Din scrisoarea unei bătrâne

O, lasă-ţi obiceiul de-a răscoli în scrum
Prilejuri de durere în biata cale-a vieţii,
Ci scaldă-ţi ochii limpezi în roua dimineţii,
Şi nu-ntreba ţărâna de urmele din drum.

E vitregă ţărâna şi sfatul ei avan,
La ce s-o-ntrebi de ochii ce vor fi plâns pe cale?
Ni-s scrise-n cartea vieţii, la toţi, şi dor şi jale
Şi drumul fiecărui e răbojit pe-un plan,

În care-s însemnate, cu ape şi poteci,
Şi dragostea şi ura şi mila şi păcatul,
Pân-vine de le-ncheie pe toate-ntunecatul
Şi mutul semn al crucii din liniştea de veci.

...

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din scrisoarea unei bătrâne

O, lasă-ţi obiceiul de-a răscoli în scrum
Prilejuri de durere în biata cale-a vieţii,
Ci scaldă-ţi ochii limpezi în roua dimineţii,
Şi nu-ntreba ţărâna de urmele din drum.

E vitregă ţărâna şi sfatul ei avan,
La ce s-o-ntrebi de ochii ce vor fi plâns pe cale?
Ni-s scrise-n cartea vieţii, la toţi, şi dor şi jale
Şi drumul fiecărui e răbojit pe-un plan,

În care-s însemnate, cu ape şi poteci,
Şi dragostea şi ura şi mila şi păcatul,
Pân-vine de le-ncheie pe toate-ntunecatul
Şi mutul semn al crucii din liniştea de veci.

O, sunt, de bună seamă, şi lacrimi în noroi,
Căci lacrima ni-i birul cel mai de seamă-al vieţii,
Şi jalea şi amarul vor fi de veci drumeţii
Cei nelipsiţi, din calea oricărui dintre noi.

De-aceea vezi tu uită cât poţi cu ochi senini,
Că-i mare mângâierea în biata cale-a vieţii
Să poţi vedea şi-n pâcla şi-n roua dimineţii,
Un rost, în faţa cărui nu poţi să nu te-nchini.

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săruta-ţi-aş ochii bazaochi

Drumul vieţii noi ni-l felurim,
Cu risipe-n suflet de parfum,
Căutăm tot timpul, cum-necum,
Cerurile sub care nemurim...

Doamne, eşti de-a dreptul filotim,
Te strecori în noi precum un fum,
Absolutul e cu noi pe drum –
Şi-uite-aşa ne îndumnezeim.

Adastăm, Miss, înlăuntrul vieţii,
Dor ne e de nevăzuţii ochi,
Mă trezeşte,-n zorii dimineţii –

Versu-ţi alb, nu-ţi fie de deochi,
Scris întru prinosul frumuseţii...
Săruta-ţi-aş ochii bazaochi!

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertare

Îngenuncheat în faţa crucii
Cu-atâta linişte în jur,
Îmi plâng amarul vieţii grele
Privind mormântul cel modest...

Mi-atât de dor de tine, tată,
Şi de puţinele poveşti
Pe care-n viaţa ta cea scurtă,
Ai mai putut să mi le spui...

Cu palmele ating pământul,
Şi te implor să nu mă laşi,
Atât de istovit de doruri,
Şi de nespusele simţiri...

Sânt singur în tot cimitirul,
Trosnesc sicriele-ngropate
Aş vrea pe loc să mă înghită,
Ţărâna morţilor din jur...

Îngenuncheat în faţa crucii,
Eu te implor ca să mă iei
Şi să mă uite toată lumea,
În veci să fim numai noi doi...

poezie de Crina Cosoabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe drumul vieţii

Pe drumul vieţii ce-am parcurs
Durere multă eu am strâns...
Şi-n ciuda anilor ce-au curs,
Mai am atât de mult de... plâns.

epigramă de Florea Ştefănescu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închisoarea vieţii

Cu lacrimi de sânge ţi-am scris
Din trista închisoarea-a vieţii
Iubito, ai uitat ce mi-ai promis
Cândva, lângă roua dimineţii.

În piept îmi baţi, acolo eşti întipărită
Şi-aud al tău glas ca pe-un ecou.
În mintea mea pe veci rătăcită
Şi numai eu aş vrea să-ţi fiu erou.

Iar beau, iar plâng, iar e târziu
Sunt singur c-o sticlă de vin
La tine-n braţe vreau să fiu
Când viaţa-mi este un pelin.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (21 ianuarie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnul sufletului meu

Domnul sufletului meu,
Minunea slăvii pe pământul tău,
O, nu-ţi întoarce răbdarea,
Coboară mila în grădina Ta.

Tu eşti cel ce-ai semănat,
Grădina ta cu oameni,
Păcatul de-i va asupri,
Iertarea Ta, mereu blândă va fi.

Tu eşti cel ce-ţi chemi pios,
Fii sus la ceruri,
Toţi pe sărite vom pieri,
Dar tu Doamne în veci de veci vei fi.

