Moartea ţopăia

bezmetică prin curţile şi
casele oamenilor, iar aceştia
nu ştiau dacă trebuie
să fugă sau
să rămână
locului. cei mai
mulţi au rămas
pe loc.

au tras sticla cu ţuică, tare,
de prună, şi-au adunat
copiii şi se ascunseseră
prin pivniţe. femeile
ieşeau. ele nu
se tem. ele
nu mor.

moartea ţopăia prin curţile
şi casele oamenilor.
pe unii a pus
mâna.

bărbaţii s-au luat cu ţuica şi
au uitat de moarte.
şi moartea a uitat
de ei.

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

satul părăsit –
prin casele oamenilor
pânze de paing

haiku de Ion Cuzuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

frunzele au făcut
turul oraşului
şi s-au refugiat
prin parcuri
la picioarele oamenilor

gogyohka de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au plecat vecinii toţi

Au plecat vecinii toţi,
S-au pus lacăte la porţi.
Din cincizeci, unul rămâne,
Va pleca şi el, azi, mâine.

Casele se pustiesc,
Câinii nu le mai păzesc.
Îşi schimbă şi ei stăpânul,
Sau mor, unul câte unul.

Curţile sunt năpădite
De ierburile neprăşite.
În bătătura ne măturată,
Nimenea nu mai aşteaptă.

Încet, încet se stinge satul
De la un capăt la altul.
Cei tineri se duc afară,
Se lipsesc de neam, de ţară.

Prin străini ei pribegesc
Şi nimic n-agonisesc.
Nu se mai întorc acasă,
Dorul de părinţi i-apasă.

Copiii rămân flămânzi
La bunicii muribunzi.
Copilăria le e ratată,
Fără mamă, fără tată.

Blesteamă viaţa amară,
Că s-au născut într-o ţară
Fără pic de ocrotire
Şi-s condamnaţi la pieire.

Puşcă şi cureauă lată
Ce ţară aveam odată!
Cu oameni harnici, muncitori
Şi copii ca nişte flori.
Toate au rămas doar vis.
Destinul nostru, s-a stins,

poezie de Dumitru Delcă (2 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintotdeauna bărbaţii s-au definit prin munca şi prin reuşitele lor, iar femeile prin valoarea de sine şi prin calitatea relaţiilor interumane întreţinute.

Allan Pease în De ce bărbaţii se uită Ia meci şi femeile se uită în oglindă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eroii de pe Titanic

Onoare bravilor care dorm acolo unde zace
Epava navei Titanic sub sloiuri de gheaţă,
Bărbaţi care-au ştiut ce trebuie să fac-un bărbat
Atunci când priveşte-n moartea faţă-n faţă.

"Mai întâi, femeile şi copiii," –
Puternic şi duios strigăt s-a auzit în acea primăvară!
Fiii pe care femeile i-au născut şi alăptat
Şi-au amintit – şi-au avut curajul să moară.

Bărcile s-au strecurat prin întuneric:
Uriaşa nava a gemut: şi apoi, vă imaginaţi...

O, stele ale nopţii, care-aţi văzut acea privelişte,
Depuneţi mărturie, ACEI OAMENI AU FOST BĂRBAŢI!

poezie clasică de Henry Van Dyke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casele pier prin sfadă, prietenia prin bârfeală, ţările prin regi, gloria omenească prin fapte rele.

în Panchatantra
Adăugat de TraianD
Comentează! | Votează! | Copiază!

1907

S-a întâmplat în ‘907, pământul să ne cheme-n moarte.

Ne-alungă viaţa de la masă, ne biciuieşte neîncetat,
Ne plâng copiii în pridvor, de foame urlă un popor.
Sus, în palate, ghiftuită stă boierimea mulţumită,
Ciocoii strică-un viitor, prin sate moare un popor.

Ne cheamă moartea ne-ncetat din iadul ăsta blestemat,
Ne plâng strămoşii sus, din cer biete schelete pe ogor.
La capitală, boiernaşii se plimbă-nfofoliţi în blană,
Iar în bordeiele de lut ne cere iarna greu tribut.

Ne-am răsculat în primăvară când moartea ne chema afară,
Am luat conacele prin luptă şi am trecut boieri prin furcă.
Am pus pe foc o ţară-ntreagă, voind ca toţi să înţeleagă...
Cuţitul ne-a ajuns la os, nu mai răbdăm fără folos.

