de bucurie
auzite, vecine...
să fiu văzduhul
pripăşit,
aşa cum şi-alţi stingheri
îs în taina nopţilor de ierni
geroase...
... mă uit cu jind
şi visez
la ferestre cu lumina caldă
dinspre case.
... stau mă prăjind,
mă-ntind
la focurile
ce se-apropie câte două,
măturând
de alb, asfaltul...
măturându-mă
una cu grund...
... am scăpat de singurătate!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa – poem diamant

Casa –
Eternă minune,
Vers de iubire,
Fluture de albă stea,
Lumină şi fericire,
Tu eşti –
Dragostea.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lehamitea...

Înarmat păn-n dinţi, pregătit de război
Cu tot soiul de,, sfinţi" şi de kneji din noroi
Fac un selfi grotesc, ( mulţi vor spune-pervers)
Şi prin lume pornesc, s-o mai zădăr în vers...

Nici nu știu cum mi-e dat, dar alături de voi
-Din veleat în veleat, din nevoi în nevoi
Sunt și eu șurubaș la,, boboru'" moldav
Ca și dânsu' de laș, ca și dănsu' bolnav...

Ca și dănsu' visez niște minți de pe urmă
Ca și dânsu' am crez și instinct am, de turmă
Doar că... doar, uneori, ies în noapte la stele
Și mă-mpart păn-n zori cu nevoile mele...

ȘI când cade vre-o stea și în liniște arde
Mă gândesc că și ea a pierdut miliarde
Devorată stupid și de negrele hăuri
Și ca mine, perfid și de viermi și de găuri...

.... înarmat păn-n dinți, pregătit de război
Pomenesc niște sfinți, intru-n casă-napoi...
Pușca pun iar în cui, peste pofta din el,
Că doar ştiți- unde nu-i, nu-i nici chip și nici fel...

poezie de Iurie Osoianu (11 mai 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În casa bunicilor

Chiar dacă cei ce mi-au dat viaţă sunt părinţii,
Cei ce erau mereu cu mine au fost bunicii
Acolo în căsuţă albă, văruită,
Cu drag am crescută de-un bunic şi de-o bunică.

Acolo, bunicii cu-a lor bunătate,
M-au învăţat câte puţin din toate,
M-au învăţat să spun o rugăciune,
M-au îndemnat să fac doar fapte bune.

În casa lor cu drag am fost primită,
Răbdarea lor fiind nemărginită,
Chiar dacă mai făceam şi rele,
Bunicii nu mă prea certau cu ele.

Şi astfel, mama-bună, tata-bun,
M-au dezmierdat cu tot ce-aveau mai bun
Şi-n casa lor cea albă, văruită,
Am fost mereu copila lor iubită.

poezie de Andrada Brînduşa Keszeg
Adăugat de Elzumina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul ce m-a dat

Pământul ce m-a dat mereu îmi cere
Să viu să-l văd asemeni ca-n trecut,
Asupra mea e-ntinsă a lui putere,
Că el m-a dat şi-aci el m-a născut.

Casa bătrână, vatra cea cu pruni
Şi vuietul prelung ce-l cântă plopii,
Cu dorul cel rămas de la străbuni,
Le simt pe toate-n mine când mă-apropii.

Mă văd copil cu sufletul de floare
Pe uliţa copilăriei mele,
Cu ochii blânzi, străluminând în soare,
În vraja lunii şi-n lumini de stele.

Plecat din sat, dar niciodată rupt,
Ce cu duioase daruri mă cuprinde,
Mi-e gândul tot la el, neîntrerupt,
Iar de a lui fiinţă nu mă pot desprinde.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rurală

A venit vremea de coasă.
Nu-s bătrâni şi nu-s nici juni,
C-au plecat, cu toţi, de-acasă,
În Spania, la căpşuni.

epigramă de Gheorghe Enăchescu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

În sat

A venit vremea de coasă,
Nu-s bătrâni şi nu-s nici juni,
C-au plecat cu toţi de-acasă.
Sunt în Spania, la căpşuni.

epigramă de Gheorghe Enăchescu din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Democraţie

Să crezi că democraţia va veni
Azi, în acest an
Sau vreodată
Prin compromis sau teamă, ar fi în van.

Am aceleaşi drepturi
Să stau
Pe picioarele mele – două –
Şi să-mi stăpânesc pământul,
La fel cum şi-alţii au.

Am obosit să tot aud oamenii spunând, ştii,
Lasă lucrurile să-şi urmeze singure cursul.
Mâine este o altă zi.
Mort n-am nevoie de libertate, nici de pâine,
Nu pot trăi cu hrana zilei de mâine.

