
(De fericire steaua plânge)
La ureche-ți plânge steaua -
Infinit de sus și până jos;
- Sânii își ridică neaua -
La rănitul de frumos!
poezie clasică de Arthur Rimbaud din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

La Birtul Verde (pe la orele cinci, seara)
Îmi scâlciasem ghetele, umblând
Pe bolovani, opt zile, ca un câine.
La "Birtul Verde"-n Charleroi intrând,
Cerut-am șuncă rece, unt cu pâine.
Ciolanele sub masă mi le-am pus
Și am privit desenele naive
De pe pereți. A fost frumos nespus,
Când fata cu privirile parșive
Și sânii mari (n-o sperii c-un sărut
Pe asta!) mi-a adus pe-un blid de lut
Felii de șuncă, unt și pânișoare -
(Usturoiată șunca, și rozalbă!)
Și mi-a umplut apoi enorma halbă
Cu-o bere ninsă de un rest de soare.
sonet de Arthur Rimbaud, traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Marina
Carele de argint și de-aramă -
Prorele de oțel și de-argint -
Frământă spuma, -
Ridică tulpinile mărăcinilor.
Curenții câmpiei
Și urmele uriașe lăsate de reflux
Se desfășoară în cerc spre răsărit,
Spre coloanele pădurii.
Spre stâlpii digului,
Izbiți pieziș de bulboanele de lumină.
poezie celebră de Arthur Rimbaud
Adăugat de angel.demon

Comentează! | Votează! | Copiază!

Almée să fie?...
Almée să fie?... În primele ore albastre,
Se va distruge pe sine ca florile moarte în glastre...
În fața superbei întinderi, în care simți cum
Răsuflă orașul, enormă livadă-nflorită acum!
E prea frumos, prea frumos! dar și necesar
- Pentru Pescăriță și mult lăudatul Corsar,
Și pentru că măștile cele din urmă crezuseră încă
În sărbătorile nopții pe marea curată și-adâncă!
poezie celebră de Arthur Rimbaud din Scrieri alese (iulie 1872), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ai curaj
nu plânge
nu-ți fie frică
mergi la doamnedoamnedoamne
el te ridică
până la înălțimea privirii
(?!)
îți și spune
ce ar mai fi de văzut
de umblat
în excursia
infinită. nu
plânge
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge în inima mea...
Il pleut doucement sur la ville -
Arthur Rimbaud
Plânge în inima mea
Cum plouă peste oraș;
Ce-i tristețea aceasta grea
Răul ce inima-mi ia?
O, dulce murmur de ploaie
Pe acoperișe și-n zare!
În inima ce se îndoaie,
O, cântecul, murmur de ploaie!
Plânsul noimă nu are
În inima ce mi se frânge.
Ce? Nici o trădare?
Jalea noimă nu are.
Un chin e fără măsură
Să nu știi de ce,
Fără iubire și ură,
Suferi peste măsură.
poezie celebră de Paul Verlaine din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Lucian Blaga
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

E mai bună tăcerea decât ezitarea.
citat din Arthur Rimbaud
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

O stea trandafirie în ochi îți lăcrima...
citat clasic din Arthur Rimbaud
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea nu are vârstă. Omenirea se strămută, atât.
Arthur Rimbaud în Un răstimp în infern (aprilie 1873)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Înțeleg, dar cum nu găsesc cuvinte să explic, prefer să tac.
citat clasic din Arthur Rimbaud
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

- moralitate
- Moralitatea este slăbiciunea creierului.
definiție clasică de Arthur Rimbaud
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum pot să afirm liniștit că arta este o prostie.
citat celebru din Arthur Rimbaud
Adăugat de Dan Costinaș

Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea trebuie mereu reinventată, e un lucru știut.
citat clasic din Arthur Rimbaud
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

- viață
- Viața e o curvă cu moravuri lăsate deoparte.
definiție clasică de Arthur Rimbaud
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumusețea mi s-a așezat pe genunchi și se pregătea să mă îmbrățișeze, dar eu am pălmuit-o și am alungat-o.
citat clasic din Arthur Rimbaud
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o seară am așezat Frumusețea pe genunchii mei - și am găsit-o amară - și am înjurat-o.
Arthur Rimbaud în Un răstimp în infern (aprilie 1873)
Adăugat de Adriana

Comentează! | Votează! | Copiază!

- viață
- Viața este farsa pe care fiecare trebuie să o interpreteze.
definiție clasică de Arthur Rimbaud
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ofelia
I
Pe unda neagră, lină, în care stele dorm,
Ofelia cea albă plutește-ncet, culcată
În lungile ei văluri. Și pare-un crin enorm.
Chemări de corn răsună-n pădurea depărtată.
De ani o mie trece pe lungul, negrul râu,
Ofelia cea tristă, ca o nălucă pală.
De ani o mie, dulcea-i sminteală, fără frâu
Romanța și-o îngână în briza vesperală.
Ca pe-o corolă vântul îi desfășoară, lin,
Gingașul văl pe apă, și sânul i-l sărută,
Plâng sălcii pe-al ei umăr, iar trestiile vin
Asupra frunții sale, în vise-adânci pierdută.
Mototoliții nuferi suspină-n juru-i, blând;
În vreun arin ce doarme, ea sperie ca un crainic
Vreun cuib din care o clipă se-aud aripi bătând.
Din stelele de aur, pogoară-un cântec tainic.
II
Ofelie frumoasă ca neaua, ai murit
Copilă; tu, de apă ai fost târâtă, poate
Fiindcă-un vânt din munții Norvegiei stârnit,
În șoaptă îți vorbise de aspra libertate.
O boare neștiută, ce păru-ți răvășea,
Spre mintea-ți visătoare ducea un straniu freamăt.
Iar inima ta, glasul Naturii-l deslușea
În bocetul pădurii și în al nopții geamăt.
Imensa horcăială a mărilor sub cer
Zdrobea prea omenescul tău sân, plin de dulceață.
Și, într-o dimineață de-april, un cavaler
Frumos, nebun și palid, ți-a-ngenuncheat în față.
Iubire, Libertate și Cer! Ce vis trăiai!
Și te topeai într-însul ca neaua pe jăratec.
Te gâtuiau vedenii și, fără glas, purtai
În ochii-albaștri spaima de-un Infinit sălbatec.
III
- Poetul ne mai spune că, nopțile, tu vii
Și cauți pe sub stele, cândva culeasa floare, -
Și c-a văzut-o, strânsă în văluri străvezii,
Pe-Ofelia cea albă plutind, ca un crin mare.
poezie celebră de Arthur Rimbaud (1870)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul devine el însuși clarvăzător, întorcând toate înțelesurile cu susul în jos, într-o manieră prelungă și rațională.
citat clasic din Arthur Rimbaud
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Am întins frânghii din clopotniță-n clopotniță; ghirlande din fereastră-n fereastră; lanțuri de aur din stea în stea, și dănțuiesc.
Arthur Rimbaud în Iluminările, Fraze
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Senzație
Toride seri de vară, eu pe cărări albastre,
Cu tălpile în hohot alerg prin iarba deasă;
Nu simt căldura însă, ci gheața dintre astre:
Un viscol zboară din capul meu spre casă.
Tăcerea de-ar vorbi, când eu nu zic nimica;
Și-o dragoste nebună îmi bate vai în piept,
Colind din nou natura, până m-apucă frica,
Și mă îmbăt de toate, și uit pe cine-aștept.
poezie celebră de Arthur Rimbaud, traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!