Doamne iartă-ţi fii răi,
Iar pe Cel Sfânt alintă,
Că Tu la ceruri l-ai urcat,
Să-l scapi de suferinţă.

De-a Lui dureri am râs mai toţi
Şi de-a lui Sfântă Învăţătură,
Mulţi au uitat că doar prin El,
Putem scăpa de ură.

Azi pentru Isus cântăm,
Toţi cu plecăciune,
Pentru liniştea Lui în cer
Şi-a noastră iertăciune.

cântec, versuri de Valeria Mahok (23 februarie 2008)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnul sufletului meu

Domnul sufletului meu,
Minunea slăvii pe pământul tău,
O, nu-ţi întoarce răbdarea,
Coboară mila în grădina Ta.

Tu eşti cel ce-ai semănat,
Grădina ta cu oameni,
Păcatul de-i va asupri,
Iertarea Ta, mereu blândă va fi.

Tu eşti cel ce-ţi chemi pios,
Fii sus la ceruri,
Toţi pe sărite vom pieri,
Dar tu Doamne în veci de veci vei fi.

Doamne iartă-ţi fii răi,
Iar pe Cel Sfânt alintă,
Că Tu la ceruri l-ai urcat,
Să-l scapi de suferinţă.

De-a Lui dureri am râs mai toţi
Şi de-a lui Sfântă Învăţătură,
Mulţi au uitat că doar prin El,
Putem scăpa de ură.

Azi pentru Isus cântăm,
Toţi cu plecăciune,
Pentru liniştea Lui în cer
Şi-a noastră iertăciune.

poezie de Valeria Mahok (23 februarie 2008)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeiţa Ishtar

Doamne, cu destinul ei duplicitar,
Steaua dimineţii şi-apoi a-nserārii,
Cale şi Lumină-n unduirea Mārii,
Din Infern, coboarā Zeiţa Ishtar...

Ne-aureoleazā cu-al ei vrednic har,
De-a deţine veşnic taina-nverginārii,
E jumatea plinā-ochi, dintr-un pahar,
Vai, în sânge-i ţipă semnele mirārii...

Mergi cu ea în gând, pe calea vieţii,
Ştiu c-o simţi în sânge şi-apoi în călcâie,
O revezi, adesea,-n roua dimineţii,

În genunchi o rogi pe loc să mai rămâie,
Invoci transcendentul, cum fac toţi poeţii,
Şi-un miraj erotic, cald, la Cer se suie...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi

Când se lasă roua, de cu zori
Şi-altă zi senină se-ntrevede,
Ochii tăi răsar ca două flori
Într-un colţ de iarbă veşnic verde.

Dacă vântul suflă la amiază
Aducând toţi norii mai aproape,
Ochii tăi înlăcrimaţi veghează
Peste munţi, păduri şi peste ape.

Când pământul stă o clipă-n loc
Şi se-aude zvon de bucurie,
Ochii tăi, ca frunzele de soc
Se lipesc de braţe numai mie.

Iar spre seară, când în albu-i var
Blând spoieşte luna toţi pereţii,
Ochii tăi - două grămezi de jar -
Vor s-aprindă zorii dimineţii.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mi mâinile

Iubeşte-mi mâinile
Şi ochii
Şi iartă-le dac-au fost clipe
În care n-au ştiut să-ţi spună,
În care n-au putut să-ţi dea
Atât cât ar fi vrut,
Atât cât poate doru-ţi le cerea
În dragostea,
În îndoiala,
În deznădejdea unei clipe...

Iubeşte-mi mâinile
Şi ochii
Şi iartă-le nevruta vină
Că prea târziu veniră-n cale-ţi
Şi prea curând se duc de tot...

Dezleagă-mi sufletul de vină
Că în curând n-am să-ţi mai pot
Aduce-n mâini
Şi-n ochi
Durutul,
Târziul zâmbet de lumină...

Iubeşte-mi mâinile
Şi ochii,
Şi iartă-le dacă durerea
Că ţi-au plecat
Va fi mai mare
Decât norocul c-au venit.

Iubeşte-mi mâinile
Şi ochii
Şi iartă-le că n-au puterea
Din moartea lor
Să-ţi crească vieţii
Nestinsul zâmbet de zenit...

poezie celebră de Elena Farago din Şoaptele amurgului (1920)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alegând o anumită cale, înseamnă să le ratezi pe celelălte. Ea avea în faţă o întreagă viaţă de trăit şi se gândea întotdeauna că în viitor va putea regreta alegerile făcute. "Îmi este teamă să mă angajez," se gândea ea. Îşi dorea să urmeze toate cărările posibile, aşa că a sfârsit prin a nu a urma nici una. Chiar şi în cel mai important domeniu al vieţii ei, dragostea, ea a eşuat să se angajeze. După cea dintâi dezamăgire romantică, nu s-a mai dăruit întru totul. Îi era frică de durere, pierdere, despărţire. Aceste lucruri erau inevitabile pe drumul spre dragoste şi singura cale de a le ocoli era să te hotărăşti să nu urmezi deloc acel drum. Pentru a nu suferi, trebuie să renunţi la dragoste. Este ca şi cum ţi-ai scoate ochii pentru a nu vedea lucrurile dureroase din viaţă.

