Trei, Doamne, şi toţi clei ( După Trei, Doamne, şi toţi trei de George Coşbuc)

Avea primarul trei feciori
Şi i-au plecat toţi trei deodată,
La un liceu, şi el, ca tată,
În urma lor cu "verzişori".
Ştia el că e greu liceul
De nu ai protectori.

Din când în când, pentru-ai lui juni,
Dădea peşcheş şi o găină,
Că doar avea poiata plină,
În timp ce ai lui fii nebuni,
Până să termine liceul,
Aveau în cap doar gărgăuni.

Scria-n ziar când s-a fixat
Examenul de Bac, în vară-
Şi-au promovat cei ce-nvăţară,
Trecând cu capul ridicat,
Având o mică şansă-n toamnă
Acei ce l-au picat.

Ai lui nu mai veneau... Sperând,
Cum n-a mai avut timp să-i vadă,
Îi aştepta-n mijloc de stradă,
Cu ochii mai mult pe ceas stând.
Nu mai veneau şi dintr-odată
Îl fulgeră un gând.

Incertitudinea sporea
Şi pace nu-i mai dădea gândul.
Sună la telefon de-a rândul,
Nimeni vreo veste nu-i spunea
Şi plecă-n trombă cu Loganul,
Să afle ce-l rodea.

Directorul îi iese-n prag.
- Ce-mi face Doru?! El întreabă,
Că Doru e băiat de treabă
Şi el îmi este cel mai drag.
- E mort de beat, căzut sub bancă
Şi pus e pe arţag.

Prin sat e drept că se-auzea
"Lui Doru-i place să se-afume",
Dar el credea că-s proaste glume
Şi-abia acum întelegea,
Că zace mort de beat... Ruşinea,
Cu ochii lui vedea.

- O, Doamne, parcă mi-eşti duşman!
Dar Gogu-al nostru... Ce mai face?!
- Adună de pe jos chiştoace;
E cartofor şi n-are-un ban.
- Mezinul Nicu? - Nu-i prost Nicu,
Doar că e narcoman.

El n-a mai scos niciun cuvânt;
Se gândea doar la "verzişorii"
Ce-i prăpădise pe feciorii,
Ce parcă n-aveau nimic sfânt.
Părea că toţi au pus la cale
Să-l bage în mormânt.

Păşind ca cel mai beat din beţi,
El s-a târât încet pe scară,
Cu supărarea dând pe-afară:
- Ce le-am făcut eu la băieţi,
De m-au lăsat visând ca prostul
La cai verzi pe pereţi?!

Privind în gol cu ochi străini,
Nu mai putea să se urnească,
Făcând popas să se-odihnească,
Simţea în suflet mii de spini,
Gândind, cu tâmplele în palme,
La bietele găini...

Şi aşteptându-i pe feciori
Până târziu, în fapt de seară,
Ştiu că-i cea mai tristă vară,
Că nu-s de-ajuns doar verzişori;
De nu-ţi sunt fiii puşi pe treabă,
Degeaba protectori.

Treceau colegi pe lângă ei,
Veseli că şcoala a dat roade.
Vorbeau cu tâlc, sau în şarade,
Visând cândva s-ajungă zmei.
Doar biet primar, oftând, conchise:
Trei, Doamne, şi toţi clei

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei, Doamne, şi toţi trei!

Avea şi dânsul trei feciori,
Şi i-au plecat toţi trei deodată
La tabără, sărmanul tată!
Ce griji pe dânsul, ce fiori,
Când se gândea că-i greu războiul,
N-ai timp să simţi că mori.

Şi luni trecut-au după luni -
Şi-a fost de veste lumea plină,
Că steagul turcului se-nchină;
Şi mândrii codrului păuni,
Românii-au isprăvit războiul,
Că s-au bătut nebuni.

Scria-n gazetă că s-a dat
Poruncă să se-ntoarcă-n ţară
Toţi cei plecaţi de astă-vară -
Şi rând pe rând veneau în sat
Şi ieri şi astăzi câte unul
Din cei care-au plecat.