Armata a venit în sate, să ne întoarcă iar la sape,
Dar noi, sătui de pătimit, i-am înfruntat şi n-am fugit.
Acum ne ţine cimitiru-n braţe, ne-ascundem viii printre morţi,
Se trage-n noi ca-n nişte hoţi, copiii plâng pe lângă porţi.

poezie de Vasile Şerban din Un gram de om pentru eternitate (2024)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna

Mândra iarnă norii îi cerne
Peste satul de poveste
Stratul alb timid se-aşterne
Peste case, peste creste.

În curţile ce par adormite
Fluturii de zăpadă joacă,
Casele de ger sunt amorţite
Şi mantia albă o îmbracă.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (3 decembrie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia
cu grindină
aşterne
covoare albe
prin curţile caselor

gogyohka de Ion Cuzuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre organele omului, mai presus de toate este raţiunea, iar omul nu poate, nu trebuie să renunţe la ea, căci viaţa lumii e lucrarea oamenilor călăuziţi de raţiune. Buna înţelegere a oamenilor se va realiza nu prin refuzul raţiunii, ci prin recunoaşterea de către toţi a legilor ei.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furnici - Trebuie date de exemplu oamenilor risipitori. Casele de economii sunt inspirate din viaţa lor.

Gustave Flaubert în Dicţionar de idei primite de-a gata
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

margaretele -
prin tufele brumate
tabloul uitat

haiku de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La curţile dorului

Prin vegherile noastre - site de in -
vremea se cerne, şi-o pulbere albă
pe tâmple s-asază. Aurorele încă
se mai aprind, şi-aşteptăm. Aşteptăm
o singură oră să ne-mpărtăşim
din verde imperiu, din raiul sorin.
Cu linguri de lemn zăbovim lângă blide
lungi zile pierduţi şi străini.
Oaspeţi suntem în tinda noii lumini
la curţile dorului. Cu cerul vecini.
Cu toate că mult mai puţin o să pară.
Aşteptăm să vedem prin columne de aur
Evul de foc cu steaguri păşind,
şi fiicele noastre ieşind
să pună pe frunţile porţilor laur.

Din când în când câte-o lacrim-apare
şi fără durere se-ngroaşă pe geană.
Hrănim cu ea
Nu ştim ce firavă stea.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muroii

pe
degetele
Bogăţii de jos
mi-am
petrecut copilăria
în zâmbetul ei gingaş
şi frumos

Bogata
e
aripa vântului
când vara îţi
mângâie obrajii
în Fundu Târgului
din blid
când sorbi tomnajii

toate hotarele
Bogăţii
le-am
străbătut
umblând cu mieii şi oile
sau
la lucru
ori după hribe şi bureţi

clipe frumoase
am trăit în Bogata de Jos
din frageda-mi copilărie când încă
se mai păstrau obiceiurile frumose
lăsate din bătâni

primăvara
începuse să-şi scalde privirile
în ochii noştri
şi
înverzise pădurea

acasă
eram cu ai mei
când deodată
am auzit sunete de trâmbiţe
aşa frumos răsunând
de-ţi
era mai mare dragu să le asculţi

şi
mai tare
şi mai tare
răsuna muzica aceea venită parcă
de pe alt tărâm din basmele copilăriei

n-a trecut mult
şi iată la noi
la poartă
au venit muroii

erau băieţi îmbrăcaţi
cu tureci de coajă de cireş la picioare
iar pe cap aveau un coif
tot din coajă de cireş
de
numai ochii li se vedeau
şi gura puţin
cu-o botă în mână
umblau pe la casele oamenilor ca
să primească ouă

pe care la urmă le vindeau
la cooperativă ca să-şi
facă bani
preţul pentru
cel puţin o zi şi o noapte
petrecute prin păduri ca să-şi facă
trâmbiţele ce răsunau aşa de gingaş şi de minunat
de
umpleau satul întreg cu melodia aceea atât de scumpă şi legănată
şi apoi
coifurile şi turecii
inclusiv îmbrăcarea moşuţului care era parcă personajul principal cu frunze îmbrăcat
de abia vedea pe unde să păşească

şi trâmbiţele
răsunau
în melodia aceea scumpă
căci cei ce
le foloseau erau experţi
în melodiile acelea atât de gingaşe şi fine
de
însuşi satul se legăna pe aripile vântului
în melodia aceea scumpă
pe când cei cu coifuri şi
cu bote în mâini umblau
pe la casele oamenilor
uneori repezindu-se cu botele după femei ca să le sperie
dar
alteori
femeile aruncau găleţi de apă peste
tinerii mascaţi cu coifuri

