* * *

Şi noaptea mea, vorbindu-i nopţii tale
zicea: adânco, prinde-mă de mână
să ne-înecăm în valul gros şi moale
cu spume negre, vână lângă vână
acum, cât încă n-am trezit liliecii
cu şuier dulce-ademenindu-i toată
buimaci şi orbi ca să-mi stârnească recii
fiori şi-aripa-n pieptul meu să-şi zbată.

poezie de Eta Boeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lung în mână, scurt în vână.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emil Boc cu coasa-n mână

Când era cu coasa-n mână
Vrând s-arate că e-n vână,
Tuturor ne-a arătat
Cum e moartea ca bărbat.

epigramă de Florea Ştefănescu (martie 2011)
Adăugat de Florea Ştefănescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Genetică

Pe picior, cu cap şi-o mână,
Treaz în noapte, cu plăcere,
Epigrame scriu cu vână
Şi cerneală din artere.

epigramă de Gigi Burlacu din Concursul "Unde nu e cap, e vai de picioare" (februarie 2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Relaţia cerere - ofertă

Sistemul e o reuşită,
Afacerile merg în vână,
Când "cererea" e însoţită
Şi de "oferta" pe sub mână.

epigramă de Jean Buhman din Trei decenii de epigramă (1999)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul negru

Trag de perdele cerul şi mă miră,
Că soarele mă arde în fântână,
Îi smulg zenitul, vână după vână,
De ard vulcanii lui şi mă inspiră!

E-o-nvălmăşeală gata să rămână,
Peste ţesuturi ce se adumbriră,
Dar lacrima ce candidă respiră,
Sentinţa morţii veşnic o amână!

Şi în rotirea cerului rebelă,
Cocorii înşiraţi peste carlingă,
Aleargă istoviţi mânaţi de velă!

Iar de-au zburat pieptiş să se convingă,
Cad hămesiţi în şubreda nacelă,
Căci cerul greu refuză să se stingă!

sonet de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prost conducător (după o idee de S.J. Lec)

Fără vlagă, fără vână,
N-a ştiut viaţa s-o-nfrunte
Şi scăpând cârma din mână,
Se izbi cu ea în frunte!

epigramă de Corneliu Sofronie, după Stanislaw Jerzy Lec
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

M-am trezit dintr-o dată,
Mai singur ca niciodată!
M-am trezit răvăşit de lipsa,
A ceea ce-mi lipseşte!
M-am trezit cu un dor,
Şi-o durere în piept,
De moartea îmi era singura dorinţă!
M-am trezit printre cuvinte,
Pierdute în mii de tăceri!
M-am trezit că nu ştiu ce vreau,
Că niciodată nu am ştiut cu adevărat,
Ce vreau!
M-am trezit zguduit de trecut,
De ceea ce am avut şi-am pierdut!
M-am trezit,, slab" si nehotărât!
M-am trezit, trezit de cuvintele tale!
De vocea Ta, de bătăile inimii tale!
De cuvântul scris pentru mine, pentru tine!
M-am trezit, trezit să fiu lângă tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mâinile tale

În noi respiră marea lumină,
eclipsând tot întunericul,
clocotitor tablou simfonic
a două inimi
reunite în armonie perfectă,
reflexii stranii perindă
unduiri învăluite-n secunde pointiliste,
sărutul cerului şi-a mării,
acea linie subţire, fierbinte
- pas de deux -,
la graniţa dintre dragoste şi moarte.

Prin noi
- cutiile negre ale Universului -,
clipele colorate rămân inscripţionate,
asemeni hieroglife lor.

În mâinile tale sunt o şoaptă dulce
şi-o strălucire moale,
zâmbind, cu lumina mea
adevărul se confruntă.

În mâinile tale, senzuală îmbrăţişare
trecând prin tandreţea nopţii,
gânduri ascunse se topesc în aer
în timp ce, călătorind clandestin,
toată fericirea rămâne
pe acest pământ, al celor ce, încă, trăiesc...

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec trist

Albastru-i valul dimineaţa;
Aşa avea şi mama şorţurile
Albastre
Dimineaţa.

