Bobo, papagalul filosof

Am cumpărat recent, un papagal,
Un "jaco" african - şi-ajuns acasă,
L-am strămutat într-un "palat regal"
Din colivia grea, sărăcăcioasă...
M-am străduit să-i dăruiesc urgent,
Tot ce-i mai priincios din partea mea,
Ştiind că-i, cert, cel mai inteligent
Băiat – sau mai limbută, dacă-i... ea!

Pe loc, ai casei toţi l-au îndrăgit,
Pornind a-l răsfăţa pe întrecute,
De la bunic, cu glasul său dogit,
Pân-la nepoţi, cu gângureli plăcute...
Soţia-i cântă-n şoaptă, drăgăstos,
Şi toarnă-n glas atâta-nflăcărare
Că-s prima oară-n viaţă cam gelos,
Cerând să aibă "întâlniri" mai rare...

Cumnatul meu, de câte ori se-mbată,
L-asigură pe Bobo că e-n stare
Tot continentul african să-l bată,
Ca să-i servească... bio de-mâncare!
E plină casa ochi, de trandafiri
Şi daruri fel de fel, fermecătoare,
Prinos lăsat de mulţii musafiri,
Vrăjiţi de mogâldeaţa vorbitoare!

Încerc s-ajung acasă mai devreme,
Să mă desfăt cu dragul papagal
Sau să dezbatem un noian de teme,
Că-i şi un filozof făr-de egal...
La urma urmei, Bobo-i bunul meu,
Eu pot vorbi cu el oricât, oricând,
Şi martor drept îl am pe Dumnezeu
Că e deştept, cum nu vă dă prin gând!

Da-l văd de la o vreme mai tăcut,
Mai visător, parcă-l aud oftând,
Şi necăjit mă-ntreb, ce n-am făcut,
Ori ce-am făcut aiurea, mai curând...
M-am hotărât ca practic, bărbăteşte,
Să-l iscodesc pe micul meu amic
Ce-l doare, poate, or ce-l necăjeşte
De stă-mpietrit, necuvântând nimic!

El mi-a răspuns, cu ochii la fereastră:
- Mi-e dor nespus de sfânta libertate,
Că-s tot ca la pârnaie-n casa voastră,
Chiar cu zăbrele scumpe, argintate!
Acum, te rog, stai tare pe picioare,
Că am o veste trăsnet pentru tine:
Cea mai sinistră, mârşavă-nchisoare
E, omule, cea-n care te simţi bine!

MORALA

Nu este tâlc mai simplu, mai cuminte,
Ca să-l priceapă omul nătăfleţ,
Decât cel prins în câteva cuvinte
De Bobo, papagalul meu isteţ!

fabulă de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugămintea din urmă

Eşti schilav tot! Un cerşetor
Te-ntorci acum acasă,
Şi ce fecior frumos erai!
Dar oricum eşti, ce-ţi pasă!
Tu vei vedea iar satul tău
Şi casa voastră-n vale,
Şi biata mamă-ţi va ieşi
Plângând în cale.

Şi eu rămân să mor pe-aici
Cu liftele păgâne!
Ah, parcă simt că n-am s-ajung
Să văd ziua de mâine.
Cu douăzeci deodată-n car
La groapă mă vor duce,
Şi, bun e Domnul, de-om avea
La cap o cruce.

Noi de copii ne ştim, şi-am fost
Ca fraţii, ba mai bine.
Eu de-am avut un singur ban
L-am împărţit cu tine;
Şi tu cu gura foc prindeai
Să-mi dai ajutorare;
Să-ţi răsplătească Dumnezeu,
Că-i bun şi mare!

Şi-auzi acum! De-or întreba
În sat de-a mea venire
Tu-n loc de adevăr să spui
Că n-ai de mine ştire,
Că n-am fost la un regiment
Dar spune-le ce-ţi place.
Că pentru ei ori viu, ori mort,
Totuna face.

Iar mamei Doamne, cum aş vrea
Credinţa s-o înşele!
Să-i spui că m-ai lăsat rănit
La Turnu-Măgurele,
Dar voi sosi cât de-n curând.
Ascultă-mi rugămintea,
Că mama, dac-ar şti că-s mort,
Şi-ar pierde mintea.