Paulo Coelho în Brida
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul joc

demult, odată, poate într-o altă dată
eu căutam credinţa pură
azi ţipă agonic ochii în orbite
văd urme între lacrimi şi mă plâng
pe frunte am coroană
din cioburi, sticle, spini şi cale
aici trăiesc cu morţii vii
şi drumul n-are cale
eu am găsit în moarte esenţa vieţii
şi scriu la toţi cu lacrimile morţii
ei au fugit cu toţii, toţi netoţii
în noaptea asta fără margini
m-am lepădat de lume, de păcate
nebun, mai rătăceam prin ceruri
tot căutând lumina vieţii
am ars gândirea la o lampă
am demolat principii norme
de etică, morală, toate goale
şi am jucat la masa sorţii
destinul vieţii şi al morţii
a mai trecut gândirea, clipa
eu am rămas la porţile cetăţii
să joc un joc nebun cu morţii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi tu, ţărâna dragă, va trebui curând să mori

Şi tu, ţărâna dragă, va trebui curând să mori,
Din toată frumuseţea-ţi nimic nu va rămâne;
Faţa perfectă, aceste mâini, ochii ca două flori,
Trupul de-oţel şi flacără, se vor frânge mâine
Sau, sub vântul Morţii, sub bruma ei ca lepra albă,
Vei fi o frunză şi nimic mai mult, o frunză doar,
Care cade, nu prima, cu clipa în arsa iarbă,
– Uzată, străină sieşi – un bif prozaic în calendar.
Dragostea-mi nu te va-ajuta când îţi va bate ora;
În ciuda iubirii, te vei desface-n acea zi
Şi vei pluti spectral prin aer, te vei risipi
La fel cu-o floare, departe de ochii tuturora,
Fără să se ştie nimic din ceea ce erai
Sau cât de iubită de toţi ai fost, în luna mai.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe sub păsări călătoare

Copacul cu urechi ascunse
Moare-n ceru-ntins în drum,
Buzele-i cu ceară-s unse,
Însemnate sunt cu scrum.

Un tâmplar închide-n carte
Un sicriu de-nveşmântare
Şi-n cruzimile sărate
Ies ecourile la soare.

Mă întorc pe-un ram de vise
Să culeg rodul de semne,
Căile-mi sunt suprapuse
Şi mă-ngrop în scrum de lemne.

Mă boceşte-un vers din carte
Cu durerile supuse,
Alt copac îmi face parte
Să-i sărut buzele-ascunse.

Eu şi el, o îmbrăţişare?
Aruncăm trecutu-n drum
Pe sub păsări călătoare
Care zboară-n foc şi-n scrum!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i nimeni

Nu-i dor şi nici durere în tihna ce te doare,
Ci-n ceasul ăsta parcă tot gândul ţi se pare
Că se topeşte-n greul unei adânci tăceri,
De n-ai mai şti de vieţii mai ai ceva să-i ceri..
(...)

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gând

Mii şi mii de valuri vin din larg mereu
Pân-ajunge marea de adapă malul; -

Nu-ntreba nisipul cine poartă valul
Că ar fi în stare să-ţi răspundă: Eu!

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gând

Mii şi mii de valuri vin din larg mereu
Pân'ajunge marea de adapă malul;
Nu-ntreba nisipul cine poartă valul,
Că ar fi în stare să-ţi răspundă: - Eu!

epigramă de Elena Farago din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii oameni se cred Dumnezei uitând că din ţărâna sunt făcuţi şi-n ţărâna se vor întoarce!

Viorel Muha (octombrie 2016)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel prin toamna vieţii

Încet străbat prin toamna vieţii
De vânt aleea pustiită;
Plimbarea lor este vrăjită
De amintirea tinereţii.

Şi dacă frunza-i arămită,
Ei nu se dau pradă tristeţii;
Încet străbat prin toamna vieţii
De vânt aleea pustiită.

Ea se simte-ntinerită,
Iarbă-n roua dimineţii;
E ocrotită şi iubită
Pe drumul greu al bătrâneţii,

Ce-l străbat prin toamna vieţii...

poezie de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bulgării

Au căzut bulgării
s-au auzit nişte bătăi în lemn –
o fi fost inima lutului vibrând
bucuroasă că se’ntregeşte
că-şi strânge din nou în braţe ţărâna care i-a fost luată.
Am suflat odată peste o mână de ţărână
Şi ca să se răzbune mi-a lovit ochii.
Ce-o fi fost atunci când peste mormanul acela de lut
A suflat o pală din vântul vieţii şi ca un ecou
A început o inimă să bată.
Şi-au căzut alţi bulgări
Bătând în coaja pomului tăiat
Pala de vânt sa’ntors de unde a plecat
Ţi-ai luat suflarea înapoi.
A rămas doar lutul rece, mirat.
Ţătrână ea, ţărână noi.
Peste ţărâna ta am împins bulgării
Ca să nu plângi –
Să ştii c’asemeni lor
Venim şi noi.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!