Citate similare cu Vai, ce luptă se dă-n...

Frumoasa mea veşnicie

Vai, ce luptă se dă-n mine
când trupul este pe moarte!…
Să-l miluiască... n-are cine...
Vai, cât plânge şi se zbate!…

Irmosul, ecou îmi bate-n veac,
mi se vesteşte-n parastas…
Un gol străin şi fără leac
se adânceşte ceas de ceas.

Ca frunza toamna coborî-voi
în goliciunea de-început,
făra straie, scumpe, moi,
şi podoabe de-mprumut.

Dar eu ştiu că într-o zi sfinţită
lumina se va-ntoarce-n pleoape,
porumbiţă împodobită,
ram de măslin pe ape.

Voi trage puteri din slava curată,
sorbi-voi puhoaie de zări,
ochiul mirat va creşte roată
îmbrăţişat de mii de culori.

Atingerea pleopei uşoare
în ritmul zborului rar
vesti-va în lumea reală
curcubeul Tău de har.

Eu…ridicat din beznă si somn
la viata plămădita sus!
Eu ridicat... dincolo de om,
prin jertfa Ta, Bunule Iisus!

Mai ştiu, că-n ziua cea mare,
împodobi-mă-vei din neştiut
cu straie sfinte, cu slavă mare…
Unde e moarte, goliciunea din mormânt?

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din somnul fix

Sunt ca un ceas de vreme plictisit
Am numărat la clipe cât un veac
Şi-am vrut să sun la timpul potrivit
Nu m-a lăsat o boală fără leac.

Dar voi suna şi dincolo de moarte
Din somnul fix iubirea s-o trezesc
La ceas de veci în care şi departe
Şi dincolo de vreme te iubesc.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt

Nu ştiu de unde am venit,
Nu ştiu unde mă duce-această cale;
Ce-mi este clar e faptul că-s aici,
În lumea asta de plăcere şi de jale.

Dar dincolo de neguri şi de ceaţă
Un adevăr sclipeşte cu putere –
Îmi stă-n putinţă ca zi de zi şi ceas de ceas
Să adaug un plus de bucurii sau de durere.

poezie de Ella Wheeler Wilcox, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternităţi în straie de-aşteptare

Au înflorit pe gene tuberoze,
Ca într-un vis de vară-amăgitoare,
Ce picură tăcerea în mimoze
Cu ploi de mângâieri tulburătoare.

Şi trec prin mine herghelii de fluturi
Într-un galop, ca sevele pădurii,
Te simt în mine şi de nopţi mă scuturi,
Eu îţi aştept sărutu-n colţul gurii.

Să nu mă cerţi că încă vreau iubire,
Chiar de mi-s anii grei ca piatra morii!
Şi de mai plâng la ceas de despărţire,
Ştiu că te-ntorci, precum se-ntorc cocorii.

De moare luna mai de întristare,
Eu o s-aştept septembire să vină,
Cu mere coapte ies la drumul mare
Să te invit în toamna mea, la cină.

De se-auresc gutuii fără tine
Şi mustul de va curge singuratic,
Te-oi aştepta-n colindele creştine,
Chemându-te, prin ceruri, telepatic.

Şi nici atunci, de n-ai să vii, iubite,
Voi inventa un anotimp în care
Secundele sunt tot mai infinite,
Eternităţi în straie de-aşteptare.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină incurabilă

Ţara asta n-are vindecare
dorul ăsta-i fără leac
firmament vărsat în mare
e poporul geto-dac

Dorul ăsta n-are leac
de la Roma-n altă parte
căci aşa din veac în veac
am trecut moartea de moarte

De la Roma-n altă parte
firmament vărsat în mare
dusu-ne-am cerul departe
ţară fără vindecare

Dorul ăsta fără leac
decât poate omul drag

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (25 noiembrie 2014)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost scris un comentariu până acum.
Spune-ţi părerea!

Textul original este scris în limba română.

