Mânia Domnului

Când va veni...

Mânia Domnului
În timpul somnului
Pe timp de furtună
În nopti fără lună
La locul de rugă
Oraşe să distrugă
Să plouă cu pietre
Toţi zeii să se certe
Să-ncalce legământul
Să-nfurie vântul
Când noaptea veni
Din cer se-auzi:

Înapoia Mea...

Cu toţii să fiţi
Veţi fi pedepsiţi
Pentru neascultare
Veşnică nepăsare
Veţi pieri cu Pământul
Rapid ca şi gândul
În colţ de univers
Trecutul va fi şters
Din minţile voastre
Din zările albastre...

Iar raiul...

Va fi pentru cei
Blânzi ca nişte miei
Ce-mi dau ascultare
Ce pot sta lângă soare
Fără să se ardă
Doar binele să vadă
Cu îngerii în cor
Cânta-vor imnul lor.
În zi de Sabat
Flori morţilor împart.

Să ştiţi...

Că mult am iubit
Întregul infinit
Iar floarea albastră
Numita a voastră casă
Va dispărea în timp
Ca un anotimp
Ca soarele de vară
Ce apune spre seară
Făcând-o piatră strălucitoare
Rubin la a mea cingătoare.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai atât cât bate puşca voastră

Chiar credeţi că voi, de mii de ani
sclavii sărăciei, bogăţiei
şi mândriei de necuprins,
puteţi sfărâma spiritul născut
liber pe-acest pământ
nou şi întins?

Când veţi fi alungat ultimii fermieri
şi, pentru scurt timp,
va conteni a războiului năpastă
veţi stăpâni pământul –
da, veţi stăpâni pământul –
dar atât pământ cât bate puşca voastră.

Până când aurul vostru va fi netezit
toate lanţurile de munţi
unde oamenii răniţi se pot ascunde,
până când aurul vostru va lumina
în nopţi fără lună câmpiile
pe care călăresc rebelii înspre oriunde;

Până când viitorul va fi confirmat
şi trecutul, prin fiii morţilor acestui ţinut,
mituit, din coastă-n coastă,
veţi putea stăpâni pământul –
veţi putea stăpâni pământul,
dar numai atât cât bate puşca voastră.

* Poemul pare a se referi la Al Doilea Război al Burilor, 1899 – 1902, numit şi Războiul Murdar (Dirty War), desfăşurat între Imperiul Britanic şi burii din republicile South African Republic şi Orange Free State.

poezie de Henry Lawson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când

Când toate drumurile se vor sfârşi,
Eu însumi voi deveni drum
Pe care trec caii somnului
De la răsărit la apus.

Când toate podurile se vor dărâma,
Eu însumi voi deveni pod
Peste care trec stelele
Apele somnului.

Când viaţa şi moartea vor fi totuna,
Eu voi rămâne singur,
Să zidesc în cuvinte
Muntele sfânt.

Când ziua şi noaptea vor disparea
Cu perechi de luceferi din univers,
Vă voi chema pe toţi cu daruri
Să prelungim timpul.

Când nimic nu va mai fi de făcut
Şi va veni potopul
Eu voi construi arca,
O voi umple cu ce-i viu şi se îneacă.

Voi o să râdeţi şi mă veţi batjocori,
N-am timp muntele sfânt aşteaptă.
Când apele se vor retrage
Nu veţi mai fi,
Lumea se va înmulţi ca mai înainte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (28 noiembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi n-aveţi suflet de creştin (către guvernanţi)

Gândirea vă e blocată.
Mintea va intrat în noapte.
Noi cerşim din poartă-n poartă,
Voi ne-aţi condamnat la moarte.

Ne-aţi obligat să colindăm
Mapamondul pentru pâine.
Voi nu vedeţi cât îndurăm
Să trăim de azi pe mâine.

Rămân copiii fără noi.
Se duc pe calea greşită.
Pe drumuri plâng, flămânzi şi goi.
Mor cu inima zdrobită.

