DACĂ ALE SENECTUŢII PIETRE PE SPINAREA TA APASĂ
Dacă ale senectuţii pietre pe spinarea ta apasă,
Luptă-te acerb cu ele şi nu mai sta claustru-n casă,
Iar gândirea ţine-o creativă şi-n deplină libertate
Şi eteric spirtul spre zările înalte-n zbor îl lasă.

rubaiat de Ioan Friciu (2021)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea ucisă

am aripile rupte
sunt pasăre rănită
închisă într-o colivie
să zbor unde
să zbor de ce
să zbor cu ce
ieri au ucis pasărea
cu pietre
au ascuns cântecul
sub pietre
au îngropat inima
între pietre
pe ţărmul pustiu
azi, doar sânge
pe pietre

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

MĂ CRED POET, DAR NU ŞTIU DACĂ SUNT(Rubaiat)
Mă cred poet, dar nu ştiu dacă sunt,
Mai sigur sunt un scriitor mărunt
Visând acum la vremea senectuţii
Să-mi iasă perle de sub păr cărunt.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La vremea senectuţii

Acum, la vremea senectuţii,
Rămân fidel unei femei.
Lăsa-voi deci sudoare frunţii
Şi datoriile... doar ei.

epigramă de Rodica Nicoleta Ion din La braţ cu crocodilul, printre catrene şi epigrame
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucuriile senectuţii

- Să-mi spuneţi care bucurii
Le-aveţi la vârste-naintate?
- Când reuşim, la farmacii,
Să luăm reţete compensate!

epigramă de Gheorghe Enăchescu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te căţara pe munca şi-n spinarea nimănui, căci este ceva temporar. Munca poţi să n-o mai ai, iar spinarea... se poate îndrepta.

Viorel Muha (iulie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

CÂND FLORILE IUBIRII-N TINREŢE LE CULEGI
Când florile iubirii-n tinereţe le culegi
Să nu încalci în mod voit morale legi,
Căci lucruri se complică în decursul vieţii
Şi-n pragul senectuţii ţi-e greu să le deslegi.

rubaiat de Ioan Friciu (2021)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul sidefiu

Cu o veche obsesie
mă-ntorc pe propriile urme
amintindu-mi
că demult, grăbind
peste spinarea amiezii,
melcii mi-au lăsat
ca semn de recunoaştere
drumul sidefiu
spre odihna de sub pietre.

poezie de Violeta Pasat din Vămile sufletului, editura Cronica - IAŞI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă e bun Dumnezeu şi te iartă, păcatul rămâne şi apasă, apasă şi nu vrea să te ierte!

citat clasic din romanul Ciuleandra de Liviu Rebreanu
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

CÂND VIAŢA GREA VREODATĂ SUFLETU-ŢI APASĂ (Rubayat)
Când viaţa grea vreodată, sufletu-ţi apasă,
Să te-ngrijeşti ca hrana ta s-o ai pe masă,
Gândeştete că sunt puţini în lumea asta
Cei cărora de suferinţa ta le pasă.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pietre vorbind

Sparg seminţe de pietre
pentru că nu am pietre.
Arunc coji de seminţe de pietre pe pietre
pentru că nu am pietre.
Şi totuşi o piatrâ azvârlită
a venit într-o azvârlire la mine
şi mi-a zis
.. Sparg oameni de oameni
pentru că nu am oameni!
Nu vrei să fii omul meu?"
.. şi am vrut
să mă plâng
şi nu mă lăsau pietrele!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apăsarea amurgului

parcă aş sui un munte
macabru
în fiecare zi tot mai grea
mi se năzare cărarea
întunerici îmi străbat mai acut
decât ieri
căutarea identităţii profunde

pietrele salută scrâşnind
sub apăsarea amurgului

nişte crengi descărnate de vise
îmi împovărează spinarea
într-un perpetuu supliciu
al senectuţii
tot mai jos mă aplec
după oasele zilelor rămase
într-o trecătoare

o proiecţie bizară e trecutul
privit
dintr-o vale adâncă
dintr-o umbră

mai demult apusul părea
o candelă celestă aprinsă
spre lume
azi e o vâlvătaie care se apropie
meschin
cu furişări de infern

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

n-am terminat cu viaţa inima-i iscusită
nutreşte să treacă pragul senectuţii
m-am împăcat de mult cu-a mea ursită
cu-n univers de stele face conjuncţii.

ma-u îmbrăcat lumini, nu-s ponosită
îngeri mi-au atribuit frumoase funcţii
n-am terminat cu viaţa inima-i iscusită
nutreşte să treacă pragul senectuţii.