Dacă talerul ar cântări adevărul şi minciuna, e posibil ca acesta să tragă în partea minciunii. Adevărul este gol. E unul. Adevărul e simplu, nu are nevoie de multe cuvinte, adică de multe straie, care să tragă la cantar. Nici măcar nu are nevoie de încălţări. Adevărul colindă lumea desculţ. Neadevărul însă are nenumărate forme şi o mulţime de argumente mincinoase. Şi are nevoie de foarte multe rânduri de straie: straie de lucru, straie de zile mari, straie de ieşit în lume, straie la întâlniri cu prietenii, straie la întâlniri cu străinii, straie pentru şedinţele de judecată. Deci balanţa ar trage în partea neadevărului, pentru că acesta ar cântări mai mult şi toate minciunile, laolaltă, ar fi mai grele decât un singur Adevăr.

citat din romanul Vicii. 18+ de Doina Postolachi (2016)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textul original este scris în limba română.

Cartea "Ambroise" de Doina Postolachi este disponibilă pentru comandă online cu preţ redus, la doar ~~-28.00-~~ 26.60 lei.

Prin lumina oglinzilor îmi simt goliciunea

e ziua aceea în care nu am curaj să mă ridic din pat
nici măcar să scot un picior de sub pătură darămite nasul
mi-e teamă să privesc în oricare loc al camerei ticsită de cărţi şi cărţi
şi lucruri inutile abandobate ca după o bătălie
în oricare parte aş îndrăzni să mă opresc aş simţi acelaşi rău

e ziua aceea în care nu vreau să mă dedic nici măcar mie ce să mai vorbim de alţii
prea trecători prin viaţă mai ales când e vorba de iubire
nu nu n-am niciun curaj să mă văd cu mine
trupul trecut prin lumina oglinzilor
parcă special amenajate îmi simt goliciunea
e o mare tulbure inside valurile îmi bat în inimă
uneori mă izbesc de zidul aceleiaşi singurătăţi care
umblă şi umblă bezmetică pe ţărmul lui ovidiu

e ziua aceea fără aburul unei cafele descântate în doi
vocea din telefon nu mă încântă prea tare
am nevoie de ceva palpabil să-mi dea frisoane
o altfel de trezire la viaţa asta morbidă

e ziua aceea când mă dor oasele de tăcere
scâşnesc dar nu mă întorc pe cealaltă parte
stau răstignită cu ochii în tavan se umezesc şi
dintr-odată mai mai să mă înghită o ploaie vioaie cu ferestre cu tot

asta nu e deloc ziua mea preferată
un gând îmi spune hai să-i facem o vizită
ploaia aruncă alice în mine şi toate se înfig
sângerând îmi las urma înspre ceea ce am părăsit
greu cu acest obstacol plumburiu să-l dau la o parte

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea "Totul e sa mergi pana la capat" de Ottilia Ardeleanu este disponibilă pentru comandă online cu preţ redus, la doar ~~-20.00-~~ 12.99 lei.

Odă florilor şi culorilor

Mă strânge-o tâmplă, şi-ncă una
Şi am să-mi alung cu flori furtuna
O, Doamne, bunule ceresc
Mă las-atunci când fi-va să pornesc
Să-mi iau cu mine toate florile
Să-mi lumineze-n beznă, dorurile

Şi lasă-mă în lumea drepţilor
Din adormită viaţ-a morţilor
Să plec cu salbe din petala lor
Să nu simt, Doamne, al miresmei dor
Să nu devin un suflet pustiit şi gol
Să-mi pun pe cap, cununa florilor
Că ai să-mi iei la schimb lumina ochilor

Dar fie, Doamne, voia ta cea dreaptă
Că tu m-ai plămădit
şi-ţi sunt în mâini, unealta
Mai ştiu că nu-mi va fi greu nici aşa
Că tu m-ai învăţat să văd culori cu inima