Voi n-aveţi suflet de creştin.
Nu cunoaşteţi ce-i durerea.
Voi v-aţi clădit luxos destin
Prăduind ţării averea.

Dar nu va fi departe vremea
Când va veni blestemul gloatei.
Când veţi şti ce e durerea,
Implorând iertare soartei.

Va veni un timp în care,
De voi, milă, n-om avea.
Nu veţi găsi îndurare.
Prea ne-aţi făcut viaţa grea.

Va veni acea zi mare
Când socoteală veţi da,
Când va răsări nou soare
Şi viaţa se va schimba.

Vom avea şi noi puterea
Să trăim în demnitate.
Viaţa ne este averea,
Şi-o apărăm pân-la moarte.

Sfârşitul vă e aproape.
Vă va înghiţi pământul.
Veţi răspunde pentru toate.
Averea vă e mormântul.

poezie de Dumitru Delcă (25 martie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când tu eşti binele din rău

Ce-mi trebuie un cer cu stele... când lângă mine-s ochii tăi,
Ce-mi trebuie o lună blândă, când lângă mine-i chipul tău,
Ce-mi trebuie bolta cu astre... când tu-mi dai inimii... bătăi,
Ce-mi trebuie răul din bine, când tu eşti binele din rău?
*
Ce-mi trebuie o îndoială... când tu-mi eşti vers neprefăcut,
Ce-mi trebuie o galaxie, când tu-mi eşti steaua cea divină,
Ce-mi trebuie cale de lapte, când tu eşti drumul cunoscut,
Ce-mi trebuie soare pe cer, când ochii tăi îmi sunt lumină?
*
Ce-mi trebuie un alt odor... când tu eşti floarea parfumată,
Ce-mi trebuie ceva amar... când gustul tău îmi e ca mierea,
Ce-mi trebuie un vis de praf, când am un vis de nestemată,
Ce-mi trebuie spre vindecare, când tu mi-ai lecuit durerea?
*
Ce-mi trebuie vreo altă rugă, când peste tot e nimbul tău,
Ce-mi trebuie răul din bine, când tu eşti binele din rău?

poezie de Ion Apostu (18 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corp de literă

Şi dumneavoastră veţi ajunge din iubit –
un bărbat din hârtie de scris şi citit. Astfel că
după moarte veţi avea mult timp. De trăit.
Veţi fi răscolit.
Veţi simţi o anume plăcere la răsfoit

poezie de Floarea Tutuianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trag clopotele a furtună

Când moarte a trecut pe drum spre apus
şi coasa era cu gura îndoită de pietre
trag clopotele a furtună,
cei care aşteptă să vadă ce se întâmplă
au neastâmpărul în trup.

Toţi cu o curiozitate bolnavă
mă privesc dacă îmi păstrez calmul,
un timp am crezut că nu sunt eu
cel cu braţele încrucişate
fără niciun scop,
am întrezărit repede apoi
timpul care se răzvrăteşte pentru cel iubit
înainte de împlinirea legilor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noul Soare

Speranţa-i că voi tineri nu va-ţi pierdut
Prin jungla sălbatecă de afară...
Fugiţi de umilirea cea amară,
Din truda voastră făuriţi-vă avut!

Lăcaşul cel mai sfânt vă este-n ţară
Unde ale voastre mame v-au crescut;
Aşteaptă să fiţi de apărare scut
Şi-n casă Noul Soare să răsară.

Şi dacă veţi fi de rele-mpovăraţi
Să curgă lacrimi Dunărea Albastră,
Să nu disperaţi, cu toţii sunteţi fraţi!

Rădăcina vă tinde către mare
Înfiptă-n inimi sacre de Carpaţi
Şi nu vă poate smulge vântul tare!

sonet de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va veni cândva o vreme

Va veni cândva o vreme
Când cuvinte or să moară,
Când priviri or să blesteme
Şi nimic n-o să ne doară.

Va veni o noapte lungă,
Plină de-ndoieli... şi rece,
Clopote vor bate-n dungă,
Toţi pe lânga noi vor trece.

