Noaptea tainelor

luna părea răstignită între copaci. cernea
lumină văduvă lipsită de tainele
celor sfinte. întunericul vâslea
mahmur de la vin, umplea
ochi oraşul cu umbre. şişul se strecura
în pieptul potrivnicului.
rănitul, duhnind a vin, îşi prindea
maţele şi sângele în palme. viaţa
se strecura sfioasă
spre cer.

întunericul, cu unghiile înfipte în colbul
drumului, ascundea umbrele
lipsite de credinţă. vinul lega
multe prietenii. şoapta scăpată
din curmătura gâtlejului
aducea moartea vreunui
potrivnic.

cuţitarul vorbea stăpânit de dorul
sângelui potolit cu vin. glas stins,
tainic. ţinea degetele
încârligate, aşa cum învăţase
de la moşnegi. cine poftea
să cunoască taina, plătea
cu vin sau
cu sânge.

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de întunericul prieten

uneori întunericul din mine se eliberează
şi toate aceste frustrări resimţite zilnic
devin pietrele unui bulevard învechit
pe care tocurile pocnesc
de plinătatea unui gol confuz

reclamă umbrele paşii desculţi
şi peste toate aceste aberaţii
cineva strigă: libertate!

râd zidurile calcinate ale unei biblioteci
de câte ori cărţile scot semnele afară, în grădină
la uscat
şi le agaţă de frunţi
cârligele sensurilor incomplete

scârţâie scheletele celor păcăliţi de vulpi umane
să iasă să iasă
să iasă să lupte cu o moarte prescrisă

spun mulţi în reclame: "să vedem cât de perfect..."
iar perfectul o ia la goană pentru că
e prea plin în sinea lui oricum

uneori întunericul din toţi se eliberează
şi strigă să se facă lumină
pentru că dorul de umbre aprinde lumânări
în bisericile îngerilor nicicând adormiţi

prin grădinile icoanelor abia sfinţite
umbrele îşi fac de cap

mi-e dor de întunericul prieten
cel de acum îmi pare a fi prins
cuprins
în lumina artificială

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre copaci

se strecura o pală de vânt
ca un cor de glasuri
ca o respiraţie
foarte asemănătoare cu o răsuflare
ca suflul a mii de suflete
strânse după copacii de dincolo
de munţii cei înalţi
venea de acolo pe căi ferite
sau direct
ca o idee scrisă pe o manşetă
plină de informaţii contradictorii

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raţiunea

"Mă aflam într-un coşmar, stil Piranesi,
Cărările logicii, paşii raţionali nu duceau nicăieri,
mi-am lăsat mintea să mă poarte pe scări întortocheate,
apoi uşi ce se deschideau spre NICĂIERI",
aceasta a fost ucenicia, Vilanelle,
dacă nu ai avea inimă, ai fi moartă,
de pe buzele satyrului, sângele
se strecura spre barba de ţap,
ea nu era englezoaică, era australiancă,
prevăzătorii treceau iarna prin apele fluviului,
spre a descoperi o altă ţară,
fără vise nu am avea identitate,
dar să nu le pierdem în oglinzile reale,
ne aranjăm cravata sau rochia,
mergem la întâlnirea cu viaţa, cu moartea,
nu se ştie cine intră şi cine iese,
copacii cresc pe morminte, ştiu ei ceva,
foşnesc cu glas de om, cum interpretezi
aceste şoapte, aceste vise, aşa va fi,
spuse Marele Preot. "Calea Căilor
nu este bătătorită."

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învaţă să plângi, mi-a zis Dumnezeu (II)

nu-mi aduc prea bine aminte
zâmbetul lui
şi nici
ultimele îmbrăţişări
ştiu doar că
pe întunericul din noapte
scrijeleam cu unghiile - TATA
tăcut
de sub umbra rămasă
undeva în timp
mă privea Dumnezeu
de parcă
nu s-ar fi
întâmplat mai nimic
până în ziua în care
mi-a şoptit
întoarce-te în lumină şi
în zborul de pasăre
niciodată în umbrele
care nu se văd
şi vei fi tu însuţi

aşa e

când răsare soarele
în oraşul din mine e lumină
multă multă lumină în amintirea
celui care a fost
tata

poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea vine, probabil, tot pe hornul pe care, în copilărie, se strecura Moş Crăciun.

aforism de Vasile Ghica din În ghearele râsului (iunie 2011)
Adăugat de Vasile Ghica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întunericul