Tu s-o amâi cu zi de zi
Şi spune-i câte toate,
Ea e bătrână, n-are mult
Să mai trăiască, poate;
Şi pentru ce să-i amărăşti
Şi zilele puţine?
Că n-are-n lume bun şi drag
Decât pe mine.

Iar Linii, de s-ar întâmpla
Să vă-ntâlniţi vrodată,
Să-i spui că-s sănătos şi-aş vrea
S-o aflu măritată.
Tu uită-i-te-n ochi să vezi
De-o doare ori n-o doare;
Iar dacă vei vedea-o stând
Nepăsătoare,

Să-i spui că m-ai lăsat rănit
Pe umedele paie,
Că doctorul în carnea mea
Adâncă brazdă taie,
Că de dureri eu mă izbesc
Şi urlu ziua-ntreagă,
Şi c-am murit gândind la ea,
Că mi-a fost dragă.

Şi dacă ochii ei atunci
Mai tulburi se vor face,
N-o mângâia! E de prisos,
Te rog s-o laşi în pace.
O frunză veştedă nu-ţi dă
Cuvânt să zici că-i toamnă
Şi-o lacrimă în ochii ei
Nimic nu-nseamnă!

Şi-acum dă-mi mâna! A sunat
Cornistul de plecare,
Du Oltului din partea mea
O caldă salutare,
Şi-ajuns în ţară, eu te rog,
Fă-mi cel din urmă bine:
Pământul ţării să-l săruţi
Şi pentru mine!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de părinţi

Aş vrea să-i am pe mama şi pe tata
Aproape, lângă mine, să-mi croiască soarta
Căci de când ei au plecat...
În lumea largă... eu, aproape că am uitat
Ce înseamnă să ai lângă tine
Un suflet pur... un suflet de părinte!

Mi-e dor de tine, mama mea!
Şi tare acum aş vrea
Să te pot mângâia...
Să-ţi alin din durerea-ţi grea.
Chiar dacă tu mă certai,
Ştiu că o făceai pentru că mă iubeai!

Şi mi-e dor de tatăl meu
Acum când ştiu că-i este tare greu
Şi mă doare inima...
Să ştiu că el se va opera!
Dar mă rog la Dumnezeu
Să-l aibă în grija sa mereu!

Şi mi-e dor de voi, părinţi,
Aş vrea acasă să veniţi
Pentru ca atunci, când un necaz mă apasă
Să ştiu că-i cineva care mă aşteaptă
Cu drag acasă!

poezie de Gianina Cristina Gotan
Adăugat de Elena Ramona Marcov
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulturul şi papagalul

Într-un ţinut muntos domnea odată
Un vultur, succesor de vechi stăpâni,
Străjer veghind din slavă zarea toată,
Planând, cum le e datul din bătrâni...

Supuşii, mii de neamuri de-aripate
Prin secoli respectând străbuna lege,
Trăiau cum ştim cu toţii că se poate
În ţările cu mulţi sărmani şi-un rege!

La curte, printre zeci de slujitori,
S-a strecurat discret, cam nelegal,
Plătind bacşiş, fentând pe păzitori,
Cel mai bălţat flecar... un papagal

Zburdalnic, amuzant, prea-vorbăreţ,
Viclean, mereu mai sus s-a căţărat;
C-un strop de faimă de băiat isteţ
Răzbi la ţel – augustu-autocrat!

Turnându-i osanale, plin de-avânt,
Linguşitor, l-a trombonit că-i zeu,
Patron divin în cer, iar pe pământ –
Instrumentist mai meşter ca Orfeu...

Flatat din greu, cu doxă vulturească,
Stăpânu-ntre curteni l-a infiltrat
S-asculte-n taină ce-or să clevetească
Şi-apoi să-i toarne totu-nregistrat!

I-a dat un rang din ce în ce mai mare
Şi-n fine, prin solemn decret regal,
Lăsând guvernu-ntreg în consternare,
Numi ministru – zdreanţa papagal!