De n-am să văd cu ochii
c-aşa-i lăsată rostuirea
N-am să mă plâng de asta
cum este-a lumii firea
Eu vin când zici în lumea ta cea dreaptă
Doar dă-mi, te rog, culori
pe suflet lasă-mi-le pată

Vreau roşu, galben, verde, vreau nuanţă
Te rog, doar lasă-mi dreptul la creanţă
C-ai răspândit culoare-n fiecare floare
Şi le-am simţit în viaţă binecuvântare

De cer prea mult, te rog, atunci mă iartă
Dar vina n-am că-n flori e-o colorată artă
E arta pe care, tu Mărite, ai creat-o
Pe care-n lumea vie cu respect, am adorat-o

Şi să nu-mi spui, Doamne, că nu e nevoie
Că ştiu că n-am să mor de bunăvoie

Nu cer, o Doamne, mult prea mult
Vreau doar culori în suflet să-mi ascult
Să mă-nvelesc cu tot ce mi-e mai sfânt
Să-mi fac din flori, un giulgiu ca veşmânt

Să nu mă laşi în negru doar
Că îmi va fi, Prea Bunule, amar

În lumea celor ce nu mai cuvântă
Tu lasă-mă să-mi duc culoarea sfântă
Şi am să vin desculţă fără să crâcnesc
Dar lasă-mă în roşii flori să mă-nvelesc

Vreau pete, de culoare vie
Vreau flori când nu va fi să-mi fie

Îmi plâng în braţe toate florile
Ascultă-ne acuma, şi-mi iartă rugile
din lacrimi dulci şi picături de rouă
Dar ştiu că, după moarte, încep o viaţă nouă.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea mamei
cu salbe de cuvinte
nu ştiu de hotar -

curcubeul prin ploaie
în straie de lumină

tanka de Ion Cuzuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tic-tac, tic-tac

obosit
timpul s-a retras
acum, aici
nu bate niciun ceas
popas
la pas
pe lespedea rece
un an, un somn, un vis
rămas
un ţărm, un val furios şi o mare
timpul a tăcut
de mult
e mut
a mai trecut un veac
era o altă zi, alt ceas
tic-tac
doar cuvântul a rămas, esenţă pură a durerii
la ultimul ceas

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bolnav de moarte

Cât de greu îmi e să-mi car, anii adunaţi în spate
Până-n ultimul hotar, până unde scap de toate
Simt piciorele uscate, sângele îl simt uscat
Curge sec, napoi, nainte, greu la vale, la urcat

Ceasul trage limbile, orele alergătoare
Cum se scurg secundele, cum sunt ele sfidătoare
Îmi sunt scurte zilele, nopţile-s lungite tare
Nu-mi sunt albe zările, prea puţin mai îmi e soare

Sacul meu e tot mai greu, câte toamne car în spate
Câte ierni şi câte veri, câte primăveri uitate
Urc cu ele către cer, pe o scară nevăzută
Mă dor zilele de ieri, mă dor tâmplele şi-mi urlă

De când sunt pe-această lume, zi de zi şi ceas de ceas
M-am îmbolnăvit de moarte, mă îndrept spre ea la pas
Unde duce drumul ăsta, eu nu ştiu, doar bănuiesc
Bănuiala e în mine şi nu vreau s-o răvăşesc

M-am îmbolnăvit de moarte, nu m-am vindecat de ea
Chiar din prima zi de viaţă, boala asta îmi e grea