ţesea pânză groasă. oraşul părea părăsit.
whisky-ul curgea din pahare
pe mesele prost geluite.
afişul de la intrare lucea. femeia,
blondă, zâmbea. pistolul din mâna ei
era îndreptat spre clienţi.
şi toată lumea cerea
whisky.

un curmei de vânt, cât coada unui şoricel,
fugări furios norii pământii, dezvelind
ovalul lunii. hoţii beau whisky.
şi furau.

luceafărul de seară zăbovise, curios,
pentru a treia oară la răscrucile
cerului de când hoţii călcau
cu mare fereală. planul era moarte,
planul era viaţă şi bogăţie. şi
femei. şi whisky. mult
whisky.

la ieşirea din oraş, focurile zlătarilor
muşcau întunericul. calicii
îşi apărau onoarea. cuţitul
muşca. apoi se spălau
cu whisky.

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina şi întunericul

liderilor le place să fie aplaudaţi
dar nu le place să fie bătuţi din palme
că una e momentul solemn
şi alta e limba de lemn

pământul de smoală
smoala ca întunericul
întunericul ca o parte de vină
prin care ajungi la lumină

liliecii nu au vedere
şi zboară numai noaptea
nouă ne-a dat Dumnezeu lumina ochilor
lucrăm de regulă numai ziua
şi în nouă cazuri din zece noi ratăm ţinta

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a stins

Crengi, pe copaci,
Urme de sânge...
Umbre pe poteci,
Viaţa-n inele de lemn
Se stinge...
Ard, discern cenuşa gândurilor
Şi e fum
Mai mergi, să ne-ngropăm
În scrum
Deşi, se taie în ceaţă
Un ultim drum,
Vii să consumăm absenţi
Al inimii parfum...
Cruci, pe mormânt,
Urme de plâns...
Umbre-n cuvânt
Iubirea-n inele de lemn
S-a stins.
Crengi, pe copaci
Umbre...

poezie de Alexandrina Vlas din Când universul cade
Adăugat de aliona vlas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

dacă aş vorbi
aş înveli fiecare cuvânt
în doruri şi vise nespuse
aş culege umbrele nopţii
şi aş porni din nou la drum
când nu va fi lumină
aş scotoci printre gânduri
crestând întunericul cu degetele sufletului

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ianuarie cu gust de fragedă răcoare îmi stătea înghesuit în suflet. Aglomeraţia clipelor efemere şi bruma străvezie împletită cu surâsul vag al timpului ascuns în ghirlande de amintiri mă îmbrăţişa. Mirosea a brad şi a oameni plini de şoapte cu doruri nespuse. Întunericul cobora în ecouri de lumină palidă şi oraşul îmi părea o întindere nesfârşită din care răsăreau cuminti destine furate la începutul zorilor. Oamenii le culegeau în palme şi apoi le aruncau în grabă, ascunzându-le prin bagajele pline cu vise. Unii plecau în călătorii şi altii aşteptau încă trenul pierdut. Poate aşa era viaţa. Plină de moartea uitării şi de noi începuturi care aduceau mereu primăvara vieţii, într-un suflet hoinar.

Andreea Palasescu (4 ianuarie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trepte

treceam dintr-o stare în altă stare
în golul negrelor căderi
eram un cânt în întunericul cetăţii
picioarele curgeau printre întrebări
pe ţărmul rătăcit în ape
mă ardea rugina unui trup
păşeam prin adieri fierbinţi
curgea parfum de roze peste ape
şi mai oftam sub clar de lună
în noaptea aceea nemişcată
plângeam şi plânsul însingurat
se strecura încet pe pleoape
mai picura un gând spre tainicele zări
în ochii mei un spaţiu necuprins
ce urcă, urcă şi mă doare
eu căutam un fir de orizont
să dau lumină clipelor ce vin
în palme înflorea cireşul
ciopleam din huma milenară
un pas, un vis, un dor
curgeau şi ape şi tăceri
mă rătăceam în pânze albe de corăbii
tot căutând să zbor spre cer
se aprindeau cuvinte în clepsidra veche
păşeam către fântânile de lut să-mi împlinesc credinţa
zidind în suflet trepte către El