nu-s singură şi nu sunt părăsită
de bărbatul meu temerar ca munţii
poezia nemuririi în suflet e dosită
fericirea se reflectă în ochii minţii.

n-am terminat cu viaţa inima-i iscusită
nutreşte să treacă pragul senectuţii.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aşteptarea rozei

În aşteptarea unor zile mai senine,
prin vise-mi scormone
gândirea,
uitării să-i aducă risipirea
acum în anotimpul senectuţii,
să-mi amintesc
ce-a fost în tinereţea mea iubirea.
Aştept ca din aceiaşi oază
să-mi adăp conştiiţna,
inspiraţia să-mi curgă,
să ţâşnească aşa cum odinioară
a ţâşnit poemul, destul de-ntârziat,
dar totuşi proaspăt.
A mai îmbătrânit şi muza
pe care deseori în versuri
am cântat-o şi-a rămas ş-acum
cu mine, aceiaş jovială şi proaspătă
ca roza-nrourată-n dimineţile
senine ale sufletului meu.

poezie de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiinţa se clădeşte cu fapte, aşa cum o casă se construieşte cu pietre. Dar o colecţie de fapte nu e ştiinţă, la fel cum un morman de pietre nu e o casă.

citat din Henri Poincare
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Partitură pentru văz

dacă eliminam gândul
totul se transforma într-o pajişte verde
în nouă pietre roşu galben albastru
trecea un prinţ călare
dar cum să renunţi la gând
cum să împarţi gândul
marile depărtări să le apropii
astea sunt secvenţe din trecutul unui muritor
nu ai cum
memoria revenea încet la cursul de anatomie
omul este un ochi uriaş dragii mei
străbătut de văi şi oglindit în ape tulburi
în cele din urmă se retrage în pământ pentru odihnă
plângeau copiii de ţâţă
pe adulţii senectuţii noastre
ceaţa ca o cataractă la cules de văz
cum îşi ridica munţii

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pietre pitite

Pitisem un pumn de pietre
După alt pumn de pietre
Să ating în partea nedureroasă
Statuia pe care-mi urc îngerii.

Un lucru am uitat:
Pietrele pitite
Le-am smuls din vertebrele piedestalului
Şi îngerii au lunecat în zbor
Pe-o singură clipocire
De umbre.

Lacrimile unduiesc
Şi la gândul
Că cineva îmi poate fura
Pumnul de pietre pitite.
Privesc ochii statuii,
Masca tăcerii
Mi se pune în suflet
Ca un fum de tămâie
Într-un chiştoc de ţigară.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stau în spinarea omului, sufocându-l şi făcându-l să mă ducă, şi totuşi mă conving pe mine şi pe ceilalţi, că sunt foarte îndurerat pentru el şi doresc să-i uşurez soarta prin toate mijloace posibile - în afară de a coborî din spinarea lui.

citat celebru din Lev Tolstoi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caia de şoaptă

Mă ucizi incet cu clasă
De mine dacă-ţi pasă!
Apasă tare apasă
Căci iarba mi-e casă

Balta băutură aleasă
Omătul imbrăcăminte
Noroiul încăltăminte!
Şi caia a ta şoaptă

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul senectuţii

Ochii mult îi lăcrimează,
Îl frământă o tristeţe
C-a ajuns la bătrâneţe,
Dar el tânăr se visează.

Gând şi faptă-i sunt răzleţe,
Multe lucruri nu cutează,
Ochii mult îi lăcrimează
Că-l frământă o tristeţe.

Viaţa i se micşorează
Şi se sprijină în beţe,
Însă nu se-ngrijorează,
Dumnezeu îi dă poveţe.

Ochii mult îi lăcrimează.

rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare ceva şi nu ştiu ce...

Mă doare ceva şi nu ştiu ce,
mă apăsă cu apăsarea de pământ şi de cer,
cu mâinile mă agăţ de noapte şi ger,
sperând să-mi revin din apăsarea de fier

Mă înconvoaie gândul să pot să înţeleg
mersul de lucruri ce se pierd în eter
Definiţia vieţii rămane mister,
chinuiala zilei, la fel, pe care n-o cer

Mă doare ceva şi nu ştiu ce,
mă apasă pe frunte, mă apasă pe piept,
noaptea şi ea mă apasă încet,
cu tot ce-a trecut şi pe care-l regret

Mă apasă zorii pe pleoape şi ochi,
salt pleoape încet să văd umbre de plopi,
lumina ferestrei pătrunsă în casă,
eu la fereastră apăsat de albeaţă

Mă doare ceva şi nu ştiu ce,
o boală absentă de diagnosticul ei,
nu pot s-o tratez şi nici s-o gonesc,
ştiu doar cum doare încercând s-o găsesc

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!