Şi-ai lui întârziau! Plângând
De drag că are să-i revadă,
Sta ziua-n prag, ieşea pe stradă
Cu ochii zarea măsurând,
Şi nu veneau! Şi dintr-o vreme
Gemea, bătut d-un gând.

Nădejdea caldă-n el slăbea,
Pe cât creştea de rece gândul.
El a-ntrebat pe toţi d-a rândul,
Dar nimeni ştire nu-i ştia.
El pleacă-n urmă la cazarmă
Să afle ce dorea.

Căprarul vechi îi iese-n prag.
- "Ce-mi face Radu? î el întreabă,
De Radu-i este mai cu grabă,
Că Radu-i este cel mai drag.
- "E mort! El a căzut la Plevna
În cel dintâi şirag!

O, bietul om! De mult simţea
Că Radu-i dus de pe-astă lume,
Dar astăzi, când ştia anume,
El sta năuc şi nu credea.
Să-i moară Radu! Acest lucru
El nu-l înţelegea.

Blăstem pe tine, braţ duşman!
- "Dar George-al nostru cum o duce?
- "Sub glie, taică, şi sub cruce,
Lovit în piept d-un iatagan!
- "Dar bietul Mircea?" - "Mort şi Mircea
Prin văi pe la Smârdan.

El n-a mai zis nici un cuvânt;
Cu fruntea-n piept, ca o statuie,
Ca un Cristos bătut în cuie,
Ţinea privirile-n pământ,
Părea că vede dinainte-i
Trei morţi într-un mormânt.

Cu pasul slab, cu ochii beţi
El a plecat, gemând p-afară,
Şi-mpleticindu-se pe scară,
Chema pe nume pe băieţi,
Şi se proptea de slab, sărmanul,
Cu mâna de păreţi.

Nu se simţea de-i mort ori treaz,
N-avea puteri să se simţească;
El trebuia să s-odihnească -
Pe-o piatră-n drum sub un zăplaz
S-a pus, înmormântând în palme-i
Slăbitul său obraz.

Şi-a stat aşa, pierdut şi dus.
Era-n amiazi şi-n miez de vară
Şi soarele-a scăzut spre seară,
Şi-n urmă soarele-a apus,
Iar bietul om sta tot acolo
Ca mort, precum s-a pus.

Treceau bărbaţi, treceau femei,
Şi uruiau trăsuri pe stradă,
Soldaţi treceau făcând paradă, -
Şi-atunci, deştept, privi la ei
Şi-şi duse pumnii strâns pe tâmple:
"Trei, Doamne, şi toţi trei!

poezie celebră de George Coşbuc din Balade şi idile (1891)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânii pământului

Îi vezi trecând, încet, tot mai încet, agale,
Fac paşii tot mai mici, c-au obosit făcând.
Nici nu privesc, absenţi, sunt totul doar un gând...
Se ţin într-un toiag, se îndoiesc din şale.

Sunt prea albiţi de timp, ierni multe au făcut,
Sunt uscăţivi, firavi, că nici nu mai mănâncă.
Nu-i mai salută nimeni, că nu-i cunoaşte, încă;
Nici tinerii ce trec... copii ce n-au trecut.

Se ţin firavi de mână- de au pe cin' să ţină-
Vorbesc şoptit şi-adesea înclină cap, să-asculte...
Vorbesc despre nepoţi- c-au subiecte multe-
Se întreabă; "Când s- aştepte, c-o fată au, să vină.. ".

Şi-au făcut socoteala la banii ce-i mai au,
-Căci pensia nu-i mare, impozite au plătit-...
Ce le-a rămas, e-n casă; copii şi-au prevenit
Să vină, să dea strânsul;..."Săracii, că ei n-au".

Se întorc la casa mică, curată, cu pridvor...
E-n plin oraş, cu curte şi cu garaj la stradă
Şi-i gol; doar amintiri, călătorii, sau treabă...
Maşina-i la fier vechi, căci oricum, mâine mor.

Se aşează încet la masă, şi scot album să-l vadă,
Sunt poze de-ale lor, din timp nemăsurat.
Au şi părinţii acolo, le-au ros de-atât uitat...
Se întreabă, cu mult tâlc, de-apucă iar zăpadă.

