Bobo, papagalul filosof

Am cumpărat recent, un papagal,
Un "jaco" african - şi-ajuns acasă,
L-am strămutat într-un "palat regal"
Din colivia grea, sărăcăcioasă...
M-am străduit să-i dăruiesc urgent,
Tot ce-i mai priincios din partea mea,
Ştiind că-i, cert, cel mai inteligent
Băiat – sau mai limbută, dacă-i... ea!

Pe loc, ai casei toţi l-au îndrăgit,
Pornind a-l răsfăţa pe întrecute,
De la bunic, cu glasul său dogit,
Pân-la nepoţi, cu gângureli plăcute...
Soţia-i cântă-n şoaptă, drăgăstos,
Şi toarnă-n glas atâta-nflăcărare
Că-s prima oară-n viaţă cam gelos,
Cerând să aibă "întâlniri" mai rare...

Cumnatul meu, de câte ori se-mbată,
L-asigură pe Bobo că e-n stare
Tot continentul african să-l bată,
Ca să-i servească... bio de-mâncare!
E plină casa ochi, de trandafiri
Şi daruri fel de fel, fermecătoare,
Prinos lăsat de mulţii musafiri,
Vrăjiţi de mogâldeaţa vorbitoare!

Încerc s-ajung acasă mai devreme,
Să mă desfăt cu dragul papagal
Sau să dezbatem un noian de teme,
Că-i şi un filozof făr-de egal...
La urma urmei, Bobo-i bunul meu,
Eu pot vorbi cu el oricât, oricând,
Şi martor drept îl am pe Dumnezeu
Că e deştept, cum nu vă dă prin gând!

Da-l văd de la o vreme mai tăcut,
Mai visător, parcă-l aud oftând,
Şi necăjit mă-ntreb, ce n-am făcut,
Ori ce-am făcut aiurea, mai curând...
M-am hotărât ca practic, bărbăteşte,
Să-l iscodesc pe micul meu amic
Ce-l doare, poate, or ce-l necăjeşte
De stă-mpietrit, necuvântând nimic!

El mi-a răspuns, cu ochii la fereastră:
- Mi-e dor nespus de sfânta libertate,
Că-s tot ca la pârnaie-n casa voastră,
Chiar cu zăbrele scumpe, argintate!
Acum, te rog, stai tare pe picioare,
Că am o veste trăsnet pentru tine:
Cea mai sinistră, mârşavă-nchisoare
E, omule, cea-n care te simţi bine!

MORALA

Nu este tâlc mai simplu, mai cuminte,
Ca să-l priceapă omul nătăfleţ,
Decât cel prins în câteva cuvinte
De Bobo, papagalul meu isteţ!

fabulă de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!