Libertatea
E o sămânţă potentă ca un şuvoi
De ape de munte, semănată
În solul unei intense nevoi.

Trăiesc aici şi eu, vezi bine,
Şi vreau libertate.
La fel ca şi tine.

poezie de Langston Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-ţi renega iubirea

Nu mă îndurera,
în mine ca şi-n tine
trăieşte Dumnezeu,
coroană de iubire.
Ca El noi pătimim
căci poate e firesc,
aşa mai mult să ştim
iubirea, din pocale de cristal, să o sorbim.
Nu-ţi renega iubirea,
nu o închide în cămări obscure
căci sufletul rămâne
inert fără de hrana din prescure.
Că nu mai poţi iubi,
să spui, e nedreptate,
eşti însăşi tu iubirea,
acum şi peste moarte.
El e mereu în tine
n-ai dreptul a-l nega,
trăieşti căci El e si va exista
neancetat în inima ta.
Dezamăgiţi,
de lacrimi şi dureri înfrânţi,
acolo unde iubire nu e
ci doar raţiune probăm,
în imaginar ne refugiem.
Dezleagă iubirea,
primeşte-o, împarte-o,
nu uita că şi El
pe cruce iertarea noastră a dat,
pe bolta cerului lumină a purtat
căci doar iubirea,
destinul lumii a salvat.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clowni

Credinţa mea este cuvântul meu
Şi ruga ce-o inalt spre Dumnezeu
Nu-s patimasa, nici aroganta nu-s
De ce-aş minti, ma vede Cel de Sus

Aş vrea sa spun... cred ar mai fi ceva,
Nu vreau a critica sau a blama
Dar uneori observ cum se trag sfori
Şi-n cor se-aude rasetul de clowni.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni precum copacii

Există oameni precum copacii...
ei dăruiesc de e nevoie,
bucăţi de stea sau lapte-al stâncii,
cu inimă şi bunăvoie.
Acum privesc adânc în mine
şi cred că sunt copac, însă am teamă...
poveri îmi stau pe umeri în ciorchine,
nu ştiu de pot să descifrez o anagramă.
Dar stau la post că asta mi-e menirea
deşi furtuni îmi lasă cicatrice,
îţi dăruiesc surâsul căci asta îmi e firea
sperând că vei prelua a mea matrice.
Lovită sunt de-a ta indiferenţă
însă eu ştiu că sufletul ţi-e chinuit,
mă-nchin în faţa ta cu reverenţă,
accept cu umilinţă gandu-ţi tăinuit.
Eu braţele-mi deschid ca ramuri
de ai nevoie te cuprind la trunchi,
înalţ spre cer verzile mele flamuri
şi visele ţi le strâng mănunchi.
Uneori nedorită sau chiar umilită,
bătută de vânt şi arsă de soare,
precum copacul rămân aici, nesilită
şi când va fi să mor, voi muri în picoare.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi dragostea

Cum pot să Te laud cu inimă bună
Când lacrima-n spate mi-ai pus-o să stea,
Cum vrei să nu fie în mine furtună
Când vânt şi-ntuneric e-n dragostea mea.
De vrei bucurie, la ce suferinţa,
Cum vrei cu durere ‘nainte-Ţi să vin?
De vrei să mă saturi, să-mi saturi fiinţa
De ce-mi pui în apă oţet şi pelin?

Nu-s Iacov, ştii bine, să-Ţi stau înainte
Să lupt împotriva-Ţi din noapte în zori,
De vrei să Te laud, Tu adu-ţi aminte
Că nu de durere mi-e frica şi ori

De câte ori, Doamne, vei vrea să Te caut
Dă-mi dragostea toată că dragoste-s eu
Şi-aştept cum Ilie în susur de flaut
Să simt că eşti Blândul şi Bun Dumnezeu...

poezie de Adriana Cristea (19 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi bătrâni

Doi bătrâni stau singuri
În casa lor demult
Şi nimeni nu-i întreabă
Ce vor ori ce au vrut.

Cânii urlă a jale,
Vântul bate ne'ncetat,
Doi bătrâni merg pe-o cărare
Cum mergeau, ca altădat'.

Noaptea rece se lasă
Şi urlă viforul ca turbat,
Doi bătrâni stau singuri în casa,
Doi bătrâni stau la sfat.

Şi aşteaptă şi tot aşteaptă
Să vină cineva,
Doi bătrâni cu plete albe:
Bunelul meu, bunica mea.

poezie de Vladimir Potlog
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!