Va veni cândva o vreme
Când pământul va fi piatră,
Când lumina... se va teme
De cenuşa strânsă-n vatră.

Va veni... o clipa-n care
Plumbuitul întuneric,
Ne va arunca-n uitare
Şi-ntr-un univers eteric.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buletin meteo

Pe Facebook plouă mereu
Cu poeme "tu şi eu"
Un amic în drum spre bar
Lunecând pe trotuar
Vrea să plouă "Vin Cotnari"
De se poate fără bani
Înspumat curgând şuvoi
Ori din nori, ori din butoi

Pe Facebook cu iz amar
A rămas un vers în dar.
- Mă citeşte cineva?
Sau vor toţi de la cişmea
Vin, cafea, flori şi citate
Sau poveşti demult uitate
Adunate de furtună
Noaptea când pe cer nu-i Lună

Vers, poeme, balustradă
Piere totul în tornadă
Vântul seceră din timp
Vinul spune un colind

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deneb e într-adevăr un soare imens, deşi noi îl vedem numai ca o simplă stea de mărimea 2. Lumina ne vine în peste 300 de ani de la acest soare, care se îndreptează spre noi cu o viteză de 35 km pe secundă. Un mare astronom american spune că va veni odată timpul când Deneb va fi cea mai strălucitoare stea de pe cerul nostru şi că aceasta va dura câteva mii sau zeci de mii de ani, atâta timp cât Soarele nostru şi soarele Deneb vor trece unul pe lângă altul.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoapte-mperecheate

Aş veni spre seară, dacă bate vântul,
Să-mpletim cuvinte lângă un pahar,
Numai eu cu tine şi dac-o vrea sfântul,
Dezlega-vom dulce... clipele de jar.

Lângă scrinul tainic... voi citi scrisoare
Şi în ochi albaştri... tainice dorinţi,
Pasiuni ascunse... şi ademenitoare,
Vor deschide drumul... palmelor fierbinţi.

Aş veni spre seară, când afară plouă,
Să te strâng în braţe şi să te-nfăşor,
Adunând năvalnic... picături de rouă,
Şoapte-mperecheate tandru... pe covor.

Lângă foc voi pune... aşteptări divine,
Mângâieri de care... n-aş putea vorbi,
Degetele... iată... hoinăresc prin tine
Răscolind adâncul... pentru a te-nrobi.

Aş veni spre seară, cu-un alai de stele,
Cu parfum de floare... şi cu sărutări,
Luna ne pândeşte.. visele-s rebele,
Trupuri înflori-vor... mii de-mbrăţişări.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umblaţi în neprihănire

Să nu vă vorbiţi de rău
De azi unii dar pe alţii
Ci ascultaţi de Dumnezeu
Să-i fiţi robi doar Lui mereu
Cetăţeni ai sfintei naţii

Să nu fiţi gata de ceartă
ci-n sfinţenie trăiţi
fiţi cu inima curată
ascultând de Sfântul Tată
voi copiii Lui să fiţi

De aceea cumpătaţi
Să trăiţi viaţa sfântă
De aici toţi surori şi fraţi
Căci voi toţi aţi fost chemaţi
Să intraţi în cer la nuntă

Fiţi de azi plini de blândeţe
Blânzi fiind şi ascultători
Ale Domnului poveţe
Trăiţi-le cu tandreţe
De Cuvânt împlinitori

Umblaţi în neprihănire
Pe toţi oamenii-i iubiţi
De sărac să aveţi ştire
trăind doar cu mulţumire
fraţi ai Domnului să fiţi

pentru orice lucru bun
să fiţi gata orişicând
căutând al păcii drum
răi să nu fiţi dar nicicum
ci-aveţi duhu în voi blând

o comoară de iubire
să fiţi dar aici mereu
subjugând a voastră fire
dar trăind cu mulţumire
pentru al vostru Dumnezeu

fiţi lumină din lumină
împletind în voi iubirea
fără pată fără vină
ca pe braţe să vă ţină
Cel ce e neprihănirea