E negru valul toată noaptea;
Aşa avea şi mama lungu-i păr
Negru
Toată noaptea.

Valul e alb, e alb când moare;
Aşa avea şi mama bietele ei mâini
Albe
Murind.

poezie celebră de Edmond Vandercammen din Antologie de poezie belgiană (1968), traducere de Radu Boureanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe sub pielea de copilă ţin o vrajă strămoşească

Vinde tot din astă lume, şi ţărâna de sub talpă,
Vinde-ţi ultimul poem, şi cerneala de pe foaie.
Apoi prinde-mă de mână şi în absolut mă poartă,
Să învingem nepăsarea cu o ultimă bătaie.

Pregăteşte-mă de luptă cu un ultim jurământ,
Să surâd din prispa casei şi să nu mai am ruşine,
De toţi demonii mascaţi ce se-ntorc de sub pământ,
Să îmi spânzure credinţa ce o am acum în tine.

Eu sub pielea de copilă ţin o vrajă strămoşească,
De mai bine de-un mileniu, şi nu cred că am să pot,
Încă o eternitate să o las să mai mocnească,
Ca să pot ucide moartea, cu ai săi copii cu tot.

Dar acum cred ca se poate, suntem doi în fata morţii,
Pregătim fără să ştie un blestem atât de mare,
Şi când va dormii credula, vom veni în toiul nopţii,
Să ucidem întristarea, cu o ultimă suflare.

Însă până atunci tu vinde, tot ce ai pe lângă cer,
Vinde-ţi verdele din ochi să mă poţi sorbi îndată,
Ce am să evapor clipa ce mă rupe de mister
Şi nu-mi lasă adorarea, să se scurgă-n tine toată!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vână de poet, venă de critic.

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaştere

ascunde toate cadourile
ascunde toate poveştile de dragoste
ascunde toate amintirile vesele
lasă să plouă toată tristeţea lumii
pe ramurile copacilor din grădina Paradisului
prinde-mă de mână
atât cât să nu-mi fie frică
nici de mine, nici de tine
am să-mi spăl faţa în apele limpezi ale realităţii
am să mă reconstruiesc
din dimineţi noi
voi parcurge
o altă nemurire
voi păstra o altă amintire
mă voi contopi cu noaptea
mă voi contopi cu ziua
voi aluneca de pe un val pe altul
spre câte un mal
unde voi îngropa câte o parte din mine
într-un târziu
împăcată
îmbrăcată
cu cea mai frumoasă
şi aleasă rochie de mireasă
o să-mi îmbrăţişez strâns
toată liniştea

poezie de Codruţa Vancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuanţare necesară: are vână de poet, are venă de critic.

calambur aforistic de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Con orbiri literare

uneori făptuiesc suicidul
la sânul ciudat al îmbrăţişării tale,
mă reîntorc la tine în viaţă,
moartea umblă în papuci de casă prin odaia cu lebede
luntrea e încă departe iar luntraşul, beţiv,
în largul de ape de leaturi aruncă
ca în mal, de ancore-a morţii poruncă

zidind mănăstiri, sentinţe-n gingii
(dinţii mi-au emigrat încă din vremuri eterne-n efigii)
tiptile-n nimicuri de dricuri
şi-mi eşti în cuminte de rai,
mi-e piatra mai moale, căzută-n lăuntrul
pletelor tale de grai
şi pielea-ţi era mai moale la strai

doar noaptea voiaja perpendicular
pe umbre
şi taina e-n clar

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Persefona
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mamă, dor de ţară

Am plecat demult afară
Ca un cântec de chitară
Sub un cer rotund de seară
Cu fiori de primăvară.

N-am plecat ca marea-n spume
Către maluri cu renume,
Am plecat să-mi fac un nume
Într-un colţ frumos din lume

M-am trezit ca o albină
Printre trântori în stupină,
Eu muncesc pe-orice colină
Pân' mă poticnesc în tină.

Ei sunt precum o furtună,
Nu le pot cânta în strună
Chiar dacă nu-mi dau arvună
Zi de zi, lună de lună.

