Mai e

Mai e o zi sau o noapte
Şi o tristeţe popas
Ca la un ordin de moarte
Rostogolindu-se-n glas

Mai e un arc de speranţă
Nici nu mai ştiu în trecut
Până la zidul de piatră
Fără creneluri născut

Mai e un ţărm către lume
Ca un obraz înspre cer
Inima ta îţi va spune
Până la streşini de ger

Mai e o pasăre albă
Ca o zvâcnire-n final
Ca la un praznic albastru
Dintr-un ţinut boreal

poezie de Mihai Robea
Adăugat de Mirela Băcilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Voi sta aici până ce va trece o femeie
Îmbrăcată în alb,
Îi voi spune cu jumătate de glas
Că amintirile nu se îmbracă niciodată astfel,
Iar dacă ea va zâmbi, aşa cum foarte puţine
Ştiu să zâmbească, departe de ele,
Atunci îi voi spune că privirile ei
Sunt ca un ecou de pădure tăiată,
Că eu caut pădurea aceea de mult,
Că nu ştiam că nu mai există,
Că aş fi vrut chiar sa n-o găsesc niciodată,
Dar să ştiu că există, că de crengile ei
Se leagănă, toamna, vânturi albastre.
O voi ruga apoi să mă ierte,
Voi schiţa o plecare uşoară,
Ca o desprindere de ţărm, ne vom alătura paşii,
Voi inventa o poveste frumoasă,
Abătând drumul acela în trecut, înspre copilărie,
Îi voi vorbi despre lumile îndepărtate,
Despre vuietul mării, de marile temperaturi ale stelelor,
Şi-ncet, atunci când vom fi departe de lume,
Când, pentru prima dată, ne vom da seama ca suntem singuri,
Când ea însăşi va recunoaşte că nu e nimeni cu noi,
Atunci nu ştiu, nu ştiu ce îi voi spune,
Dar stau aici, voi rămâne aici,
Până va trece...

poezie de Darie Novăceanu
Adăugat de El
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viaţa asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Şi nu ştiu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinţilor milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenţi nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopţilor somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ţi mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas şi nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici paşi rătăciţi în lume fără Tine,
Când te caut în nu ştiu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau aşteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zid

Pe zidul plângerii,
cu o cretă albă
desenez
forma trupului meu,
mă îndepărtez
cu o rotaţie elipsoidală
de inimă pe axa propriei orbite,
arunc
cu pietre în el,
colţurile
tăioase
trec prin mine
schijele luminii,
lacrima
ustură până la oase;
piatră după piatră,
privită din cer
carnea
e o karmă deschisă.
…Zidul ciobit
întoarce un zâmbet
mâinii mele războinice…

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vagabond

Nu ştiu de ce, nici cum, de glorie sau de dezastru,
Şi nici n-aş putea spune c-am ştiut vreodată.
Raiul pentru mine e cerul cel albastru,
Pământul e drumul pe care paşii mei îl calcă.

Nu le ştiu numele şi nici ce sunt – nu li-s grănicer –
Şi nici n-aş putea spune că voi şti, atâtor lucruri.
Nu ştiu cine-i Dumnezeu, e doar o stea sclipind pe cer
Deasupra dealului bătut de vânturi.

Nu ştiu nimic despre Viaţă,-i o capcană doar
De când fac ochi, în zori, şi până la culcare.
Nu ştiu ce-i Moartea, poate-i numai o piatră de hotar
Plină de păducei şi de muşchi moale.

De ce trăiesc şi de ce planeta se roteşte de-ani şi ani?
Sunt întrebări pe care nu le pun – puse deoparte, vraf.
Semnul meu e hanul dosnic, focurile-aprinse de ţigani
Şi drumul singuratic, plin de praf.

poezie de John Masefield,1878-1967, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până unde nu mai pot

motto: "Doamne, spune-mi până unde să merg?"... iar Dumnezeu i-a răspuns cu glas senin: "Mergi până unde poţi!"
"E prea puţin, Doamne! Cere-mi mai mult!", s-a îndârjit omul. Dumnezeu i-a răspuns cu glas la fel de senin: "Mergi până unde nu mai poţi"...
(Nikos Kazantzakis)

Şi-am mers. Şi am ajuns. În faţa mea.
Nimic, nimic, nimic nu se mişca
Întregul Univers era un punct
Pe lama unui fir de păr cărunt
În jurul meu nici spaţiu şi nici timp
Nici lume şi nici zei şi nici Olimp
Nimic, nimic, nimc şi numai eu
Şi neputinţa mea.
Şi Dumnezeu...

poezie de Iurie Osoianu (25 mai 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă doriţi lumină, aduceţi-o înspre locurile întunecate ale minţii voastre. Aduceţi-o către frică şi ruşine, către tristeţe, către lipsa de ţel sau speranţă pe care le percepeţi.