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ritmul toamnei

În ritmul toamnei, trec toţi anii mei,
În ritm de vals, cad frunze pe-alei,
În trei culori, în zeci de nuanţe,
Împlinesc vise ce nasc speranţe...
Copacul plânge, când frunza ce pleacă
Îi fură IUBIREA de-o vară întreagă.
Cu apă de ploaie îşi spală tristeţi,
Zâmbind primăverii, în noi dimineţi.
Aflând reînvierea, 'şi păstrează IUBIREA,
Nimic neştergându-i din sevă-amintirea...
LUMINA 'i-alină cântecul stins
De iarna tristeţii-n tăcerea ce-a nins...
În ritmul toamnei, trec toţi anii mei
Ce-mi numără paşii, mereu, tot mai grei...
Se-aşază cu mine, la ceas de amurg,
Pe banca IUBIRII... senini, lacrimi curg...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea din mine o durere fără moarte

nu datorez nimănui nimic şi
nici nu ştiu dacă
ziua de la capătul săptămânii
e duminică sau luni şi că
ar fi existat fără Dumnezeu
ştiu însă că-n fiecare zi
prin mine
trec Dumnezeii altor lumi
în care
moartea este doar una şi
se hrăneşte din sfârcuri de curcubeie
şi câteodată cu resturi de durere

în tot acest timp
mă eliberez de puţinul din mine
şi alerg pe călcâiele goale înspre
biserica văruită în alb...

mi-e frică de-atâta linişte

în speranţa că o voi revedea pe mama
şi pentru că nu mai am timp
mă voi muta în dangătul din clopot

să nu vă îngrijoraţi
din mine va porni o altă zi

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textul original este scris în limba română.

M-o cătat

Sâmbătă de dimineaţă
M-o cătat moartea prin casă,
M-o cătat şi m-o aflat.
Eu de moarte m-am rugat
Să mă mai lase un ceas
Că mai am şi eu necaz.
Şi mai am vo tri copii
Şi-o mie de datorii.
Şi dacă le-oi împăca
Vino, moarte, şi mă ia.
Că eu lumea mi-am urât,
Mi-e dor numai de Mormânt.

folclor românesc, din Maramureş
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost scris un comentariu până acum.
Spune-ţi părerea!

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viaţa asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Şi nu ştiu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinţilor milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenţi nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopţilor somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ţi mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas şi nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici paşi rătăciţi în lume fără Tine,
Când te caut în nu ştiu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau aşteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă... de toamnă

De toamnă tremură-n adâncuri lumina... şi se risipeşte.
Chihlimbărie cade frunza şi-n gândul nostru se opreşte,
Căci dor de dorurile toate orchestrele re-devenirii,
Iar noi, de dincolo de moarte, cânta poemele iubirii.
În jarul stelelor de-o clipă ne regăsim nemărginirea
Şi transcendent prin altă lume ne urmăreşte fericirea.
Poem clocotitor şi sumbru, un somn profund, bolnăvicios,
Pornim în vis, pe drum de stele, întâiul pas de abanos.

De toamnă tremură-n adâncuri lumina... şi se risipeşte
În ochi înfometat de stele... acelui care mai iubeşte.
Se scutură de umbre noaptea... şi frunze cad... şi lacrimi cad,
Doar şoapta-n ceţuri mai vibrează în timp ce flăcările ard,
Lăsând cenuşa existenţei – un timp ascuns la ceas târziu,
Când biet semănător de lacrimi, altar tăcerii am să fiu.
Singurătatea trece iarăşi în paşi grăbiţi spre nicăieri,
Iar eu rămân aceeaşi umbră, poem tăcerilor de ieri.

Chihlimbărie cade frunza şi-n gândul nostru se opreşte.
Bat ramuri clopotul tăcerii şi val de-nsingurare creşte.
Altar întunecării noastre, genunchiului îi e oprire
Când vânturi bat, când plânge cerul întru a noastră mântuire.
Sunt lacăte la porţi închise... Ceru-i mormânt de păsări moarte,
Ascunde toată neputinţa ce trup de suflet o desparte.
Veniţi să frângem braţul toamnei, la geamul vieţii nu mai bată!
Căci bieţi bătrâni şi reumatici au tot umblat din poartă-n poartă...