Cu linguşeli, cu pâra cea greţoasă,
Un papagal, un delator sinistru,
Ajunse-n vârf, pe-o funcţie făloasă,
Cu perspective chiar de prim-ministru!
MORALA
Aşa năzbâtii rar sunt consemnate
La păsăret, cu mintea lor sumară,
Da-ntre fiinţe mult evoluate –
Ca oamenii – nici vorbă să apară!!

fabulă de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Propunere pentru Boc (Vizavi de pensionari)

Vreau să-l ajutăm pe Boc,
Că-i un premier... "boboc".
E abia... a patra oară,
Când conduce astă ţară.
N-a aflat de pensionari,
Care-s toţi "milionari".
Dacă vrea un buget tare,
Să le umble-n buzunare:
Musai să impoziteze,
Orice model de proteze,
Aurul de la dantură
Care îl mai au prin gură,
Argintul ce-l au în freză,
Că e tară mic-burgheză,
Orice fel de handicap,
Mai ales dacă-i la cap.
Plumbul greu de la picioare,
Că-i metal din alea rare,
Piatra-ascunsă prin ficat,
Că-i fără certificat,
Iar dacă tot nu ajunge,
Mai e zahărul din sânge,
Şi-n sfârşit... ca un "caimac"
"Gazul" ce-l au în stomac.
Dacă încă nu e bine,
Să le dea nişte buline.
Să omoare toţi bunicii,
Că doar ei sunt "inamicii"

poezie de Paul Constantin (1 iulie 2010)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căluţul meu

E trist căluţul meu de la o vreme
Citesc în ochii lui plini de blândeţe,
E tânăr şi-n putere, nu se teme,
Doar eu mă vait ajuns la bătrâneţe.

Grijă-am avut, l-am dus la potcovar,
Picioarele să-l ţină, să nu-l doară,
Nu s-a schimbat, ce-i fac e în zadar,
Nu-i bucuros de soarele de-afară.

N-am îndrăznit ca să-l lovesc vreodată
Chiar dac-a fost mai nărăvaş sau tânt
Eu l-am iertat de fiecare dată,
Nimeni pe lumea asta nu e sfânt.

L-am ţesălat pe coama-i mătăsoasă,
L-am întrebat de are vreo durere,
L-am mângâiat pe fruntea lui frumoasă
Şi mi-a răspuns cu lacrimi în tăcere:

-Mă bate gândul rău şi nu mi-e bine,
Mai stai, aş vrea cu tine să rămân,
Mi-e teamă c-ai să pleci de lângă mine,
N-aş vrea să mai cunosc un alt stăpân!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azorel

Cine este Azorel?
După nume, e căţel,
Ce-are două aripioare
Ce-l ajută ca să zboare.
Atunci cred că-i gândăcel,
Sau poate un bondărel.
Acum că e măricel,
Are de gândit niţel
La ce va ajunge el.

Azorela, mama sa,
Vrea să-l transforme-ntr-o stea;
S-ajungă la Hollywood,
Mai ceva decât Clint Eastwood.

Azorica, tatăl său,
Vrea să-l facă marinar,
"Că-i mai bine decât star!"
Azorelia, sora sa,
Vrea să-l facă avocat,
Sau poate chiar deputat;
Mătuşica sa cea bună,
Uneori puţin nebună,
Vrea să-l trimită pe lună.

Să facă poze-n expediţie,
Să-şi deschidă apoi o expoziţie.
- Însă micul Azorel,
Va ajunge ce vrea el.