Căci e ajun de an, înainte de Crăciun
Şi sunt tot mai slăbiţi, şi An Nou e departe...
Sunt împăcaţi cu gândul... "la toţi au făcut parte"!?...
Vor fi şi ei, de mâine... o poză de album...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubit popor

Ar fi esenţă multă în acest iubit popor
-Cum timpu-i chintesenţă de alean, nespusul dor-
E plin de oameni buni, de caste, vii Mesii
De apostoli... Să-i răzbuni pe toţi, să-i reînvii!

Este deştept poporu-mi şi eu sunt doar fărâmă
Şi-ncerc ca şi pe mine să-l scot din greu, minciună!
Şi-i cald şi omenos, credincios surghiunitul...
Neputincios 'n milenii i-e sufletu-mi, iubitul!

Profundu-i greu la văz, că acela ce munceşte
Cu cap plecat, timp n-are; de grâu, de-ovăz speteşte,
Să ţină din fiertură o spumă gri-murdară
În loc s-o arunce c-ură şi să-şi salveze ţară?!

Şi genii are, atleţi, popor ce nu-i cântat,
Minţit că-i înţeles, că-i greu... Doar la votat
Evlavios naiv, cinstit se dă cu totul,
Neştiind că-i va fi luat, parşiv; născut şi mortul!?

Căci asta-i ce-a rămas din ce încă e-al lui,
Fiindcă pământ i-au dat... un "tun"; de mort să pui!
Că n-are să-l muncească bătrân şi fără stare
Şi-atunci sunt "colectivi" să-l ia... Să nu-l mai... "are"!

Nici bun de gură nu-i şi i-au sărit doar ţambre
De gâlcevari haihui ce stau putori prin "chambre"
Şi-l judecă pe el, că nu-i-ndeajuns, nu face;
Deci biruri doar să aibă, de muls e... Să-l dezbrace!

I-au luat poveşti, că zâne avea... şi avea şi Rege
Şi hoţii-mpălătiţi din jilţuri zic că-s lege,
Ce-o strâmbă-n punga lor să-şi facă dinastie,
S-aibă popor ce vrea... Regat de ţigănie?!?

Păcat că Dumnezeu, oh, nu ne dă cu carul
Din heleşteul plin, popor să-şi ia paharul
Să-nchine crez că bine-i va fi cândva, o zi;
Nu lui, rând nu-i mai vine... Să roage la copii!

Stând în genunchi plecat, popor mă-nchin la tine
Să ridici fruntea sus şi tu să spui ce-i bine!
Cu barda, c-altădată să dai, nu să omori...
Doar să te-aduni iar gloată, că-i şti... Şi să-i dobori!

Din slaba-ţi cârcă, otreapă să-i faci... legaţi cu sfori!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păpuşarul

Un păpuşar mergea pe stradă
Păşind teatral spre absolut,
Cu ochii strânşi să nu mai vadă,
Femeia, ce i-a fost păpuşă în trecut.

Din când în când privea-napoi
Şi îşi trecea prin plete mâna,
Să uite totuşi că au fost doi,
Şi inima le-a fost doar una.

Purta bocanci, era murdar
Şi-avea în mână trei mărgele,
Spunea la toţi că-i păpuşar,
Dar şi-a pierdut păpuşa printre stele.