Blânzi curaţi plini de credinţă
Viaţa voastră s-o trăiţi
De har plini şi biruinţă
A voastră de azi fiinţă
Lui Hristos s-o dăruiţi

El ne este foc şi cale
Adevăr şi-n veci lumină
Îi cântăm dar osanale
Glorie măririi Sale
El în juru-i să ne ţină
Elim 01-12-2019

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura este o carte deschisă zilnic în faţa voastră, şi puteţi învăţa din această carte minunile înţelepciunii veşnice pe care Creatorul le-a înscris pe fiecare piatră, pe fiecare floare, pe fiecare stea. Dacă ochii voştri nu văd şi urechile voastre nu aud, înseamnă că sunteţi încă ocupaţi cu nişte activităţi inutile şi chiar nocive. Veţi spune că aceste activităţi vă plac. Din nefericire, ceea ce vă place nu este mereu benefic pentru evoluţia voastră. Când vă veţi decide să sacrificaţi anumite plăceri obişnuite, veţi degaja nişte forţe formidabile: ochii şi urechile voastre se vor deschide şi cartea naturii vi se va revela. În faţa anumitor probleme ale vieţii, voi spuneţi: "Eu sunt incapabil să le rezolv, de ce?... Alţii reuşesc!" Pur şi simplu, fiindcă plăcerile ce le căutaţi vă întunecă privirea şi vă lasă fără forţe: nu vă mai rămâne nimic pentru urechile şi ochii voştri interiori. Eliberaţi aceste forţe şi ele vă vor trezi centrii spirituali, în înalt.

citat din Omraam Mikhael Aivanhov
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveţe divine

Să nu deveniţi ca ei
Ca demonii din voi
Să nu cântaţi cu ei
Că nu veţi fi eroi

Să tot iubiţi natura
Că ea e casa voastră
Să preţuiţi făptura
Şi-ntinsa zare albastră

Să iubiti Creatorul
Să nu vă pierdeti calea
Gândiţi spre viitorul
Învolburat ca marea

Stingheri veţi rătăci
Tot aşteptând chemarea
Cu îngerii veţi fi
Cand veti găsi cărarea

Captivi în intuneric?
Să mergeţi înainte
Că lângă voi va fi
Mereu un sfânt părinte.

poezie de Alin Ojog (9 octombrie 2022)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când soarele apune

Atunci când soarele apune
Într-un sfârşit de luna mai,
Oamenii buni să se-adune,
Bucuroşi, într-un colţ de Rai!

Să vadă vişinii în floare
Purtând rochii de mireasă,
Când pe-a cerului culoare,
Curcubeele se lasă!

E protecţia divină
Ce-ntr-un semicerc se-arată,
Cu un zâmbet de regină,
Pe cupola ei bombată.

Da cât suferă pământul...
E permanent exploatat,
Arşiţa, gerul şi vântul,
De-atâta timp l-au maltratat!

Dar e umil şi rezistent
Şi ce vremuri o să vină...
Dar cel mai sadic oponent,
Îi e omul cel cu vină!

Oamenii nu se potolesc...
Dar se miră toată lumea
Când unele dealuri pornesc
Şi vin la vale aiurea!

Când se-nfurie pământul
Ne-amintim de-a lui candoare,
Cutremurul, apa şi vântul,
Schimbă a vieţii culoare!

Inocenţa e furată!
De ce lipsesc cei şapte ani?
Moralitate-a e uitată,
Şi transformăm totul în bani!

Când soarele ne-ndrumă,
Pământul ne dă bucate...
Dar unii prea mult consumă,
Deşi ne dă pe săturate!

poezie de Arpad Toth
Adăugat de Galaxy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrieţi, numai scrieţi, căci va veni o vreme când nu doar voi veţi îmbătrâni, ci şi cuvintele îşi vor pierde din vivacitate şi savoare, când frazele se vor înşira tot mai încâlcite, când totul va deveni confuz şi grotesc. Va veni o vreme a rătăcirii şi alienării, iar la final va veni şi doamna cu coasa să vă întrebe dacă aţi scris frumos şi să vă ceară un autograf pe ultima voastră carte. Iar pe ea nu aveţi cum să o refuzaţi.