poezie de Răzvan Isac (20 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Ia te uită la Rikky; credeam că numai pe umărul lui Luci stă.
Lia: Ah... Singur s-a aşezat la mine.
Diana: Bineînţeles. N-a zis nimeni că l-ai fi aşezat tu cu forţa.
Iulian: Ştii de unde avem acest papagal, domnişoară?
Lia: Da; de la colega noastră cea blondă, Maria, domnişoara biolog.
Iulian: Aşa-i; de la ea.
Diana: Dacă ai vedea câte animale are fata aceea blondă acasă... Eu am văzut; am fost cu Luci şi cu Nero, pentru că se îmbolnăvise câinele. Şi m-am speriat îngrozitor de un şarpe imens, un piton galben încolăcit pe covor, căruia colega voastră îi zicea Marta. Vai, cât era de mare! Iar Luci l-a mângâiat. Mai târziu m-am trezit cu un şoarece din acela de rasă... Cum naiba îi zice?!
Iulian: Hamster, dragă...
Diana: Aşa; exact. Un hamster din ăla mi se urcase pe picior! Şi câţi câini, câte pisici... Mai avea şi papagali din ăştia, dar Rikky era cel mai drăgălaş. N-a vrut să mai plece de pe umărul fiului meu, iar aseară, când domnişoara blondă a venit să-l ia acasă, Rikky n-a vrut; a preferat să rămână la noi. Aşa ne-am ales cu un papagal. În plus, Luci s-a dus să-l ia pe Nero acasă, de la domnişoara blondă; îl lăsase acolo cu o seară în urmă, pentru ca mama domnişoarei, medic veterinar, să-l ţină sub observaţie. Eu n-am mai vrut să merg din nou acolo, în acel apartament, unde, din cinci camere, patru sunt ocupate de felurite animale; nici nu vreau să-mi închipui ce fel de animale or fi pe acolo. Luci a vizitat toate camerele, eu nu! De Rikky însă îmi place; şi de Nero, evident, doar m-am obişnuit cu el. Luci mi-a reproşat că l-aş fi lăsat intenţionat fără hrană şi apă timp de o săptămână, cât a lipsit el de acasă, dar nu-i chiar aşa.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iulian: Iată-vă! Sunteţi pe prima pagină, în mai toate ziarele de azi.
Lucian: Nu mă interesează, blondule! Absolut deloc!
Iulian: Domnul comandant are mereu tendinţa de a mă contrazice, domnişoară. Ne-a fost de mare folos papagalul dumitale... Vreţi să-l luaţi acasă?
Maria: Da, aşa aş vrea.
Iulian: Se pare că dumnealui nu e de acord.
Maria: Ah, scuzaţi-l, domnule; e doar un papagal, nu ştie ce zice... Rikky, taci! Mă scuzaţi, vă rog... Rikky, nu te prosti! Nu mă face de râs. Ce; ai înnebunit?
Lucian: Se pare că aveţi o problemă. Ştii ce, din partea mea, îl poţi lăsa şi aici, nu mă deranjează deloc.
Maria: Dar o să-l aducem aici pe Nero.
Iulian: E un papagal tare drăgălaş... Luaţi loc, domnişoară!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prieten devotat

Când Dumnezeu mi-a dat un bun amic,
M-am bucurat că El mi l-a ales
Să-l preţuiesc, iubirea îmi dă ghes,
Şi nu i-aş face-un rău, oricât de mic
Dar consternat am fost şi nu un pic,
Când constatând, din ce în ce mai des,
Cum suferă cumplit de-al meu succes,
Vreau totuşi gestul său să mi-l explic.
Că-i pizmă, eu cu gândul nu mă-mpac,
Ci la duşmani cred, le-a făcut pe plac.
În explicaţii nu ţin să insist,
Că-n viaţă drumul este foarte greu.
Privesc amicul, văd că-i foarte trist
Şi-amarnic sufăr de succesul meu.

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Oarecum sonate (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei, Doamne, şi toţi clei ( După Trei, Doamne, şi toţi trei de George Coşbuc)

Avea primarul trei feciori
Şi i-au plecat toţi trei deodată,
La un liceu, şi el, ca tată,
În urma lor cu "verzişori".
Ştia el că e greu liceul
De nu ai protectori.

Din când în când, pentru-ai lui juni,
Dădea peşcheş şi o găină,
Că doar avea poiata plină,
În timp ce ai lui fii nebuni,
Până să termine liceul,
Aveau în cap doar gărgăuni.

Scria-n ziar când s-a fixat
Examenul de Bac, în vară-
Şi-au promovat cei ce-nvăţară,
Trecând cu capul ridicat,
Având o mică şansă-n toamnă
Acei ce l-au picat.

Ai lui nu mai veneau... Sperând,
Cum n-a mai avut timp să-i vadă,
Îi aştepta-n mijloc de stradă,
Cu ochii mai mult pe ceas stând.
Nu mai veneau şi dintr-odată
Îl fulgeră un gând.

Incertitudinea sporea
Şi pace nu-i mai dădea gândul.
Sună la telefon de-a rândul,
Nimeni vreo veste nu-i spunea
Şi plecă-n trombă cu Loganul,
Să afle ce-l rodea.

Directorul îi iese-n prag.
- Ce-mi face Doru?! El întreabă,
Că Doru e băiat de treabă
Şi el îmi este cel mai drag.
- E mort de beat, căzut sub bancă
Şi pus e pe arţag.