Cândva în ochii lui era doar artă
Si îl citeai în ei pe Dumnezeu,
Dar s-a pierdut pe-un drum de piatră,
Şi a uitat, că acea păpuşă am fost eu!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi, din când în când, mai pe furiş, pe sub genele lungi, negre, întoarse, îşi ridica doar pentru câteva clipe albastrul ochilor spre el. Nesuferitul! Intenţionat sau nu, tocmai în doar acele câteva clipe o fixa şi el insistent cu ochii lui adânci, cu acea privire pătrunzătoare, ce-i dădea parcă fiori, intimitând-o, deşi în adâncimea ochilor lui căprui putea zări doar multă blândeţe şi bunătate. În plus, avea un chip plăcut şi indiscutabil, un suflet bun; înţelegea aceste lucruri din atitudinea lui. Don Juanul Institutului se afla alături de ea; dansa cu el. N-ar fi crezut vreodată că va avea această şansă, dar iată, va porni într-o misiune de lungă durată, împreună cu el. Inima îi ticăia ca un ceasornic mult prea grăbit, iar ea-şi dădea seama că era pe cale să cadă în capcana pe care el, poate cu sau fără voia lui, părea a i-o întinde; de fapt, chiar căzuse, inevitabil, în ea. Cu voce tare însă, continua să-l refuze categoric, să-l respingă, deşi sufletul îi şoptea neîncetat cu totul altceva; dar ea dorea să pară rece, distantă. Oare cât timp va reuşi să se poarte astfel faţă de el? 13 ani i se părea cam prea mult... Oare va reuşi să păstreze atâta timp această răceală între ei, care să-i despartă, deşi, de fapt, parcă nu asta-şi dorea? Contradictoriu şi dificil, chiar şi pentru un foarte bun psihiatru! Oare el avea habar de frământările ei? Sau nu?

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă degeaba

Să nu mă ocoleşti la noapte
când treci pe strada mea visând
să nu mă ocoleşti, o, Doamne!
Să nu mă laşi cu luna stând!

Îndreaptă-ţi ochii spre fereastra
la care eu aştept de mult
şi nu-mi lăsa clipa aceasta
într-o neştire şi s-ascult

La fel ca ieri şi altădată
am amorţit să tot veghez
o viaţă căreia nu-i pasă
de râd sau plâng sau creionez

Mă rog acum în prag de seară
cum m-am rugat şi-n alte dăţi
şi am aprins o lumânare
să-mpartă noaptea-n două părţi

O parte să mă rog la tine
şi-o parte să vorbim încet
să îmi arăţi, Doamne, ce-i bine
ceva să pară mai concret!

Să nu mă ocoleşti la noapte
să nu mă laşi să mă-nfior
şi, Doamne! Spune-mi cine-mparte
norocul care-l ştiu doar chior?

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Tu?! Ce cauţi aici? Nu trebuia să fii aici...
Lucian: Am venit să te trezesc. Se pare că eşti cam puturoasă. Toţi sunt deja afară şi te aşteaptă de mult timp.
Lia: Serios? De ce ai venit tocmai tu?
Lucian: Nu ţi-e clar? Pentru că aşa am vrut. Hai, acum, trezeşte-te odată! Doar nu-ţi închipui că aş fi venit degeaba până aici!
Lia: Nu te-am invitat eu, nici nu te-am obligat să vii. Pe unde ai intrat?
Lucian: Pe uşă, pe unde altundeva? N-ar trebui s-o laşi deschisă, dacă nu doreşti să intre cineva nepoftit în timp ce dormi.
Lia: Păi, n-am lăsat-o eu. Ia stai puţin...
Lucian: Puţin doar?! Am de gând să stau chiar ceva mai mult.
Lia: Nu la asta mă refeream. Unde-i Ly?
Lucian: Afară, cu ceilalţi, ne aşteaptă. Domnişoara Kuny a fost mai vrednică decât tine, s-a trezit de dimineaţă.
Lia: Înseamnă că ea a lăsat uşa deschisă când a plecat de aici. Altfel nu avea cine.
Lucian: Poate. Asta presupune că trebuie să-i fiu recunoscător, să-i mulţumesc, altfel aş fi stat mult şi bine să aştept la uşă, până binevoiai tu să te trezeşti, să-mi deschizi.
Lia: De cât timp te afli aici, în camera mea?
Lucian: De... Vreo câteva ore?!
Lia: Luci, nu glumi!
Lucian: Nu-ţi face griji, nu de foarte multă vreme, doar câteva minute.
Lia: Ce anume ai făcut între timp?
Lucian: Nimic deosebit. Ce-aş fi putut face? Te-am admirat numai... Crede-mă, te-am privit doar, atâta tot.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste timp

Privesc inert cum timpul zboară odat' cu soarele ce apune
şi-n jur e doar o aparenţă de viaţă, irosindu-şi curs
că nu e linie de finiş, nu se câştigă vreun concurs...
e doar o risipire vană de clipe, cum nisip în dune.

