Melancolie

Credinţa zugrăveşte icoanele-n biserici –

Şi-n sufletu-mi pusese poveştile-i feerici...

distih de Mihai Eminescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie

Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă,
Prin care trece albă regina nopţii moartă.
O, dormi, o, dormi în pace printre făclii o mie
Şi în mormânt albastru şi-n pânze argintie,
În mausoleu-ţi mândru, al cerurilor arc,
Tu adorat şi dulce al nopţilor monarc!
Bogată în întinderi stă lumea-n promoroacă,
Ce sate şi câmpie c-un luciu văl îmbracă;
Văzduhul scânteiază şi ca unse cu var
Lucesc zidiri, ruine pe câmpul solitar.
Şi ţintirimul singur cu strâmbe cruci veghează,
O cucuvaie sură pe una se aşează,
Clopotniţa trosneşte, în stâlpi izbeşte toaca,
Şi străveziul demon prin aer când să treacă,
Atinge-ncet arama cu zimţii-aripei sale
De-auzi din ea un vaier, un aiurit de jale.
Biserica-n ruină
Stă cuvioasă, tristă, pustie şi bătrână,
Şi prin ferestre sparte, prin uşi ţiuie vântul —
Se pare că vrăjeşte şi că-i auzi cuvântul —
Năuntrul ei pe stâlpii-i, păreţi, iconostas,
Abia conture triste şi umbre au rămas;
Drept preot toarce-un greier un gând fin şi obscur,
Drept dascăl toacă cariul sub învechitul mur.
......................

Credinţa zugrăveşte icoanele-n biserici —
Şi-n sufletu-mi pusese poveştile-i feerici,
Dar de-ale vieţii valuri, de al furtunii pas
Abia conture triste şi umbre-au mai rămas.
În van mai caut lumea-mi în obositul creier,
Căci răguşit, tomnatec, vrăjeşte trist un greier;
Pe inima-mi pustie zadarnic mâna-mi ţiu,
Ea bate ca şi cariul încet într-un sicriu.
Şi când gândesc la viaţa-mi, îmi pare că ea cură
Încet repovestită de o străină gură,
Ca şi când n-ar fi viaţa-mi, ca şi când n-aş fi fost.
Cine-i acel ce-mi spune povestea pe de rost
De-mi ţin la el urechea — şi râd de câte-ascult
Ca de dureri străine?... Parc-am murit de mult.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plâng icoanele-n biserici

Plâng icoanele-n biserici
Uitate de noi şi clerici.
De-o vreme ne-am izolat
De virusul blestemat
Şi ne-am depărtat de sfinţi,
De cei dragi şi de părinţi.

Azi, s-a dat ordin de sus
De la Bunul Domn ISUS,
Ca toţi sfinţii să pogoare
Din icoane în pridvoare,
S-aştepte enoriaşii
Şi să le îndrume paşii...

Şi, chiar dacă de-azi-nainte
Vor veni spre cele sfinte
Doar cu măştile pe faţă
Vor primi iarăşi povaţă,
Cum să fie drepţi şi buni
Rostind zilnic rugăciuni.

Rugăciunea de-i firească-
Este ca mana cerească-
Ea curăţă tot Pământul
De viruşi, doar prin Cuvântul
FIULUI LUI DUMNEZEU!
S-o ştie şi-acel ateu
Ce i-a îndemnat pe clerici
Să pună sub chei... biserici!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la Sfânta Treime la mènage à trois, ce degradare! Instinctele distrug icoanele-n biserici.

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lida

Marea-i tristă-n vântul serei.
Pe ruini ce se deşir
Lida vede-icoana mării
Şi pe faţă-i plâng gândiri.

Blonda Lid-amor gândeşte.
Marea vede chipu-i pal
Şi-n adâncu-i zugrăveşte
Prin ruini un ideal.

Un pescar pe ţărmuri trece
Şi din placa de argint
Vede zâna tristă, rece
Prin risipe rătăcind.