Căci dor de dorurile toate orchestrele re-devenirii
Şi vuiet vine de departe... cutremură legile firii.
Se-adună-n zări întunecate secunde-timpuri peste care
Ard lumânări, ţâşnesc vulcanii şi curge lacrima ce doare.
E toamnă... palidă fecioara, etern nutrind spre puritate...
Printre şuviţe despletite leargă-n fiecare noapte.
E toamnă... şoaptă de lumină unui apus însângerat.
Poate că este toamna-n care m-aş fi născut, ai fi plecat.

În noi, de dincolo de moarte cântăm poemele iubirii,
Viori de dor nestăpânite, caleidoscopul amintirii.
Trudim cu fiece secundă, lăsând nisipul în oasoare
Spre risipire peste lumea în care deseori se moare.
Plecăm cu fiecare toamnă, dar ne întoarcem înapoi
În lumea voastră trecătoare, copaci posomoraţi şi goi.
Sfioşi, în plângerea de gheaţă, ne strângeţi – pumnul de pământ,
Apoi călcaţi cu nepăsare, străini, pe trupul nostru sfânt.

În jarul stelelor de-o clipă ne-am regăsit nemărginirea.
Dealuri de umbre se ridică! Se-ngroapă-n umbre omenirea!
Gene de ramuri, pleoape stranii, de gri şi taină aplecate,
Ne prind în cruda penitenţă – un pas stingher trecând spre moarte.
Amar şi trist e universul! Amară-i trecerea spre mâine,
Precum o pâine de secară... Apoi o altă toamnă vine.
Păienjenişuri de spreranţă ne poartă-n timpuri înapoi,
Bieţi penitenţi în toamna vieţii, atât de trişti, bolnavi şi goi...

Şi transcendent prin altă lume ne urmăreşte fericirea.
A noastră-i toamna asta rece, a noastră e nemărginirea.
Ne soarbe liniştea şi doarme sub pleoape negre de granit
Ochiul orbit de prea devreme, ochiul de prea curând cernit.
În sobă ard spre înviere, prin marea flacără de sânger,
Un gând la marginea pădurii, un vis, o aripă de înger.
Pivesc icoana-mpodobită... miroase a gutui, a toamnă!
În iureşul singurătăţii eu te revăd, iubită doamnă...

Poem clocotitor şi subru, un somn profund, bolnăvicios...
În rochii albe, decoltate, sub voal de ceţuri, argintos,
În glas de clopot, în tăcere, ascund quasari în pumnul meu
Şi ard vulcan... ocean de frunze mă soarbe în adâncul său.
Sunt nopţi mai lungi, zile mai scurte... Bătrâni amnezici rătăcesc...
Doar în poveştile cu zâne, eu, doamna mea, te regăsesc.
Colind cu tine, înger! Pacea, în palma mea-i prizonieră...
Colind cu tine, scumpă doamnă, în lumea noastră austeră.

Pornim în vis pe drum de stele, întâiul pas de abanos...
Vreau să-ţi arăt imensitatea... Şi cerul cât e de frumos.
Să ne pitim în praf de stele, umbre pe ceruri rătăcite,
De-acum, mereu, iubită doamnă! Şi din aducerile-aminte
Să revărsăm în lumea noastră atâtea ploi câte mai sunt
Şi să ne-ntoarcem în uitare şi noi, o ploaie pe pământ.
Să râdă iarăşi curcubeul pe sănii moi de catifea,
Iar eu să ard, acelaşi suflet, de dorul tău, iubita mea.

Pornim în vis pe drum de stele, întâiul pas de abanos,
Poem clocotitor şi sumbru, un somn profund, bolnăvicios.
Şi transcendent prin altă lume, ne urmăreşte fericirea...
În jarul stelelor de-o clipă ne-am regăsit nemărginirea,
Iar când de dincolo de moarte cântăm poemele iubirii,
Căci dor de dorurile toate orchestrele re-devenirii,
Chihlimbărie cade frunza şi-n gândul nostru se opreşte.
De toamnă, tremură-n adâncuri lumina... şi se risipeşte.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altă glossă... de toamnă