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zborul

mi-e glasul urlet tăcut
am stins lumânarea în camera goală
doar tăcerea vorbea prin cămară
picurau din gânduri lacrimi de ceară
sunt cântec în amurg
un glas foşnind în trecătoarele valuri
trec ore pustii
caut crucea de taină
aprinzând lumini în stanca de piatră
în zbor sacru către El
din şoapte căzute în zăpadă
croiesc calea
din palme zboară un înger
adoarme ecoul în palmă
mi-e somnul prelung şi sângele curge
mai cad ireal flori siderale
port urmele vieţii în mine
ca un surâs în pântecul zilei
mă atinge întunericul
căuta chipul tău
plămădit în prima zidire
la final mor şi eu
în zbor frânt
zburător cu aripi de ceară
în cer, se aprinde focul tăcerii în rugă
veghind devenirea

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inelul

îi dădea puteri supra
naturale nu mai erau
zăbovea în oraşul bolnav
felia costiţă fin
cu un cuţit cu lamă de toledo
îl ţinea în teaca de la brâu
lângă ace papiote monede
dintr-un material ciu
dat
de o civilizaţie adăpostită
de întunericul veşnic pe o pla
netă
interesantă pentru civilizaţiile extraterestre
inelul lăcrima ca un suflet
care şi-a pierdut trupul
în fiecare zi, zi de zi
felia de costiţă o îndesa în gură
deschisă cu dispreţ la mizeria umană

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai rămas

draga mea blondă din
întunericul primejdios
aproape un film horror
cu monştri întruchipaţi
în laboratorul
minţii
care s-a obişnuit să mintă
şi să-şi creeze propriile
imagini de coşmar
într-o noapte lipsită de culoare

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin sângele ca un rug aprins

Prin sângele ca un rug aprins în trup,
se sting nepământene întrebări de gând:
Cu cine voi merge să curăţ albia
unde în valuri dansează viaţa şi moartea?
Cui îi voi lăsa drumul pe care-l fac
şi întunericul pe care nu l-am putut desprinde?
Rămân o mulţime de cântece la păsări,
aceste aripi le întorc vântului
peste ceasurile de piatră obosite de tăcere.
Mă aşteaptă femeia îmblânzită de dragoste,
cu sânii ei însinguraţi de nemângâiere,
frigul din trupul neîncălzit de palmele mele ude
şi frica de patimile divine izvorâte din sânge.
O dorinţă îmi învinge voinţa şi plec
spre femeia aceasta care poartă-n sine lăcaşul
unui nimb de viaţă, de speranţă-n continuitate.
Freamătul paşilor ademeniţi de temeri
îl aud prin vise
şi, cine ştie, poate voi găsi calea adevărată
pe care vom merge către apus.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (6 iunie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa este ca o lumină, un fulger, un far, un curcubeu sau o biată pâlpâire care aleargă nebuneşte prin întunericul necunoscut al lumii spre o destinaţie nedefinită şi pe care moartea o urmează îndeaproape încercând să o stingă, aproape la tot pasul.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte întunericul şi emană Lumină către el. Învăluie întunericul în Lumină şi trimite Iubire către el. Oferă-i întunericului ocazia de a se lumina.

citat din Cătălin Manea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre... sumbre...

Umbre... umbre... umbre...
Şi toate apar
Înfipte cu har...
Umbre...
Umbre... umbre... umbre...
Fără morminte,
Merg doar în ginte,
Umbre...
Sumbre... sumbre... sumbre...
Căi cu altare,
Păsări călare,
Sumbre...
Sumbre... sumbre... sumbre...
Păgânele punţi
Ce trec peste frunţi
Sumbre...
Umbre... sumbre... umbre...
De-atâtea culori
Pustii şi fiori
Sumbre...
Sumbre... umbre... sumbre...
Raze slinoase,
Lumea îşi coase
Umbre...
Frânturi dintr-un zmeu
Înăuntru-l meu
Şi-am să mai beu,
Umbre... sumbre...

poezie de Vasile Zamolxeanu (15 noiembrie 2005)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nisipul, care i se lipea de piele, i se strecura în sânge şi-i măcina pe dinăuntru rezistenţa.

Kobo Abe în Femeia nisipurilor (1962)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

întunericul

întunericul a construit un zid,
pare mai lung decât orice mângâiere.
atunci mi-e dor de tine,
când pereţii capturează esenţa inimii.
am vrut să rămâi, la fel ca aerul,
dar luna pierise.

o amestecare de fiinţe şi lucruri
au făcut o altă aşezare între ziduri.
pe mozaic dansează umbrele tragerii mele pe roata eternă.
cele două mâini sunt o movilă de mâini
captive în ploaia de lucruri mărunte.
exist închipuit în ochiul frunzei,
în strigătul inert din cele patru vânturi.
în curba răsturnată de vânt orizontul e şters, nu există.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!