Paul Ferrini în Liniştea inimii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa (nu e aşa cum pare)

Prin creneluri de hârtie
Vezi oraşul în albastru
Fermecat de-a ta magie
Tu, copil de Zoroastru!

Printre valuri azurii
Vezi creneluri de hârtie
În silentio stampa vii
Dintr-un timp ce nu se ştie.

Printre norii cenuşii
Vezi şi valuri azurii
Şi creneluri de hârtie
Fulgii or să cadă mii
Peste chipuri argintii
Îngerii s-or face îngeri!

poezie de Ionuţ Daniel Gudula
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cetatea de piatră

Sufletul
mi s-a transformat
încetul cu încetul
într-o cetate cenuşie
de piatră
pe-ale cărei creneluri
hiene imaginare
sfâşie leşurile
iluziilor moarte
în lupta
cu ipocrizia
şi n-am vrut
să fie aşa
dar s-a întâmplat
nu ştiu cum
nu ştiu de ce
şi-acum nu mai găsesc
ieşirea
din propria-mi cetate
spre calea
la capătul căreia
se află Dumnezeu.

poezie de Ioan Gelu Crişan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghepardul

rupând din crucea ferată
din noapte din izba sărată
pe colţul de piatră târând întrebări
prin iarba şiroaie de negre surpări

ghepardul prin ploaie
cu muşchii striaţi
cu labele-n faşe prin arbori culcaţi
în şanţuri umplute pe margini de-abis
murea către ziuă de trecerea-n vis

poezie de Mihai Robea
Adăugat de Mirela Băcilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tristeţe, totul are două feţe. Nu poţi fi nici în iad şi nici în rai, nici în viaţă şi nici în moarte, nici fericit şi nici nefericit. Un plâns fără lacrimi, un echivoc fără sfârşit. Căci nu te izgoneşte ea în aceeaşi măsură din această lume, ca şi din cealaltă?

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

XXXVII

Creierii galbeni
ai câmpiei flutură în vârf de pai
spaima neprihănită a pâinii şi
tu, care vii prin grâuri, greu
te-ai mai născut pentru mine,
aşternându-ţi catifeaua plecării
de pe un braţ, pe celălalt în
două valuri umile, care,
mie, tot împingând cu inima
dropia până la locul nestrămutat,
mi s-au desfăşurat în ochi pe câteva mile,
cugetând că nici Pavel nu a fost
atât de departe să se scufunde
până la genunchi şi până la umeri
în propria moarte.

poezie de Daniela Caurea din Adalbert Ignotus (1977)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altare albe

ce noapte albă ce noapte albă
abia acum a înţeles că e albă e albă
femeia cu albă carne şi piele prea albă
femeia
din visele mele albite sub crupele ei
sanguine (?!) atât
de albe atât de pornite pe nas ca şi sângele
femeia
ca ultim popas ca ultimă rugăciune în faţa
altarului alb cum e noaptea

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dramă într-un act

stăpâneşte-ţi piatră tânguirile
nu-i nimic mai plictisitor
decât o piatră mutilată
de nu una care plânge

nu există cameră
să nu priceapă verbul în care respirăm
ţi-auzi scrâşnetul
huruitul şi teama

nu e loc pentru capricii

până şi sângele strivit îşi spală ochii
şi nu are bucuria frigului şi încremenirii

stăpâneşte-ţi piatră tânguirile
până când vei învăţa zidul
propriul eşafod
şi-un înţeles

poezie de Mariana Cornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început de lume

Lumea-ntreagă goală ar fi
Goală de noi doi.
Dacă nu ne-am mai iubi noi
Ar fi numai ploi.

Aripi frânte de iubire
Nu s-ar înălţa,
Pasările fără Cer
Nicicând n-ar mai zbura,
N-ar mai zbura.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer şi ape şi pământ
Fără tine eu nimic nu aş mai fi
Nici trup, nici suflet şi nici gând.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer şi ape şi pământ
Fără tine eu nimic nu aş mai fi
Nici trup, nici suflet şi nici gând.

Îmi acoperi sufletul
Când îi este frig
Tu-mi săruţi şi lacrimile
Atunci când eu plâng.

Îmi hrăneşti cu gura ta
Lungile tăceri
Şi-mi vindeci cu inima ta
Multele dureri.
Eşti ca un înger.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer şi ape şi pământ
Fără tine eu nimic nu aş mai fi
Nici trup, nici suflet şi nici gând.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer şi ape şi pământ
Fără tine eu nimic nu aş mai fi
Nici trup, nici suflet şi nici gând.

cântec interpretat de Simona Florescu şi Ion Dichiseanu, muzica de Victor Solomon, versuri de Adrian Artene (2019)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă întorc Acasă

Aud noaptea cum plânge,
Precum şi-al ei surâs...
Cu lacrimi ea mă unge
Şi lunec înspre vis.

Lumini de efemer
Dintr-un boem trecut
Mi-au dăruit mister,
Când eu nu l-am cerut.