N-am vreo idee unde, departe rău peste milenii
va voi tot odat' s-ajungă, să spună de va fi cuvânt;
"am reuşit, din sacrificiu de-atâtea pierderi sunt azi sfânt,
nemuritor din toţi ce-au fost, vor fi, sunt astăzi... pământenii!"

Şi-un Univers, în amfiteatru va privi la câştig etern,
ştiind, el veşnic spectator, că-i doar o scenă cu un act
şi, ca spectacol tot sfârşeşte lăsând cortina, artefact
plecând din stal-uri iar, pe rute de un hazard... ce e peren.

Parcă văd totul peste timp, când însăşi timpul va dispare
şi niciun loc nu va mai fi, că doar nimic va fi final...
parcă nici gând nu va mai trece, pierdut că nu e sideral
să lase rază-n întuneric, când va fi doar un gol, o zare...

Zâmbesc, ce norocos pot fi, că voi muri cât încă-i Soare...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât despre ploaie, nu încetase. Măruntă, deasă, încă mai ploua. Vremea se stricase şi nu părea a se îndrepta în curând. Cei şapte tineri, împreună cu profesorul Eugen Manea rămaseră doar în interiorul navei "Pacifis", pe puntea principală, deşi nu doar în acel loc. Lia deja se simţea ca o străină, nu ca între colegi, cu toate că Maria şi Lucian nu o tratau deloc astfel; poate nici Stela sau tânărul Mihai. În general însă, cam toţi evitau să discute cu ea, parcă până şi profesorul Manea... Toţi păreau mai distanţi. Cât despre el, cel pe care-l acuzase, chiar dacă-i zâmbea din când în când, iar când se uita spre ea, n-o privea deloc cu ură, ci cu admiraţie, de vorbit nu-i vorbise deloc până seara, nu-i adresase nici un cuvinţel. Trecuse de ora 18.30, iar ei încă erau în navă. Nu-i mai căutase între timp nici Horaţiu, nici alt membru al Comisiei Disciplinare. Pe la ora 19.00, trapa navei se deschise. Toţi îşi îndreptară curioşi privirile în direcţia trapei, pentru a vedea cine va sosi; era Traian Simionescu.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul băutorului pătimaş

Mi-am făcut plinul, pipota îmi crapă;
Mă culc beat criţă, mă trezesc mahmur.
Aş bea orice, doar să nu fie apă...
Gândul mi-e, cum spirtoase să procur?!

La cârciumă, nimic lichid nu-mi scapă.
Pe cei ce-mi stau în cale îi înjur...
Mi-am făcut plinul, pipota îmi crapă;
Mă culc beat criţă, mă trezesc mahmur.

Nevasta-mi spune că sunt o otreapă,
Dar sticle tot golesc fără-nconjur.
Până m-or duce popi, cu-alai, la groapă,
Îmi place viaţa mea în clar-obscur.
Mi-am făcut plinul, pipota îmi crapă;
Mă culc beat criţă, mă trezesc mahmur.

rondel de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciocolată amară

Femeie, cine te sărută pe frunte şi pe inimă?
Doar vântul? Şi soarele când nu te-ascunzi de el?
Şi ploaia, uneori, sau neaua. Dar de iubit cu patimă?
Nu-i cine. Doar în vise mă cuprinde şi m- alintă uşurel,

Un tânăr ce miroase-a maci, cu ochi de ciocolată amară.
Mi-e drag, dar tare-i încruntat şi mai mult mânios îl ştiu.
Îmi face nopţile frumoase şi... poate-l păcălesc la vară,
Îi descreţesc fruntea şi mintea. Aş vrea să simt dacă e viu.