Prin sat e drept că se-auzea
"Lui Doru-i place să se-afume",
Dar el credea că-s proaste glume
Şi-abia acum întelegea,
Că zace mort de beat... Ruşinea,
Cu ochii lui vedea.

- O, Doamne, parcă mi-eşti duşman!
Dar Gogu-al nostru... Ce mai face?!
- Adună de pe jos chiştoace;
E cartofor şi n-are-un ban.
- Mezinul Nicu? - Nu-i prost Nicu,
Doar că e narcoman.

El n-a mai scos niciun cuvânt;
Se gândea doar la "verzişorii"
Ce-i prăpădise pe feciorii,
Ce parcă n-aveau nimic sfânt.
Părea că toţi au pus la cale
Să-l bage în mormânt.

Păşind ca cel mai beat din beţi,
El s-a târât încet pe scară,
Cu supărarea dând pe-afară:
- Ce le-am făcut eu la băieţi,
De m-au lăsat visând ca prostul
La cai verzi pe pereţi?!

Privind în gol cu ochi străini,
Nu mai putea să se urnească,
Făcând popas să se-odihnească,
Simţea în suflet mii de spini,
Gândind, cu tâmplele în palme,
La bietele găini...

Şi aşteptându-i pe feciori
Până târziu, în fapt de seară,
Ştiu că-i cea mai tristă vară,
Că nu-s de-ajuns doar verzişori;
De nu-ţi sunt fiii puşi pe treabă,
Degeaba protectori.

Treceau colegi pe lângă ei,
Veseli că şcoala a dat roade.
Vorbeau cu tâlc, sau în şarade,
Visând cândva s-ajungă zmei.
Doar biet primar, oftând, conchise:
Trei, Doamne, şi toţi clei

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fiu de-al Meu [A child of Mine]

Mi-a zis, îţi dau pentru o vreme,
Un fiul de-al Meu, cum am voit.
Ca să-l iubeşti cât e în viaţă
Şi să-l jeleşti când a murit.
Şase sau şapte ani de zile
Sau poate douăzeci şi doi.
Poţi, prin urmare, să-l creşti bine
Pân' o să-l iau iar înapoi?
El te va face să te bucuri,
Iar de va sta numai puţin
Păstrează-l viu în amintire,
Ca să-ţi aline al tău chin.
Şi nu promit că va rămâne,
Căci totul piere, e firesc,
Dar pe pământ sunt lecţii multe,
Iar Eu să-nveţe Îmi doresc.
Am căutat în lumea largă,
Un dascăl bun, adevărat,
Şi din mulţimea fără număr,
Pe tine azi te-am selectat.
Deci poţi să-i dai iubirea toată,
N-o gândeşti că-i în zadar,
Şi n-o să mă urăşti de moarte
Când o să vin să îl iau iar?
Aud că oamenii îmi strigă,
"O, Doamne, fă aşa cum ştii!"
Copilul tău te fericeşte,
Cu riscul că vei suferi.
Să îl tratezi cu gingăşie,
Cât se mai poate, să-l iubeşti,
Pentru plăcerea ce ţi-a dat-o,
Mereu în gând să-i mulţumeşti.
Dar dacă îngerii îl cheamă,
Mai repede decât ai vrea,
Să-nfrunţi cu mult curaj tristeţea
Şi să accepţi că e aşa.

poezie de Albert Guest, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încurajările unui viitor bunic

Fetiţa mea aşteaptă un copil
Şi-aş vrea să-i spun de-acum, ca ea să ştie
Că-s bucuros de asta şi doresc
Să-l ţin în braţe când e mic, fragil,
De va dori să mi-l aducă mie
Pe nepoţel să-l cresc.

Sugar fiind, va sta-n pătuţ frumos,
Legat, normal, căci eu n-aş vrea să cadă,
Să capete cumva vreun handicap,
Că şi eu am căzut, dar, norocos,
Am doar un semn ce-i singura dovadă
Că sunt căzut în cap.

Ea o să-şi vadă de serviciul ei,
O ştiu cum e: şi ea, ca orice mamă,
Iar laptele, mai ştiu cum l-am tot dat
Cu biberonul la copiii mei:
Nu s-a-ntâmplat nicând să fie-o dramă
De-a fost puţin stricat.