Visele nu-mi sunt depline,
Dorurile rod din mine,
Dorm cu lacrimi şi suspine
Unde stelele-s străine.

Fierbe-n mine o chemare,
Mama mea din depărtare
Ce-avea chipul ca o floare
N-are scumpa-mi sărutare.

Şi dacă ea se sfârşeşte
Cine mă povăţuieşte?
Cine la lună zâmbeşte
Printre gânduri, româneşte?

Dor de mamă, dor de ţară,
Nu mai stau pe dinafară,
Vin la pieptul vostru sfânt
Cu sângele-mi să va cânt!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la fereastra ta...

De la fereastra casei tale,
Viata se vede mai frumos,
Nici amurgul gros al inserarii,
Parca nu-i atat de gros.

Si pare-se ca noaptea dintre noi, acum,
E cea mai lunga noapte,
Si cómplice ne-asculta linistita,
Plini de amor si soapte.

Batranul timp a obosit si el,
Vrasmas ne-a fost prea indelung,
Acum e ostoit precum un ceas cu cuc,
Si ruginit ca un inel de nibelung.

Din zori fi-va-ne viata iar destin,
Corabie de scanduri in furtuna,
Iar noi bazalt si monolit si sfera,
Alunecam spre infinit, ca un arcus pe struna.

Acum e bine si e cald la tine-n brate,
Iar paru-ti negru, lemn de abanos,
Imi sta chezas ca prin fereastra casei tale,
VIATA SE VEDE MAI FRUMOS!

poezie de Mihai Antonescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am crezut

N-am crezut că vreodată,
O să-mi spui cu adevărat că mă iubeşti.
Am crezut că sunt doar o frumoasă iluzie,
În visurile tale tinereşti.

N-am crezut că vreodată,
O să mă săruţi pe buze cu atâta dor.
Că sunt o beată fată,
Care cerşeşte amorul tău nemuritor.

N-am crezut că vreodată,
Atâtea flori o să-mi dăruieşti.
Am crezut că sunt de mult uitată
Şi tu pe alta o iubeşti.

Dar acum când stai lângă mine
Şi cu dragoste în ochi mă priveşti
Mă simt atât de bine.
Şi înţeleg cât de mult mă iubeşti.

poezie de Vladimir Potlog (26 mai 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-ţi fiu femeia-vis...

e mai rece noaptea asta, şi-i fierbinte
e focul nesfârsit în care ard,
iubeşte-mă iubite o noapte, pana zorii
adorm prea obosiţi la sanu-mi cald.

cuprinde-mă-n bataia inimii din tine
să bata doar un ritm in ochii mei,
aprinde-mi steaua ce-mi străluce
în irisii pierduti, ramai prizonier in ei..

haide potoleşte-mi foamea de iubire
rămâi acum cand asfintitul inca-i orb
strânge-mi si ultima farama de lumina
să mă lumini cand dragostea iti sorb

cu gingăşia gurii tale sa-mi starnesti dorinta
să nimicim sudoarea viselor vibrand
să nu mai stim de noi sau de e noapte
să ardem amandoi intr-un albastru foc mocnind.

iubeşte-mă acum, în noaptea spre sfarsit
să-ţi fiu femeia vis, ce-n vise m-ai strigat
să-mi curgi pe trupul moale fara de vesmant
şi lasă-mă batand in pieptul tau, andant.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui descreierat

Ai şi cap, şi ai şi vână,
Ai picioare să cutreieri,
Bine-ar fi ca-n căpăţână
Să ai măcar un pic creieri.

epigramă de George Budoi din Dicţionarul prostiei (5 iulie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu degetele zbârcite pun semn

giulgiul nopţii se întinde
peste sângele fierbinte
păcură de aur moale
curge prin desişul ierbii
cruci lângă morminte goale
tăinuiesc despre istorii
caiere de fum se-ncurcă
prin tuneluri de năpârcă
şi din adâncime, norii
se târăsc spre turle sure
hoardele de ciori aleargă
peste vârfuri de pădure
pe sub galben palantir
apele se scurg a mir

toată valea stă să plângă
eu o strâng la pieptul meu
şi cu mâna tremurândă
o aşez în partea stângă

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!