Mihail Mataringa (11 decembrie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturisire

Raiul nu este un loc, raiul nu este un timp,
dacă nu iubeşti deloc n-ai în viaţă anotimp!

"Starea de a fi perfect" este raiul pentru mine,
viaţa, fără vreun defect, o trăiesc cum se cuvine.

Iubirea-i esenţa vieţii, eu, inimii slujitor,
elixirul tinereţii culeg pentru viitor.

De e soare, de-i furtună, mă aşez unde mi-e locul,
vreme rea sau vreme bună, nu vreau să forţez norocul.

Iar de vine... mesagerul, vestitor duhovnicesc,
îi voi dezlega misterul şi sorocu-i împlinesc.

Ce e viaţa, ce e moartea? Decât o realitate!
Răsfoindu-i toată cartea, ajung la fatalitate.

Este doar o răfuială şi-un cont închis cu trecutul
şi nu-ncape îndoială că-n răboj e scris... pierdutul!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu ştii...

Într-o zi mânia Lui Dumnezeu o să facă sul cerul
Şi-atunci toţi oamenii vor chema munţii şi florile in ajutor
Vor cere protecţia lor peste trupuri dezghiocate de păcate
In care Sfântul Duh nu a fost prezent nici măcar o secundă.

Într-o zi Mângâietorul o să-şi lase Duhul Sfânt pe pământ
În timp ce toţi oamenii vor alerga după El prin vânturi tăioase
Vor cere privirea miloasă şi atingerea Celui cu inima dulce
Ce poate să ierte păcatul şi să înnoiască sufletele mieilor rătăciţi.

Într-o zi Soarele o să îngenuncheze tot neamul în foc
În care unii vor sta răcoriţi de scutul Domnului plin cu apă
Un scut ce o să strângă în el doar trupuri ce-au stat in ascultare
Cu minţile şi inimile fără de pofte lumeşti ce-au aprins mânia Olarului.

Într-o zi Luna o să lege tot cerul de umerii unor credincioşi
Ce nu au judecat şi nu au hulit numele Tatălui ce a înviat Hristosul
O să facă din ei îngeri cu aripi ce vor strânge stelele în Rai,
În timp ce alţii vor avea parte de întunericul şi flăcările din fundul Pământului.

Într-o zi vom sta cu toţii înlăuntrul unui ochi de Tată Bun
În care se vor cerne pe rând miei botezaţi şi nebotezaţi
Prunci ucişi, beţivi şi curvari, nebuni şi smeriţi, mândrii şi goi
Pentru judecarea Păcatului Alb (omiterea )despre care nu se
vorbeşte.

poezie de Adelina Cojocaru (3 decembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât tu şi partenerul tău stabiliţi mai multe conexiuni, nu doar între corpurile voastre ci şi între minţile, inimile şi sufletele voastre, cu atât mai mult veţi întări materia relaţiei voastre şi veţi experimenta mai multe momente reale împreună.

citat din Barbara de Angelis
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi spre nimic

Va veni şi acel timp,
Al tăcerilor imense,
Când trifoiul de pe câmp,
Nu voi şti când înfloreşte.

Nu voi şti poate nimic,
Nici cum creşte firul ierbii
Şi din locul din pământ,
Nu voi şti cum urlă cerbii.

Va veni şi acel timp,
Al tăcerilor profunde,
Fără gându-mi recitând,
Din poemele nocturne.

Şi-atunci linişte şi pace
Şi-atunci gloduri de pământ
Mă vor legăna în braţe,
Fără braţele să simt.

Cine ştie cum va fi,
Când sub pleoape va fi negrul,
Poate negrul nu va fi
Şi nimicul va fi zeul.

Poate e adevărat
Şi doar sufletul trăieşte
Şi lăsând trupu-mi uscat,
Va trăi altă poveste

Îmi e greu să mă gândesc,
Când va fi să fie timpul,
Singur să mă părăsesc,
Să m-amestec cu nimicul.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!