Am învăţat, uitând, să fiu...
Când peste ape, timp şi piatră
Mă contopeam în ruginiu,
Născut din viaţă egolatră.

Printr-un sfârşit începem iar...
Destinul scris printre inele
Pe-acest pământ darnic şi-avar,
Ne poartă iarăşi înspre stele.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orizont

Nimeni nu mai cheamă zeii să culeagă vântul din stepe
La noapte voi bea cu steaua polară
Voi spune cobzarului să aştepte
Şi îmi voi împărţi inima cu altă vioară
Nu mai veni!
Cerul şi fluturii sunt plumburii
Merele s-au cosit, iarba-i albastră
Tu nu ai de unde să ştii
Nici vântul nu te aşteaptă
Nici imaginea ploii solare
Solstiţiul a coborât în toamnă, lumina la val
Albastru e negru, cuvintele sunt sparte
Aripi de păsări aleargă întoarse spre moarte
Moarte şoptită din inima mea
Mă atinge vântul atunci şi acum nu mai veni!

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Puţin de nor, puţin de soare,
Puţin de viaţă, puţin de moarte,
Puţin de bine, puţin din mine moare
În fiecare clipă petrecută fără tine!

Puţin din timp, puţin din azi,
Puţin din noapte, puţin din somn,
Puţin cât am putut să dorm
În fiecare noapte petrecută fără tine!

Puţin din vis, puţin te mai visez,
Puţin mai îndrăznesc, puţin te mai chem,
Puţin te mai aştept, puţin te mai iubesc
În viaţa asta petrecută fără tine!

Puţin regret, puţin moment,
Puţin ai fost, puţin te mai cunosc,
Puţin de rost, puţin mai plâng,
În lumea asta petrecută fără tine!

Puţin mi-a mai rămas, puţin din glas,
Puţin dintr-un cuvânt, puţin din gând,
Puţin pământ, puţin mormânt
În moartea ce vine fără tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E atât de frig

că m-aş putea ascunde
între palmele tale
fără să ştiu câte zile au trecut
şi câte nopţi am strigat
să mă arunci
până la marginea lumii
ca pe un adevăr
de care te împiedici mereu

şi până la urmă
până la urmă
eu m-aş vindeca de tine
şi toată nebunia asta trăită
ar rămâne îngropată adânc
în sufletul meu
în sufletul tău
nu-i aşa
spune tu
nu-i aşa
că m-aş putea ascunde
între palmele tale
fără să-mi rosteşti numele
doar să mă guşti
şi să-ţi placă
nu-i aşa
spune tu
nu-i aşa

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă aş avea talent la scris

Dacă... dacă... inima ar fi arsă de iubire
Prometeu s-ar plimba sărac
printre amnare şi cremene
zidite în dinţii de fier ai pământului...

dacă muzele ar zace în letargie
sărate de atatea flori
n-aş chema oare naiadele
să danseze teluric
pe-o rază din noapte?

dacă templul iubirii ar fi Ierihon
aş chema o Ana să o încing cu brâu de pietre
zidindu-i cuvintele în creneluri de nisip...
să-i fie rostirea cristalin de lac oglindit până la cer...

dacă aş arunca privirea în adânc de ocean
l-aş căuta pe Neptun
să-mi coase ochi de albastru
dintr-un solz de peşte rămas din...
supa caldă de mai ieri...

dacă mi-ar amuţi cuvintele
aş rămâne ca o Venus fără mâini
strigând alb în depărtare
chemare...

Bacovia s-ar răsuci în mormânt
dacă lacustru aş chema o sirenă
să-i povestesc despre flori albastre
tei sau Luceferi
uitaţi de Eminescu
în luntrea lui Caron...

dacă zorile nu ar săruta marea
în dimineaţa fiecărei zile după renaştere
nici spinii trandafirilor
nu ar ucide atingerea...

dacă asculţi ploaia ce-mi răpăie
sfielnic şi trist
către porţi ferecate de suflet
bate... şi atunci ţi se va deschide
o rană sferic roşită...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (mai 2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demoni

am rămas într-un loc fără nume,
într-un loc fără lume,
pe un drum sterp, steril,
care nu duce nicăieri,
nici măcar înainte sau înapoi,
nici măcar la dracu-n praznic,
pe un drum fără început şi fără sfârşit,
unde până şi Dumnezeu a uitat cum se mai fac
oamenii din lut,
vorbind singur
pe faţa Pământului,
vorbind cu El însuşi
despre noua
arhitectură a Raiului,

am rămas singur
cu întunericul din mine
pândind nişte umbre fără fond,
trăgând o cortină grea de cenuşă
de fier
peste ochii obosiţi ai societăţii
şi peste
noua dezordine mondială,
să mă cert
de moarte
doar cu demonii mei
fără viziune,
care îmi denaturează
perspectivele asupra lumii
şi năzuinţele,
din când
în când.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!