şi
tot satul
toată Bogata de Jos
era în derivă
trâmbiţele sunau
muroii fugeau după femei
moşuţu mergea încet pe drum
pe când vreo doi trei băieţi
erau cu coşercile de ouă strângându-le
din mâinile femeilor opărite de atâtea
figuri cu coifuri
de melodia aceea a trâmbiţelor ce parcă şi
Bogata de Jos o legănau
din Coastă până la dâmburi
şi
de la Dâmburi
până în Coastă
lăsând Pusta suspendată undeva
în miljlocul melodiilor acelea
fine ale
trâmbiţelor

şi era aşa de frumos
să vezi forfota aceea de oameni
mascaţi unii cu bote în mâini
şi
fugărind femeile mai puţin curajoase
sau
umblând prin curţile caselor
colorând totul
parcă în nişte culori de basme

primăvara
se scălda pe aripi de vânt în Bogata
13-02-2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vrei să aduci în casele oamenilor bucurie, alege iubirea ca axă de simetrie în a ta meserie!

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

După un chef "monstru", goţii şi-au uitat "Cloşca cu puii de aur" la Pietroasele

Au băut, s-au îmbătat,
Însă ascultaţi la moşu':
Chiar şi cloşca şi-au uitat,...
Dar nu şi-au uitat cocoşu'.

epigramă de Marian Cioacă
Adăugat de Marian Cioacă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vedea

numai sânge şi urină pe jos
în tot barul şi pe hol era la fel
s-au luat amprentele
căuta ceva inedit cu ochii lui
un indiciu care să-i aducă pe tavă
făptaşul sau făptaşii
se gândi să facă meditaţie yoga
simţea cum îi fuge camera de sub el
picioarele îi tremurau
comandă unui agent: cheeseburger
cu ceapă prăjită şi fără sos
şi fără varză tocată mărunt

oamenii ăia n-au murit de doruri multe
sau de sete în faţa paharelor
pline cu whisky şi tequila şi vodcă
moartea se adăpase din belşug
probabil că mulţi erau sub influenţa
amfetaminelor şi au avut
sistemele nervoase centrale stimulate
au primit şocul trecerii fără frică
a fost ceva cât se poate de firesc
parcă au mers la supermarket

moartea i-a unit într-o frăţie
au trecut în lumea umbrelor
cu vină sau fără vină
şi el trebuie să vadă cine a tras
de ce a tras nu conta

vedea barul nichelat şi cioburile
de sticlă înmuiate în băutura amestecată
mirosea a băutură şi sânge
voma îi presa plexul solar
ar fi tras nişte ketamină

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Încă nu mi-am format o părere
despre viaţă.
Fiinţele din jurul meu
nu se gândesc
decât la azi şi mâine...
Satul a fost uitat
şi trăieşte după propriile legi...
În pământul sfânt aşează morţii,
iar casele cu obloanele trase
fumegă-n tăcere
singurătatea acestei ierni.
La biserică s-au adunat,
pe neaşteptate,
păsări flămânde...
Aripile cad înzăpezite
de-atâtea mătănii...
Ninge liniştit, dragostea mea!

poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea n-are flec la tocuri

de trăit, trăim prin vise
sau prin jocuri de culise;
viaţa este-un schimb de focuri,
moartea n-are flec la tocuri.

gândul morţii ne apasă
şi ne smulge o grimasă;
suntem predispuşi la şocuri:
moartea n-are flec la tocuri.

am rămas fără cuvinte...
morţii strigă din morminte:
hai să facem schimb de locuri!
moartea n-are flec la tocuri.

poezie de Ionuţ Caragea din Negru sacerdot (2008)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu aruncaţi trecutul...

Ani mulţi s-au adunat în urma mea,
nu fac acum bilanţuri efemere,
dar cred că am lăsat câte ceva
din frământări, din chinuri şi durere.

Cărările umblate s-au schimbat,
n-au mai rămas decât în amintire,
dar, Doamne, oare nu ar fi păcat
să ne-aruncăm trecutu-n cimitire?

În viaţa noastră ce ar mai conta? –
dacă-am uita de casa părintească,
sau şcoala sfântă care ne-nvăţa
să ne mândrim cu glia strămoşească.

Ce să mai zic despre părinţi şi fraţi? –
că am trecut prin viaţă împreună...
Cum să rămână peste timp uitaţi? –
în suflete sunt zestrea cea mai bună!

De n-ar fi ei, nu am avea trecut,
nici viitor deschis şi nici destine! –
pribegi prin viaţa fără de-nceput,
doar slugi am fi prin ţările străine!

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!