Peste-un an în nopţi de vară,
Vezi pe luciul vagabond
Cu pescaru-n luntre zboară
Al ruinei geniu blond.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1866)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turist nedocumentat

Poveştile-i de când le-ascult,
Progrese nu am remarcat:
Deşi călătoreşte mult,
Nu este şi UN OM UMBLAT!

epigramă de Mihai Haivas din Seminţe din... dovleacul meu (2015)
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai Eminescu despre Vasile Alecsandri

Ş-acel rege-al poeziei, vecinic tânăr şi ferice,
Ce din frunze îţi doineşte, ce cu fluierul îţi zice...

distih de Mihai Eminescu din Epigonii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu, Mihai

Eminescu e întruparea literară a conştiinţei româneşti, una şi nedespărţită.

definiţie celebră de Nicolae Iorga
Adăugat de Rotari Diana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu, Mihai

Eminescu - acest Iisus al slovei noastre româneşti.

definiţie aforistică de Vasile Ghica din Rezervaţie gri (iunie 2011)
Adăugat de Vasile Ghica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu, Mihai

Eminescu este un Orizont al puterii fără de care granitul ar rămâne secat de Lumină.

definiţie aforistică de Alexandra Mihalache din Între expresie şi adevăr (Cugetări şi definiţii aforistice), Lumina expresiei (decembrie 2016)
Adăugat de Alexandra Mihalache
Comentează! | Votează! | Copiază!

In memoriam - Mihai Eminescu

Foaie verde de cicoare,
Eminescu e în floare...
Luceafărul lui nu păleşte,
Fiindcă lumea îl iubeşte.

madrigal de Valeria Mahok (12 ianuarie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu, Mihai

Eminescu este cel mai tradiţional poet, absorbind toate elementele, şi cele mai mărunte, ale literaturii antecedente.

definiţie celebră de George Călinescu în Istoria literaturii române, de la origini până în prezent
Adăugat de Irina Badescu-eleva
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

... stele cad că ninge Eminescu
şi Luceferi plâng că plouă cu Mihai
printre zări se surpă Universuri
într-un curcubeu de luna mai...

sparge vântul poarta unui rai,
clar de lună scrie clar de versuri,
parcă iarăşi plouă cu Mihai,
parcă plânge iar cu Eminescu...

poezie de Iurie Osoianu (17 iulie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai Eminescu

Eminescu a fost un geniu
Şi avere ne-a lăsat.
N-a stăpânit un Imperiu,
Dar era foarte bogat.

Operele consacrate
Sunt ale sale bogăţii.
În veci nu vor fi uitate
Frumoasele poezii.

"Luceafărul", "Lacul", "O rămâi",
"Ce te legeni", "Oricâte stele",
"Revedere", "Scrisoarea I",
"Adio", "Somnoroase păsărele".

În 1850 s-a născut
Luceafărul poeziei româneşti
Şi-n Moldova a crescut
La Botoşani şi Ipoteşti.

Creangă, prieten adevărat.
Alături mereu de Eminescu
Pe el nu l-a trădat
Cum a făcut Maiorescu.

O singură femeie a iubit
Scrisori de dragoste îi trimitea.
Şi-n acelaşi an ei au murit
Veronica Micle se numea.

În 1889, Luceafărul s-a stins,
Dar pe Cer s-a ridicat...
De boală fusese învins,
Din aceasta lume a plecat.

El e poetul cel mai apreciat
Românii şi-acum îl iubesc.
De noi nu a fost uitat,
Mulţi poeziile îi citesc.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (30 martie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna iese dintre codri

Luna iese dintre codri.
Noaptea toată stă s-o vadă.
Zugrăveşte umbre negre
Pe linţolii de zăpadă.

Şi mereu ea le lungeşte
Şi suind în cer le mută,
Parcă faţa-i cuvioasă
E cu ceară învăscută.

Ce gândeşte? numai norii
Lin se-mbină, se dezbină
Ca fâşii de gaz albastru,
Ca şi aburi cu lumină.

Lin pin iarbă scotoceşte
Apa-n prund şi-n pietricele.
Florile surâd în taină,
Oare ce-or surâde ele?

Şi-s cu neguri îmbrăcate
Lac, dumbravă şi pădure.
Stele palid tremurânde
Ard pin negurile sure.