O fi, că doar nu umblă mort pe drum, sau.... poate.
Dar dacă-i mort ce-o fi păţit? Vreo boală? Sau iubirea?
De-aceea nu mai vrea plăceri să aibă. Nici păcate.
De înviat nu l-oi putea. Doar Dumnezeu, c-a lui este menirea.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Panta rhei

împungea vântul cu vârful pantofilor ei de lac
tocurile roşii se înfigeau sfidător în zăpadă
acum nu mă mai bate nimeni, gândea
nici măcar viscolul
doar purta palton Prada şi fond de ten Mac
pe cer, luna se încovoia ca o sirenă cu solzi de aur
hmm, un gând o mai bătea totuşi
căci mai văzuse luna asta cu mult timp în urmă
acum însă parcă se zbătea să-şi iasă din solzi
şi zbaterea asta o simţea dedesubt
de palton dedesubt de machiaj
întreaga lume era la picioarele ei dar
luna avea unica podoabă a cărei strălucire n-o minţea
toate se sting cândva
îi spunea

îşi amintea acum când a mai văzut-o
când o fetiţă cu picioarele goale trecea prin zăpadă
o împungea viscolul cu vârful pantofilor săi de ger
tălpile ei roşii se vârau tremurător în zăpadă
acum o să mă bată toţi, gândea
doar nu făcuse nici un bănuţ toată ziua
cât îşi dorea un vrej de zăpadă pe care să se caţere spre lună
s-ar fi urcat până acolo cu ultimele puteri
să-i smulgă măcar un solz de aur
sau mai bine să adoarmă pe leagănul ei
era la picioarele unei lumi întregi
cumva
zăpada îi era unicul prieten dintre duşmani
doar ea o simţea
glasu-i părinteşte
urechea-i bătea
totul se topeşte
cândva

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regrete tomnatice

Îmi amintesc perfect, distinsă doamnă,
Eram pe-atunci, la fel, în plină toamnă,
Colegi în anul ultim de liceu,
Când, dintre toţi din clasă, numai eu
M-am oferit să vă conduc acasă,
În după-amiaza-aceea furtunoasă...

Pe sub umbrelă, visători, păşeam,
V-am luat de şold, ce-aproape ne simţeam!
Nu ne păsa de stropii mari şi reci,
Ca într-un vals prin bălţi croiam poteci,
Iar norii, se-aprindeau, vădit, anume
Parcă-am fi fost doar noi, atunci, pe lume...

Şi când, suavă, galeş mi-aţi zâmbit,
Din ochii mari, albaştri, am simţit,
Întâiaşi dată-n viaţă-acel fior,
Până în deştul mic de la picior,
De v-am furat, setos, ca un avar,
Primul sărut în colţ la aprozar,

Şi-apoi în lift, parcă la şapte staţi,
Plutind printre etaje,-mbrăţişaţi,
Ajunşi ‘n-apartament m-aţi invitat
La o cafea... târziu... eram în pat,
Unde, un ceas întreg, noi amăndoi,
Înflăcăraţi de-amor, aproape goi....

Ca să mă iei acum, aşa, la rost,
Şi... bâzâind să-mi spui c-am fost un prost,
Păi... s-au ivit părinţii tăi, doar ştii,
Chiar când eram să pun punctul pe i,
Şi-mi reproşezi... şi eu regret cumplit,
Că timp a fost păcatu' să-l comit...

Sunt patruşcinci de ani trecuţi, şi-un pic,
Lenuţă, au zburat ca mai nimic!...
Ne-am regăsit acum, în plină toamnă,
Dar să uităm... eu domn şi tu o doamnă!
Nu te-ntrista, nu plânge,-s încă viu,
Pentru păcat nicicând nu-i prea târziu...

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând de flăcări...

Oh, ce ochi, voi ochi de fată,
ah, şi geana reîntoarsă,
nu doar una, amândouă,
ce frumoase sunt cu rouă,
ah, şi gura, buze crude,
înroşite să se ude,
ah, şi părul, părul galben,
Doamne, cum îşi freacă palme,
Doamne, uite-o cum zâmbeşte,
cum vorbeşte, cum păşeşte

Ah, ce foc arde în mine,
ce dorinţă plină vine,
of, de ochii ei spre mine,
m-ar ţinti şi ar rămâne,
pironiţi cu o dorinţă,
cea de-am fi, de-acum, iubită,
cea de-ar stinge jar roşit,
doar de ea, că m-a privit,
doar de ea, c-a apărut,
chemând gândul meu năuc