Am să-l răsfăţ, am să mă port frumos,
Îl voi plimba în zilele senine,
Dar ştiu că toţi copiii sunt zvârlugi;
De va cădea suzeta lui pe jos,
Am să o curăţ cum ştiu eu mai bine:
O frec uşor de blugi.

Pe-acasă îl mai las şi pe covor,
Şi-o să-i mai dau şi câte-un colţ de pâine,
Chiar de nu-mi place frimituri s-adun,
Îl ţin curat, dar nu prea mă omor,
Şi îi mai scutur părul scurt de câine,
De Paşti şi de Crăciun.

Promit ca, dimineaţa, la cafea,
Să stea sub masă ori mai bine-afară,
Că dimineaţa sunt cam indispus
Şi n-aş putea, oricât de mult aş vrea
Să beau cafeaua fără o ţigară
Iar fumu' n-o ia-n sus.

Ne vom plimba pe-afară mai târziu,
Când va mai creşte, am să-l las la joacă,
Va fi murdar, dar n-am să-l cicălesc,
Voi încerca şi doctor să îi fiu
Şi, pentru orice boală îl atacă,
Eu am să i-l călesc.

Aş vrea să merg acum la fata mea
Căci ea, curând, o să devină mamă
Vreau s-o ajut, dar liniştitu-mi trai
Îmi spune: "Stai acasă, vine ea!"
Şi-acum închei, dorindu-i: "Fără teamă!
Încredere să ai!"

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţi pierdute

Să fii sufocat de cuvinte nespuse,
Să te simţi sfârşit de dureri ce s-au dus,
Să fii lovit de priviri îndreptate-ţi
Şi ucis de iubiri ce demult au apus.
Să fii aproape de toţi, dar să simţi că nu eşti,
Să fii biciuit de nepăsări din suflete seci,
Să fii pe pământ, dar să nu te găseşti,
Când stai cu ai tăi să se-ntrebe de eşti.
Totul din viaţa-ţi tu să-l vezi un nimic,
Nici cerul imens să nu-l vezi că-i prea mic,
Să priveşti norii, dar să nu ştii ce sunt,
Să vezi luna pe cer, să te-ntrebi de ce-i sus.
Să simţi soarele ce pentru tine-i străin,
Să bei apă cu sete şi să simţi că-i venin,
Să vezi flori cu mirosuri uscate şi uscate-n culori,
Să vezi o mare de lume cu carte şi în niciunul valori.
Să simţi valul mării uscat cum izbeşte în plin,
Iar sărutul pe-obraz că-i o palmă, că-i chin,
Imensul să-l vezi infim şi pierdut,
Şi-n oameni cu chip să vezi suflet de lut.
Să te simţi nimicit şi stors de putere,
Să fii plin de iubire de dat şi nimeni nu-ţi cere,
Să poţi să dai tot fără-n schimb să primeşti,
Să fii crud judecat făr-a şti cine eşti.
Dac-ai făcut doar bine şi ce-am scris ai simţit
Ascunde-te-n umbra-ţi nu cere nimic,
Căci nimicul nimic îţi va da, ţie-ţi cere,
Ştergeţi lacrima singur cufundat în tăcere!

poezie de Angela Mihai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căluţul meu

E trist căluţul meu de la o vreme,
Citesc în ochii lui plini de blândeţe,
E tânăr şi-n putere, nu se teme,
Doar eu mă vait ajuns la bătrâneţe.

Grij-am avut, l-am dus la potcovar:
Picioarele să-l ţină, să nu-l doară,
Nu s-a schimbat, ce-i fac e în zadar,
Nu-i bucuros de soarele de-afară.

L-am ţesălat pe coama-i mătăsoasă,
L-am întrebat de are vreo durere,
L-am mângâiat pe fruntea lui frumoasă
Şi mi-a răspuns cu lacrimi în tăcere:

- Mă bate gândul rău şi nu mi-e bine,
Mai stai, aş vrea cu tine să rămân,
Mi-e teamă c-ai să pleci de lângă mine,
N-aş vrea să mai cunosc un alt stăpân!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg de stele

A căzut un fulg de nea
Şi, din zborul lui tăcut,
L-am oprit în palma mea
Să-l admir şi să-l sărut.

Era gingaş, era mic,
Iar căldura palmei mele
L-a schimbat îndată-n "pic"
Şi în lacrimă din stele.