Lumea-n rouă e scăldată,
Lucioli pe lacuri zboară.
Luna umbrei, umbra lunei
Se amestec, se-nfăşoară.

Lunecând pe ceruri, norii
Negri-acopăr tot seninul.
Se sting una după alta
Şi icoana şi suspinul.

Înfăşat în întuneric,
Eu nu văd, nu aud şoapte.
Ah, mă simt atât de singur!
Este noapte, noapte, noapte.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu credinţa, ci nevoia de metafizică ne împinge către biserici.

aforism de Valeriu Butulescu din Noroi aurifer
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spitale vs catedrale (pamflet)

Construim noi catedrale
Şi biserici; multe-s goale,
Căci mulţi popi sunt ipocriţi,
Îmbuibaţi, de har lipsiţi;

Imorali, greşesc cu trupul,
Şi-s mai lacomi decât lupul,
Fură din cutia milei
Şi ochi dulci îi fac dalilei.

Luxul este orbitor
Şi-n biserici, şi-n sobor,
Contrastând la ăşti trufaşi
Cu cei mulţi şi nevoiaşi.

Azi spitalele-s puţine
Şi de muribunzi sunt pline;
Nu mergi ca să-ţi învingi soartea,
Ci să te găsească moartea.

În spitale-i debandadă,
Zidurile stau să cadă
Şi-n saloane cu săraci
Mişună mereu gândaci.

pamflet de George Budoi din Medicii şi medicina în aforisme, epigrame, pamflete şi satire (29 martie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ai venit pe lume, plângeai sfâşietor,
Şi-n preajmă numai zâmbet în ochii tuturor,
Când ai plecat, un zâmbet plutea pe chipul tău,
Şi-n preajmă numai lacrimi, pârău lângă pârău!

catren de Mihai Eminescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hohotul alb

Au venit negustori mincinoşi
Şi au furat pădurea copilăriei mele,
Păsările văzduhului s-au cuibărit în alte zări străine,
Au furat ogorul ţăranului umilit,
Ce plânge şi sărută brazdele-mpietrite,
Au început să plângă icoanele-n biserici
Şi morţii din morminte plâng
Înălţându-şi braţele-nnălbite
Spre Tatăl Ceresc, într-o rugă veşnică,
Să ierte păcatele celor care mai sunt
Şi Tatăl Atotputernic plânge
Cu lacrimi de ploaie, binecuvântând acest pământ.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai veche pâine a lumii e credinţa

Cu ochii către cer, cu ochii spre pământ,
Ne rugăm la Domnul cu toată fiinţa,
Nu semănăm furtună să culegem vânt:
Cea mai veche pâine a lumii e credinţa.

Înflorim cu timpul trecerea-n vecie,
Îmbinăm iubirea, cu toată iscusinţa,
Cu destinul vieţii: femeie, poezie,
Cea mai veche pâine a lumii e credinţa.

Pun toată bucuria în roua dimineţii,
Nimic în cale nu are putinţa
Să răstălmăcească visul tinereţii:
Cea mai veche pâine a lumii e credinţa.

Hrănim cu dânsa, în zumzet de albine,
Copiii noştri îngeri cu toată silinţa,
Recunoştinţa naltă curge-n clavecine:
Cea mai veche pâine a lumii e credinţa.

Prin ea Domnul alină treptele de dor,
Frumoasele biserici ne-nalţă conştiinţa
În Grădina Maicii celui Nemuritor
Unde pâinea sfântă a fost şi e credinţa.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel aniversar - Mihai Eminescu - 169 de ani de la naşterea poetului naţional

A fost Eminescu un far
Cernând peste plai cu lumină,
Venit într-un miez de gerar
În splendida lui Bucovină;

Luceafăr cu suflet de jar
Vibrând peste bolta senină -
A fost Eminescu un far
Cernând peste plai cu lumină.

Cu versuri sfinţite de har,
Cu doina-ngânată-n surdină,
Făcu un popor milenar
Mai mândru de-a sa rădăcină.

A fost Eminescu un far.

rondel de Marius Coge
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!