Doamne, Doamne, ce dorinţă,
nu ştiu cum e cu putinţă,
Doamne, am o rugăminte,
cheam-o, cheam-o de oriunde,
adu-mi-o aici pe iarbă,
să-i fiu drag, să-mi fie dragă,
să o ţin, noaptea, în braţe,
s-o sărut, să-ntreb ce face,
să o sorb, să o mângâi,
să îi fiu ca cel dintâi

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condimente - Hit

Doar condimente peste tot:
În presă, radio, tv...
Pe stradă, masă, la terasă,
În lift, în pat şi nu mai pot!
Simt parcă toţi îmi întind plasă!
Doar condimente fără gust:
Pe dinăuntru şi pe-afară...
Şi dau doar minus în loc de plus,
Că viaţa e-o curvă penală!
Doar ţipete de la beţie,
Şi văd cum urlete străbat
Până şi căi de pribegie
Şi n-ai vreo şansă a fi curat!
Şi uite aşa îmi vine mie,
Să îmi iau lumea-n cap să plec...
Ştiu... parcă sună a nebunie,
Însă, n-am timp să mai aştept!
Doar condimente peste tot:
De la sărat şi fără stil,
Până la dulce de otravă...
Şi mă retrag atât de-abil,
De nimeni n-are să mă vadă!
O lume rea şi derapată...
O viaţă chin şi doar durere!
Eu ştiu că pentru toate-i plată...
Sătulă, însă fără avere!
Şi uite aşa anii se duc...
Şi condimentele sărace,
Nu-mi dau şi mie să apuc...
Să mângâie şi să mă-mbrace!
Perversă viaţă şi-agonie,
Ne joacă doar cum ştie ea!...
Bogaţi suntem în sărăcie,
Şi mintea goală ne domnea!
Doar condimente fără sens:
Avem prea mult... n-avem nimic!
Depresii cântă mult prea dens,
Cu inima închisă-n plic...
Suntem prea plini în goliciune,
Cântăm pe baluri de frustrări...
În suflete arde tăciune,
Zburăm în schizo şi visări!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tropote

Mureau încet fără curaj
Şi trişti şi scunzi
Că nici triaj
Nu mai era în urma lor
Şi nici un tren
Şi nici o gară prinsă-n stern
Să-i mute parcă din blestem

Şi n-aveau cui
Să-i plângă dorul
Nimănui

Mureau încet
Nici nu ştiau
Că înşişi fiii lor erau
Ai lor şi parcă-ai orişicui
Pribegi pe zimţii cerului

Veni o zi urcând în timp
Cu ceterele peste grind
Aveau acum arginţi destui
Dar parcă totuşi un alean
Că nici un cal nu mai era
Şi nici un deal şi nici un mit
Să-l treacă murgul nărăvit
Ca nechezând să scurme-n ger
Cu mândra-i coamă către cer
Să şi-o reverse peste crâng
Un cal cu tropot din adânc

Veni o vreme şi târziu
Când latră vântul a pustiu
Aduşi cu ochii în pământ
Visând la murgul din adânc
Şi la zăpezile din lunci
Crescute braţelor de-atunci
Doar umbra unui cal
Atât
Or aştepta-o din trecut

poezie de Mihai Robea
Adăugat de Mirela Băcilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de lacrimi