N-am putut să-l mai privesc
Căci mi s-a prelins pe mână
Şi din cer dumnezeiesc
Ar fi devenit ţărână.

Dar eu l-am oprit din zbor
Căci vroiam să-l pun în piept
Însă plânsul său uşor
M-a făcut să mai aştept.

Trebuia să-l las să cadă,
Poate e trimis din stele,
Ca un sol, ce vrea să vadă,
Dacă am bune sau rele.

Dar în neştiinţa-mi crasă
L-am ucis şi l-a durut:
Cred că se-ntorcea acasă
Cineva de mult pierdut.

poezie de Mihu Eugenia (2 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde mai e Petre Ţuţea?

Pătimit-a el pentru popor
Vre-o 13 ani de închisoare
De Petre Ţuţea, astăzi în obor
Aproape nimeni, habar n-are.

Geniul său ştia prea bine
Credinţa-n Dumnezeu şi în popor,
De un deceniu l-am pierdut şi azi îmi vine
De Petre Ţuţea un mare dor.

În manualul de istorie
Speram c-am să-l găsesc,
Dar comuniştii fără glorie
Au considerat că-i nefiresc.

Nu spun că Păunescu nu merita,
Dar voi vreţi să-l scoateţi sfânt,
Iar de Ţuţea, o elită,
Nu mai scrieţi un cuvânt.

O să-l plângem noi românii
Azi sau mâine sau oricând,
Dar ca Petre Ţuţea, alte genii
N-o s-avem, noi, prea curând!

poezie de Călin Ciprian Cugerean
Adăugat de Calin Ciprian Cugerean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesaj posibil

Ideea este cam ilară, aproape fără interes,
O iau ca pe o provocare chiar dac-ar fi doar un eres.
Nu pot să cred că dimineaţa cocoşul cântă pentru sine,
Că e un simplu exerciţiu, ce nu aduce niciun bine....

E-atât de sincer glasul lui, cu mult elan şi mult curaj,
E hotărât de parc-ar spune: "Azi vă aduc un bun mesaj".
Deşi registrul din cântare, mereu acelaşi, neschimbat,
Poate c-ar trebui mesajul prins, înţeles şi descifrat.

O bătranică, într-o seară, de la bunica dintr-un sat,
Mi-a spus cam ce-ar vrea pintenatul să prevestească prin cântat:
Când uite-aşa... netam-nesam se-asază şi îţi cântă-n prag,
În scurtă vreme o să-ţi bată la uşă musafirul drag.

Tu vezi de-ţi pregăteşte casa şi masa plină cu bucate,
Să fii o gazdă primitoare, când un străin în poartă-ţi bate!
Sau dacă pe la prânzul mare l-apucă pe cocoş cântarea,
Precis, în doar câteva ore, cu negrii nori se umple zarea.

Şi plânge ceru-n iarba verde, cu spume e scăldat pământul,
S-apleacă în genunchi pădurea, năprasnic o loveşte vântul.
Bătrâna mi-a mai povestit că năzdrăvanul pintenat
Mai are şi-altă prevestire când se apucă de cântat:

Cu noaptea-n cap îţi dă de veste că dimineaţa-n geam îţi bate,
De te trezeşti cu el devreme ai să ajungi la prânz departe.
La vreo frumoasă de codană, cu păr ca spicul aurit
Când i-o cânta în prag cocoşul iubitu-i vine negreşit.

Să-şi pună busuioc în păr, cu farmece să îl vrăjească,
Să-i treacă pragul plin de dor, mereu la ea să se gândească.
Aşa că de-astăzi înainte pe un cocoş să-l ascultaţi
Cu mult mai multă luare-aminte, mesajul să i-l descifraţi!!!

poezie de Mariana Dobrin din Raiul cuvintelor
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aruncătură

Sunt îndoit profund, în suflet, ce greu e-azi, pân' la răvăşire,
De cum, de-acum, să aleg în viaţă; de binele-i să ocrotesc
Orice răsare-n jur de mine, de dragostea s-o investesc
În pui născut; cum căţelandrii de-o căţea slută, în pripăşire.

C-azi nimeni nu mai vrea de ei, să mângâie "urâţi", bastardă,
Nici colţ de pâine nu mai rup flămândului cotidian,
Chiar şi de dăruit i-ar fi, izgoneşte sufletul de-alean,
De-o altădată, când eretici, erau doar ei pe rug, să ardă.