Zâmbea.
Visa.
Iubea.
Credea în tot şi în nimic.
Credea în tine.
Doar atât.
Şi îi era de ajuns.
Nu-i trebuia alt vis, alt gând
Sau alţi îngeri care să-i cânte imnul iubirii.
Îl ştia de la tine
Şi întreaga ei lume
Era plină de o adâncă fericire.
Întregul ei univers avea viaţa şi culoare.
Doi ochi căprui şterseseră orice urmă a trecutului.
Erau ochii lui,
Atunci ai unui înger,
Acum ai unui demon,
Dar a unuia şi aceluiaşi vis tainic de iubire.
Era aici,
Era lângă ea.
Şi el o iubea,
Dar a plecat
Lăsând doi ochi înlăcrimaţi
Şi o lume care s-a prăbuşit peste ei.
Sunt ochii ei azi trişti şi înneguraţi,
Înecaţi în gustul amar al durerii.
Sunt ochii ei frumoşi
Cei care nu mai au lumină
Şi nu mai văd nimic.
Sunt ochii ei cei care nu-l mai văd
Şi plâng,
Iar sufletul îl strigă,
Dar în zadar.
Lumea aceea frumoasă nu mai există.
Nu a luat-o cu el
Căci ea nu a vrut să i-o dea,
Dar prin ruperea visului
S-a stins şi ea.
Un cântec de lacrimi a rămas în urma tuturor.
Doar el mai spune că a existat un înger,
Că astăzi este demon
Şi că ea plânge.
O tânără ridică ochii spre cer
Şi înalţă o rugă de iertate
Pentru ea, pentru un înger
Şi pentru un vis pierdut în zare.
Sunt ochii ei cuminţi cei care tac
Şi plâng de când el a plecat.
În lumina lacrimilor reci
Ea caută lumea pierdută,
Dar tot ce astăzi mai găseşte
Este cântecul de lacrimi
Pe care în ruga ei îl spune
De dimineaţa până seara
Şi în visul tăcut din noapte.

poezie de Andreea Ion (2008)
Adăugat de Andreea Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămaşi din nou singuri, doar cei şapte tineri, îşi continuară, într-adevăr, activitatea începută ziua trecută, aceea de a vizita nava albastră. Iar cum "Pacifis" nu era deloc micuţă, nu reuşiră nici până în seara acelei zile s-o vadă pe toată, dar după 27 iunie aveau destul timp s-o tot vadă, s-o tot cunoască, deci, considerară că totuşi, ceea ce văzuseră era suficient. Oricum, vizitaseră locurile mai importante, care chiar trebuiau cunoscute de toţi membrii echipajului, nu doar de cei trei tineri care o construiseră; bineînţeles, pentru ei, "Pacifis" nu avea secrete. Parcă nici pentru tânărul informatician nu avea atât de multe, acesta reuşind să le afle din informaţiile de pe computer, pe care le studiase cu atenţie.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Merele de vară

Mi-aduc aminte merele de vară,
Când noi copii la mama mai eram,
Când stam pe bancă câteodată seara,
Cu câtă poftă le mâncam!

Şi câteodată când ploua afară
Iar noi priveam la stropii de pe geam,
Mama fugea prin ploaia cea de vară
Şi câte-un măr cu lacrimi ne-aducea.

Şi îmi aduc aminte că într-o vară
Ne-a venit pe la poartă un sărman
Şi cum s-a luminat în prag de seară,
Când mama i-a cules un măr din ram.

Dar de când nu mai este mama,
Nici pomul nu mai face rod,
Şi parcă degeaba mai vine vara
Şi vara parcă nu mai are rost...

De-atunci am mai mâncat mere de vară,
Dar parcă şi-au pierdut parfumul sfânt
Şi mi-amintesc gustul de-odinioară,
Pe-o bancă, lângă mama la mormânt.

Merele de vară sunt,
Sfinte pe pământ,

Merele de vară plâng,
Mamei la mormânt...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul rol, ultima scenă

Ieri ai avut aplauze, dar azi
Nimenea, când te vede, nu te ştie.
Toţi cred că viaţa ta e-o tragedie,
Toţi râd cum faci numai un pas şi cazi!

Nu te ridică nici un trecător.
Grăbindu-se, ei vreme n-au de tine.
Ieri te ducea în braţe un popor,
Iar şefii statului---în limuzine.

O, Doamne, duşi demult sunt acei ani
Şi-acum doar Tu mai vezi o bătrânică
Ce-n nopţi târzii, pe-o bancă, sub castani,
Când vede oameni tremură de frică.

În camera ei mică, la etaj,
Cu ordine i-s pline trei sertare.
Ca pe gunoi, le toarnă-n sacvoiaj
Şi coborând, le-aruncă-n drumul mare!

Apoi bastonu-i lunecă pe-asfalt
Şi-atunci când vrând să-l prindă se destramă,
Parcă pe scenă a îngenuncheat,
Iar spectatorii toţi la bis o cheamă!

18 iulie 2019

poezie de Traian Vasilcău din facebook, 2019
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!