Căţel, proverbial credinţă, m-a îndemnat să-i cresc puiandrii
Străini, de-ai străzii, dedicat să-i protejez din prima zi,
În crez ce-l am; că orice câine-i lăsat pe lângă, pentru-a fi...
Şi-s neînşelat; s-au dăruit cu ce-au, femele, băieţandrii.

I-am luat o zi, chiar astăzi cred, de n-am uitat, de nu mă-nşel,
Într-un voiaj decis fatal, cu mine, pentru prima oară;
Că-s măricei, dar nu să-i plimb aşa, să-nveţe cum e afară,
Ci să-i las sorţii de natură, ce mi-a dat... slujitor fidel.

Unde-am greşit, mă-ntreb; întâi atunci, când le-am fost tată
Şi n-am lăsat plăpânzi să-ngheţe în crudul, scrâşnetul de ger,
Firave firi şi nu dormeam, mi-am dat din ce-am şi eu din cer...
Sau când i-am părăsit, acum, de prea mult, multe, mulţi deodată?

Nu e nimic melodramatic, nici lacrima ce-o am vărsată,
Nici ziua aruncată-n van, din ce-mi mai am ca zilier...
Să mi se spună, prost ce sunt, de-mi merit veşnic cazier!
De lumea asta-mi poate da, ea sfânta, o dreaptă judecată!?!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sulfinică (lui Nunuş)

Un motan zis Sulfinică,
Cu o blană frumuşică,
Mai mult albă, puţin gri,
Tare nostim poate fi!

Ziua-ntreagă se răsfaţă
Şi pe toate se cocoaţă!
Noaptea, unde doarme, oare?
La stăpână la picioare...

Toarce lângă dumneaei
Şi visează şoricei.
Dimineaţa, Sulfinică,
Mângâiat e pe burtică.

El blăniţa-şi curăţeşte
Doar cu limba, pisiceşte...
Ieri, băiatul, un regal!...
I-a adus un papagal,

Oscar, pene colorate
Şi pe piept, dar şi pe spate.
Sulfinică, bucuros,
L-a privit politicos

Şi i-a zis aşa, un "miauuuu...
Vreau în braţe să te iauuuu"...
Oscar, papagal fricos,
I-a spus: "Mulţumesc frumos,

Dar mie mi-au spus ai mei
Să mă tem de motănei."
N-apucă mai mult să zică
Şi deodată, Sulfinică,

Răsturnând pe jos o cană
"Drăgăstos" îi rupse-o pană...
Oscar rău s-a speriat
Şi în cuşcă a zburat!...

A fost dus în altă casă,
La fereastră cu o plasă,
Fiindcă-a prins o mare frică
De motanul Sulfinică

Ce-l iubeşte-atât de tare
Că l-ar pune la frigare!...

poezie pentru copii de Gabriela Genţiana Groza din Sulfinică (15 mai 2013)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isus, prima mea lumină

În prima zi a vieţii mele
Pe Isus Hristos l-am întâlnit.
M-a îndemnat să nu fac rele,
Cu blândeţe multă mi-a zâmbit.

A fost prima mea lumină
Primită de la Dumnezeu.
Am văzut giulgiul, hermină,
Ce-învăluia trupşorul său.

Mi-a deschis drum luminos,
În viaţă ca să-l urmez.
Să-i fiu ucenic sfios,
La rându-mi să luminez.

M-am apropiat de cruce
Şi privind la chipul său,
Am jurat, când mă voi duce,
Să-l port în suflet mereu.

Iar când viaţa-îmi va fi cruntă,
Să-l am aproape zi de zi.
Să-i urmez credinţa sfântă,
De a ierta, de a iubi.

Toate-acestea, vă spun sigur,
De la Isus le-am aflat,
În biserică, desigur,
În genunchi când m-am rugat.

De trăim frumos pe lume
Lui Isus îi datorăm.
Cu El avem zile bune,
De la El multe-învăţăm.

Ca un bun mântuitor
Mi-a luat din suflet jalea.
Nu vreau să-i rămân dator.
Cu credinţă-i urmez Calea.

Credinţa îmi e comoara
Care îmi ţine lumina.
Maica Maria, Fecioara
Îmi infloreşte grădina.

poezie de Dumitru Delcă (5 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!